Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 660/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.660/2009
Ședința publică din 28 mai 2009
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria JUDECĂTOR 2: Crețoiu Victor
- - - JUDECĂTOR 3: Vesa
- -judecător
- - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, -ia, G, -, - și împotriva sentinței civile nr.1103/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța din oficiu invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-3.06.2004 și față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba sub nr- reclamanții, -ia, G, -, - și au chemat în judecată pârâții Tribunalul Alba, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând să fie obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație; s-a solicitat efectuarea mențiunilor respective în carnetul de muncă precum și obligarea MEF la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate. Ulterior a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivare s-a arătat că s-au acordat sporuri salariale unor categorii de salariați care gestionează informații clasificate, reclamanții fiind însă excluși deși operează cu același tip de informații.
S-au invocat prevederile art.3 din Legea nr.444/2006 de aprobare a nr.OG19/2006 care prevede că pentru păstrarea confidențialității, în funcția de certificatul - avizul - de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază.
S-au mai invocat și prevederile art.15 al.1 din nr.OG6/2007 prin care s-a prevăzut că aceste sporuri se acordă nu numai funcționarilor publici prevăzuți de Legea nr.444/2006, ci și altor categorii, respectiv cei din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Se concluzionează că intenția legiuitorului este clară în sensul de a acorda acest spor tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006.
În drept s-au invocat prevederile art.30 al.3 din nr.OG137/2000, art.20 al.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din nr.OG19/2006.
Ministerul Justiției a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondata, afirmând că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
S-a mai susținut că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul Ordonanței nr.137/2000; astfel, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Examinând toate dispozițiile legale este evident că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare a cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține situația comparabilă - element necesar pentru putea vorbi de discriminare.
În unele situații acordarea sporului este condiționată de existența unor alocații bugetare; de asemenea, conținutul concret al diferitelor atribuții de serviciu precum și diversele sisteme de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
S-a concluzionat că situațiile diferite în care se află diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
Curtea de Apel Alba Iulia nu a depus.
MEF a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.1103/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamante împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia, cât și împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că nr.OG19/2006 și apoi Legea nr.444/2006 prevăd acordarea sporului de confidențialitate de 15% cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, angajaților din instituții publice de apărare națională de ordine publică și siguranță, iar reclamanta în calitate de judecător, nu poate beneficia de acest spor, neîncadrându-se în prevederile legale menționate.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că reclamanta nu deține certificat de acces la informații clasificate și că nu operează cu astfel de informații.
Prin prisma dispozițiilor nr.OG137/2000 s-a reținut că în speță nu se poate constata existența unei discriminări câtă vreme atribuțiile concrete de serviciu ale magistraților sunt diferite față de alte categorii profesionale care intră sub incidența legilor menționate, deci nu există între acestea situații comparabile sau analoage pentru a putea opera discriminarea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în consecință, admiterea cererii.
În motivare invocă faptul că grefierii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele pentru exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate, cât și dispozițiile art.99 lit.d din Legea nr.303/2004.
Reiterează motivele privind discriminarea în raport de celelalte categorii salarizate de la bugetul de stat în privința sporului de confidențialitate.
Totodată, invocă art.14 din CEDO, art.6 alin.1 din CEDO și art.1 Protocolul 12 la Convenție.
Prin întâmpinare (51), pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa solicitat respingerea acțiunii reclamantelor, deoarece sporul de confidențialitate nu este prevăzut în OG nr. 8/2007.
Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului (52-57) apreciind că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii reclamantelor.
CURTEA, verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, reține următoarele:
În baza art.137 (1) Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Din această perspectivă este a se reține că excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, invocată din oficiu, este întemeiată și urmează a fi admisă având în vedere că acțiunea a fost formulată la data de 04.06.2007, iar pretențiile solicitate prin acțiune vizează intervalul 01.01.2004 la zi și în continuare. Cum acțiunile având un obiect patrimonial pot fi exercitate numai în termenul de prescripție de trei ani, instanța constată în temeiul art. 1, 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1958 că pretențiile formulate pe perioada 01.01.2004 - 3.06.2004 sunt prescrise, astfel că pe acest interval acțiunea va fi respinsă ca urmare a admiterii excepției.
Pe fondul cauzei Curtea va reține că prin Decizia nr. 46 pronunțată de - Secțiile Unite, în dosar nr.27/2008, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Reclamantele, în perioada solicitată în acțiune, au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Alba.
Potrivit art.329 Cod procedură civilă:
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Deciziile prin care se soluționează sesizările se pronunță de Secțiile Unite ale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe."
Având în vedere aceste din urmă dispoziții legale enunțate și raportat la faptul că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii, problematica sporului de confidențialitate în privința magistraților și a personalului auxiliar de specialitate a fost tranșată în sens pozitiv, Curtea, raportat la dispozițiile art.312 Cod procedură civilă va admite recursul de față, va modifica în parte sentința atacată, va admite în parte acțiunea reclamantelor și va obliga pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 04.06.2004 (3 ani anteriori introducerii acțiunii) - la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflației din ziua plății efective. Actualizarea sumelor se impune ca urmare a procesului inflaționist, reclamantele fiind îndreptățite la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neachitarea la termen a acestor sume de bani.
În baza art.3 din Decretul nr.92/1976, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia va fi obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantelor.
Se vor menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, -ia, G, -, - și împotriva sentinței civile nr.1103/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților Tribunalul Alba, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia.
Obligă pârâții să plătească reclamanților, corespondent raporturilor de serviciu, sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 4.06.2004 la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge în rest acțiunea.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.fond:
C,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
COPIA DECIZIEI CIVILE NR.660/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, -ia, G, -, - și împotriva sentinței civile nr.1103/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâților Tribunalul Alba, Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia.
Obligă pârâții să plătească reclamanților, corespondent raporturilor de serviciu, sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 4.06.2004 la zi și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Respinge în rest acțiunea.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Ss indecifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Crețoiu Victor, Vesa