Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 6688/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3930/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.6688/
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.2051 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29674/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimataSC""SA,având ca obiect:"drepturi bănești".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 noiembrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2051 din data de 11.03.2009, pronunțată în dosarul nr.29674/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta la plat către reclamant a sumei de 326 lei net reprezentând lichidarea pe luna iulie 2005; a respins capătul de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând avansul pe luna iulie 2005, constatând prescris dreptul la acțiune; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata daunelor morale și restituirea garanției materiale; a obligat pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată, a compensat datoria pe care o are reclamantul către pârâtă conform sentinței civile nr. 1780/2007 a Tribunalului București în sumă de 1224,38 lei cu datoria pe care o are pârâta față de reclamant conform acestei hotărâri, până la concurența sumei mai mici.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Față de data introducerii acțiunii, instanța de fond a apreciat că s-a prescris dreptul reclamantului în ceea ce privește avansul pe luna iulie 2005.
Reclamantul a fost salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr. 6629/19.10.2004, până la data de 30.08.2005, când raporturile de muncă au încetat în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii, prin decizia nr. 284/1.09.2005.
În baza contractului de garanție încheiat între părți la data de 15.10.2004, reclamantul a constituit în favoarea societății o garanție materială în cuantum de 830,72 lei, destinată acoperiri pagubelor produse de salariat.
Pârâta a obținut un titlu executoriu - sentința civilă nr. 1480/2007 a Tribunalului București, în baza căruia reclamantul a fost obligat să plătească fostului angajator suma de 624,38 lei, reprezentând prejudiciul creat prin depășirea consumului de combustibil.
Cum în baza titlului sus menționat pârâta poate să-și acopere prejudiciile produse în patrimoniul său din vina reclamantului, prima instanță a reținut că este neîntemeiată cererea privind restituirea garanției.
Cu privire la capătul de cerere privind plata salariului aferent lunii iulie 2005, s-a reținut că reclamantul figurează pe statul de plată cu 326 lei, reprezentând lichidare neridicată, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 1114-1121 din Codul civil, fostul angajator nu s-a liberat de obligația plății acestor drepturi salariale, chiar și în ipoteza refuzului reclamantului de a primi plata. Prin urmare, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 161 din Codul muncii.
Întrucât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, a culpei angajatorului în producerea prejudiciului invocat și a legăturii de cauzalitate între fapta culpabilă a angajatorului și prejudiciul suferit, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 269 din Codul muncii, capătul de cerere privind plata daunelor morale fiind neîntemeiat.
În temeiul art. 1144 din Codul civil, instanța de fond a dispus compensarea creanțelor reciproce ale părților, până la concurența celei mai mici.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, acesta a arătat, în esență, următoarele:
La data introducerii acțiunii, reclamantul datora pârâtei suma de 624,38 lei, conform sentinței civile nr. 1780/2007, iar pârâta datora reclamantului 600 lei cheltuieli de judecată, potrivit aceleiași sentințe și 830 lei garanție materială, conform contractului de garanție încheiat într părți la 15.10.2004.
Instanța de fond a adunat sumele pe care cele două părți și le datorau conform sentinței civile nr. 1780/2007, ajungând la concluzia greșită că reclamantul ar datora 1224,38 lei, astfel încât nu este îndreptățit să primească garanția constituită, de 830 lei, deși aceasta ar fi trebuit să fie diminuată cu cel mult 24,38 lei.
Admițând în parte prezenta acțiune, instanța de fond a mai creat în sarcina pârâtei un debit de 326 lei, reprezentând lichidarea pe luna iulie 2005 și 300 lei cheltuieli de judecată.
Cum, prin răspunsul cu nr. 3131/5.06.2008 la notificarea de punere în întârziere, intimata a solicitat prezentarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligată la plata salariului și a garanției, această împrejurare trebuie considerată a avea un efect întreruptiv al cursului prescripției extinctive, întrucât reprezintă o recunoaștere a existenței debitelor.
Sub aspectul compensației, s-a arătat că, în raport de dispozițiile art. 1143 și 1144 din Codul civil, prima instanță trebuia să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1431,62 lei.
În sfârșit, în ce privește daunele morale, recurentul a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat că nu a fost dovedită culpa angajatorului în producerea suferințelor morale încercate de recurent, în condițiile în care aceasta i-a reținut abuziv carnetul de muncă timp de aproape 4 ani și l-a privat de dreptul de a dispune de banii pe care i-a oprit cu titlu de garanție.
Prin încheierea din 15.05.2009, Tribunalul a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 2051/11.03.2009, în sensul că datoria pe care o are reclamantul față de pârâtă este de 624,38 lei, iar nu de 1224,38 lei, cum în mod greșit s-a trecut.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia răspunsul intimatei cu nr. 3131/5.06.2008 la notificarea de punere în întârziere, prin care aceasta a solicitat prezentarea unei hotărâri judecătorești în care să se stabilească în sarcina sa obligația de plată a salariului și a garanției, reprezintă o recunoaștere a existenței debitelor și are un efect întreruptiv al cursului prescripției extinctive.
Prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, deci a obligației ce îi revine, cu consecința întreruperii cursului prescripției extinctive, debitorul își schimbă atitudinea față de titularul dreptului, admițând existența dreptului a cărui acțiune se prescrie și încetând să se împotrivească realizării acestuia, ceea ce nu este cazul în speță.
Cum, în cauză, angajatorul debitor nu și-a manifestat intenția de a-și executa obligația, recurentul reclamant nu putea trage concluzia că debitorul său își va executa obligația de bună-voie, fără a mai fi nevoie să se adreseze instanței, astfel încât nu se poate considera că prescripția ar fi fost întreruptă.
Mai mult decât atât, angajatorul chiar a condiționat executarea obligației de existența unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, în raport de împrejurarea că, astfel cum se arată în chiar motivele de recurs, drepturile aferente lunii iulie 2005 s-au plătit în două tranșe - avansul în cea de a 25-a zi a lunii în curs și lichidarea pe data de 10 a lunii următoare - și față de data expedierii prin poștă a cererii de chemare în judecată - 30.07.2008, în mod corect Tribunalul a constatat prescris dreptul la acțiune în privința capătului de cerere vizând plata avansului pe luna iulie 2005.
În mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, a culpei angajatorului în producerea prejudiciului invocat și a legăturii de cauzalitate între fapta culpabilă a angajatorului și prejudiciul suferit, astfel încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 269 din Codul muncii, capătul de cerere privind plata daunelor morale fiind neîntemeiat. În plus, Curtea constată că aspectele privind reținerea abuzivă a carnetului de muncă nu au fost invocate în fața primei instanțe.
În ce privește restituirea garanției, Curtea reține că, prin sentința civilă nr. 1790 din 12.11.2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 624,38 lei reprezentând prejudiciu creat prin depășirea consumului de combustibil, a respins celelalte pretenții ale reclamantei și a admis în parte cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 600 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi restituite gestionarului la încetarea contractului său de muncă, în situația în care nu a cauzat nici o pagubă sau aceasta a fost acoperită în întregime.
Cum debitul stabilit în sarcina recurentului prin sentința civilă nr. 1790 din 12.11.2007 este de 624,38 lei, astfel cum și instanța de fond a reținut prin sentința atacată, îndreptată prin încheierea din 15.05.2009, rezultă că acesta este îndreptățit la restituirea diferenței dintre suma mai sus menționată și garanția constituită prin contractul încheiat la data de 15.10.2004 (fila 7 a dosarului instanței de fond) în cuantum de 830 lei, respectiv 205, 62 lei.
Această sumă se adaugă la obligațiile de plată stabilite în sarcina angajatorului prin sentința civilă nr. 1790 din 12.11.2007, pentru care recurentul reclamant a obținut un titlu executoriu.
Întrucât angajatorul urmează a se îndestula din garanția constituită de salariat în scopul reparării pagubelor produse și față de împrejurarea că recurentul reclamant nu mai are nici o datorie față de intimata pârâtă în privința căreia să poată opera compensația, Curtea constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1143 și 1144 din Codul civil.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtei către reclamant la plata diferenței de garanție în cuantum de 205,62 lei.
Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind excepția prescripției, respingerea daunelor morale, obligarea pârâtei la plata lichidării pe luna iulie 2005 și a cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga intimata pârâtă căzută în pretenții, să plătească recurentului reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 500 lei, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței nr. 173 din 6.03.2009 (fila 15 din dosarul instanței de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul, cu domiciliul procesual ales în B,-,. 3, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2051 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29674/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în comuna -,-, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta către reclamant la plata diferenței de garanție în cuantum de 205,62 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind excepția prescripției, respingerea daunelor morale, obligarea pârâtei la plata lichidării pe luna iulie 2005 și a cheltuielilor de judecată.
Obligă intimata pârâtă la 500 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
Red./tehnored.
4.ex./17.12.2009
Jud.fond: /Dalina
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță
