Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 602/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 602/

Ședința publică de la 24 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC GRUP SRL, cu sediul în G,- bis și G,-, - 1,. 6, împotriva sentinței civile nr. 794/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în G,-, bloc 5,. 1,. 12, având ca obiect "DREPTURI ".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta pârâtă SC GRUP SRL G consilier juridic și intimata reclamantă personal și asistată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs intimata reclamantă nu a depus întâmpinare, după care:

Apărătorul intimatei depune concluzii scrise, 2 acte pe care le-a comunicat și reprezentantului recurentei, respectiv diploma de licență și fișa de evaluare a calității profesionale a reclamantei. Depune și chitanța privind onorariul apărătorului ales. Nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Reprezentantul recurentei învederează instanței că nu mai are cereri de formulat, nu dorește termen pentru studierea înscrisurilor și solicită cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul recurenteisolicită admiterea recursului și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei care a solicitat drepturile salariale aferente unei perioade de 3 luni motivat de faptul că timp de 3 ani aceasta nu a promovat acțiune, nedovedindu-se în cauză interesul reclamantei. Solicită admiterea recursului pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

Apărătorul intimatei reclamantesolicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, susține că față de motivul 1 din cererea de recurs acesta nu a mai fost susținut de societate pentru că a făcut dovada faptului că reclamanta a fost salariata societății.

Față de motivul 2 de recurs legiuitorul, prin dispozițiile art. 166 Codul munciia dat posibilitatea salariaților să solicite drepturile pe o perioadă de 3 ani iar reclamanta s-a încadrat în aceste dispoziții, în cauză neintervenind prescripția. Nu se poate invoca de către recurentă lipsa de interes a intimatei.

Cu privire la motivul 3 de recurs, susținerea că reclamanta cunoștea expertul contabil care a efectuat expertiza, nu poate fi primită motivat de faptul că acesta a fost numit de instanță, fapt probat cu încheierile de ședință. Recurenta avea posibilitatea recuzării expertului dar nu a făcut-

În motivul 4 s-a susținut de recurentă că s-ar fi sustras acte de la dosar și nu a putut să-și formuleze apărările, pentru această susținere urmează a fi avut în vedere alineatul 2 din paragraful 3 privind argumentul din anexa Car aportului de expertiză. Expertul a precizat că a comparat originalele cu copiile depuse de societatea intimată, în concluzie nu a fost sustras nici un act.

Din foile colective de prezență s-a verificat prezența reclamantei la serviciu precum și drepturile salariale aferente ce-i reveneau pentru munca prestată, acestea fiind precizări la anexa 2 din expertiză.

În referire la motivul 6 de recurs, precizează că prin demisie nu a fost acordat preaviz, demisia fiind sub incidența dispozițiilor art. 68 alin. 9 Codul muncii. Faptul că s-a precizat de societate că a fost lipsită de activitate nu poate fi primit acest punct de vedere motivat de faptul că din actele bancare rezultă contrariul.

Societatea nu a depus bilanțul și balanța pe anul 2006 fiind în litigiul cu Oficiul Registrului Comerțului dar din acest fapt rezultă că nu s-a achitat de obligațiile ce-i revin ca societate comercială, contabilul nedepunând actele în termenul stabilit de lege, nerezultând nicidecum că societatea nu a mai prestat activitate.

Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 794/18.06.2008, Tribunalul Galația admis acțiunea în parte, astfel cum a fost modificată de reclamanta și a obligat pârâta SC " Grup" SRL să-i plătească suma de 18.384 lei drepturi salariale, sumă ce a fost actualizată cu rata inflației la data plății, precum și să vireze către Casa de Asigurări Sociale de Stat contribuțiile corespunzătoare și la plata cheltuielilor de judecată.

A constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantei cu pârâta prin demisie, la data de 28.02.2008 și a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

A respins, ca nefondat capătul de cerere privind obligarea la daune interese.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta s-a solicitat obligarea unității pârâte la plata drepturilor salariale restante pe ultimii trei ani, respectiv pe perioada februarie-decembrie 2005, ianuarie-decembrie 2006, ianuarie-decembrie 2007, cu excepția lunilor martie, aprilie, mai și iunie 2007, ianuarie 2008; plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2007; plata concediului medical aferent lunilor ianuarie și februarie 2008; daune interese reprezentând paguba creată de către pârâtă prin neîndeplinirea obligației de plată a salariului; obligarea societății să vireze către stat contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare; obligarea societății la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt arată că a fost angajata societății pârâte începând cu 01.03.2005 iar aceasta nu i-a achitat toate drepturile salariale.

La termenul din 27.03.2008, reclamanta a depus cerere privind completarea cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să constate încetate raporturile de muncă cu societatea prin demisie, la data de 28.02.2008 și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă. A arătat că a formulat cerere de demisie, pe care a comunicat-o în mod legal societății, conform înscrisurilor depuse la dosar, însă aceasta nu a înțeles să-i dea nici un răspuns.

Pârâta a formulat întâmpinare și a arătat că a formulat plângere penală împotriva reclamantei pe motiv că aceasta, în calitate de economist al societății, a sustras toate documentele contabile ale societății. A solicitat suspendarea judecății cauzei conform dispozițiilor art. 244 pct. 2.proc.civ.

Având în vedere însă că nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei, instanța a respins cererea de suspendare.

În cauză a fost încuviințată efectuarea unei expertize contabile privind stabilirea cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantei și neachitate acesteia de societate.

Analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Reclamanta a fost salariata societății pârâte iî funcția de economist iar la data încheierii raporturilor de munca nu i-au fost achitate drepturile salariale restante aferente perioadei februarie-decembrie 2005, ianuarie-decembrie 2006, ianuarie-decembrie 2007, cu excepția lunilor martie, aprilie, mai și iunie 2007, ianuarie 2008; concediul de odihnă pe anul 2007; concediul medical aferent lunilor ianuarie și februarie 2008.

Pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale solicitate.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert s-a stabilit că drepturile salariale cuvenite reclamantei, neachitate de societate, se ridică la suma totală de 18.384 lei (16300 lei drepturi bănești pe ultimii trei ani, 783 lei contravaloare concediu de odihnă, 1301 lei contravaloare concedii medicale).

Obiecțiunile formulate de societate în sensul că expertiza contabilă s-a realizat pe baza unor documente incomplete, ca urmare a faptului că reclamanta ar fi sustras o serie de documente contabile cu ocazia încheierii raporturilor de muncă cu societatea, nu au fost reținute.

Expertiza s-a realizat pe baza pe baza documentelor contabile identificate la societate pentru anii 2005, 2006 și a celor prezentate de reclamantă pe anul 2007, întrucât societatea nu a pus la dispoziția expertului statele de plată ale drepturilor salariale pe acest an motivând că nu este în posesia acestora. Atâta timp cât documentele pe anul 2007 puse la dispoziție de reclamantă se bucură de o prezumție de valabilitate, nu au fost declarate false și sunt confirmate de mențiunile din contractul individual de muncă și alte înscrisuri care confirmă desfășurarea activității în cursul anului 2007 la societate de către reclamantă, se apreciază că expertiza a fost întocmită în mod legal și temeinic. Mai mult, faptul că reclamanta a avut în posesia sa un exemplar de pe aceste documente nu conduce la concluzia că le-ar fi sustras de la societate. Revenindu-i sarcina de a întocmi aceste documente contabile, putea să intre în posesia acestora prin simpla consultare a evidențelor informatice ale societății sau ale altor instituții la care există obligația depunerii documentelor. Mai mult, s-a constatat că aceste documente nu o privesc numai pe reclamantă, ci și pe alți salariați ai societății, fiind evident că reclamanta nu avea cum să denatureze în vreun fel conținutul acestora.

Conform disp. art. 163 din Codul muncii plata drepturilor salariale se dovedește prin semnarea statelor de plată și a documentelor justificative de plată prezentate de angajator.

Cum salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, s-a impus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.

Conform art. 79 Codul muncii, având în vedere că reclamanta a făcut dovada formulării cererii de demisie, a comunicării acesteia către societate și a refuzului societății de a lua act de aceasta, văzând și că raporturile de muncă nu au mai continuat cu societatea ulterior datei de 28.02.2008, activitatea reclamantei nemaifiind concretizată în vreun document contabil al societății ulterior acestei date, a constatat încetat contractul individual de muncă prin demisie la data de 28.02.2008 și va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

În ceea ce privește daunele interese solicitate conform art. 164 Codul muncii, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovezi privind prejudiciul suferit, motiv pentru care s-a impus respingerea cestui capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta, susținând că reclamanta a sustras toate documentele contabile ale societății, pe care le-a și schimbat în favoarea sa și care au stat la baza expertizei.

Cu privire la demisia reclamantei, nu s-a făcut dovada că aceasta a acordat societății un termen de preaviz, conform Codului muncii.

În realitate reclamanta nu a mai lucrat încă din 21.12.2007, ceea ce duce la concluzia că aceasta a lipsit nemotivat.

Faptul că reclamanta a primit salariul este acela că prin acțiunea de față nu a invocat și vreun prejudiciu suferit din această cauză, iar faptul că nu a semnat statul de plată nu înseamnă că nu și-a primit salariul.

Recursul declarat este nefondat, soluția primei instanțe fiind temeinică și legală.

Recurenta nu a făcut dovada susținerilor din fața instanței de fond și din recurs în sensul că nu a demonstrat, că reclamanta a sustras și modificat actele contabile ale societății, nu există nici o hotărâre judecătorească având ca obiect o astfel de sesizare a unității împotriva reclamantei sau eventual împotriva expertului.

De asemenea, deși susține că reclamanta a încasat salariul pe tot parcursul celor 3 ani, nu a făcut dovada plății.

Împrejurarea că reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu din luna octombrie 2007 conferea dreptul unității să procedeze la desfacerea contractului de muncă pentru lipsă de la serviciu.

Cum, însă, demisia reclamantei este datată 28.02.2008 și în mod corect instanța s-a pronunțat în raport de cererea reclamantei de a se constata încetarea raportului de muncă prin demisie.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE recursul declarat de pârâta SC GRUP SRL, cu sediul în G,- bis și G,-, - 1,. 6, împotriva sentinței civile nr. 794/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, ca nefondat.

Obligă pe recurentă către intimata reclamantă, domiciliată în G,-, bloc 5,. 1,. 12, la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Luminita Solea

JUDECĂTOR 3: Anica Ioan

Grefier,

: - -

: 2 ex.//28.11.2008

Fond: /

Asistenți judiciari: C-tin/

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Luminita Solea, Anica Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 602/2008. Curtea de Apel Galati