Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5994/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5171/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5994/
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
JUDECĂTOR 3: Singh Ioana
GREFIER - - -
************************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de către recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.550 din 01.06.2009, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.940/C/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și cu intimații-chemați în garanție Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 13 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru data de 20.10.2009, apoi pentru termenul de azi, 27.10.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 550 din data de 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr. 940/C/2009), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu pârâta .
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.
A obligat pârâta, către reclamant, la plata sumei de1.545,4379 lei (RON), reprezentând drepturi de asigurări sociale încasate necuvenit de către pârâtă în perioada octombrie 2002 - august 2003.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că la stabilirea, calcularea și acordarea indemnizației încasată de pârâtă, reclamantul a procedat în mod greșit, utilizând venitul obținut în ultima lună de activitate, rezultând eronat 849.200 lei pe zi.
Or, în mod corect trebuia avută în vedere media veniturilor lunare din ultimele 6 luni de activitate, conform dispozițiilor art.23 și art. 99 din Legea nr. 19/2000.
Astfel, prima instanță a reținut că indiferent care ar fi fost limita maxumă a drepturilor salariale avute în vedere la calcularea indemnizației în raport de sentința civilă nr. 2251/2003 a Tribunalului Călărași, pârâtei nu i se putea lua în considerare decât cel mult plafonul a de 2 ori salariul mediu brut lunar pe economie, respectiv 16.746.000 lei (ROL).
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 120 și art. 125 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora cuantumul zilnic al indemnizației pentru creșterea copilului până la 2 ani este de 85% din baza de calcul, adică 662.051 lei pe zi, apreciere ce reflectă, totodată și concluziile expertizei efectuate în cauză, care stabilește că indiferent ce majorări și indexări ar fi suferit salariul pârâtei, baza de calcul nu putea fi alta, punct de vedere însușit de către Tribunal.
Totdată, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 177/2002, invocată de către pârâtă, act normativ ce a fost abrogat prin nr.OUG 27/29.03.2006, deoarece în perioada octombrie 2002 - august 2003 raporturile sale de serviciu au fost suspendate, în efectele lor principale - prestarea muncii și plata drepturilor salariale - beneficiind de drepturi de asigurări sociale.
Calcularea indemnizației, a mai reținut prima instanță, nu are legătură cu faptul majorării salariului, conform deciziei civile nr. 2715/06.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de relcmantă, iar majorarea salariului în această perioadă nu afectează modul de calcul al indemnizației arătate.
Față de situația de fapt reținută, de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și având în vedere faptul că pârâta nu contestă cuantumul sumei calculat de către reclamant cu titlu de sume încasate necuvenit, Tribunalul a admis acțiunea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și, în consecință, a obligat pârâta către reclamant, la plata sumei de1.545,4379 lei (RON), reprezentând drepturi de asigurări sociale încasate necuvenit de pârâtă în perioada octombrie 2002 - august 2003.
În raport de aceleași aspecte, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Totodată, a respins și cererea de chemare în garanție formulată de reclamant.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că prezenta cauză a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Mai arată că, pe tot parcursul judecății, recurenta a solicitat ca expertiza contabilă să aibă ca obiectiv stabilirea diferențelor de indemnizație pentru concediul de maternitate și pentru concediul pentru îngrijirea coplilului până la 2 ani, ce i se cuvin, pentru perioada 01.01.2003 - 31.08.2003, în raport de sentința civilă nr.2251/2003 a Tribunalului Călărași, cu aplicarea coeficientului de inflație pe fiecare lună în parte și a dobânzii legale prevăzute de Codul d e procedură fiscală, însă această solicitare nu i s-a încuviințat.
Susține că prin adresa nr.6122/III/13/24.04.2007, întocmită de reclamant la solicitarea instanței de judecată, s-a indicat un venit lunar brut recalculat în sumă totală de 162.211.126 lei (ROL), față de venitul brut de 125.852.475 lei (ROL), fără, însă, a se preciza modul de calcul al sumelor respective, ce sume de bani i se cuvin recurentei-pârâte, ca urmare a recalculării, dacă s-a aplicat coeficientul de inflație și fără a i se comunica un exemplar, pentru a putea formula eventuale obiecțiuni. Menționează că a luat cunoștință de conținutul actului menționat doar cu ocazia declarării recursului.
