Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 684/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 684/

Ședința publică din 04 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr.2200/62./2007.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurentului pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență B, a intimaților reclamanți, -, C, -, - -, Și, precum și a intimaților pârâți Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B și Ministerul Sănătății Publice.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursului, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin încheierea din 27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr- a fost respinsă cererea petentului Spitalul Clinic Județean de Urgență B privind îndreptarea erorii materiale și lămurirea sentinței civile nr.626/M/2007 pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Brașova reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 626/M/2007 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamanții, -, C, -, - -, in contradictoriu cu paratul Spitalul Clinic Județean de Urgenta B, pârâtul fiind obligat sa stabilească salariul de baza al fiecărui reclamant conform art.5 din nr.OUG115/2004, respectiv sa stabilească acest salariu potrivit Anexei nr.1, pct.II, lit.A, nr. crt.18 din nr.OUG115/2004 astfel cum a fost modificata prin articol unic, pct.17 din legea nr.125/2005 începând cu 01.01.2005.

Soluția a fost rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, prin Decizia Civila nr.601/M/2007 a Curții de APEL BRAȘOV.

Potrivit art.281 Cod procedură civilă "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea sau susținerile părților sau cele de calcul precum și alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere."

Cererea petentului prin care solicită ca din dispozitivul sentinței să fie înlăturată soluția de admitere a acțiunii pentru reclamanții, -, și pe motiv că aceștia sunt infirmieri și îngrijitoare și nu pot beneficia de drepturile acordate nu este o eroare materială în sensul dispozițiilor art.281 din Codul d e procedură civilă ci o cerere care tinde la modificarea sentinței, criticând soluția instanței de fond însă acest fapt nu este posibil decât prin exercitarea căilor de atac.

Pe de altă parte instanța a constatat că cererea formulată nu a putut fi primită nici prin prisma prevederilor art.281 indice 1 din Codul d e procedură civilă, dispozitivul sentinței fiind foarte clar.

Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Brașova formulat recurs Spitalul Clinic de Urgență B iar prin motivele de recurs se arată că dispozitivul sentinței civile nr.626/M/2007 nu poate fi adus la îndeplinire deoarece nu există cadru legal pentru încadrarea infirmierelor și a îngrijitoarelor pe grila unei unități clinice. În acțiunea introductivă se menționează că toți reclamanții sunt medici și asistenți, ori această susținere nu este conformă cu realitatea iar 6 (șase) dintre reclamante nu pot beneficia de salarizarea prevăzută de pct.17 anexa II.

Recursul este nefondat.

Procedura prevăzută de art.281 Cod procedură civilă nu poate fi folosită pentru remedierea greșelilor de judecată și nici pentru completarea probatoriului administrat în cauza soluționată prin hotărârea a cărei îndreptare se solicită. În speță, recurentul solicită să se aibă în vedere că o parte din reclamanți nu au funcția cerută de lege pentru a beneficia de drepturile salariale solicitate.

Aceste aspecte puteau fi invocate și analizate doar cu ocazia cercetării cauzei în fond ori în căile de atac legale. În cadrul procedurii prevăzute de art.281 Cod procedură civilă nu se pot completa probele administrate în cauză iar pe baza noilor dovezi să fie schimbată hotărârea vizată. Acest lucru ar echivala cu o rejudecare a cauzei ceea ce este inadmisibil pe calea sumară a îndreptării erorilor materiale în baza art.281 și următoarele Cod procedură civilă.

Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 04 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red: CȘ/5.06.2008

Dact: MD/6.06.2008 - 2 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 684/2008. Curtea de Apel Brasov