Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 694/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 694
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta -" " SRL V împotriva sentinței civile nr. 707 din 24 iunie 2008 și a încheierii din 20 martie 2008, ambele pronunțate de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect drepturi bănești;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta -" " SRL V, lipsă fiind intimatul .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că pricina -în stadiul procesual al recursului - se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, se solicită judecata în lipsă; prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimatul .
Președintele completului de judecată dă citire raportului, potrivit căruia recursul este declarat și motivat în termen.
Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială. Primește duplicatul întâmpinării. Nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de aceasta.
Recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului împotriva sentinței civile nr.707 din 24 iunie 208 și a încheierii de ședință din data de 20 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Vaslui în același dosar. Invocă excepția de tardivitate a contestației formulată de împotriva deciziei de desfacere disciplinară de contractului de muncă. Susține că, contestatorul a făcut o reclamație la Inspectoratul teritorial d e Muncă, care i s-a răspuns în scris că i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă. Deci data de 03 aprilie 2006 este data la care a luat cunoștință de desfacerea contractului de muncă, dată de la care curge termenul de 30 de zile pentru a contesta decizia, potrivit disp.art.101 pct. 2 din Codul d e procedură civilă. Contestatorul, însă, a sesizat instanța de judecată cu contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă cu depășirea acestui termen. Încheierea de ședință din data de 20 martie 2008 este nelegală. Solicită a se reține excepția tardivității contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă. Urmează a nu se mai analiza nulitatea anchetei administrative din moment ce această excepție de tardivitate primează.Arată că, comunicarea deciziei de către angajator a fost refuzată de către contestator.
Cu privire la fondul cauzei, o parte din drepturile salariale, concediul de odihnă aferent anului 2005 și tichetele de masă au fost recunoscute de către angajator. Instanța de fond însă a acordat " plus petita " întrucât s-au solicitat 18 salarii și i s-au acordat 30 salarii, în condițiile în care contestatorul a sustras bani din casieria unității. I s-a acordat concediul de odihnă aferent anului 2006 deși a lucrat doar o lună și 13 zile în acest an, iar contestatorul nu a solicitat concediul de odihnă pe anul 2006. S-a încălcat astfel principiul disponibilității.
Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr- din data de 25 septembrie 2006, petentul, în contradictoriu cu pârâta -" "SRL V, a solicitat următoarele:
- plata drepturilor salariale pentru perioada 15 decembrie 2005 - 03 februarie 2006;
- plata a 13 zile de concediu de odihnă aferente anului 2005;
- acordarea tichetelor de masă;
- plata contravalorii bonusurilor acordate de firmele partenere ale pârâtei pentru care vindea produsele livrate de acestea;
- a contestat decizia de desfacere a contractului individual de muncă, invocând și excepția nulității absolute a deciziei contestate pentru încălcarea dispozițiilor art. 267, art. 268 alin. 2 lit. e din Codul muncii (fila 154 din dosarul cauzei).
Prin cererea de la fila 141, petentul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata salariilor pe luna ianuarie 2006, plus zilele de 01 și 02 februarie 2006, actualizate și indexate la zi; contravaloarea a 10 tichete de masă aferente lunii decembrie 2005; 20.000 lei cu titlu de daune morale.
În cuvântul la fond, petentul a solicitat obligarea pârâtei și la plata salariilor ca urmare a desfacerii ilegale a contractului individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 707/24 iunie 2008, Tribunalul Vasluia admis excepția nulității absolute a dispoziției nr. 10/10 februarie 2006 privind desfacerea contractului de muncă și, în consecință:
A constatat nulitatea absolută a dispoziției sus-menționate.
A admis în parte contestația formulată de în contradictoriu cu ""
A obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în perioada 1 ianuarie 2006 - 24 iunie 2008, indemnizația de O pentru 13 zile aferente anului 2006, contravaloarea a 10 tichete pentru zilele lucrate în luna decembrie 2005.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere dispozițiile art. 267 pct. 1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nu se poate dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar pentru efectuarea acestei cercetări salariatul trebuia convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii, condiții pe care societatea intimată nu le-a realizat, fapt ce rezultă atât din decizia contestată, cât și din probele administrate.
Astfel, din chiar conținutul deciziei nr. 10/2006 (fila 22 din dosarul cauzei), cât și din întâmpinarea depusă de societate (fila 17 verso din dosar), se reține că petentul a fost contactat telefonic și nu prin forma prevăzută de lege.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția nulității absolute a deciziei contestate și a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor prevăzute de art. 78 din Codul muncii, pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 24 iunie 2008 (data pronunțării prezentei hotărâri).
Prin admiterea excepției nu a mai fost analizat fondul contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă (13 zile) aferentă perioadei lucrate în anul 2005 (06 mai - 31 decembrie 2005) și contravaloarea tichetelor de masă aferente zilelor lucrate în luna decembrie 2005, instanța a reținut că din actul de la fila 26 petentul a lucrat 20 de zile în luna decembrie 2005, dar a beneficiat numai de 10 (zece) tichete de masă, motiv pentru care a obligat pârâta la plata contravalorii a 10 tichete de masă.
Cu privire la plata indemnizației de concediu de odihnă s-a reținut că, potrivit art. 39 lit. (c) din Codul muncii și a contractului individual de muncă (fila 19), are dreptul la concediu de odihnă aferent perioadei lucrate.
Din actele depuse la dosarul cauzei, pârâta nu a făcut dovada efectuării efective a concediului de odihnă, întrucât în luna decembrie 2005 petentul a prestat activitate, motiv pentru care pârâta a fost obligată să-i achite drepturile bănești respective.
Neachitarea contravalorii indemnizației de concediu de odihnă este confirmată chiar de către pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză (fila 18 din dosarul cauzei).
Referitor la capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata bonusurilor și a daunelor morale, instanța le-a respins întrucât acestea nu au fost dovedite și nici nu sunt prevăzute în contractul individual de muncă al petentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs "" V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că în mod greșit a fost respinsă prin încheierea de ședință din 20 martie 2008 excepția tardivității formulării contestației, deoarece aceasta a fost făcută peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege. Solicită a se avea în vedere că a fost înștiințat atât telefonic despre emiterea dispoziției de concediere, dar și cu recomandata nr. 15491/10 februarie 2006, pe care a refuzat să o primească. Mai mult, din răspunsul din 3 aprilie 2006 rezultă că avea cunoștință despre faptul că i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Ca atare, având în vedere că acesta a atacat dispoziția de concediere la 25 septembrie 2006, consideră că a fost depășit termenul prevăzut de art. 283 pct. a din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, susține recurenta că a recunoscut dreptul reclamantului la plata celor 13 zile CO din 2005 și a contravalorii celor 10 tichete de masă, dar nu este de acord că plătească contestatorului contravaloarea celor 18 luni cu titlu de despăgubiri de la data desfacerii contractului de muncă, deoarece acesta a săvârșit o abatere gravă, sustrăgând o parte din banii avuți în gestiune.
Mai mult, arată că, deși reclamantul a solicitat contravaloarea a 18 salarii pentru desfacerea nelegală a contractului de muncă, instanța i-a acordat un număr de 30 de salarii majorate, indexate și actualizate.
În final, arată recurentul, în mod greșit i-a acordat instanța de fond reclamantului indemnizația CO pentru 13 zile aferente anului 2006 în condițiile în care acesta nu a lucrat decât o lună și 2 zile.
Ca urmare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește încheierea interlocutorie din 20 martie 2008 (ce poate fi atacată odată cu fondul, conform art. 316 cu referire la art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă) Curtea de Apel reține că în mod corect a respins prima instanță excepția tardivității formulării contestației, având în vedere că nu s-a făcut dovada comunicării către reclamant a dispoziției de concediere în conformitate cu prevederile art. 268 alin. 4 din Codul muncii. Nu era suficientă înștiințarea acestuia despre existența dispoziției de concediere, ci se impunea comunicarea acesteia către salariat, cu semnătură de primire/prin scrisoare recomandată, pentru ca reclamantul să aibă cunoștință despre motivele cuprinse în dispoziție în vederea formulării apărărilor.
Ca atare, în mod corect a reținut instanța de fond că s-a formulat contestația în termenul prevăzut de art. 268 alin. 5, respectiv 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii, astfel încât acest motiv de recurs nu poate fi reținut.
Pe fond, în mod corect a reținut prima instanță nulitatea deciziei de concediere emisă în temeiul art. 61 lit. a Codul muncii, în condițiile în care nu s-a făcut dovada convocării salariatului la cercetarea disciplinară, conform art. 267 alin. 2 Codul muncii.
Neexistând această convocare, nu există nici cercetarea disciplinară obligatorie, astfel încât dispoziția de concediere este lovită de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 267 alin. 1 din Codul muncii.
Reținând nulitatea dispoziției, nu se mai impunea analizarea pe fond a temeinicei măsurii disciplinare luate, astfel încât apărările recurentei în acest sens nu pot fi avute în vedere.
Despăgubirile acordate de instanță nu reprezintă unplus petita, ci au fost solicitate de reclamant pe parcursul judecății, inclusiv cu ocazia dezbaterilor pe fond, în temeiul art. 78 Codul muncii.
Conform art. 75 alin. 1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Aceste drepturi au fost acordate de la data desfacerii nelegale a contractului de muncă (1 ianuarie 2006) și până la data pronunțării hotărârii (24 iunie 2008) având în vedere că nu s-a solicitat și repunerea părților în situația anterioară.
Cât privește indemnizația CO pe anul 2005, raportat la cererea formulată și considerentele hotărârii, din eroare s-a consemnat în dispozitiv anul 2006, fiind vorba de o greșeală materială, ce poate fi îndreptată în conformitate cu dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea de Apel va respinge recursul pârâtei și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta V, împotriva sentinței civile nr. 707/24 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. -20.11.2008
Tehnored. - 02 ex./25.11.2008
Tribunalul Vaslui - Jud.
-Jud.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Carmen Bancu, Nelida Cristina
