Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 601
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de către pârâtul-recurent Sindicatul 2002 în numele membrilor de sindicat:, G împotriva sentinței civile nr. 999/4.12.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - "" -, Inspectoratul Teritorial d e Muncă M și Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială M, având ca obiect drepturi bănești.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2009 și prin care a fost amânată pronunțarea succesiv la data de 23 martie 2009 și respectiv la 25 martie 2009, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 999 din 4.12.2007, dată în dosar nr-, Tribunalul Neamța respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice - membri ai Biroului Executiv și ai Consiliului Sindical al sindicatului invocată de pârâtul Sindicatul 2002; a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială, cu sediul în Târgu M, formulată de către pârâtul Sindicatul 2002, excepție invocată de reclamanta - "" -. a admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție a Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială formulată de către pârâtul Sindicatul 2002 și în consecință a respins ca tardivă această cerere de chemare în garanție; a respins ca fiind lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială; a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, cu sediul în Târgu M, formulată de pârâtul Sindicatul 2002.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta - "" -, în contradictoriu cu pârâții Sindicatul 2002, u, și
A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 837.111,6 lei RON cu titlu de despăgubiri.
A obligat aceiași pârâți, în solidar, să plătească reclamantei suma de 18.078,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată a obligat pârâții de mai sus să plătească în solidar expertului suma de 4.146,28 lei, cu titlu de diferență onorariu neachitat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a răspuns excepțiilor de procedură și de fond, pentru a fi cercetate prioritar fată de discuțiile pe fondul cauzei, având în vedere în acest sens dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă. Astfel, în legătură cu cererea de chemare în garanție a M, această unitate a invocat, în primul rând, excepția tardivității introducerii cererii și în subsidiar, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar reclamanta - - a ridicat excepția inadmisibilității acestei cereri.
Asupra admisibilității cererii de chemare în garanție a M, tribunalul a conchis în sensul că în principiu, potrivit dispozițiilor art. 60 Cod procedură civilă, oricărei părți îi este recunoscut dreptul de a putea chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri. Prin urmare, excepția inadmisibilității ridicată de reclamant, nu s-a dovedit a fi întemeiată, motiv pentru care, tribunalul a constatat că sunt întrunite cerințele legale pentru recunoașterea posibilității de formulare a unei asemenea cereri, urmând aor espinge ca nefondată.
Cererea de chemare în garanție a Ma fost însă formulată cu depășirea termenului prevăzut expres de art. 61 al. 1 Cod procedură civilă, situație în care instanța a admis excepția tardivității introducerii acesteia, ridicată de sus-menționata chemată în garanție.
În raport de reținerea caracterului întemeiat al tardivității depunerii cererii de chemare în garanție, tribunalul a constatat că nu se mai impune a fi analizată excepția lipsei calității procesuale pasive a M, invocată de aceasta din urmă, întrucât aceasta nu a mai fost reținută în calitate de parte, excepția astfel ridicată rămânând fără obiect.
În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, membrii ai Biroului Executiv și ai Consiliului Sindicatului 2002, tribunalul a constatat că analizarea acesteia este în strânsă legătură cu verificarea îndeplinirii condițiilor de natură a atrage răspunderea patrimonială a părților acționate în judecată, precum și a naturii acestei răspunderi, motiv pentru care, i s-a răspuns odată cu cercetarea pe fond a temeiniciei acțiunii reclamantei.
Astfel, pe fondul acțiunii, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr.168/1999, tribunalele și respectiv curțile de apel soluționează cererile și respectiv recursurile referitoare la constatarea încetării grevei, iar în cazul în care s-a dispus încetarea acestora, ca fiind ilegale, instanțele pot, la cererea celor interesați, să oblige persoanele vinovate de declanșarea lor la plata unor despăgubiri; acestea constituie și temeiul pe care s-a întemeiat acțiunea în despăgubiri la care se adaugă o serie de alte dispoziții legale.
Participarea la o grevă nelegală poate antrena pe lângă răspunderea penală și contravențională care intervine în situațiile expres reglementate de Legea nr. 168/1999 și răspunderea patrimonială (civilă sau materială a celor vinovați), acțiunea în daune, putând fi formulată, fie împreună cu acțiunea principală, fie separat după ce s-a pronunțat hotărârea de constatare a nelegalității grevei, după cum este și cazul în cererea de față.
În legătura cu natura juridică a răspunderii organizatorilor grevei - organul sindical reprezentat în cauza de față de Sindicatul 2002, tribunalul a apreciat că natura acestei răspunderi este una civilă, iar nu materială, pentru că sindicatul nu se afla într-un raport juridic de muncă cu unitatea, iar organizarea grevei s-a realizat în temeiul Legii nr. 168/1999, iar în nu legătură cu munca lor, în exercitarea eventualelor obligații și atribuții de serviciu ce le-ar reveni în temeiul contractului individual de muncă. Prin urmare, organizatorii grevei răspund în astfel de situații civil, delictual, astfel că la calcularea prejudiciului trebuiau avute în vedere atât paguba efectivă, cât și beneficiul nerealizat, în temeiul dispozițiilor art. 1084 Cod civil.
În legătură cu antrenarea răspunderii civile delictuale a organizației sindicale pârâte, în condițiile art. 998-999 Cod civil, tribunalul a constatat că, s-a pus problema antrenării acestei răspunderi a organizației sindicale pentru propria faptă ilicită, ce a constat în declanșarea unei greve nelegale. Sub acest aspect s-a verificat în ce măsură sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderi proprii, având în vedere că persoana juridică se exprimă prin organele sale care spre deosebire de reprezentanți sunt părți intrinsece ale acestora.
În Decretul nr. 31/1954 s-a prevăzut la art. 35 că actele juridice făcute de organele persoane juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice însăși, iar faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică dacă au fost îndeplinite cu prilejul funcției lor. Prin urmare, se poate conchide că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a organizației sindicale poate fi angajată în condițiile în care organele acesteia cu prilejul exercitării funcției ce le revin, au săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu ce se impută organizației sindicale este reprezentată de declanșarea unei greve la nivelul unității comerciale reclamante, cu încălcarea legii, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 1484 din 3.12.2003 a Curții de Apel Galați, prin care s-a declarat nelegală greva declanșată la data de 14.05.2003, grevă de a cărei organizare s-a ocupat Biroul Executiv și Consiliul Sindical, astfel cum s-a comunicat chiar de către acest pârât la solicitarea unității reclamante.
Astfel, în calitate de organizatori ai grevei, reclamanta a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâți, atât organizația sindicală în sine, cât și persoanele fizice care intră în componența organelor de conducere ale organizației sindicale, având în vedere că acestea din urmă nu sunt scutite de răspundere, ci din contră, răspund în nume propriu pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, răspundere care funcționează atât în raport cu organizația sindicală din care fac parte, cât și față de victima prejudiciului.
În acest sens, sunt de menționat dispozițiile art. 35 alineat ultim din Decretul 31/1954 potrivit cărora faptele ilicite ale organelor persoanelor juridice atrag și răspunderea personală a celor ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de victima prejudiciului. În raport de aceste prevederi legale, s-a constatat că victima prejudiciului, în cazul de față, reclamanta avea alegerea de a chema în judecată pentru despăgubiri, fie persoana juridică singură, fie persoana juridică, în solidar, cu persoanele fizice, care acționând ca organe ale persoanei juridice au săvârșit fapta ilicită, fie numai aceste persoane fizice.
În cauza de față, reclamanta a înțeles să acționeze în judecată, atât unitatea sindicală cu atribuții în organizarea grevei, cât și organele acesteia, respectiv persoanele fizice ce compun Biroul Executiv și Consiliul Sindical ce s-a ocupat efectiv și care aveau atribuții, conform statului propriu,în declanșarea conflictului de interese.
Prin urmare, personale fizice nominalizate ca pârâte în acțiune au fost chemate în judecată, nu în calitatea acestora de participanți efectiv la grevă, ci în calitate de membrii ai organelor de conducere a formațiunii sindicale pârâte. În acest context, tribunalul a constatat că sunt nefondate susținerile pârâtului Sindicatul 2002, conform cărora reclamanta ar fi selectat dintre participanții efectiv la grevă pe cei care a înțeles să-i cheme în judecată, susținere pe care s-a și întemeiat de altfel excepția ridicată de acesta, referitoare la lipsa calității procesuale pasive, ce ar fi rezultat dintr-un raport de coparticiparea procesuală pasivă forțată, ce ar fi obligat la acționarea în judecată a tuturor persoanelor, care au întrerupt lucrul, începând cu data de 14 mai 2003, în urma grevei declanșate de sindicat.
Apărările pârâtului, în legătură cu acest aspect, referitoare la necesitatea acționării în judecată în mod direct, a tuturor salariaților participanți la grevă, au fost respinse, având în vedere că de organizarea și declanșarea conflictului de interese s-a ocupat organizația sindicală pârâtă, care în condițiile constatării caracterului nelegal al grevei este ținută să răspundă de repararea prejudiciului cauzat în acest mod, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 61 al. 2 raportat la art. 46 din Legea 168/1999.
Față de cele anterior expuse, tribunalul a conchis că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice, membrii ai Biroului Executiv și ai Consiliului Sindicatului 2002 este nefondată, și a fost respinsă în consecință.
Continuând analiza fondul cererii în despăgubiri, tribunalul a constatat că aceasta impune analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv a existenței faptei ilicite cauzatore de prejudicii, a vinovăției autorului acesteia, a realității și întinderii prejudiciului, precum și a existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
În legătură cu existența faptei ilicite, tribunalul a apreciat că aceasta a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească mai sus citată, prin care s-a constatat nelegalitatea grevei declanșată de sindicatul pârât. Deși acesta din urmă, prin apărările formulate în cauza de față, a încercat să conteste însăși existența acestei fapte ilicite, tribunalul a apreciat că, în condițiile în care s-a statuat în mod irevocabil asupra caracterului nelegal al grevei, părțile nu mai pot repune în discuție, în prezentul dosar, aspecte ce vizează caracterul legal sau nelegal al conflictului de interese declanșat la nivelul societății comerciale reclamante.
Prin urmare, s-a conchis că, în cauză, fapta ilicită constă în declanșarea grevei de către sindicatul pârât, în condiții de nelegalitate, respectiv fără a se asigura respectarea cerinței impusă de art. 66 din Legea nr. 168/1999, referitoare la asigurarea funcționării a cel puțin 1/3 din instalațiile unității economice reclamante în deplină siguranță, având în vedere că aceasta este o unitate cu foc continuu. Relativ la existența vinovăției pârâților, tribunalul a apreciat că și asupra acesteia s-a statuat o autoritate de lucru judecat prin aceeași hotărâre judecătorească de declarare nelegală a grevei, dar față de împrejurarea că atât reclamanta, cât și pârâții au încercat prin susținerile formulate în cauza de față, să repună în discuție aspectele ce țin de determinarea culpei în declanșarea grevei nelegale, se impun a se face o serie de precizări suplimentare după cum urmează: întreruperea totală a activității s-a apreciat de Curtea de Apel Galați ca fiind nelegală în raport de două aspecte: primul vizând declanșarea conflictului de interese mai înainte de data de 27 mai 2003, când își înceta valabilitatea vechiul contract colectiv de muncă la nivel de unitate, încălcându-se astfel dispozițiile art. 13 alin. l din Legea nr. 168/1999 și cel deal doilea care viza nerespectarea prevederilor art. 66 alin. 2 din același act normativ, ce obligau la asigurarea funcționării a cel puțin unei treimi din instalații în deplină siguranță având în vedere că reclamanta, în calitate de continuatoare a fostului Combinat de îngrășăminte Chimice Târgu M, se încadra în categoria unităților cu foc continuu, aspect ce reieșea de altfel și din contractul colectiv de muncă pe perioada 2002 -2003, cât și din Regulamentul intern al societății.
În aceste condiții, cât timp s-a statuat asupra obligației pe care o avea organizatorul grevei de a respecta statutul de unitate cu foc continuu, respectiv de a asigura funcționarea a cel puțin unei treimi din instalații în condiții de siguranță, nu poate fi invocată în dosarul de față ca și cauză exoneratoare de răspundere civilă inexistența unor documente oficiale care să confirme în mod neechivoc statutul de unitate cu foc continuu al societății reclamante. Această apărare nu poate fi primită în contextul în care organizatorul grevei avea obligația legală de a cunoaște prevederile contractului de muncă în vigoare și cele ale Regulamentului intern în care, la art. 1 - "" - este definită ca și unitate cu foc continuu.
Mai mult decât atât, deși sindicatul pârât a cunoscut de existența nr.6/1982, în care fostul Combinat de îngrășăminte Chimice Târgu M apare nominalizat expres în categoria unităților cu foc continuu, s-a susținut nefondat că actualei societăți reclamante nu-i este aplicabil acest regim întrucât în acel act normativ este nominalizată o altă persoană juridică care în prezent nu mai există, reglementarea fiind practic astfel caducă. Ori, astfel cum s-a constatat și prin decizia anterior citată a Curții de Apel Galați, reclamanta - "" - este continuatoarea fostului Combinat de îngrășăminte Chimice Târgu M care s-a reorganizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 și al cărui patrimoniu s-a transmis universal noii societăți, astfel cum reiese și din art. 6 alin. 2 din nr.HG 1200/1990, fără ca statutul sau regimul său să sufere modificări sub aspectul activității în flux continuu, care s-a menținut și până în prezent. Tot ca și cauză exoneratoare de răspundere civilă, pârâtul a invocat existența unor adrese din partea Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială M ( M) actualmente M și, respectiv, a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, prin care s-a susținut că declanșarea grevei s-a făcut cu acordul acestor instituții care, printre altele, ar fi comunicat sindicatului că - "" - nu se încadrează în categoria unităților cu foc continuu și, respectiv, că viața și sănătatea oamenilor nu au fost puse în pericol, instalațiile funcționând în deplină, siguranță. Acesta a fost și considerentul pentru care pe aceste apărări sindicatul pârât a formulat cereri de chemare în garanție a celor două instituții mai sus arătate.
Dacă în ceea ce privește cererea de chemarea în garanți M, s-a respins pe excepția tardivității pe considerentele sus arătate, aceasta nu impietează totuși asupra analizării acestei pretinse cauze exoneratoare de răspundere care ar fi rezultat din comunicarea de către respectiva instituție a faptului că societatea comercială reclamantă nu desfășura activitate în flux continuu. Dar, din analiza adresei nr. 2292 din 12.05.2005 emisă de fosta M ce se regăsește anexată la filele 217 și respectiv 287 din volumul I al Tribunalului Mureș, reiese că această instituție a comunicat sindicatului faptul că nu dețin nici un fel de informații cu privire la încadrarea sau neîncadrarea acestei societăți în categoria unităților cu foc continuu, astfel cum sunt prevăzute de art. 66 din Legea nr. 168/1999. Prin urmare, s-a constatat că, această instituție chemată în garanție nu comunicat niciodată sindicatului pârât că societatea comercială în cadrul căreia activa nu ar desfășura activitate în flux continuu și, de altfel aceasta nu avea nici un fel de atribuții și competențe în acest domeniu.
În ceea ce privește chematul în garanție Inspectoratul Teritorial d e Muncă M, tribunalul a constatat că, nici această instituție nu avea nici un fel de competențe și atribuții în stabilirea caracterului de unitate cu foc continuu a societăților comerciale ce funcționau pe raza acestui județ, astfel că nu se poate invoca de către sindicatul pârât că, declanșarea grevei s-ar fi făcut cu concursul și acordul respectivului organism. Simplul fapt că prin adresa din data din 16.03.2003 această instituție le-a comunicat că, pe perioada grevei viața și sănătatea oamenilor nu au fost puse în pericol și că instalațiile au funcționat în deplină siguranță, nu poate fi de natură nici a conduce la exonerarea de răspundere a sindicatului ce a declanșat o grevă nelegală, dar nici nu poate reprezenta temei pentru atragerea răspunderii acestei instituții care nu avea nicio responsabilitate și nicio răspundere în producerea acestei fapte ilicite, care să justifice eventuala admitere a cererii sale de chemare în garanție. Prin urmare, cât timp în sarcina Inspectoratului Teritorial d e Muncă M nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte ilicite constând în necunoașterea sau nerespectarea atribuțiilor și competențelor ce revin acestei instituții potrivit legislației în materie, respectiv a HG767/1999 care reglementează organizarea și funcționarea inspecției muncii, nu se poate conchide decât că cererea de chemare a sa în garanție formulată de sindicatul pârât este nefondată fiind respinsă în consecință în conformitate cu dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă.
Concluzionând față de cele anterior expuse în privința existenței indubitabile a faptei ilicite ce a constat în declanșarea de sindicatul pârât, prin organele sale de conducere compuse din persoanele fizice acționate în judecată alături de acesta din urmă, a grevei nelegale astfel cum s-a statuat prin decizia civilă nr. 1484/2003 a Curții de Apel Galați, precum și a vinovăției ce a constat în nerespectarea cu știință a prevederilor referitoare la statutul de unitate cu foc continuu a - "" -, s-a analizat existența și întinderea prejudiciului rezultat din declanșarea grevei în condiții de nelegalitate.
În urma acțiunii de protest unitatea reclamantă a suferit un prejudiciu material întrucât toate instalațiile sale de producție au fost oprite pe perioada grevei. Pentru determinarea întinderii acestui prejudiciu, în cauză s-a efectuat o expertiză în specialitatea chimie, precum și o expertiză în specialitatea contabilitate completate cu o serie de suplimente.
Astfel, din lucrarea de specialitate întocmită de inginer a reieșit că, în urma opririi și repornirii instalațiilor de producție ale societății reclamante aceasta a înregistrat consumuri neproductive de gaz metan și de curent electric și, de asemenea, în acest interval nu a realizat nici un fel de producție, toate aceste elemente fiind avute în vedere la stabilirea componenței elementelor funcție de care ulterior expertul contabil a procedat la determinarea cuantumului exact al prejudiciului rezultat în acest mod.
Din analiza lucrării inițiale în specialitatea chimie și a celor trei suplimente ulterioare, tribunalul s-a reținut însă ca și elemente funcție de care să se determine prejudiciul cert și real suferit de societatea reclamantă următoarele: în primul rând, a fost avută în vedere contravaloarea gazului metan consumat la oprirea și pornirea instalațiilor întrucât, în mod evident acesta reprezintă consum neproductiv care în mod normal nu ar fi trebuit să se înregistreze dacă sindicatul pârât ar fi respectat statutul de unitate cu foc continuu. S-a reținut că, la oprire și pornire s-a înregistrat, potrivit concluziilor din suplimentul II al expertizei (filele 153 și următoarele din volumul III al Tribunalului Neamț ) un consum neproductiv după cum urmează: la instalațiile de 3 și 4 1.669.100 mc și respectiv 842.310 mc; la 605.110 mc și la Secția de melamină un consum de 8.837 mc. Rezultă astfel un total de 3.125.357 gaz metan consumat neproductiv cu oprirea și pornirea instalațiilor mai sus arătate care, la un preț al mc de 0,- lei stabilit conform concluziilor suplimentului II din expertiza contabilă (vezi fila 96 și următoarele din volumul V al Tribunalului Neamț ) dau un prejudiciu pe această componentă în sumă de 752.054,6 lei.
De menționat că, tribunalul nu a avut în vedere și a primit în acest sens apărările formulate de sindicatul pârât referitoare la înlăturarea consumului de gaz metan înregistrat pe perioada de staționare (perioada de grevă), întrucât instalațiile fiind teoretic oprite acestea nu justificau consumarea de gaz metan. Faptul că, pe această perioadă de staționare s-au înregistrat la diferite instalații consumuri de gaz metan, astfel cum rezultă din expertiza tehnică inițială vin să confirme susținerile referitoare la efectuarea de către societatea reclamantă a unor operațiuni de revizii și reparații la aceste instalații, aceasta în condițiile în care cea din urmă nu a putut prezenta nici o altă justificare a consumurilor înregistrate totuși pe perioada în care instalațiile se aflau în staționare. De asemenea, la determinarea cuantumului prejudiciului tribunalul nu a avut în vedere nici consumarea a 243.913 mc gaz metan la instalația, consum apreciat chiar de către expert ca nefiind imputabil pârâtei, apreciere care nu a fost contestată.
O altă componentă a prejudiciului este dată, de consumul neproductiv de energie electrică înregistrat ca urmare a opririi și repornirii instalațiilor consum care, potrivit concluziilor aceluiași supliment II din expertiza tehnică în chimie, se situează la 811.613 KW (vezi fila 154 volumul III al Tribunalului Neamț ). Raportat la un preț al KW-ului de 0,1048 lei RON astfel cum a fost stabilit prin suplimentul II al expertizei contabile de la fila 98 din volumul V, rezultă o valoare totală de 85,057 lei RON care reprezintă contravaloarea energiei electrice consumate în urma declanșării grevei nelegale.
Totalizând consumul neproductiv de gaz metan și energie electrică, ale căror cuantumuri au fost explicitate pe larg mai sus, rezultă astfel o valoare totală a prejudiciului ce urmează a fi pus în sarcina pârâților de 837.111,6 lei RON.
Societatea reclamantă a mai solicitat ca, la stabilirea întinderii prejudiciului să fie avută în vedere și producția nerealizată pe perioada grevei, producție care, prin aceeași expertiză tehnică în chimie a fost stabilită la următoarele nivele: 5.819,957 t azotat; 5601,769 t uree; 8070,779 t și 321,930 t melamină, la uraniu nefiind înregistrate pierderi ce ar fi rezultat din producția nerealizată.
Deși, organizatorii grevei care răspund în acest caz delictual, ar trebui să suporte repararea integrală a prejudiciului ce cuprinde atât paguba efectivă cât și beneficiul nerealizat, în temeiul dispozițiilor art. 1084 Cod civil, tribunalul a constatat că în ceea ce privește producția nerealizată nu poate fi avut în vedere la stabilirea întinderii totale a prejudiciului suferit de reclamantă, motivat de următoarele: din examinarea concluziilor raportului de expertiză tehnică relativ la această producție nerealizată, s-a putut constata însă că aceasta a fost determinată prin raportare la capacitatea integrală de producție a instalațiilor societății reclamante. Ori, pe de o parte, este știut că orice instalație tehnică, chiar de la momentul dării sale în funcțiune, nu funcționează cu o productivitate de sută la sută, respectiv capacitatea de producție a unei instalații astfel cum rezultă teoretic din documentația sa tehnică nu poate fi confundată în nici un caz cu ceea ce produce efectiv respectiva instalație, nivelul producției fiind diminuat, pe de o parte, de factori intrinseci ținând de însăși datele tehnice ale instalației, iar pe de altă parte de factori externi cum ar fi planul de producție al firmei, nivelul comenzilor pe care le înregistrează societatea comercială pentru un anumit produs pe diferite intervale de timp, etc. Prin urmare, tribunalul a apreciat că producția pretins nerealizată în perioada grevei nu constituie un prejudiciu cert și efectiv pe care reclamanta să-l fi înregistrat întrucât aceasta nu a făcut nici o dovadă că, în urma declanșării grevei nu ar fi putut onora comenzile contractate deja pentru diferitele categorii de produse chimice mai sus menționate. Mai mult de atât, din concluziile raportului de expertiză contabilă a reieșit că, dacă ar fi funcționat pe perioada grevei instalațiile ar fi produs pe stoc, astfel că se confirmă o dată în plus concluzia de înlăturare din prejudiciul total a contravalorii acestei producții nerealizate. De asemenea, pentru înlăturarea producției pretins nerealizate din componența prejudiciului total pretins a fi suferit de reclamantă, tribunalul a avut în vedere și faptul că pârâții au susținut că, după reluarea activității s-a efectuat muncă suplimentară pentru recuperarea pierderilor în producție înregistrate pe perioada de grevă. Aceste apărări formulate în mod constat de către pârâți nu au fost contrazise sau contracarate prin alte mijloace de probă de către societatea reclamantă. Prin urmare, toate susținerile ulterioare referitoare la determinarea exactă a producției pretins nerealizate în perioada grevei nu vor mai fi avute în vedere de tribunal, cuantumul prejudiciului apreciat ca cert fiind cel rezultat doar din totalizarea consumului neproductiv de gaz metan și energie electrică.
În ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, tribunalul a constatat că în cauză aceasta este evidentă întrucât, așa după cum s-a arătat, în urma declanșării grevei în condiții de nelegalitate, toate instalațiile au fost oprite, aspect ce a avut drept consecință înregistrarea de consumuri neproductive cu oprirea și repornirea acestor instalații.
Față de cele expuse, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 - 999 cod civil referitoare la existența faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acestea, astfel că a admis în parte acțiunea și în conformitate cu dispozițiile textului de lege anterior citat, precum și ale dispozițiilor art. 61 alin. 2 din Legea nr. 168/1999, a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 837.111,6 lei RON cu titlu de despăgubiri societății reclamante.
În privința reținerii răspunderii solidare a sindicatului pârât împreună cu persoanele fizice ce alcătuiesc organele de conducere ale acestui sindicat, tribunalul a avut în vedere aceleași considerente pentru care s-a reținut că pârâții persoane fizice justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.
Întrucât pârâții au căzut în pretenții, aceștia au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 18.078,53 lei reprezentate prin onorarii experți și onorariu apărător conform documentelor justificative ce se regăsesc anexate în dosar.
De asemenea, având în vedere că pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea chimie, față de onorariul solicitat și încuviințat de către instanță a rămas o diferență neachitată de 4146,28 lei RON care nu putea fi recuperată în alt mod de către expertul care a întocmit și depus raportul, tribunalul i-a obligat pe pârâți să procedeze la achitarea sumei solicitate cu acest titlu.
Recursul declarat de pârâtul Sindicatul 2002 Târgu Maf ost motivat în drept cu prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, iar în fapt s-a susținut că în mod greșit tribunalul nu a constatat nulitatea cererii de obligare în solidar cu sindicatul și a persoanelor fizice la plata despăgubirilor, întrucât acestea din urmă au fost individualizate numai la termenul în care cererea principală de declarare ilegală a grevei a fost soluționată în fond.
În consecință, aceste persoane fizice nu au fost citate în cauză, astfel că sentința civilă nr. 417 din 19 mai 2003 și decizia civilă nr. 1484/2003 nu le sunt opozabile, nefiind pronunțate în contradictoriu cu ele.
Ca atare, câtă vreme Curtea de Apel Galația statuat că sindicatul se face vinovat de declanșarea ilegală a grevei, fără a se face vorbire despre persoanele fizice, în speță nu-și regăsesc incidența prevederile art. 61 alin. 2 din Legea nr. 168/1999, care se referă la persoanele vinovate de declanșarea ilegală a grevei, numai pentru acestea putând fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut ca întemeiată excepția lipsei legitimării procesuale pasive a pârâșilor persoane fizice - membrii ai Biroului Executiv și ai Consiliului sindical, apreciind că în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. ultim din Decretul nr. 31/1954, faptele ilicite ale organelor persoanelor juridice atrag și răspunderea personală a celor ce le-au săvârșit, păgubitul având alegerea de a chema în judecată fie numai persoana juridică, fie pe aceasta pentru a răspunde în solidar cu persoanele ce au acționat ca organe ale persoanei juridice în săvârșirea faptei ilicite fie numai aceste persoane fizice.
Aceste prevederi legale reprezintă însă norma de drept comun în materie, iar tribunalul nu a observat că legiuitorul a înțeles să instituie și o normă specială, aplicabilă cu prioritate în cauză.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. 2 din Legea nr. 168/1999, "în cazul în care dispun încetarea grevei ca fiind ilegală, instanțele pot obliga persoanele vinovate de declanșarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri", putându-se observa deci că textul legal enunțat se referă în general la persoanele vinovate de declanșarea grevei, ori acestea pot fi sindicatul reprezentativ (persoană juridică) ori reprezentanții salariaților (persoane fizice), acolo unde este cazul.
Rezultă deci că ambele categorii fac parte din categoria generică a persoanelor și că legiuitorul a uzitat acest termen numai pentru simplificarea exprimării, nicidecum pentru a urmări obligarea numai a persoanelor fizice la repararea unui eventual prejudiciu cauzat de declanșarea unei greve ilegale.
În legătură cu excepția existenței unui raport de coparticipare procesuală pasivă forțată în privința tuturor persoanelor fizice participante la Adunarea generală extraordinară, care au semnat pentru declanșarea grevei, s-a susținut că tribunalul a omis să se pronunțe asupra acesteia, făcând astfel o greșită aplicare a principiului disponibilității procesului civil atunci când a considerat că reclamantul are posibilitatea de a alege discriminatoriu persoanele fizice împotriva cărora dorește să se îndrepte.
Hotărârea tribunalului a fost criticată și în legătură cu modul în care a fost soluționată cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, susținându-se, în esență că se impune, cel puțin pentru o parte din prejudiciul înregistrat de angajator să fie antrenată și răspunderea instituției în cauză în temeiul avizului de legalitate exprimat în condițiile art. 66 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 cu privire la menținerea unei treimi din activitate fără periclitarea vieții sau sănătății oamenilor, cu asigurarea funcționării în deplină siguranță a instalațiilor.
De altfel, tribunalul în mod greșit a respins și cererea de chemare în garanție a SM (actualmente S) care, în temeiul art. 3 lit. e și art. 14 lit. d pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 4/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei avea obligația de a furniza informații în legătură cu încadrarea - - în categoria unităților cu foc continuu pentru ca sindicatul să aibă cunoștință astfel despre incidența prevederilor art. 66 alin. 2 din Legea nr. 168/1999.
Instanța a respins ca tardiv formulată această cerere, cu toate că potrivit art. 135 Cod procedură civilă sancțiunea ar fi fost disjungerea și judecarea separată a acesteia.
Pe fond s-a susținut că în legătură cu existența faptei ilicite și a vinovăției subscrisului nu se mai pot purta discuții, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că în cadrul unității greva declanșată a fost ilegală, însă nu s-a ținut cont de existența unei cauze exoneratoare de răspundere, respectiv consimțământul victimei.
Astfel, prin "Protocolul cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în vederea opririi în condiții de siguranță a utilajelor și instalațiilor din cadrul societății" încheiat între părțile prezentului litigiu și înregistrat la angajator sub nr. 5001 din 13 mai 2003 s-au stabilit de comun acord atât programul de activitate a societății pe perioada grevei cât și instalațiile ce vor rămâne în funcțiune.
Semnarea acestui protocol funcționează ca o clauză de exonerare de răspundere, întrucât fapta prejudiciabilă numai prezintă caracter ilicit atunci când victima a consimțit, în prealabil, printr-un act juridic la săvârșirea acesteia, știind că este posibil ca în viitor să i se cauzeze o pagubă.
Totodată, anterior declanșării grevei au fost parcurse etapele prevăzute de lege și s-a solicitat organelor abilitate să se pronunțe cu privire la legalitatea declanșării și desfășurării acesteia.
În privința prejudiciului s-a menționat că acesta nu a fost cert în integralitatea sa și, mai mult în cea mai mare parte a fost reparat.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a pretins daune reprezentând prejudiciul creat a nerealizării producției, consum neproductiv de gaz metan și energie electrică, iar instanța a antrenat răspunderea patrimonială numai pentru pagubele cauzate de repornirea instalațiilor fără a ține însă cont de concluziile finale exprimate în expertizele de specialitate aflate la dosar.
Exempli gratia, la instalația s-a reținut că au fost necesari 605.110 mc pentru pornire și oprire, cu toate că în cel de al 3-lea supliment al raportului de expertiză tehnică s-a concluzionat că acest consum nu poate fi integral imputat grevei, întrucât majoritatea gazului metan consumat se regăsește valoric în producția realizată de secții în timpul opririi.
De altfel, răspunderea patrimonială a fost antrenată și pentru consumul diferit de gaz metan necesar repornirii instalațiilor de 3 și 4, cu toate că aceste instalații sunt identice și ar fi fost normal să se înregistreze același consum de combustibil la repornirea lor.
Diferențele de consum înregistrate s-au datorat însă unor defecțiuni survenite la instalația de 3, ce au determinat întârzierea pornirii definitive a acesteia datorită mai multor opriri-porniri ce au dus la creșterea consumului de gaz, însă defecțiunile au făcut parte din categoria celor de gravitate medie și au fost înregistrate anterior declanșării grevei, situație în care consumul suplimentar de gaz metan înregistrat nu s-a datorat formei de protest a salariaților.
În privința consumurilor de energie electrică, prin adresa nr. 26354/08 din 8 decembrie 2004 angajatorul a specificat că, cu excepția instalațiilor de, unde pornirea și oprirea sunt de lungă durată iar consumurile înregistrate în asemenea ocazii reprezintă o pierdere pentru societate, în toate celelalte situații pornirea instalațiilor este de scurtă durată, iar consumurile înregistrate se regăsesc în produsul finit.
În consecință, expertiza tehnică efectuată în cauză nu a luat în considerare întregul probatoriu administrat în legătură cu consumul neproductiv de gaz metan și energie electrică, respectiv rapoartele de tură pentru toate secțiile, aferente perioadei 1.04 - 1.06.2003, registrele de defecțiuni pentru toate secțiile, planul de reparații pentru semestrul I al anului 2003 și comenzile interne pentru reparații aferente perioadei grevei.
În legătură cu cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești până la soluționarea recursului s-a arătat că răspunderea patrimonială a fost antrenată în vederea acoperirii unui prejudiciu cu o valoare exorbitantă, situație în care creditorul ar putea alege calea executării silite imobiliare ce ar presupune evacuarea familiilor, situație în care cea mai bună soluție ar fi tocmai suspendarea executării silite.
Prin întâmpinare atât reclamanta cât și chematele în garanție au solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând pe larg această poziție procesuală.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 3812/2003 reclamanta - - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Sindicatul 2002 să se dispună încetarea grevei ca fiind nelegală și obligarea în solidar a persoanelor vinovate de declanșarea acesteia la acoperirea tuturor prejudiciilor înregistrate de angajator.
A susținut că declanșarea conflictului de interese nu a avut loc cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 168/1999 care interzic expressis verbis declanșarea acestuia pe durata valabilității contractului colectiv de muncă.
Prin petitul 2 al acțiunii s-a solicitat, fără a se indica persoanele fizice, antrenarea răspunderii patrimoniale a organizatorilor grevei, în solidar cu sindicatul.
Prin precizarea formulată la 19 mai 2003 angajatorul a indicat cuantumul pretențiilor bănești și a nominalizat persoanele vinovate de înregistrarea prejudiciului, astfel cum au fost aduse la cunoștința societății prin adresa nr. 4891 din 8 mai 2003.
Cererea de constatare a nelegalității grevei a fost admisă de Tribunalul Mureș care, prin sentința civilă nr. 417/2003 a dispus încetarea conflictului de interese ca prematur declanșat de pârât și a disjuns petitul având ca obiect obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului încercat de angajator.
Împotriva soluției dată asupra primului petit al cererii părțile au exercitat calea extraordinară de atac a recursului, iar prin încheiere, Curtea Supremă de Justiție - Secția civilă a strămutat judecata cauzei de la Curtea de Apel Mureș la Curtea de Apel Galați.
Prin decizia civilă nr. 1484, pronunțată la 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Galația admis recursul declarat de reclamanta - -, a modificat hotărârea recurată și a declarat nelegală greva Sindicatului 2002, declanșată la 14 mai 2003.
De asemenea, a respins ca nefondat recursul declarat în cauză de pârâtul Sindicatul 2002.
În privința petitului având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților, pentru care s-a continuat judecata în dosarul Tribunalului Mureș, la 2 iunie 2003 reclamanta a nominalizat persoanele răspunzătoare și a prezentat pe larg aspectele avute în vedere cu ocazia evaluării pagubei.
În raport de ultima precizare a acțiunii, prin întâmpinare sindicatul pârât a solicitat în principal respingerea cererii în despăgubiri, iar în subsidiar a chemat în garanție MMc are a dat avizul în vederea declanșării grevei, comunicându-le totodată că viața și sănătatea oamenilor nu au fost puse în pericol, iar instalațiile au funcționat în deplină siguranță.
De asemenea, a fost chemată în garanție și Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială M (actualmente Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială M) întrucât a comunicat că nu deține informații cu privire la încadrarea - - în categoria unităților prevăzute de art. 66 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
În legătură cu nulitatea petitului 2 al acțiunii introductive, se apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată.
