Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6630/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2750/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6630/
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
***********************
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de recurenții-reclamanți: C, G, -, -, -, G, și, împotriva sentinței civile nr.269 din data de 30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.3683/C/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect"drepturi bănești - sporul de 30% - 40%".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 03 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera văzând și dispozițiile art.260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru data de 10.11.2009, apoi la data de 17.11.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.269 din data de 30.01.2008, pronunțată în dosarul -, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Călărași invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai 2000 - 09.11.2004, invocată de același pârât.
A respins în rest acțiunea formulată de reclamanții C, G, -, -, -, G, și împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin art. 28 alin. 4 din G nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, au fost stabilite sporuri diferențiate, în favoarea judecătorilor care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 79/2000 și a procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție, în considerarea activității specializate de combatere a infracțiunilor de corupție, pe care o desfășoară.
Or, reclamanții, chiar dacă îndeplinesc aceleași funcții de procurori, nu desfășoară o activitate efectivă în domeniul prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.
De asemenea, sporurile în discuție nu au caracter permanent fiind acordate în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin Normele Metodologice, elaborate de către Ministerul Justiției, iar reglementarea criteriilor de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariului personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și al sporurilor sau adausurilor la indemnizațiile și salariile de bază constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, numai acesta poate aprecia și stabili dacă, și în ce măsură, sporurile sau adaosurile se acordă anumitor categorii de salariați, singura condiție, care trebuie respectată fiind aceea că, de aceste sporuri, să beneficieze toți salariații, care se află în situații identice. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere acordarea sporurilor în discuție, procurorilor care participă la soluționarea altor cauze, decât acelea privind infracțiunile de corupție, ar fi prevăzut expres o atare reglementare. în lipsa acestor dispoziții legale, nu se poate reține că a fost încălcat principiul egalității și al nediscriminării, atâta timp cât au fost reglementate raporturi juridice diferite.
în jurisprudența sa constată, Curtea Constituțională a reținut că principiul egalității nu presupune uniformitate, astfel încât la situații egale, tratamentul trebuie să fie egal, la situații diferite, tratamentul trebuie să fie diferit. Această C, a stabilit că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cauze egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau când există disproporție între scopul urmărit și tratamentul inegal și mijloacele folosite. în acest sens este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că orice diferență de tratament,făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.
Aceste diferențieri salariale au fost totuși eliminate prin adoptarea G nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, ceea ce nu justifică cererea reclamanților de a obliga pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația brută în viitor.
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, C, G, -, -, -, G, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului reclamanții au arătat că prin sentința civilă sus-menționată instanța de fond le-a respins acțiunea, ca neîntemeiată, motivând că prin nr.OUG 43/2002 privind au fost stabilite sporuri diferențiate în favoarea judecătorilor care compun completele specializate în infracțiunile de corupție și a procurorilor din cadrul în considerarea activității specializate de combatere a infracțiunilor de corupție pe care o desfășoară. Or, reclamanții chiar dacă îndeplinesc aceleași funcții de procurori, nu desfășoară o activitate efectivă în domeniul prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție. iar sporurile în discuție nu au caracter permanent fiind acordate în funcție de îndeplinirea criteriilor stabilite prin Normele Metodologice elaborate de Ministerul Justiției.
Această concluzie a instanței este evident eronată și vădit confuză întrucât:
Instanța a confundat instituția (în prezent ) cu instituția - respectiv a confundat competența procurorilor care participă la judecarea propriilor cauze la instanțe cu competenta procurorilor care întocmesc rechizitorii, dar susținerea acestora la instanțele de judecată se face de către procurorii de la celelalte parchete decât IC. sau, respectiv de către reclamanții, existând numeroase cauze pe rolul Tribunalului Călărași. Chiar în motivele acțiunii noastre am subliniat faptul că discriminarea este evidentă prin neacordarea acestui spor tuturor magistraților procurori - atât care instrumentează cauze penale cât și care participă la judecarea lor în instanță, practica judiciară statuând că salariul nu are legătură cu eradicarea corupției, nici în ceea ce privește lupta împotriva acesteia în general și nici în interiorul sistemului judiciar, iar independența magistratului procuror (ca și judecător de altfel) nu poate fi încălcată printr-o salarizare discriminatorie, ce nu are la bază un criteriu rațional, obiectiv.
Instanța în mod nereal a subliniat faptul că procurorii și judecătorii care soluționează cauze de genul celor invocate de noi în acțiune " sunt specializați", deși cunoaște ea însăși că nici un judecător din cadrul Tribunalului Călărași nu este "specializat" în soluționarea cauzelor sau, fiind numai judecători "desemnați", cum de altfel sunt desemnați și procurorii să participe în cauzele, dar nu sunt remunerați la nivelul celor care au întocmit actele de sesizare respective. în fapt, nici procurorii și nu sunt "specializați", fiind doar încadrați prin transfer de la parchetele ordinare la aceste noi instituții înființate, dar tot în subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca și noi. Ca atare, deși avem o subordonare ierarhică comună, activitățile și competențele intersectându-ni-se uneori, s-a menținut discriminarea salarială.
Deși invocă acordarea unor sporuri de către Ministerul Justiției prin "Normele Metodologice" instanța evident face o afirmație nefondată, neindicând în concret despre ce norme este vorba, în ce temei au fost elaborate și în ce Oficial au fost publicate pentru a se verifica veridicitatea acestei motivări.
Deși precizează că "practica Curții Europene a Drepturilor Omului a reținut că orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă" instanța ignoră faptul că și procurorii reclamanți instrumentează cauze de corupție conform competenței lor, iar în plus participă la instanța de judecată și în cauzele instrumentate de către procurorii - acest lucru relevând j că noi reclamanții avem o competență mai largă decât procurorii care nu participă în cauze instrumentate de reclamanții.
Este, de asemenea, surprinzătoare și ultima motivare a instanței de fond, conform căreia "Aceste diferențieri salariale au fost totuși eliminate prin adoptarea nr.OUG27/2006 aprobată prin Legea 45/2007, ceea ce nu justifică cererea reclamanților de a obliga pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația brută în viitor". Deci, instanța recunoaște că a existat discriminarea până la apariția Legii 45/2007, dar nu acordă nici măcar pentru perioada anterioară drepturile solicitate, deși în continuarea motivării precizează că nu se mai justifică pentru viitor cererea noastră întrucât ni s-au acordat drepturile solicitate prin legea respectivă.
Dacă ar fi citit cu atenție acțiunea noastră și ar fi cunoscut legislația în domeniu, instanța ar fi trebuit să remarce cu ușurință faptul că toți procurorii (indiferent de structura în care lucrează, centrală sau teritorială, subordonată primei) sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă lucrează la nivel de parchet județean sau parchet de pe lângă C de apel.
Instanța, deși recurenții au invocat în motivarea acțiunii noastre Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nu a acordat atenția cuvenită dispozițiilor acesteia care consacră existența discriminării între magistrați cauzată de acordarea sporurilor salariale de 30%, respectiv 40%.
În mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului nostru de acțiune pentru perioada mai 2000 - 09.11.2004, invocând faptul că "fiind vorba de drepturi salariale se aplică termenul general de prescripție". Recurenții consideră că drepturile revendicate li se cuvin de la data recunoașterii lor prin lege, respectiv din mai 2004 la zi și în continuare deoarece prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 s-a stipulat înlăturarea discriminărilor salariale, capitolul VI pct. 3, referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, așadar, o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei 30.03.2005 prin nr.HG 232, echivalând cu recunoașterea, în sensul art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani care se va împlini, dacă nu intervine o cauză de suspendare sau o nouă întrerupere, în februarie 2008. Este surprinzătoare soluția de cenzurare a cererii noastre deși, aceeași instanță, același complet, în acțiuni similare (reclamanți fiind magistrații judecători) a admis pentru întreaga perioadă (noiembrie 2000 - octombrie 2007) acordarea drepturilor solicitate - conform sentinței civile 2289/31.10.2007 din dosarul -, Recurenții au invocat în sensul celor de mai sus și decizia nr. 6/15.01.2007 a, pe care a indicat-o și în acțiune, instanța omițând să ia act de dispozițiile acesteia.
Mai arată că, deși au solicitat în acțiune dreptul la proba expertizei contabile de specialitate, nerenunțând la această probă, instanța de fond a omis să o ia în considerare, nepronunțându-se nici în motivarea hotărârii cu privire la aceasta.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cât privește sporul pentru combaterea corupției, se constată că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. 1-3 și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară majorat la 40% prin OUG nr. 24/2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 601/2004, care lărgește sfera de aplicare a art. 28 alin. 4 devenit alin. 5, în sensul că sporul de 40% se acordă tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții.
Criteriul pe baza căruia s- făcut această distincție este locul de muncă și natura cauzelor pe care o parte din judecători și procurori erau desemnați să le soluționeze, această situație diferențiind clar și injust magistrații ce se ocupă de instrumentarea faptelor de corupție de ceilalți magistrați.
Scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actelor normative anterior menționate, a fost necesitatea asigurării incoruptibilității unor categorii de magistrați, iar extinderea acordării sporului și la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost motivată de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva corupției. Din acest punct de vedere, apare de neconceput necesitatea asigurării incoruptibilității doar raportat la o anumită categorie de magistrați, la o anumită instanță sau parchet și nu la nivel general.
Într-adevăr, scopul legiuitorului a fost unul legitim, însă metoda de atingere a acestuia a fost neadecvată și evident disproporționată, textele legale menționate introducând în mod clar o discriminare, fără a avea la bază un criteriu obiectiv și rațional, ceea ce încălcă dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
Curtea constată că, în acest sens, prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 și s-a recomandat Ministrului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii, în sensul eliminării situațiilor de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați, magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
Mai constată că problema de drept dedusă judecății a fost, însă, tranșată irevocabil prin Decizia nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilindu-se aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 și art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 modificată prin OUG nr. 24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004 și reținându-se că tratamentul discriminator a fost înlăturat pentru viitor, o dată cu adoptarea OUG nr. 27/2006, însă până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii. Așadar, prin aceeași decizie, instanța supremă s-a pronunțat și asupra problemei prescripției dreptului material la acțiune, în sensul că prescripția nu operează, iar sporul solicitat se acordă în procentul și, totodată, potrivit perioadelor prevăzute în actele normative care îl reglementează.
Înalta Curtea mai reținut că îndeplinirea cerințelor de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și responsabilității lor în înfăptuirea justiției, de altfel neputându-se justifica folosirea unui criteriu arbitrar de diferențiere între magistrați, doar pe considerentul că compartimenelor în care activează reclamă o specializare particularizată și un risc deosebit, atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Ca urmare, date fiind dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a 2-a Cod proc. civilă, dezlegarea problemelor de drept este obligatorie pentru instanțele de judecată, motiv pentru care Curtea se va conforma, fără a-și mai expune propria argumentație cu privire la acest aspect.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea va admite acțiunea și va obliga pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la plata sporului în procent de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară aferent perioadei 01.03.2003 - 26.04.2004 și în procent de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 27.04.2004 - 01.01.2006, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, la data plății efective.
Astfel, Curtea reține că sunt întemeiate pretențiile reclamanților, față de disp. art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii și apreciază că actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanelor prejudiciate, pentru a se asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite în temeiul raporturilor de muncă.
A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.
Totodată, va respinge, ca neîntemeiată cererea reclamanților privind chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, apreciind că nu există nici un fel de raporturi juridice (inclusiv raporturi juridice de muncă) între chematul în garanție și reclamanți și că nici nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 61 Cod proc. civilă, pentru a putea fi admisă o atare cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți: C, G, -, -, -, G, și, împotriva sentinței civile nr.269 din data de 30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.3683/C/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu intimatul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Va odifica, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Va admite, în parte, acțiunea și, în consecință, va obliga pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași să plătească reclamanților, conform perioadelor în care aceștia și-au desfășurat activitatea, contravaloarea sporului de 30%, pentru intervalul cuprins între 01.01.2003 - 26.04.2004 și contravaloarea sporului de 40%, pentru intervalul cuprins între 27.04.2004 - 01.01.2006, sporuri ce vor fi raportate la cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară aferentă perioadelor mai sus precizate și actualizat potrivit indicelui de inflație, calculat de la data nașterii dreptului reprezentând contravaloarea celor două sporuri și până la plata efectivă a acestora.
Totodată, va obliga pârâții angajatorii să efectueze cuvenitele mențiunii în carnetele de muncă ale reclamanților.
Urmează a respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 16.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