Referindu-se la reportul suplimentar de expertiză (filele 54 - 58 dosar fond), recurenta-pârâtă arată că și despre acesta a luat la cunoștință tot cu prilejul declarării recursului, precum și că, din conținutul acestuia, rezultă că expertul nu a efectuat calculele privind cuantumul indemnizației în raport de sentința civilă nr. 2583/17.12.2002, așa cum dispusese instanța de fond prin încheierea din data de 08.03.2007, acesta apreciind că"eventualele modificări salarialeintervenite ulterior, chiar dacă se referă la valori salariale recalculate în raport de noua valoare de referință sectorială pentru perioadele anterioare, nu pot avea nici o influență, astfel că baza de calcul determinată la data deschiderii dreptului se menține pe toată perioada de acordare la suma de 16.746.000 lei (ROL), fiind limita maxim admisă pentru stabilirea indemnizației de asigurări sociale.".(fila 55 dosar, paragraful 6).
Recurenta susține că expertul contabil a omis să precizeze că data deschiderii dreptului este data de 27.01.2003, dată la care ea a intrat în concediul pentru îngrijirea copilului mai mic de 2 ani, iar sentința civilă nr. 2583 fost pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 17.12.2002.
Arată că în pofida tuturor aspectelor sus-arătate, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, sens în care a pronunțat sentința civilă nr.959/2007, ce are o motivare ambiguă și nefundamentată juridic, sentință pe care a atacat-o cu recurs.
Astfel, prin decizia civilă nr. 4037/R/23.11.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - secția a VII-a i-a admis recursul, a casat sentința civilă sus-menționată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, în vederea refacerii raprotului de expertiză contabilă, astfel încât expertul să răspundă la toate obliectivele stabilite de către instanța de judecată.
Recurenta precizează că, în rejudecarea cauzei, pe parcusul judecății, a solicitat din nou ca expertiza contabilă să aibă ca obiectiv stabilirea diferențelor de indemnizație pentru concediul de maternitate și pentru concediul pentru îngrijirea coplilului până la 2 ani, ce i se cuvin, pentru perioada 01.01.2003 - 31.08.2003, în raport de sentința civilă nr.2251/2003 a Tribunalului Călărași, cu aplicarea coeficientului de inflație pe fiecare lună în parte și a dobânzii legale prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Mai precizează că a solicitat înlocuirea expertului, întrucât acesta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța de judecată, în ceea ce privește efectuarea calculelor solicitate.
În acest ultim ciclu procesual, cauza a fost soluționată în fond prin sentința civilă nr.550/01.06.2009, acțiunea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași fiind admisă și dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 1.545 lei (RON), reprezentând drepturi de asigurări sociale încasate necuvenit în perioada octombrie 2002 - august 2003.
Arată că motivarea instanței de fond este sumară și nu se sprijină pe nici un argument legal și nu a ținut seama de faptul că pârâta a intrat în concediul pentru îngrijirea copilului mai mic de 2 ani la data de 27.01.2003, când era în vigoare nr.OUG 177/2002.
Susține că este evident, că în situația în care, în reglementarea anterioară, cuantumul indemnizației de concediu pentru îngrijirea copilului mai mic de 2 ani ar fi fost plafonat, ar fi fost inutilă o nouă reglementare legislativă a aceluiași aspect, cu atât mai mult cu cât, considerând că indemnizația este plafonată, ar însemna că sentința civilă nr. 2251/2003 a Tribunaluilui C este lipsită de eficiență practică, ceea ce este de neconceput.
Consideră că aprecierea instanței de fond, referitoare la aplicabilitatea principiilor generale ale legislației muncii, cu privire la efectele suspendării contractului de muncă, este lipsită de orice fundament juridic, cât timp dispozițiile art. 241din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 325/2005, modificată prin Hotărârea M nr. 729/2008, prevăd că perioada concediului de îngrijire a copilului mai mic de 2 ani constituie atât vechime în muncă, dar și vechime în magistratură.
