Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 684/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 684
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Florența Carmen
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr. 8269 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Asociația Agricolă AGRO 2001, Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii D și contestatorul - lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 10.06.2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA sub nr-, contestația în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimații Asociația Agricolă AGRO 2001, Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, Casa Județeană de Pensii D, împotriva deciziei civile nr. 8269 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.
În expunerea motivelor pe care se întemeiază contestația, motive depuse pentru termenul din 28.09.2009, contestatorul a arătat că, judecând recursul, Curtea de APEL CRAIOVAl -a respins fără să cerceteze vreunul din motivele invocate, astfel cum prevăd dispozițiile legale, și în special următoarele motive:
Instanța nu a ținut seama de dispozițiile art.16 alin.2, în sensul că atât din dispozitivul, cât și din considerentele sentinței recurate a rezultat că instanța de fond a obligat pârâta la încheierea unui contract de muncă pe durată determinată, respectiv pentru perioada 01.01.2003-18.11.2005 și nu pe durată nedeterminată, astfel cum dispune textul de lege menționat.
Instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, neavând în vedere că un contract individual de muncă este un contract consensual, ceea ce înseamnă că se încheie prin simplul acord de voință al părților, forma scrisă fiind necesară doar pentru a se face dovada acestuia, ad probationem, și nu ad validitatem, că un astfel de contract, fiind încheiat prin voința părților, încetează tot ca urmare a manifestării de voință a acestora sau în alte condiții prevăzute de lege, încetarea fiind reglementată de art.55, iar o dată stabilite raporturile dintre părți, ele încetează numai în aceste condiții, instanța de judecată nefiind în drept să se substituie voinței părților și nici să legifereze situații noi, în afara celor prevăzute de lege.
Instanța a procedat în mod eronat atunci când a obligat intimata la despăgubiri doar pentru perioada cuprinsă între 11.08.2003-18.11.2005 și nu până la momentul pronunțării sentinței, reținând în mod greșit că 18.11.2005 este ultima zi de activitate desfășurată în favoarea intimatei, fără să aibă în vedere prelungirea acestei perioade cu măcar două zile necesare deplasării la și de la instanțele unde i-a reprezentat interesele și fără să țină seama că din dovezile administrate a rezultat că raporturile de muncă nu au mai continuat nu din vina sa, ci din vina exclusivă a intimatei pârâte.
De asemenea, contestatorul a susținut că nu s-a avut în vedere faptul că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, conform art.287, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfățișare prin care să facă dovada că a stăruit ca angajatul său să se achite de sarcinile de serviciu, dar acesta a refuzat.
Consideră contestatorul că examinarea cu atenție a cel puțin unuia dintre motivele menționate trebuia să aibă ca efect admiterea recursului.
În vederea soluționării contestației în anulare s-a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia din recurs atacată.
Analizând actele și lucrările acestui dosar,Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 155 din 28 ianuarie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele CJP D și ITM D și, în consecință, a respins acțiunea promovată împotriva acestor pârâți.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2003 - 10.08.2003.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de în contradictoriu cu pârâții Asociația Agricolă Agro 2001, Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, Casa Județeană de Pensii
A constatat că între reclamant și pârâta Asociația Agro 2001 au existat raporturi juridice de muncă în perioada 01.01.2003 - 18.11.2005 și, în consecință, a obligat pârâta să-i încheie reclamantului în formă scrisă pentru această perioadă.
A obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale neachitate, aferente perioadei 11.08.2003 - 18.11.2005 la nivelul salariului minim din această perioadă, pe economie.
A obligat pârâta să achite contribuțiile sociale la fondurile speciale de stat, corespunzătoare salariului și perioadei menționate anterior.
A respins cererea privind obligarea pârâtei către reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta Asociația Agricolă AGRO 2001.
Reclamantul a criticat sentința pentru ignorarea de către instanța de fond a indicațiilor deciziei de casare, cu încălcarea prev.art.315 pr.civ. care impune instanței de rejudecare să țină cont de indicațiile date prin decizia de casare și anume că s-a făcut dovada existenței relațiilor contractuale de muncă ce ar fi dus la încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată și pentru norma întreagă, iar împrejurarea că reclamantul are un alt contract de muncă cu altă societate, nu este de natură a-i anula dreptul de a avea raporturi de muncă în program normal de lucru, neexistând impediment ca aceasta să-și angajeze propriul jurist.
A mai criticat sentința și pentru încălcarea art.16 alin.2, care prevede că, dacă un contract de muncă nu a fost încheiat în forma scrisă, atunci se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată și părțile pot face dovada cu orice mijloc de probă.Cum și instanța a constatat existența acestui contract începând cu 01.01.2003, trebuia să considere că a fost încheiat pe durată nedeterminată conform acestui text, pentru că nu a fost încheiat conform art.80, 82. ce reglementează încheierea contractului individual de muncă pe durată determinată.
A precizat că, întrucât Contractul Individual de Muncă este un contract consensual, nu este necesară forma scrisă și se consideră încheiat prin acordul părților, iar încetarea se produce prin acordul părților. În cauza de față, dovedindu-se că a fost încheiat un contract de muncă, așa cum a constatat instanța, el nu a încetat pentru că nu a intervenit una din cauzele prev.de art.55 CM și nici nu s-a realizat prin acordul părților, deci există și în prezent, dar greșit instanța a stabilit existența lui numai până la 18.11.2005 și trebuia obligată pârâta și la despăgubiri până la data pronunțării sentinței.
Instanța a ignorat dovezile prin care a demonstrat că relațiile de muncă cu intimata au încetat datorită intimatei care nu i-a mai repartizat cauze la instanțe, fiind angajat în acest sens case de avocatură, așa cum de altfel el a făcut cunoscut administratorului societății cu cererea sa din 14.06.2006, în care îi face cunoscut că este de acord cu încetarea colaborării, dar să-i plătească la zi drepturile corespunzătoare iar instanța, în mod greșit a stabilit drepturile ce i se cuvin la salariul minim pe economie, fără să țină seama de studiile sale superioare și de prejudiciul efectiv suferit.
În final, recurentul a susținut că instanța nu a răspuns tuturor capetelor sale de cerere și nici nu a motivat această soluție de neanalizare a tuturor cererilor sale.
Intimata a formulat recurs la data de 14.04.2008 și completat la 21.04.2008, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât nu s-a ținut cont că nu s-a încheiat un contract de muncă cu contestatorul, ci s-a convenit ca acesta să reprezinte societatea pe bază de delegație, pentru fiecare delegație oferindu-i-se o indemnizație de deplasare.
Întrucât recursurile au fost depuse peste termenul legal de 10 zile prev.de Legea nr.168/1999, respectiv intimata a primit hotărârea instanței de fond la 20.03.2008, conform dovezii de comunicare de la fila 70 dosar fond și a depus la instanță recursul la 14.04.2008, s-a solicitat de către aceasta repunerea în termenul legal de recurs, cu motivarea că hotărârea comunicată nu a fost înaintată de agentul procedural administratorului societății ci a fost înmânată unui simplu muncitor, fără calitate oficială și acesta a predat-o târziu administratorului, așa încât se consideră în termenul legal de recurs.
Examinând recursurile declarate, Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia civilă nr. 8269 din 17 septembrie 2008, a respins cererea de repunere în termen formulată de recurenta pârâtă Asociația Agricolă AGRO 2001.
A respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Asociația Agricolă AGRO 2001, împotriva sentinței civile nr.155/28.01.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Inspectoratul Teritorial d e Muncă D și Casa Județeană de Pensii
A respins recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea a apreciat că nu sunt motive de casare sau modificare și a fost menținută.
Curtea a apreciat că criticile privind nerespectarea indicațiilor date prin decizia de casare, cu încălcarea prev.art.315 pr.civ. cu privire la dovedirea încheierii contractului individual de muncă sunt neîntemeiate deoarece prin decizia de casare s-a dispus ca în rejudecare, instanța să aibă în vedere pe lângă contractul de asistență juridică dintre SV Agroindustriala SA și Asociația Agricolă AGRO 2001, și alte elemente care să concretizeze raportul de muncă dintre reclamant și pârâtă.
