Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 727/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.727/CM
Ședința publică din 07 Octombrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -T 3A,.A,.10, județul C, împotriva sentinței civile nr.191 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA GRUP, cu sediul în B, sector 1 Calea nr.239, având ca obiect drepturi bănești - Prime Paști și
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă personal, iar pentru intimata pârâtă avocat a, în substituire pentru avocat, în baza delegației fără număr din 7.10.2008.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Întrebate fiind părțile susțin că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Instanța având în vedere că părțile susțin că în cauză nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă având cuvântul, susține că într-adevăr cererea de chemare în judecată formulată, din eroare a fost depusă fără semnătura sa, însă întrucât în perioada 26.11.2007 - 29.02.2008 a fost bolnavă și internată în spital la B nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 27.02.2008, când a fost citată cu mențiunea de a semna cererea. În dovedirea celor susținute depune și acte medicale - bilete de ieșire din spital. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Reprezentanta intimatei pârâte, având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost nesemnată, procedura de citare a fost îndeplinită prin afișare, a fost citată cu mențiunea de a se prezenta în vederea semnării cererii de chemare în judecată, iar dacă a fost bolnavă putea să depună acte doveditoare în acest sens la instanța de fond.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța, reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâtul SC SA obligarea acestui ala plata sumei de 6.043 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și obligarea la plata sumei de 379 lei daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate.
La mai multe termene de judecată, prima instanță a citat reclamanta cu mențiunea de a semna cererea de chemare în judecată.
Întrucât reclamanta nu s-a prezentat în instanță pentru a-și însuși acțiunea la termenul de judecată din 27.02.2008, prima instanța a invocat din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.191 din 27 februarie 2008 Tribunalul Constanțaa anulat cererea de chemare în judecată.
În motivarea hotărârii s-a reținut că cererea introductivă nu este semnată de către reclamantă, astfel încât instanța nu poate stabili cu certitudine dacă acțiunea dedusă judecății a fost întocmită de/sau la cererea reclamantei, dacă aceasta are cunoștință de cuprinsul acesteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în perioada 26.11.2007 - 29.02.2008 a fost bolnavă și internată în spital la B, astfel încât nu s-a putut prezenta în instanță pentru a semna cererea de chemare în judecată.
Analizând sentința recurată din prisma criticii formulate, curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Din biletele de ieșire din spital atașate la cererea de recurs, rezultă că reclamanta a fost internată în spital în perioada 26.11.2007 - 28.02.2008, astfel încât această a fost în imposibilitate să se prezinte în instanță pentru a-și însuși cererea de chemare în judecată.
În consecință, potrivit art.312 cod procedură civilă, Curtea va casa sentința recurată și va trimite cauza la Tribunalul Constanța, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, - 3A,. A,.10, județul C, împotriva sentinței civile nr.191 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA GRUP, cu sediul în B, sector 1 Calea nr.239.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud./28.10.2008/4ex.
Tehnored.gref./31.10.2008
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data: 03.11.2008
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm dosarul civil nr- privind pe recurenta reclamantă-și intimata pârâtă" " Membru Grup, pentru a vă conforma dispozițiilor deciziei civile nr. 727/CM din 07.10.2008 pronunțată de această instanță.
Dosarul conține un număr de file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța ce conține un număr de 92 file.
Președinte complet, Grefier,
- - - -
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Data: 03.11.2008
Către,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm dosarul civil nr- privind pe recurenta reclamantă-și intimata pârâtă" " Membru Grup, pentru a vă conforma dispozițiilor deciziei civile nr. 727/CM din 07.10.2008 pronunțată de această instanță.
Dosarul conține un număr de file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța ce conține un număr de 92 file.
Președinte complet, Grefier,
- - - -
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Eleonora Spiridon