Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 593/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.593
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.62/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă CURTEA DE APEL GALAȚI, intimații-reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus întâmpinare din partea intimatei Curtea de APEL GALAȚI, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.62/F/26.11.2008 Curtea de APEL GALAȚIa fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL GALAȚI.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.02.2007 - 26.11.2008 data pronunțării, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Au fost respinse ca fiind prescrise pretențiile reclamantelor și privind perioadele 01.11.2000 - 31.08.2004 și, respectiv 01.11.2000 - 01.06.2005.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea și în continuare a sporului solicitat de reclamanta.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL GALAȚI la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr.1146/44/24.09.2008 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.11.2000 - 31.08.2004 pentru reclamanta și 01.11.2000 - 01.06.2005 pentru reclamanta precum și pentru perioada 01.02.2007 la zi și în continuare pentru reclamanta, cu actualizarea sumelor restante la data plății efective și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cât și obligarea serviciului de contabilitate din cadrul Curții de APEL GALAȚI la efectuarea calculelor.
În motivarea acțiunii reclamantele au invocat prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 privind acordarea sporului salarial de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit magistraților precum și personalului auxiliar de specialitate.
Au considerat abrogarea intervenită prev.de art.I pct.42 din OG nr.83/2000 ca fiind nelegală, dată cu încălcarea normelor constituționale referitoare la delegarea legislativă cât și a dispozițiilor Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de emite ordonanțe.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
S-a creat o situație discriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate în raport cu aceste categorii care au continuat să beneficieze de acest spor, fiind invocate în acest sens încălcările aduse art.5 Codul muncii, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 al. Protocolului nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Directiva nr.89/391 a Comisiei Europene, art.41 al.2 și 53 din Constituția României, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii dreptului prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, s-au avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Au mai invocat Decizia nr.21/10.03.2008 dată în materia recursului în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că dreptul trebuia plătit și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, adică începând cu 01.09.2000.
Sub aspectul pretențiilor formulate au arătat că nu a operat prescripția dreptului la acțiune, ermenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 începând să curgă de la data când partea a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe acela care răspunde de ea, respectiv de la 10.03.2008 când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate la sporul de 50% prin interpretarea textelor în materie.
Rezultă faptul că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare astfel încât normele ce reglementează acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice.
Au mai arătat că nu au avut posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2008 având în vedere că există o abrogare expresă a acestuia devenită nelegală potrivit deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că dreptul trebuia plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000,adică începând cu 01.09.2000.
Acte de recunoaștere a întreruperii prescripției sunt includerea în Angajamentul cu ocazia negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a obligației de plată a drepturilor salariale restante ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate precum și includerea în strategia de reformă sistemului judiciar măsurii privind plata drepturilor salariale restante și eliminarea discriminării, fiind invocate dispozițiile art.17 al.1 și 2 din Decretul nr.167/1958,prin situația creată de legiuitor reclamantele fiind lipsite de dreptul lor de proprietate și fără a putea invoca vreun instrument juridic de apărare a acestei proprietăți.
Au considerat faptul că în cauză nu operează prescripția dreptului la acțiune în sensul art.3 din Decretul nr.167/1958.
Au mai invocat elaborarea de fișe informative de către Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă cât și Directiva - Cadru nr.89/391 emisă de Comisia Europeană, privind reglementarea fundamentală în domeniul securității și sănătății în muncă.
În susținerea acțiunii reclamantele au depus la dosarul cauzei Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, practica judiciară.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de data introducerii acțiunii, pretențiile cu o durată mai veche de 3 ani fiind prescrise în conformitate cu art.1,3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 al.1 lit.c Codul muncii.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit un termen de la care a început să curgă prescripția iar normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs efecte juridice pentru toată perioada pentru care reclamantele au solicitat plata acestui spor.
În ceea ce privește plata sporului începând cu 01.02.2007 și în continuare a considerat acțiunea neîntemeiată avându-se în vedere că din luna februarie 2007 intervenit norma lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr.8/24.01.2007, prin dispozițiile art.30 fiind prevăzută la data intrării în vigoare a ordonanței abrogarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, dreptul încetând să subziste începând cu luna februarie 2007.
