Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5809/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5173/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5809/
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.484 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (1227/C/2009), în contradictoriu cu intimații, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 50%."
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și intimații, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.484/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr- (1227/C/2009), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretenții anterioare datei de 20.03.2006 invocată de pârâtul Ministerul Justiției; a admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București și a obligat pârâții în solidar, la plata către reclamantă a drepturilor bănești, reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația brută lunară de încadrare începând cu data de 20.03.2006 până la data de 23 mai 2007 actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și pe viitor pana la data încetării raporturilor contractuale în calitate de personal de specialitate, dintre reclamanta și pârâtul Tribunalul București.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 februarie 2005-8 aprilie 2006 invocata de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a admis-o față de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin acțiunea formulată și precizata, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru perioada februarie 2005 - mai 2007.
Tribunalul a reținut că rin p. decizia nr.XXI/2008, obligatorie pentru instanțe in conformitate cu dispozițiile art.329 pct.3 din Codul d e procedura civila, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata, in sensul ca judecătorii, procurorii, magistrați asistenți precum si personalul de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si solicitare neuropsihica, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de baza brut lunar, si după intrarea in vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat ca instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare si a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului in care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicata, si, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea in vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect rezulta fără echivoc faptul ca au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel ca acestea au produs si produc efecte juridice in continuare.
Acest lucru presupune ca nici in prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost in sensul ca efectul imediat al supraviețuirii normei in discuție rezida incontestabil în faptul ca drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea pretențiilor formulate de reclamanta personal de specialitate pentru perioada de după 01.02.2007, pentru următoarele considerente:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, recurentul a arătat că, acordând reclamantei, personal de specialitate, drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, instanța a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești si a consacrat un drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, abrogând dispozițiile Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din G nr. 8/2007.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Recurentul a susținut că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
II. Un alt motiv de recurs invocat de recurent în cauză este cel prevăzut la pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, reclamanta îndeplinește funcția de personal de specialitate în cadrul Judecătoriei Oltenița. Art. 47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul de specialitate. Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare personalului din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamantei personal de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului fiind abrogate în întregime.
Instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, a arătat recurentul, G nr. 8/2007 reglementează drepturile de care beneficiază personalul de specialitate în mod exhaustiv, astfel că reclamanta nu poate beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea lor.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele::
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 4 cod proc. civilă nu este fondat. Astfel nu se poate aprecia că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești intrând în domeniul de reglementare rezervat puterii legislative, întrucât aceasta a interpretat și aplicat norme de tehnică legislativă în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a cărei aplicare este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 329 alin. 3 cod proc. civilă.
Din aceleași considerente nu se poate aprecia că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, față de împrejurarea că interpretarea legii, obligatorie pentru instanțe, a fost dată prin decizia 21/2008. Instanța de fond și-a însușit concluzia instanței supreme în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normelor mai sus evocate rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege pe toată perioada în care își păstrează această calitate.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 în condițiile în care decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se reține că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. Pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000, în condițiile în care prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Cu privire la susținerea recurentului referitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Curții Constituționale, instanța de recurs reține că prin decizia nr. 838/2009, Curtea Constituțională a apreciat că nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.Însă tot instanța de contencios constituțional a stipulat în aceeași decizie că aceasta nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, instanța de recurs constată că hotărârea Curții Constituționale nu este incidentă în ceea ce privește decizia nr. 21/2008, pronunțată anterior, astfel că această decizie este pe deplin și în totalitate aplicabilă în speță.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea constată ca instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentulMinisterul Justiției și Libertățilorîmpotriva sentinței civile nr.484 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (1227/C/2009), în contradictoriu cu intimații, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
