Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 650
Ședința publică din data de 8 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor pârâților-recurenți Ministerul Economiei prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Finanțelor C-S, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, declarate împotriva sentinței civile nr. 639/28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și pârâtul-intimat Ministerul Justiției, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurenții solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C- la data de 4.01.2008, reclamanții și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, solicitând obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a sumei de 1.700 lei cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în cuantum reactualizat în raport de indicele de inflație, precum și plata cheltuielilor de judecată. de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivare au arătat prin Hotărârea Guvernului nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a faptului că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/2005 au fost acordare stimulente financiare în sumă de 1.700 lei doar pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor și pentru procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii, care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani.
Reclamanții funcționează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, au o vechime mai mare de trei ani și nu au beneficiat de aceste stimulent financiare, considerând că au suferit un prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin acordarea unor despăgubiri. Potrivit art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute în această ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a sa, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanții nu pot invoca hotărârea CNCD, întrucât situația analizată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a vizat categoria profesională a procurorilor.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și tardivitatea introducerii acțiunii solicitând instanței respingerea acțiunii reclamanților, invocând faptul că nu se poate reține o discriminare salarială a reclamanților, devreme ce potrivit OUG nr.177/2002, exista posibilitatea acordată ordonatorului principal de credite de a constitui fonduri de premiere și a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați.
De asemenea, pârâtul Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosarul cauzei și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună obligarea acestuia să aloce sumele necesare prin inițierea unui proiect de rectificare bugetară.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat la rândul său întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție arătând în acest sens că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție au bugete distincte.
Pe fond, acest pârât a solicitat respingerea cererii reclamanților ca netemeinică și nelegală.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, prin întâmpinare, constatarea lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 639/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Justiției; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție; respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s- admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect litigiu de muncă și în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților câte 1700 lei cu titlu de despăgubiri actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță în baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către pârâți.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție, instanța le-a respins, reținând în acest sens că potrivit art. 67 (1) din Legea nr.304/2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public iar între reclamanți și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție există raporturi juridice sub aspectele reglementate de Codul Muncii și legea proprie de organizare: Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.
Privitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a reținut că acesta se întemeiază pe prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, or obiectul cauzei îl reprezintă drepturi salariale neacordate, în înțelesul art. 155 din Codul muncii, iar nu modul de stabilire a salariilor, motiv pentru care a respins această excepție.
Relativ la excepția privind lipsa calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Justiției, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, deoarece Ministerul Justiției este străin de raporturile de muncă dintre reclamanți și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, între reclamanți și respectivul pârât neexistând raporturi juridice sub aspectele reglementate de Codul Muncii și art. 67 (1) din legea proprie de organizare: Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.
În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească care prevede că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi.
Pe fond, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195alin. 9 și 10 din G nr. 137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Public în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu.
Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuie să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG nr. 137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG 137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar G nr. 137/2000prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1.700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și G nr. 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Această discriminare a fost reținută, așa cum mai sus s-a arătat, prin titlu executoriu, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, consiliu care are rolul de a implementa principiul egalității între cetățeni, prevăzut în Constituția României, în legislația internă în vigoare și în documentele internaționale la care România este parte.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamanților și, a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților câte 1.700 lei cu titlu de despăgubiri.
Aceste despăgubiri vor fi actualizate în raport de indicele de inflație la data plății, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți, coroborat cu art. 161 alin. 4 Codul muncii.
Întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat în calitate de pârât instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.
În motivele de recurs Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând scoaterea din cauză a acestui minister, având în vedere lipsa calității sale procesuale pasive, arătând în esență că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public nu există nicio obligație, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata salariaților altor instituții.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că în mod netemeinic instanța de fond a reținut că prevederile Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 se aplică în mod corespunzător și Ministerului Public, precum și unităților de parchet subordonate acestuia, apreciind că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea acestui minister la plata drepturilor bănești solicitat cu titlu de despăgubiri în valoare de 1.700 lei, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.
În ce privește recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, arătând în esență că deși reclamanții perind o discriminare în ceea ce privește acordarea sporului solicita, în ședința din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională pronunțându-se prin mai multe decizii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din această ordonanță sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Cum despăgubirile solicitate de reclamanți se întemeiază în principal pe dispozițiile art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și Hotărârea nr. 15/23,01.2006 emisă de Consiliul Național de Combaterea Discriminării, sesizat fiind față de Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 prin care au fost acordate stimulente financiare personalului propriu, personalului centului medical și tratament ambulatoriu, și din categoria magistraților, judecătorilor cu vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, sunt aplicabile în speță noile reglementări ale Ordonanța de Urgență a Guvernului 75/2008 precum și Decizia Curtea Constituțională din data de 3iul 2008.
Criticile aduse sentinței recurate sunt întemeiate pentru următoarele considerente.
În speță, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 arătând că situația discriminatorie constă în aceea că printr-un ordin al Ministrului Justiției din anul 2005 au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani, din cadrul judecătoriilor și de la parchetele de pe lângă acestea.
În mod netemeinic instanța de fond a reținut că prevederile Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 se aplică în mod corespunzător și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unităților de parchet subordonate acestuia.
Prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării față de dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, s-a constatat existența unei discriminări indirecte în cadrul diferitelor categorii de judecători și nu față de procurori, ca urmare a acordării stimulentelor numai judecătorilor cu vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Pentru perioada la care reclamanții fac referire, actul normativ în baza căruia se făcea salarizarea magistraților era Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002. În cuprinsul acestui act normativ se regăsesc doar două texte de lege prin care se reglementează acordarea unor premii și constituirea unui fond de premiere în anumite condiții specifice (art. 22 din ordonanță).
În aceste condiții în care legiuitorul stabile posibilitatea acordată ordonatorului principal de credite de a constitui fonduri de premiere și de a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați, este evident că nu s-a produs nicio discriminare.
Mai mult, în cauză nu sunt aplicabile textelor invocate din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, față de aceste dispoziții, Curtea Constituțională pronunțându-se asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din această ordonanță, constatând că prevederile art. 1 - art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din ordonanță sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecință, în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea apreciind că de aceste stimulente financiare beneficiază și procurorii, întrucât Ordinul Ministrului Justiției mai sus menționat nu vizează și această categorie socio-profesională.
Față de cele ce preced, cum tribunalul a pronunțat o sentință cu interpretarea greșită a textelor legale incidente în cauză, în temeiul art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se vor admite recursurile pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, modificându-se în parte sentința civilă recurată în sensul respingerii pe fond a acțiunii.
Se vor menține celelalte dispoziții referitoare la modalitatea de soluționare a excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor precum și a cererii de chemare în garanție a acestui minister, pentru aceleași considerente ca cele reținute de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, declarate împotriva sentinței civile nr. 639/28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică în parte sentința civilă sus-menționată în sensul că respinge, ca nefondată acțiunea reclamanților.
Menține în rest dispozițiile de respingere a acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca urmare a lipsei calității procesuale, precum și cea de respingere a cererii de chemare în garanție a acestui pârât, formulată de pârâtul Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /8.05. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./8.05. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
