Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 595/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.595
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
GREFIER -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr.31/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar întâmpinări din partea intimaților Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților, după care:
Se dă citire în ședință publică încheierii din camera de consiliu din 25.05.2009, prin care s-a admis cererea de abținere formulată de domnii judecători, și, completul de judecată fiind constituit potrivit planificării de permanență.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei potrivit art.4 pct.1 pr.civ., având în vedere că hotărârea de fond a fost pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.31/R/30.10.2008 Curtea de APEL GALAȚI -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL G și TRIBUNALUL G și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr.1846/121/9.04.2008 pe rolul Tribunalului Galați reclamanții, și i au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI solicitând să se constate discriminarea cauzată față de prevederile OUG nr.146/19.12.2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006, anularea situației creată prin discriminare prin acordarea de despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pentru anii 2003 - 2006 inclusiv actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de judecători la TRIBUNALUL GALAȚI iar prin prevederile OUG nr.146/19.12.2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
Au invocat situația de discriminare creată față de celelalte categorii din sectorul public inclusiv față de personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care un asemenea drept a fost abrogat prin OUG nr.177/6.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Cauza acțiunii este reprezentată de dispozițiile OUG nr.146/19.12.2007 și nu cele ale art. 41 al.1 din Legea nr. 50/1996, considerând astfel asupra aplicării unui tratament diferențiat și discriminatoriu pentru judecători, fără să fie justificat în mod obiectiv de un scop legitim iar metoda de atingere a acestuia este inadecvată.
Au mai invocat recunoașterea dreptului pentru alte categorii profesionale, respectiv funcționari publici prin art. 35 al.2 din Legea nr.188/1999, polițiști prin art. 37 al.2 din OG nr.38/2003, funcționari publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor prin art. 34 lit.f din Legea nr.293/2004, personalul din administrația centrală Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiilor consulare românești din străinătate prev. art.21 din Legea nr. 495/2004 cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal au fost suspendate, o dovadă în plus că discriminarea a existat și se perpetuează și în prezent, până la înlăturarea ei prin obligarea pârâților la aceste prime de concediu.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.2 lit.e pct.I și 27 din OG nr.137/2000, Constituția României, Carta europeană privind statutul judecătorilor, practica Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Au solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării potrivit art.21 al.3 din OG nr.137/2000.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că acțiunea reclamanților are ca obiect repararea pagubelor cauzate pe temeiul discriminării datorată dispozițiilor legale, aspect ce ține de modalitatea de legiferare a dreptului și nu de aplicare a legii care este strict atributul ministerului.
Pe fondul cauzei a apreciat pretențiile reclamanților ca fiind neîntemeiate, dispozițiile art. 1 al.2 din OUG nr.146/2007 nu au în vedere categoria profesională a magistraților pentru care dreptul la prima de concediu nu a fost prevăzut prin legea specială.
A mai invocat Decizia nr.23/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, reținându-se că de la 1 ianuarie 2003 dreptul a încetat să mai subziste urmare a intrării în vigoare a OUG nr.177/2002.
Dreptul la prima de vacanță a fost reintrodus ulterior prin adoptarea Legii nr. 45/2007 în referire la art.241din OUG nr.47/2006.
Cu privire la existența unei situații discriminatorii, a considerat că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, o asemenea problemă neputând fi aplicată din punctul de vedere al discriminării, în afara legii.
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este o obligație a legiuitorului, iar atâta timp cât dreptul nu mai este prevăzut de lege, nu se poate vorbi de discriminare deoarece dreptul respectiv nu este ocrotit de lege,
A mai invocat, în subsidiar, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2003 - 2004 în raport de prevederile alt.3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art.166 al.1 și 283 al.1 lit.c Codul muncii, care instituie un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 2006 - 2007, fiecare dintre prestațiuni stingându-se printr- prescripție deosebită.
În ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului la acțiune, reclamanții au considerat că aceasta nu a intervenit câtă vreme OUG nr.146/2007 în raport de art.2 lit.e pct.1 și OG nr.137/2000 au recunoscut dreptul, întrerupând curgerea termenului de prescripție.
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2008 a Curții de APEL GALAȚI au fost admise cererile de abținere formulate de judecătorii Tribunalului Galați, cauza a fost trimisă spre soluționare la Tribunalul Brăila - Secția civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în baza art.I și II din OUG nr. 75/2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției civile și trimiterea acesteia spre soluționare la Curtea de APEL GALAȚI.
Pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.1336/113/14.07.2008.
Au fost solicitate relații de la TRIBUNALUL GALAȚI privind funcțiile îndeplinite de reclamanți și perioada lucrată, răspunzându-se prin adresa nr.1336/17.09.2008 a acestei instanțe.
