Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 695/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 695
Ședința publică din 15 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Carmina
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinței civile nr. 1135 pronunțată la 11 decembrie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect litigiu de muncă.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2009, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și datorită complexității cauzei, instanța a amânat succesiv pronunțarea la 13 aprilie 2009, respectiv 15 aprilie 2009.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 11 iulie 2008 sub nr. 2732/108, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică A solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata drepturilor ce i se cuvin cu titlu de indemnizații compensatorii și alte sume ca urmare a concedierii colective al cărei subiect a fost.
In motivarea acțiunii arată că prin decizia nr. 269/5 noiembrie 2007 fost concediat ca urmare a reducerii postului de șofer transport persoane, concedierea fiind una colectivă.
Apreciază că prin voința legiuitorului, concedierile colective din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor în baza unui program de restructurare aprobat de Ministerul Agriculturii Pădurilor a fost și este în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial din 22 mai 2006 până la 31 decembrie 2008; că este îndreptățit să se stabilească că este subiectul unei concedieri colective chiar dacă nu a contestat decizia de concediere și că este îndreptățit la măsurile de protecție socială prevăzute în contractul colectiv de muncă în art. 65-66-67-68-69-70 și art. 2 alin. 1 litera a,b și al. 2 lit. c din Legea nr. 174/2006.
Prin sentința civilă nr. 1135 pronunțată la 11 decembrie 2008, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata a 4 salarii nete la nivelul salariului brut al reclamantului la momentul concedierii, 15 noiembrie 2007, pentru o vechime cuprinsă între 10-15 ani, conform art. 74 din contractul colectiv de muncă pe ramură silvicultură, modificat prin actul adițional nr. 5443/9 noiembrie 2007 înregistrat la B, a obligat pârâta la plata unei indemnizații egale cu de 2 ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2007, în baza art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 174/16 mai 2006, obligat pârâta la plata venitului de completare conform art. 2 alin. 2 lit. b lunar pe perioadă de 16 luni în baza Legii nr. 174/16 mai 2006.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 269/5 noiembrie 2007, reclamantul a fost concediat în condițiile art. 65 Codul Muncii, urmare a desființării locului de muncă deținut de acesta ca șofer transport persoane, în decizie neprecizându-se cu privire la drepturile salariale de care beneficiază reclamantul urmare a încetării raportului de muncă, ci doar faptul că beneficiază de drepturile prevăzute de art. 74 din contractul colectiv de muncă al Romsilva.
A apreciat că reclamantul a formulat în termen acțiunea în condițiile în care nu contestă decizia de concediere, ci doar pretinde stabilirea și plata drepturilor salariale cuvenite ca măsuri de protecție.
Raportat la prevederile art. 74 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 modificat prin actul adițional nr. 5443/9 noiembrie 2007 și la vechimea în muncă a reclamantului a apreciat că acesta este îndreptățit la acordarea a patru salarii nete la nivelul salariului brut avut la plecarea din unitate.
A mai apreciat că reclamantul mai este îndreptățit și la acordarea măsurilor de protecție socială prevăzute de art. 2 alin. 1 litera a și art. 2 alin. 1 litera b din Legea nr. 174/16 mai 2006 și că data de 31 martie 2007 nu limitează în timp perioada pentru care se acordă măsurile de protecție socială personalului disponibilizat, ci se referă la momentul când s-a estimat definitivarea restructurării și că semnarea statelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Arată că soluția recurată este nelegală și netemeinică, iar instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, temeiul de drept invocat constituindu-l art. 304 pct. 6 și 9 cod procedură civilă.
Arată că reclamantul nu are nici un capăt de cerere referitor la măsurile de protecție socială prevăzute de contractul colectiv de muncă; că reclamantul nu a contestat măsurile de protecție socială acordate prin decizie; că Legea nr. 174/2006 nu era în vigoare la momentul emiterii deciziei; că prelungirea efectelor legii s-a produs prin HG nr. 1376/12 noiembrie 2007, la o săptămână după emiterea deciziei de concediere; că prin acest act normativ a fost introdus un nou termen de aplicabilitate a legii și că acest act nu retroactivează; că plata măsurilor de protecție socială se face de la bugetul de stat prin forurile competente, ea neputând sub nici o formă să fie obligată la plata acestor sume.
Reclamantul intimat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că prin cererea introductivă a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de contractul colectiv de muncă; că Legea nr. 174/1996 asigură măsuri de protecție personalului disponibilizat și ea se aplică până la 31 decembrie 2008; că susținerile pârâtei privind lipsa obligațiilor de plată în sarcina sa sunt neîntemeiate.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
In cauză nu sunt incidente dispozițiile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 cod procedură civilă, instanța neacordând mai mult decât s-a cerut.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor care i se cuvin în urma concedierii colective, arătând că este îndreptățit atât la măsurile de protecție socială prevăzute de contractul colectiv de muncă, cât și de prevederile Legii nr. 174/2006 - art. 1 și 2.
Reclamantului îi sunt aplicabile măsurile de protecție prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. a și b și art. 2 lit. b din Legea nr. 174/2006, deoarece potrivit art. 1 din lege așa cum a fost modificată prin HG nr. 1376/2007, (HG nr. 1376/2007 prelungind perioada în care salariaților disponibilizați li se aplică măsurile de protecție socială), termenul de aplicare a legii este 31 decembrie 2008, interval în care se încadrează și reclamantul care a fost disponibilizat la 5 noiembrie 2007.
Legea nr. 174/2006 a fost în vigoare la momentul concedierii reclamantului, iar HG nr. 1376/2007 nu a făcut decât să prelungească termenul până la care salariații disponibilizați beneficiază în etape de măsuri de protecție socială.
Data la care a fost concediat reclamantul se situează în acest interval de timp, astfel că reclamantul beneficiază de măsurile de protecție prevăzute de acest act normativ.
Prin aceasta nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității legii, deoarece a fost voință legiuitorului ca termenul inițial prevăzut de Legea nr. 174/2006 să fie prelungit, iar nu să fie reintrodusă o nouă perioadă de acordare a măsurilor de protecție a persoanelor disponibilizate.
Este adevărat că potrivit Legii nr. 174/2006, măsurile de protecție socială se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj, însă pârâtei îi revine obligația de a efectua demersurile necesare pentru ca reclamantul să beneficieze de măsurile de protecție stabilite prin dispozitivul sentinței, demersuri pe care aceasta nu le-a întreprins.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinței civile nr. 1135 pronunțată la 11 decembrie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 15 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
16.06.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Carmina