Astfel învestită cu soluționarea cauzei, curtea apreciază pretențiile formulate ca fiind în parte întemeiate, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, instanța apreciază că este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2000 - 01.06.2005, termenele de prescripție extinctivă s-au împlinit, succesiv, până cel târziu la data de 01.06.2008 iar, acțiunea a fost înregistrată la data de 24.09.2008.
Susținerea reclamantelor exprimată în sensul că se constată o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, respectiv 30.03.2005, prin nr.HG 232 și ar deveni aplicabile disp. art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi reținută ca întemeiată raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 24.09.2008.
În primul rând, instanța apreciază că nu a avut loc o recunoaștere prin adoptarea HG nr. 232/30.03.2005, în care se precizează doar că se va asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar, situație ce nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, actul normativ invocat făcând referiri în general la sistemul de salarizare și nu, în mod special, la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Practica altor instanțe depusă la dosar de reclamanți nu poate obliga instanța a da o soluție identică întrucât nu reprezintă izvor de drept iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripției nici prin adoptarea Deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în referire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Efectele acestei decizii vizează exclusiv problema de drept dezlegată, în referire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Față de aceste argumente, în baza disp. art. 137 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, se vor respinge ca fiind prescrise pretențiile solicitate pe perioada 01.11.2000 - 31.08.2004 pentru reclamanta și, respectiv 01.11.2000 - 01.06.2005 pentru reclamanta.
Pe fondul cauzei, din adresa nr.1146/44/10.11.2008 emisă de pârâta Curtea de APEL GALAȚI, rezultă că reclamanta este încadrată în funcția de grefier începând cu data de 15.02.1993 și până în prezent, iar reclamanta a fost încadrată în funcția de grefier începând cu data de 01.06.1985 și până la data de 01.06.2005, dată la care s-a pensionat.
Funcțiile astfel îndeplinite de reclamante fac aparțin personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.567/2004.
Deasemeni, temeiul de drept al prezentei acțiuni îl constituie prevederile art.47 din Legea nr.50/1996 care au prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În interpretarea unitară acestor dispoziții prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite în materia recursului în interesul legii, s- constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți,precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Decizia astfel pronunțată este obligatorie pentru instanța de judecată, potrivit prevederilor art.329 al.3 Cod procedură civilă.
Din considerentele deciziei rezultă, în raport de cele reținute, fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art.329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", s-a avut în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr.24/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art.329 al. 3 Cod procedură civilă cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept pentru instanțe, nu mai pot fi examinate celelalte apărări formulate în cauză de către părți.
In ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
In ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor bănești, o asemenea problemă ține de modalitatea de aplicare a legii vizând dreptul salarial solicitat, iar instanțele judecătorești nu au competența de a prevedea o situație viitoare, pentru un prejudiciu eventual și incert ca existență și întindere.
Elementele componente ale salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se stabilesc prin acte normative ce pot suferi modificări în condițiile legii iar instanța nu poate ea însăși reglementa, cu ocazia soluționării litigiului dedus judecății, o asemenea evoluție.
În consecință, urmează să fie admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL GALAȚI.
Vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.02.2007 - 26.11.2008, data pronunțării, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
Vor fi respinse ca fiind prescrise pretențiile reclamantelor și privind perioadele 01.11.2000 - 31.08.2004 și, respectiv 01.11.2000 - 01.06.2005.
- fi respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea și în continuare a sporului solicitat de reclamanta.
- fi obligată pârâta Curtea de APEL GALAȚI la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin adresa nr- din 5.02.2009 cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție B și ulterior restituită în baza unei prevederi administrative, invocându-se Decizia Curții Constituționale nr.104/2009.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-.
cu recursul declarat de pârât, Curtea a invocat din oficiu la termenul din 25.05.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de APEL GALAȚI cu nr-.
cu recursul declarat de pârât, curtea a invocat din oficiu la termenul din 21.05.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr.62 F/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit disp.art.1 din OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale disp.art.I și II din OUG nr.75/2008.
Ulterior, OUG nr.75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor OUG nr.75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.
Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din pr.civ. potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.
De asemenea, potrivit disp.art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.
Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.
Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.
În același sens sunt și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.62/26.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./4.06.2009
Dact.R/2 ex/9.06.2009
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel
