Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 642/

Ședința publică de la 02 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE Coinacel

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 626/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin G, TRIBUNALUL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și reclamanții, având ca obiect "DREPTURI ".

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, intimații pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN G, TRIBUNALUL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și reclamanții,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; prin decizia nr. 2104 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25.02.2009 a fost declinată competența de soluționare în favoarea acestei curți față de prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104 din 20.01.2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 73/06.02.2009 - Partea I, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că prin cererea de recurs pârâtul Ministerul Justiției a solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 626/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și respinsă acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B și TRIBUNALUL GALAȚI.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați să calculeze sporul de 10% la salariul brut pentru perioada 14.02.2005 - 01.02.2007 pentru reclamantele și și pentru anul 2006 pentru reclamanta.

Au fost obligați pârâții să achite diferența dintre suma astfel calculată și suma încasată reclamantelor și pentru perioada 14 februarie 2005 - 01 februarie 2007, iar reclamantei pentru anul 2006, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății.

Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 828/121/15.02.2008 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantele, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada 14.02.2005 - 14.02.2008 pentru, și pentru anul 2006 pentru, actualizate cu indicele de inflație, cu mențiunea că au beneficiat de acest spor, dar el a fost calculat incorect la salariul de baza, iar nu la salariul brut, așa cum s-a calculat pentru restul personalului auxiliar.

Au solicitat calcularea acestor diferențe cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să includă în getul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, a sumelor solicitate și cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că îndeplinesc funcția de grefieri la compartimentele de executări civile și penale în cadrul Judecătoriei Târgu Bujor.

Au mai susținut că art. 6 alin. 2 din Codul muncii, consacră principiul pentru muncă și pregătire profesională egală, drepturi egale, principiu ce se regăsește și în dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, au precizat că nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru munca egală.

Contrar acestor principii consacrate legislativ, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000 "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".

În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.

Pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În prezenta cauză, reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Galați și sunt salarizate pentru munca prestată de către acesta, în calitate de angajator.

Astfel, existența raportului juridic dintre reclamante și pârâtul Tribunalul Galați, nu poate da naștere la obligația Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de a plăti drepturile salariale solicitate prin acțiune.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamanți și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legile lor de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit dispozițiilor nr.HG 736/2003, art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească le este opozabilă în temeiul legii.

Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, prevede că, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.

Prin art. 3 pct. 8 din nr.OG 8/2007 se dispune că același spor se calculează în funcție de salariul de bază. ( care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.)

Din adresa Serviciului contabilitate din cadrul Tribunalului Galați - fila 40 rezultă că sporul acordat reclamantelor a fost calculat pe întreaga perioadă în funcție de salariul de bază brut.

Având în vedere că salariul brut cuprinde atât salariul de bază cât și sporurile cuvenite și față de dispozițiile Legii nr. 50 /1996, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați să calculeze și să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând diferența dintre indemnizația primită și sporul de 10% din salariul brut pentru perioada 14.02.2005 - 01.02.2007 pentru, și pentru anul 2006 pentru, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Întrucât nr.OG 8/2007 dispune că același spor se calculează în funcție de salariul de bază, iar prin Legea nr. 97/2008 au fost abrogate dispozițiile art. 3 pct. 8 instanța a respins cererea pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2007.

Capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, a fost respins, dat fiind faptul că nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând-o ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

A invocat faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unor diferențe între salariul de bază și salariul brut, acestea fiind stabilite conform dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 50/1996.

Instanța de fond a confundat, printr-o interpretare eronată a legii, noțiunea de salariu brut cu noțiunea de venit brut, departamentul economic al Tribunalului Galați calculând în mod corect indemnizația de 10 % pentru personalul auxiliar în cauză.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 828/121/25.06.2008, prin încheierea de ședință din data de 13.08.2008 dispunându-se înaintarea către Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Prin decizia nr. 2104/25.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr-, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, urmare a declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. 469/44/24.03.2009 pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Nu au fost formulate întâmpinări.

Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Temeiul acțiunii promovate de intimatele-reclamante, și îl constituie prevederile art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996.

Potrivit acestor dispoziții, s-a prevăzut pentru grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, să beneficieze de o indemnizație lunară de 10 % dinsalariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.

Prevederile menționate au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, prin dispozițiile art. 3 alin. 8 din ordonanță fiind menținut sporul acordat grefierilor care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă cu titlu de indemnizație lunară de 10 % dinsalariul de bază, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.

Prevederile art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 a fost abrogat în baza dispozițiilor art. pct. 1 din Legea nr. 97/2008.

De menționat faptul că intimatele-reclamante au lucrat în cadrul compartimentelor executări penale și executări civile ale Judecătoriei Târgu Bujor, județul G, sporul de 10 % fiindu-le acordat în perioada 14.02.2005 - 14.02.2008 pentru intimatele-reclamante și calculat la salariul de bază brut iar pentru intimata-reclamantă în anul 2006 calculat la salariul de bază brut (adresă fila 40 dosar fond).

Față de dispozițiile legale enunțate și situația acordării sporului intimatelor-reclamante, în mod legal și temeinic prima instanță a admis în parte acțiunea, dispunând asupra calculării drepturilor salariale pe perioada 14.02.2005 - 01.02.2007 și, respectiv 2006, raportată la salariul brut (art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996), cu achitarea diferențelor rezultate.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 626/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 626/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 1: Marioara Coinacel

,

cf. art. 261 al. 2. cf. art. 261 al. 2.

VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE: Marioara Coinacel

- -

Grefier,

-

: - -/02.07.2009

: 2 ex.//09 Iulie 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Galati