Au fost depuse la dosar note scrise din partea Ministerului Justiției în referire la Decizia nr. 819/3.07.2008 a Curții Constituționale.
Astfel investită cu soluționarea cauzei, curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății,din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.
În speță, reclamanții au invocat o situație pe care o apreciază discriminatorie și rezultând din raporturile juridice de muncă, în referire la funcțiile ocupate și modalitatea de salarizare a acestora.
Pârâtului Ministerul Justiției îi revin atribuții în acest sens, strâns legate de modalitatea finanțării de la bugetul de stat a activității instanțelor de judecată și parchetelor.
Potrivit art.131 al.2 din Legea nr.304/2004, bugetele curților de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor sunt gestionate de Ministerul Justiției, având calitatea de ordonator principal de credite.
Atribuții în legătură cu obiectul cauzei revin pârâtului Ministerul Justiției ținându-se seama și de rolul său în elaborarea,coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea funcționării justiției ca serviciu public, veghind la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept (art.1 al.1 din nr.HG83/2005).
Ministerul Justiției are atribuții inclusiv în domeniul elaborării și avizării proiectelor de acte normative care privesc funcționarea justiției și gestionarea patrimoniului, pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat (art.4 din nr.HG83/2005).
Rezultă astfel atribuțiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției în legătură cu obiectul prezentei judecăți, situație care justifică întrunirea condiției calității procesuale pasive, excepția privind lipsa acesteia urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Dreptul la prima de concediu a fost prevăzut în favoarea magistraților prin dispozițiile art.411din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităților judecătorești, fiind introdus prin dispozițiile art. pct.38 din nr.OG83/2000.
Ulterior, un asemenea drept a încetat urmare a abrogării intervenite începând cu data de 01.01.2003, prin dispozițiile art.50 al.2 din nr.OUG177/2002.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 dată în materia recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Ulterior, dreptul la prima de vacanță pentru magistrați a fost recunoscut începând cu anul 2007 prin dispozițiile art.241din nr.OG27/2006 modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Ca atare, din punct de vedere al reglementării legale, dreptul la prima de concediu pe anii 2003 - 2006 încetat să existe, nemaifiind prevăzut.
Potrivit art.2 din nr.OG27/2006,cu modificările și completările ulterioare, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Rezultă că modul de salarizare al judecătorilor este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Constituie opțiunea legiuitorului de reglementa prin acte normative drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG137/2000.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În ceea ce privește dispozițiile nr.OUG146/2007, potrivit art.1, acestea se aplică categoriilor profesionale pentru care plata sumelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă a fost suspendată în perioada 2001-2006.
Din enumerarea categoriilor profesionale rezultă că magistraților nu li se aplică prevederile acestei ordonanțe de urgență.
Deasemeni, referirea la alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale nu- privește pe reclamanți, pentru magistrați dreptul nemaifiind prevăzut urmare a adoptării nr.OUG177/2002, începând cu data de 01.01.2003.
În baza considerentelor de mai sus privind inexistența dreptului invocat de reclamanți datorită modalității de legiferare a acestuia doar pentru anumite perioade, altele decât cele solicitate, nu poate fi primită excepția prescripției dreptului la acțiune astfel cum a fost invocată în subsidiar de către pârâtul Ministerul Justiției.
Dreptul la acțiune este o componentă a dreptului subiectiv civil și presupune posibilitatea recunoscută titularului dreptului de a recurge, în caz de nevoie, la forța de constrângere a statului.
Rezultă că existența dreptului la acțiune nu poate fi concepută în afara conținutului dreptului subiectiv civil iar prescripția dreptului la acțiune își produce efectele asupra dreptului subiectiv civil conducând la transformarea acestuia.
Ca atare, atâta vreme cât s-a reținut, potrivit considerentelor arătate, că dreptul invocat de reclamanți nu a existat, nefiind consacrat ca atare în legislația specială privind salarizarea, nu se poate constata prescripția unui drept inexistent, excepția invocată fiind considerată nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin adresa nr- din 11.02.2009 cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Înalte Curți de Casație și Justiție și ulterior restituită în baza unei proceduri administrative invocându-se Decizia Curții Constituționale nr.104/2009.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de APEL GALAȚI cu nr-.
cu recursul declarat de pârât, curtea a invocat din oficiu la termenul din 21.05.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr.31 F/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit disp.art.1 din OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale disp.art.I și II din OUG nr.75/2008.
Ulterior, OUG nr.75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor OUG nr.75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.
Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din pr.civ. potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în codul d e procedură civilă.
De asemenea, potrivit disp.art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.
Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.
Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.
În același sens sunt și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, împotriva sentinței civile nr.31/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./4.06.2009
Dact.R/2 ex/5.06.2009
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Valentina Gabriela