Tocmai în aplicarea acestor îndrumări, pe baza probelor administrate, respectiv: cereri de chemare în judecată, somații de plată, ordine de deplasare la instanțe; dispoziții de plată pe numele reclamantului, etc. instanța de fond a constatat că reclamantul a prestat pentru pârâtă activități specifice activității de consilier juridic.
Faptul că a constatat prestarea acestei activități numai până la 18.11.2005 s-a apreciat de către instanță, în baza ultimului act care a atestat relații între reclamant și pârâtă, dispoziția de plată pe numele reclamantului, din 18.11.2005, după această dată nemaifiind depuse acte.
Acest fapt este recunoscut chiar de recurentul reclamant, în motivele de recurs în care precizează că încă dinainte de 2006, între părți nu s-au mai derulat raporturi de muncă, fiind nevoit să-i adreseze "patroanei", la 14.06.2006 o scrisoare prin care îi punea în vedere că a constatat că în ultima perioadă l-a lăsat fără obiectul muncii, luându-i toate cauzele litigioase și l-a convins că vrea să înceteze orice colaborare.
Același lucru îl dorește și reclamantul, dar cu condiția de a-i achita la zi drepturile cuvenite, iar alegerea modalității de încetare a relațiilor o lasă la aprecierea acesteia, precizând în continuare că toate cauzele i-au fost luate și date unor case de avocatură și el a dorit încetarea colaborării cu intimata.
Așadar, din susținerile ambelor părți a rezultat că între părți au existat raporturi de muncă, intimata susținând că nu au fost raporturi contractuale ci doar de colaborare, pentru fiecare cauză dând reclamantului împuternicire și plătind onorariu, și nu salariu lunar, însă nu a făcut dovezi în acest sens, motiv pentru care corect a aplicat instanța de fond prev.art.16 CM, dispunând încheierea contractului de muncă până la 18.11.2005 iar conform art.283 CM a dispus plata drepturilor salariale și a obligațiilor către fondurile speciale de stat și a respins cererea de acordare a salariilor conform CCM la nivel național pe anii 2007 - 2010, pentru că acest contract nu era în vigoare, în perioada respectivă.
În consecință, Curtea a apreciat neîntemeiate criticile formulate de reclamant și în baza art.312 pr.civ. a respins recursul ca nefondat.
Cât privește recursul intimatei pârâte, s-a constatat că este depus peste termenul legal de 10 zile prev.de art.80 din Lg.168/1999, iar cererea de repunere în termen este neîntemeiată, din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare rezultând că hotărârea i-a fost comunicată prin afișare, cu îndeplinirea cerințelor impuse de art.1000 pr.civ. așa încât recursul intimatei pârâte a fost respins ca tardiv.
Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor pe care este întemeiată și în raport de considerentele deciziei pronunțate în recurs, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art.318 teza a II a pr.civ.
Cea de-a doua teză a art.138 pr.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare, iar nu fiecare argument de fapt și de drept invocat de parte. Instanța de recurs nu este obligată să răspundă la toate argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerente comun, lucru pe care Curtea de Apel Craioval -a făcut cu ocazia examinării recursului declarat de contestator.
În acest sens, se constată că recurentul a invocat în recursul declarat numeroase argumente de fapt și de drept care nu constituie, însă, fiecare un motiv distinct de casare sau de modificare a sentinței recurate. În aceste condiții, instanța de recurs, deși nu a analizat detaliat fiecare argument de fapt și de drept invocat de recurent, a răspuns acestora printr-un considerent comun, subsumându-le motivelor de casare privind greșita aplicare și interpretare a legii și eronata apreciere a probelor administrate, motivele pe care le-a examinat complet apreciindu-le neîntemeiate.
Prin urmare, nu se poate reține că instanța de recurs a omis a se pronunța asupra unui motiv de modificare sau de casare, astfel că nu-și găsește incidența cazul de contestație în anulare prevăzut de art.318 teza a II a pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr. 8269 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Asociația Agricolă AGRO 2001, Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.
23.02.2010
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen
