Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 586/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 586/2009

Ședința publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1193/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul, s-a abținut pe motiv că a formulat apărări în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA incidentul procedural va fi soluționat de judecătorul de permanență imediat următor . Completul astfel constituit din judecătorii, și a păstrat cauza spre soluționare.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față;

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de periculozitate de 15%, din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.06.2004 precum și în continuare iar în subsidiar plata sporului de periculozitate de 10% din indemnizația de încadrare brută lunară.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA și că în conformitate cu prevederile art. 7 din nr.OUG 27/2006 sunt îndreptățiți să primească, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase, sporul solicitat prin acțiune, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Expunerea la pericol rezultă și din formularea art. 77 din Legea nr. 303/2004.

Conform art. 40 din CCM la nivel național sporul de periculozitate se diferențiază de sporul pentru condiții nocive.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că această instituție nu are calitatea de angajator al reclamanților și nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale magistraților.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că art. 7 din OUG nr. 27/2006 stabilește că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Din interpretarea textului de lege rezultă cu claritate că acordarea sporului de 15% este condiționată de stabilirea pe baza unei expertize se specialitate a existenței unor condiții de muncă care pot fi deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase și pot de la o situație la alta.

Se mai face referire la deciziile nr. 818-821 din 2008 ale Curții Constituționale pentru a justifica soluția de respingere a acțiunii.

Reclamanții au depus acte din care rezultă calitatea de judecători și data numirii.

Prin sentința civilă nr. 1193/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.

Pe fond, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA

Pentru a hotărî, astfel, instanța de fond a reținut, sub un prim aspect, că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA este nefondată, având în vedere că aceasta are atribuții legale în ceea ce privește fundamentarea bugetului și plata drepturilor salariale ale magistraților judecători, atribuții pe care le exercită în calitate de ordonator secundar de credite.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, deoarece din modul de redactare al art. 7 din OUG nr. 27/2006, rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la un unic spor de 15% și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege, spor care le-a și fost acordat ca atare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții critică sentința atacată ca fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art.77 din Legea nr.303/2004 și art.27 din nr.OUG 27/2006, reiterând susținerile din fața instanței de fond în sensul că sunt îndreptățiți la sporul pretins deoarece se regăsesc în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul de condiții vătămătoare. Art.7 din nr.OUG 27/2006 nu conține cuvântul "cumulativ" astfel că sporurile salariale și procentuale trebuie să fie acordate în funcție de riscuri; diferențierea între condiții nocive toxice și cele periculoase fiind consacrată de art.40 din M la nivel național.

Se solicită, de asemenea a se reține aplicabilitatea art.292-293 din Legea nr. 53/2003, art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7, 19 punct 13 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice ratificat prin.212/1974, art.4 și urm din Carta Socială Europeană, Directiva E-; nr.OG 137/2000.

Prin întâmpinările depuse în această fază procesuală de intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și Ministerul Finanțelor Publice se solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că, instanța de fond interpretat corect legea aplicabilă speței.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă și în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Astfel, recurenții-reclamanți, judecători în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA își întemeiază acțiunea, în principal, pe prevederile art. 7 din OUG nr. 27/2006 și art. 40 din CCM la nivel național.

Potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006 "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilorli se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".

Reclamanții susțin că dispoziția legală "pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase" instituie două categorii de sporuri pentru două categorii de situații deosebite: cele vătămătoare și cele periculoase.

Pentru a clarifica acest aspect trebuie recurs la tehnica de interpretare logică, gramaticală a unui text de lege.

Dacă formularea în discuție era "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare și periculoase" atunci reclamanții puteau solicita acordarea acestui spor numai dacă toate condițiile enumerate erau îndeplinite.

Dacă legiuitorul folosea formularea fie. fie(sausau/oriori) însemna că reclamanții pot solicita acordarea sporului, cu condiția să se regăsească într-una dintre situațiile reglementate.

Așa cum este însă formulat textul legal invocat, în susținerea acțiunii, prin utilizarea conjuncției "sau" după o enumerare, prin folosirea virgulei, înseamnă că dacă beneficiarul normei se regăsește în oricare dintre situațiile reglementate este îndreptățit să primească sporul.

Prin urmare, judecătorii din cadrul instanțelor beneficiază de acest spor și în situația în care lucrează numai în condiții grele, sau numai în condiții vătămătoare sau numai în condiții periculoase.

Dat fiind modul de redactare, reclamanții sunt îndreptățițila un unic spor de 15%și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege.

În consecință, este corectă susținerea pârâtului Ministerul Justiției că textul de lege menționat nu prevede acordarea acestui spor pentru fiecare situație, cum greșit au interpretat reclamanții.

În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, și implicit aplicarea prevederilor din dreptul comun al muncii, la judecători, trebuie reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Codul Muncii acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar la art. 295 se prevede că prevederile codului se aplică și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Astfel cum sunt redactate aceste dispoziții, rezultă fără nici un dubiu că nu se poate vorbi de o aplicabilitate a dispozițiilor din CCM la corpul magistraților, deoarece aceștia fac parte din puterea judecătorească, au o legislație aparte, bine conturată, completă și incompatibilă cu alte reglementări de drept comun.

În acest context, nefiind un spor prevăzut de legea de salarizare a magistraților în sensul cerut de recurenții - reclamanți, acesta nu poate fi acordat pe cale judecătorească, în acest sens fiind și Deciziile Curții Constituționale din 3 iulie 2008, prin care s-a statuat că:"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."( Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională).

Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și, "in terminis", ea să creeze o nouă lege- lex tertia- cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești

De asemenea, nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției normelor constituționale și normelor europene invocate de recurenți. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum a statuat CEDO în jurisprudența sa (cazulThimmenoscontra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin1 Cod procedură civilă, Curtea, va respinge ca nefondat recursul de față și va menține ca legală și temeinică sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1193/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 18.05.2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored./

Jud. fond.

Romania

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

INCHEIERE NR.142 /R/CC/2009

Ședința camerei de consiliu din 18 mai 2009

Președinte - - - judecător

- - - președinte secție

- - - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorul în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind recursul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 1193/2007 pronunțată de Tribunalul Alba.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul, s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.

In motivarea cererii judecătorul, a arătat că a formulat apărări în cauză în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;

Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.

În numele legii

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulată de judecătorul în dosarul civil nr-.

Pronunțată în ședință publică din 18 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

Secția conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

Minuta deciziei civile Nr. 586/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 1193/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 18.05.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil

Pentru conformitate,

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 586/2009. Curtea de Apel Alba Iulia