De necontestat că prevederile art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu nulitatea cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura. Textul art. 133 este însă vulnerabil sub mai multe aspecte:
a) ar rezulta, fiind vorba de sancționarea nulității, că dispozițiile referitoare la elementele cererii de chemare în judecată au un caracter imperativ, cu toate că, în realitate, ele au un caracter dispozitiv;
b) ar rezulta, de asemenea, că lipsurile cererii pot fi invocate de oricare parte și oricând, cu toate că numai pârâtul poate ridica excepția vizând viciile cererii și nu pentru prima dată în dezbateri pe fond, în apel sau în recurs;
c) termenul "nulitate" poate evoca ideea imposibilității acoperirii ulterioare a viciile pe care cererea de chemare în judecată le prezintă, ceea ce însă vine în contradicție chiar cu alin. 2 al aceluiași articol, cu privire la lipsa semnăturii;
d) în fine, s-ar putea deduce în mod greșit că nulitatea nu operează decât în cazurile în care din cererea de chemare în judecată lipsesc numele, obiectul sau semnătura.
Mai mult, acțiunea în daune a unității poate fi formulată împreună cu acțiunea principală de anulare a grevei, dar și separat, după ce s-a pronunțat hotărârea de constatare a nelegalității grevei.
De exemplu, prin acțiunea depusă în 1993 de Radio - Televiziunea Română, când a fost chemat în judecată Sindicatul Liber al lucrătorilor din Radio - Televiziune în vederea constatării neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru declanșarea grevei, a fost formulat și un petit având ca obiect obligarea celor vinovați la plata eventualelor prejudicii materiale. prejudiciul la un anumit cuantum, reclamanta și-a rezervat dreptul de a preciza ulterior întinderea exactă a pagubei, iar pentru că aceasta a putut fi cunoscută de la început, instanța a procedat la disjungerea petitului având ca obiect plata despăgubirilor.
Rezultă deci că și după disjungerea acțiunii reclamanta se poate prevala de prevederile art. 132 Cod procedură civilă, întrucât justificarea măsurii reglementară de art. 165 Cod procedură civilă este numai evitarea tergiversării soluționării litigiului, ori în speță acest pericol nu a existat.
De altfel, efectul principal al disjungerii îl reprezintă soluționarea separată a cererilor, nicidecum dezânvestirea instanței, situație în care se poate observa că reclamanta și-a exercitat cu bună credință drepturile procesuale atunci când și-a precizat la 19 mai 2003 acțiunea introductivă.
Mai mult, viciile cererii de chemare în judecată se impun a fi concomitente investirii instanței, ori lipsa citării pârâților, eveniment posterior nu se poate răsfrânge asupra valabilității acțiunii.
În fine, pârâtul a înțeles să ridice excepția nulității petitului 2 din acțiune motivând că "persoanele nu au fost citate în cauză, astfel încât sentința civilă nr. 417/19.05.03, respectiv decizia nr. 1484/R/3.12.2003 nu le sunt opozabile", însă acest aspect vizează nu nulitatea cererii de chemare în judecată ci inopozabilitatea unei hotărâri judecătorești.
Tot în legătură cu excepția ridicată se impune precizarea că pârâții persoane fizice au fost reprezentanți în instanță, aspect ce rezultă și din interpretarea prevederilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 din Legea nr. 54/2003.
Cu privire la excepția vizând lipsa legitimării procesuale pasive a membrilor Biroului executiv și ai Consiliului sindical, indicați în precizarea de acțiune se constată că tribunalul a dat o justă interpretarea prevederilor art. 35 alineat final din Decretul nr. 31/1954 în conformitate cu care faptele ilicite ale organelor persoanei juridice atrag și răspunderea personală a celor ce le-au săvârșit, păgubitul putând opta între a acționa în instanță persoana juridică singură sau persoana juridică în solidar cu persoanele fizice ce au acționat ca organe ale persoanei juridice sau numai pe acestea din urmă.
În același sens sunt și reglementările cuprinse în dispozițiile art. 61 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 care se referă la posibilitatea obligării persoanelor vinovate de declanșarea grevei ilegale la plata unor despăgubiri, text care deși cu o formulare lapidară, nu exclude antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor fizice.
De altfel, salariații răspund patrimonial, alături de organizatorii grevei, pentru participarea la ilegală, numai atunci când această participare a for efectivă.
În consecință, salariații care au votat numai declanșarea grevei pot răspunde patrimonial numai pentru perioada în care au încetat efectiv lucrul, ori în cauză pârâtul nu a formulat o cerere în acest sens, solicitând numai generic să se constate existența unui raport de coparticipare procesuală pasivă forțată în privința tuturor persoanelor fizice participante la Adunarea generală extraordinară, care au semnat pentru declanșarea grevei.
În consecință, în cazul grevei organizate, declanșate cu încălcarea legii, răspunderea aparține celor care au decis încetarea colectivă a lucrului, adică liderii de sindicat sau reprezentanții salariaților, astfel cum în mod just s-a pronunțat și instanța de fond.
A se admite contrariul nu înseamnă altceva decât înlăturarea unei măsuri de protecție a victimei prejudiciului care, s-ar vedea astfel lipsită de posibilitatea de a obține despăgubiri și de la persoanele fizice care intră în componența organelor persoanei juridice și care au acceptat să organizeze o acțiune ilegală.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M se impune precizarea că adresa prin care această unitate și-a dat avizul în legătură cu respectarea normativelor privind sănătatea și securitatea în muncă nu este de natură a exclude angajatorul din categoria unităților cu foc continuu, încadrare ce operează ope legis, ori în acest caz "nemo censetur ignorare legem potest", cum de altfel în mod corect a apreciat și tribunalul.
De altfel, chemarea în garanție a fost definită ca fiind acea formă de participare a terțelor persoane în procesul civil care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în cauză a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectivă ar putea pierde procesul.
Rezultă deci că, în sens larg, garanția este obligația de incumbă celui împotriva căruia s-ar putea exercita o acțiune recursorie pentru repararea pagubei provocate celui garantat, ori în speță asumarea responsabilității declanșării grevei cu necunoașterea prevederilor legale nu poate conduce la antrenarea obligației de despăgubire a terțelor persoane, folosința sau exercițiul dreptului nefiind potrivit cu natura ei.
