Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6/

Ședința publică din 07 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâta cu sediul în B,-, -orb B,.3, sector 1 și reclamanta, domiciliată în B, Calea G nr. 362, - 1,.5,.93, jud. B, împotriva sentinței civile nr.593/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată că recurenta - reclamantă s-a conformat celor dispuse de instanță la termenul anterior, în sensul că a semnat cererea de recurs. Din oficiu, invocă excepția de nulitate a recursului declarat de reclamanta, avându-se în vedere prevederile art. 302 cod procedură civilă, potrivit cărora cererea de recurs se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, și rămâne în pronunțare asupra excepției precum și asupra recursului formulat de pârâtă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 698/113 din 22.02.2007 la ribunalul Brăila reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B solicitând obligarea acesteia să-i restituie suma de 1082 lei reținută nelegal din salariu și la daune morale.

În motivarea acțiunii civile reclamanta a susținut că lucrează la chioșcul nr. 37 al pârâtei și că pe data de 19.04.2006 la vânzarea unei cartele telefonice a fost tâlhărită și i-au fost furate cartelele telefonice avute asupra ei.

Acest fapt l-a reclamat la poliție și a anunțat și conducerea pârâtei, dar aceasta a procedat la reținerea din salariu a contravalorii cartelelor contrar dispozițiilor Codului muncii, dispozițiile art. 164 alin. 2.

Pârâta și-a justificat reținerea din salariu cu procesul-verbal prin care s-a constatat lipsa în gestiunea sa cu suma de 572 lei, lipsă justificată ca reprezentând contravaloarea cartelelor furate și pe angajamentul semnat de ea urmare inventarului efectuat.

Prin sentința civilă nr. 593 din 12.09.2007 s-a admis în parte acțiunea civilă a reclamantei.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 562 lei reprezentând reținere ilegală din salariu și la 300 lei daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu contractul individual de muncă înregistrat cu nr. 5603/31.08.2005 în registrul general de evidența salariaților, reclamanta a fost angajată la Societatea comercială SA B, Agenția B de la data de 01.09.2005 pe durată nedeterminată în funcția de vânzător gestionar.

Raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art. 65 din Codul muncii pe 01.03.2007.

Din susținerile părților a rezultat că suma de 1082 RON reprezintă contravaloarea unor cartele telefonice sustrase din gestiunea fostei salariate, fapt reclamat imediat de gestionară la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție al Județului B, cercetările nefiind finalizate până în prezent, conform adresei nr. 36046/20.06.2007.

În dovedirea reținerii sumei de 1082 RON de către angajator, reclamanta a depus la dosar copia facturilor fiscale nr. -/01.06.2006 și nr. -/14.06.2006, în baza cărora, cu chitanțele nr. -/01.06.2006 și nr. -/15.06.2006, a achitat sumele de 250 RON și 270 RON, precum și copia înscrisurilor de salarizare pe lunile iunie, iulie și august 2006, din care rezultă reținerea sumelor de 280 RON, 200 RON și 82 RON, a reținut instanța de fond.

În aceste condiții, este evident că primele două sume au fost depuse la casieria societății de către reclamantă, iar celelalte sume au fost reținute de angajator din drepturile salariale aferente lunilor iunie, iulie și august 2006.

Pentru sumele de 280 RON, 200 RON și 82 RON angajatorul nu a făcut dovada că salariata a fost de acord cu reținerile sau că ele au fost făcute în baza unui titlu executoriu constituit în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile art. 270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile comerciale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În lipsa dovezii cu privire la consimțământul expres al salariatei pentru reținerea din salariu a diferenței de 562 RON, reprezentând contravaloarea pagubei din gestiune, angajatorul trebuia să obțină titlul executor în condițiile impuse de dispozițiile art. 270 Codul muncii, a reținut instanța de fond.

Potrivit art. 164 din Codul muncii nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului era scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Întrucât suma de 562 RON a fost reținută cu încălcarea dispozițiilor legale, sunt îndeplinite condițiile pentru stabilirea răspunderii angajatorului pentru despăgubirea salariatului în condițiile art. 269 din Codul muncii.

Întrucât sumele de 250 RON și 270 RON au fost achitate de către reclamantă cu chitanțele nr. -/01.06.2006 și nr. -/15.06.2006, plata acestora nu poate fi calificată ca reținere ilegală din drepturi salariale, a mai reținut instanța de fond.

Cu privire la daunele morale instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a avut calitatea de gestionar la Agenția din Ba S ocietății comerciale SA

Angajatorul a declarat-o răspunzătoare pe aceasta pentru lipsa produsă în gestiune printr-o faptă penală fără ca vinovăția acesteia să fie stabilită în condițiile legii printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Or, atitudinea angajatorului, în aceste condiții, a fost de natură să aibă efect atât producerea de prejudicii materiale salariatului, cât și atingerea demnității acestuia, afectând un factor deosebit de important la stabilirea raporturilor de muncă, respectiv credibilitatea lui, astfel că, cererea pentru daune morale este întemeiată, cuantumul acestora urmând să fie stabilit la suma de 300 lei,a mai reținut instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta SC SA B, considerând-o nelegală.

