Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 660/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.660
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.73 F/15.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimații-pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, după care:
Se dă citire în ședință publică încheierii din camera de consiliu din 15.06.2009 prin care a fost admisă cererea de abținere formulată de domnii judecători și, completul de judecată fiind constituit potrivit planificării de permanență, după care:
Având în vedere că recursul este declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de Curtea de APEL GALAȚI în fond, curtea invocă, din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cauze, potrivit art.4 pct.1 pr.civ.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA:
La data de 10.04.2008 reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B, solicitând plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință salarială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Prin sentința civilă nr.73 F/15.12.2008 Curtea de APEL GALAȚIa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, a respins ca prescrise pretențiile reclamanților anterioare perioadei 10.04.2005, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B ca nefondată, a respins excepția necompetenței materiale și excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.Au reiterat cele susținute pe larg în cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din 15.06.2009 Curtea a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL GALAȚI de a soluționa recursul declarat împotriva propriei hotărâri.
Conform art.4 pct.1 pr.civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor date de Curțile de Apel.
Prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Ulterior, nr.OUG 75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor OU. nr. 5/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.
Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art. 4 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art. 3 pct. 3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art. 284 al. 1 Codul muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.
Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.
Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.
În același sens și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art. 21 din Legea nr. 304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența eaj udeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența materială de soluționare a recursului declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.73 F/15.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
PREȘEDINTE Pt.jud.- aflat în CO Pt.jud. aflat în CO
- conf.art.261 pct.2 pr.civ. conf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel Președinte Curtea de Apel
Grefier
-
Red./7.07.2009
Dact./2 ex/14.07.2009
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Virginia Filipescu, Marioara Coinacel