În privința cererii de chemare în garanție a SM se cuvine mențiunea că în conformitate cu prevederile art. 61 Cod procedură civilă, aceasta trebuie depusă odată cu întâmpinarea, nefiind necesar să fie formulată printr-un înscris separat.
Se impune precizarea că pârâtul, în actuala reglementare trebuie să depună cererea de chemare în judecată, potrivit art. 1141alin. 1 Cod procedură civilă cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, numai în cazurile expres prevăzute de lege pentru întâmpinare ca nefiind obligatorie, putând fi depusă la prima zi de înfățișare.
De necontestat că potrivit cerințelor art. 63 alin. 2 Cod procedură civilă instanța poate dispune despărțirea acțiunii principale de cererea de chemare în garanție atunci când judecata cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, însă aceasta presupune ca pârâtul să fi exercitat cu bună credință drepturile procedurale, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege (art. 723 alin. 1 Cod civil) ori, ca și în cazul chemării în garanție a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, a fost invocată numai necunoașterea legii (art. 66 alin. 2 din Legea nr. 168/1999).
În privința fondului pricinii recurentul a susținut că tribunalul a nesocotit probatoriul administrat în cauză privind existența faptei și a unei împrejurări ce înlătură caracterul ilicit al acesteia, respectiv consimțământul victimei, exprimat prin scriptul intitulat "Protocolul cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în vederea opririi în condiții de siguranță a utilajelor și instalațiile din cadrul societății" încheiat între părți și înregistrat la angajator sub nr. 5001 din 13 mai 2003.
Astfel, de comun acord părțile semnatare au convenit cu privire la instalațiile ce vor rămâne în funcțiune și la programul de activitate a societății pe perioada grevei, situație ce este de natură să înlăture caracterul ilicit al faptei.
Condițiile de fond necesare angajării răspunderii patrimoniale a angajatului sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția salariatului.
De necontestat că acordul angajatorului pentru săvârșirea de către salariat a unei fapte prin care i se diminuează patrimoniul reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, însă trebuie precizat că pentru a produce efectul exonerator, acordul angajatorului trebuie să nu fie vădit nelegal întrucât, în acest din urmă caz, va fi angajată răspunderea salariatului.
Aceasta reprezintă, de fapt, o aplicare a principiului consacrat de prevederile art. 969 alin. 1 Cod civil, în conformitate cu care numai convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În speță, este de observat că declanșarea conflictului de interese a avut loc cu nesocotirea prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 168/1999 care interzic salariaților declanșarea grevei pe durata valabilității contractului colectiv de muncă, precum și cu nerespectarea dispozițiilor art. 68 alin. 2 din același act normativ care stabilesc în sarcina greviștilor obligația de a asigura funcționarea în deplină siguranță a cel puțin unei treimi din instalații - aspecte statuate în mod irevocabil prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, reclamanta fiind continuatoarea fostului Combinat de . Chimice Târgu M, nominalizat în Anexa nr. 1 M nr. 6/1982, modificată prin nr. 189/1996 și încadrat în categoria unităților cu foc continuu.
Mai mult, din examinarea scriptului intitulat "Protocol " se poate conchide că angajatorul nici nu și-a dat consimțământul în legătură cu sistarea activității decât în condițiile în care greviștii asigură funcționarea în condiții de deplină siguranță a instalațiilor și a cel puțin unei treimi din activitatea societății.
În condițiile în care sindicatul a refuzat "forma de continuare a activității cuprinse în programul propus de patronat, solicitând luarea măsurilor tehnice de oprire a instalațiilor " angajatorul a fost obligat să accepte demararea procedurilor de oprire a instalațiilor și utilajelor pentru a preveni orice pericol de explozii, deversări de amoniac
Cum însă, sub acest aspect, angajatorul nu a înțeles să invoce nulitatea sau anulabilitatea înscrisului constatator al convenției pentru vreunul din viciile de consimțământ prevăzut de art. 953 Cod civil, se poate concluziona numai în legătură cu caracterul nelegal al acordului exprimat.
Așa fiind, nu se mai poate aprecia că acordul dat de angajator a avut un caracter legal, precum în mod just a reținut și instanța de fond.
De altfel, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților și a organizatorilor grevei, este necesar ca greva să fi fost declarată sau continuată ilegal și ca instanța judecătorească să fi decis încetarea acesteia, cerințe întrunite în prezenta cauză.
Producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esența răspunderii patrimoniale, prejudiciul constituind o modificare negativă a patrimoniului ce poate fi realizată fie prin diminuarea activului ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite, fie prin creșterea pasivului, în conținutul său intrând atât paguba efectivă cât și beneficiul nerealizat. Având în vedere că între organizatorii grevei și angajator nu există raporturi contractuale, iar organizarea unei greve ilegale reprezintă un delict civil, răspunderea organizatorilor grevei este civilă delictuală și nu contractuală.
De necontestat că, în urma acțiunii de protest angajatorul a înregistrat un prejudiciu material cauzat ca urmare a opririi tuturor instalațiilor de producție pe perioada conflictului de interese. În vederea stabilirii cuantumului pagubei au fost efectuate atât o expertiză tehnică în specialitatea chimie, cât și o expertiză contabilă, completate cu o serie de suplimente în vederea stabilirii în principal a valorii consumului de gaz metan și energie electrică necesar repornirii instalațiilor, precum și a producției nerealizate pe durata desfășurării conflictului de interese.
Susținerile recurentului vizând existența unor defecțiuni la o parte din instalații pentru a căror remediere ar fi fost necesare oricum oprirea și repornirea acestora, a unor consumuri diferite de gaz metan și energie electrică înregistrate la instalații similare etc. nu pot fi primite, întrucât în stabilirea cuantumului prejudiciului aceste aspecte au fost avute în vedere de expertiza tehnică în chimie, însușită de tribunal, care a dedus aceste consumuri din totalul celor neproductive înregistrate de angajator.
Față de considerentele expuse s-a apreciat ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Sindicatul 2002 Târgu M împotriva sentinței civile nr. 999 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-.
Respinge ca nedovedit petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Irevocabilă.
25 martie 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G
Grefier
Red. /30.06. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./02.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Gheorghe