În susținerea afirmațiilor sale, invocă și Decizia nr.2715/06.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 299 - 316 Cod proc. civilă.
Intimatul-reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărașia formulat întâmpinare (filele13 - 15 dosar recurs), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor, invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta-pârâtă nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile 299 - 316 Cod proc. civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, acesta este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Problema de drept care se pune în speță este aceea a incidenței dispozițiilor nr.OUG 177/2002 și anume, dacă dispozițiile acestei Ordonanțe de Guvern sunt sau nu sunt aplicabile situației concrete a recurentei-pârâte.
Curtea constată că, rejudecând cauza, instanța de fond în mod corect a reținut că dispozițiile nr.OUG 177/2002 nu sunt aplicabile în cazul recurentei-pârâte, întrucât, în perioada în discuție, raporturile de serviciu ale acesteia erau suspendate în efectele lor principale - prestarea muncii și indemnizațiile aferente funcției (drepturi bănești de natură salarială), potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 2 din Codul muncii, care prevăd că:
"(1) Suspendarea contractului individual de munca poate interveni de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al uneia dintre parti.
(2) Suspendarea contractului individual de munca are ca efectsuspendarea prestarii munciide catre salariatsi a platii drepturilor de natura salarialade catre angajator.".
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră și raporturile muncă (de serviciu) ale magistraților, ale căror drepturi și obligații sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Ca urmare, raporturile de serviciu ale magistratului sunt echivalentul contractului individual de muncă al salariatului, iar indemnizația aferentă funcției de magistrat este echivalentul drepturilor salariale ale acestuia.
Numai prin prisma acestor argumente juridice se poate realiza interpretarea corectă, în sensul intenției legiuitorului, a dispozițiilor legale, de drept substanțial, aplicabile în prezenta cauză.
Așadar, cât timp raporturile de serviciu ale recurentei-pârâte au fost suspendate pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului mai mic de 2 ani, rezultă că în mod corespunzător a fost suspendată, în perioada septembrie 2002 - 31 august 2003 și plata depturilor de natură salarială datorate de către instituția angajatoare.
Ceea ce omite recurenta-pârâtă este aspectul că,pe durata concediului pentru îngrijirea copilului mai mic de 2 ani, plata indemnizației sale de concediu s-a efectuat de la bugetul asigurărilor sociale(ce face parte din bugetul general al Statului), respectiv din fondurile speciale aflate la dispoziția Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Familei, nicidecum din fondurile parchetului angajator.
Or, acesta este un alt argument care vine în sprijinul soluției pronunțate de prima instanță, care în mod corect a admis acțiunea reclamantului Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași.
Totodată, referitor la modul de soluționare a cererii reconvenționale, Curtea reține că și sub acest aspect instanța de fond a pronunțat o soluție justă, întrucât art. 4 alin. 3 din nr.OUG 177/2002 prevăd că la stabilirea pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale se ia în calcul indemnizația de încadrare majorată potrivit alin. (1).
Or, potrivit dispozițiilor alin. 1 al aceluiași articol:
"(1) Magistrații beneficiază, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, deo majorare a indemnizațieistabilite potrivit art. 3 alin. (2), calculată în procente la indemnizația brută, după cum urmează:
- de la 5 la 10 ani - 5%;
- de la 10 la 15 ani - 10%;
- de la 15 la 20 de ani - 15%;
- peste 20 de ani - 20%."
Rezultă, așadar, că nu se susțin afirmațiile recuentei-pârâte, în sensul că i-ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 3 din Ordonanță, întrucât textul de lege sus-citat face referire doar la majorarea indemnizației de încadrare prin aplicarea așa-zisului spor de fidelitate în profesie, nicidecum prin aplicarea unei valori de referință sectorială mai mare.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr.550 din 01.06.2009, pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.940/C/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și cu intimații-chemați în garanție Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 27.11.2009
Jud. fond: G;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Guranda Georgeta, Singh Ioana
