Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7257/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR- - aprovizionare toamnă-iarnă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7257

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - administrator judiciar Insolvency Specialists, împotriva sentinței civile nr.7452/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu intimatul reclamant HG, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 7452/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea de reclamantul HG, împotriva pârâtei - SA

A fost obligată la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă, în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an, respectiv 2005,2006, actualizate la data plății efective.

A fost respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul a fost salariatul intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carneul de munca al acestuia.

Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA, întemeiat pe dispozițiile art.299, 3021, 303 alin.1 și 3041.pr.civ. criticând eronata soluționare a cererii introductive, instanța ignorând faptul că prin art.176 alin.6 din CCM la nivel de ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, este prevăzută posibilitatea transformării acestui element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor, lucru petrecut chiar mai înaintea preluării prin transfer în 2002-2003, personalului de la fosta Sucursală a SNP.

În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3041pr.civ, Curtea apreciază a fi fondate criticile recurentei, pentru următoarele considerente:

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA, întemeiat pe dispozițiile art.299, 3021, 303 alin.1 și 3041.pr.civ. criticând eronata soluționare a cererii introductive, instanța ignorând faptul că prin art.176 alin.6 din CCM la nivel de ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, este prevăzută posibilitatea transformării acestui element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor, lucru petrecut chiar mai înaintea preluării prin transfer în 2002-2003, a personalului de la fosta Sucursală a SNP.

În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3041pr.civ, Curtea apreciază a fi fondate criticile recurentei, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: "Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".

Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.

Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.

In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.

În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința în parte, în sensul respingerii acțiunii și menținerii modalității de soluțonare a capătului de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA - administrator judiciar Insolvency Specialists, împotriva sentinței civile nr.7452/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu intimatul reclamant HG, având ca obiect, drepturi bănești.

Modifică sentința în parte, în sensul că respinge acțiunea.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud./ 25 ian. 2010

Tehn.red. IB / Ex.2 / 16.12.2009

/ S și D

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 7257/2009. Curtea de Apel Craiova