În motivarea recursului său reclamanta a susținut că reținerea din salariu s-a făcut legal cu încălcarea dispozițiilor art. 164 alin. 2 și 4 și art. 165 din Codul muncii.

A mai arătat recurenta că pârâta nu i-a făcut inventar imediat după furtul din luna aprilie 2006 ci abia în luna iunie 2006 fără a lua în considerare furtul produs.

A solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile formulate.

În motivarea recursului său pârâta SC SA Bas usținut că situația reținută de instanța de fond, că pentru reținerile pentru sumele de 280 lei,200 lei și 82 lei angajatorul nu a făcut dovada că salariata a fost de acord cu reținerile sau că ele au fost făcute în baza unui titlu executoriu constituit în condițiile legii este total eronată pentru că reclamanta a produs prin neglijență un prejudiciu societății în sumă de 1082 lei, care i se datorează în totalitate întrucât nu și-a asigurat gestiunea conform Legii nr. 22/1969 și a fișei postului.

A arătat recurenta pârâtă că reclamanta a depus de bună voie la casieria societății suma de 250 lei și suma de 270 lei la data de 01.06.2006 și 15.06.2006 cu chitanțele nr. - și nr. -.

S-a mai arătat de recurentă că reclamanta a recunoscut înscrisul prin semnarea angajamentului de plată întocmit ca urmare a inventarului din luna iunie 2006 și s-a obligat să-l achite în întregime în termen de 30 de zile de la semnare și că părțile din contractul individual de muncă pot conveni asupra întinderii despăgubirilor și a modului de reparare a prejudiciului.

Ulterior achitării parțiale a prejudiciului, reclamanta a solicitat verbal să i se rețină restul debitului pentru a nu se mai deplasa la sediul agenției, a mai arătat recurenta.

Instanța de fond nu a ținut cont de aspectele învederate mai sus iar dispozițiile art. 164 din Codul muncii nu sunt aplicabile în cauză, a susținut recurenta.

Cu privire la daunele morale recurenta a susținut că instanța de fond le-a acordat numai ca efect al admiterii în parte a acțiunii civile întrucât nu a avut nici un temei legal.

A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantei.

Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale incidente cauzei, de criticile formulate de recurenți, cât și de dispozițiile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul declarat de pârâtă este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului nu rezultă existența unui angajament de plată și nici existența vreunui titlu executoriu valabil întocmit pentru a justifica reținerea din salariu a sumei de 562 lei.

Așa cum a reținut și instanța de fond reclamanta nu și-a dat consimțământul pentru reținerea sumelor de 562 lei compusă din sumele de 280 lei,200 lei și 82 lei din salariu astfel că în mod corect s-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 164 din Codul muncii.

Sumele achitate de reclamantă din proprie inițiativă sunt numai cele menționate în chitanțele depuse - respectiv de 250 lei și 270 lei, total 520 lei.

În ceea ce privește daunele civile acordarea acestora s-a făcut nejustificat de către instanța de fond.

Așa după cum rezultă din actele dosarului reclamantei, urmare sesizării că i-au fost sustrase bunuri din gestiune, i-a fost inventariată gestiunea în luna iunie 2006 stabilindu-se o lipsă în gestiune din care din proprie inițiativă aceasta a depus o parte din suma lipsă.

Deci, nu se poate reține că recuperarea unei părți din prejudiciul produs s-a făcut prin rețineri din salariu i-ar fi produs un prejudiciu moral reclamantei care să justifice obligarea pârâtei recurente la plata unor daune morale în sumă de 300 lei.

Or, sub acest aspect, hotărârea instanței este lipsită de temei legal.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta este nul.

Potrivit art. 302 Cod procedură civilă recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă sub sancțiunea nulității.

Or, recurenta reclamantă a depus direct la Curtea de APEL GALAȚI la data de 14.11.2007 și în afara termenului de recurs care se impunea la 15 octombrie 2007 fiindu-i comunicată hotărârea la 2 octombrie 2007.

Având în vedere cele menționate mai sus urmează a constata că recursul declarat de pârâta SC SA B este întemeiat, criticile formulate încadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă va fi admis ca atare.

Va fi modificată sentința civilă nr. 593/2007 în sensul că se va înlătura din sentința civilă obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 300 lei.

Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, în baza art. 302 Cod procedură civilă, urmează a fi declarat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta cu sediul în B,-, -orb B,.3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 593/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr. 593/12.09.2007 a Tribunalului Brăila în sensul că înlătură din hotărâre mențiunea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 300 lei cu titlu de daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Constată nul recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B, Calea G nr. 362, - 1,. 5,. 93, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 593/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 07 Ianuarie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: - -

: 2 ex.//05 Februarie 2008

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Galati