Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 731/
Ședința publică din 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.161/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACTORILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ SI TERORISM DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ICCJ, cu sediul în B,--14, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în nr.1-3, sector 1 B, intimatul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN B, cu sediul în B,- și intimata - reclamantă ). -, cu domiciliul ales în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul - pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs, după declinare; recursul este motivat; recurentul - pârât a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentului precizează că recursul vizează actualizarea sumelor și cererea de chemare în garanție. Pentru motivele invocate pe, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 161/12.03.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta ). ), în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Au fost obligate instituțiile pârâte să plătească reclamantei despăgubirile civile, reprezentând sporul de vechime pentru perioada 07.12.2004 - 31.03.2006, actualizate cu rata inflației până la data plății.
A fost obligat pârâtul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.3897/113/7.12.2007 reclamanta reclamanta ). ), a solicitat ca pârâții Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și Ministerului Economiei și Finanțelor, să fie obligați la plata despăgubirilor civile, reprezentând sporul de vechime de la data de 01.09.2004 până la data înregistrării cererii de chemare în judecată și în continuare până la încetarea stării de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
S-a solicitat, totodată ca pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor să fie obligat la includerea în bugetul anului 2008, la prima rectificare bugetară, a sumelor pretinse.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului României nr.83/2000 a fost prejudiciată prin neacordarea sporului de vechime în muncă, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului României nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr.48/2002.
Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat excepția de necompetență materială a instanței față de art.27 al.1 din Ordonanța Guvernului României nr.137/2000, potrivit cărora cererile pentru acordarea despăgubirilor și restabilirea situației anterioare discriminării se adresează instanțelor de judecată potrivit dreptului comun.
De asemenea, s-a invocat prescrierea parțială a dreptului la acțiune, în conformitate cu prevederile art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că instanțele judecătorești nu se pot substitui puterii legislative pe perioada anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, iar în baza acestui act normativ procurorii beneficiază de spor de vechime.
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul art. 60 din Codul d e Procedură civilă, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, pentru ca această instituție, în baza competențelor sale legale, să fie obligată la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești pretinse de reclamantă, prin rectificarea bugetului pe 2008 (filele 34 și 31).
Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județul B, în întâmpinări, a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive și a cererii de chemare în garanție, apreciind că aceasta este nefondată față de dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de necompetență materială a Tribunalului Brăila:
Pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a susținut că soluționarea litigiului este de competența Curții de Apel București, în conformitate cu prevederile art.27 al.1 din Ordonanța Guvernului României nr.137/2000, potrivit cărora cererile pentru acordarea despăgubirilor și restabilirea situației anterioare discriminării se adresează instanțelor de judecată potrivit dreptului comun.
Tribunalul, analizând excepția în condițiile art.137 și 158 din Codul d e procedură civilă, apreciază că aceasta este nefondată, întrucât obiectul cauzei îl constituie despăgubiri civile, echivalente valoric cu sporul de vechime, care este un drept salarial.
Legea nr.168/1999 prevede că sunt conflicte de drepturi conflictele ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative referitoare le drepturile salariaților, iar art.1 al.2 din Codul muncii stabilește că acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
În conformitate cu art.295 al.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Tribunalul, având în vedere considerentele de mai sus, constată că cererea de declinare a competenței este nefondată, cauza de față fiind de competența sa.
Cu privire la prescripție instanța a reținut faptul că că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 07.12.2007, precum și dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, coroborate cu cele ale art.283 al.1, lit. c din Codul muncii, excepția este fondată pentru perioada 01.09.2004- 07.12.2004.
Cu privire la cererea de despăgubiri instanța a reținut faptul că reclamanta îndeplinește funcția de procuror în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați.
În cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că este îndreptățită la plata despăgubirilor, întrucât după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului României nr.83/2000 a fost prejudiciată prin neacordarea sporului de vechime în muncă.
Instituția pârâtă a apreciat că acțiunea este nefondată față de prevederile Legii nr.50/1996, modificate prin OG nr.83/2000 și OUG nr.177/2002, în baza cărora se stabileau drepturile salariale ale magistraților în perioada anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, având în vedere faptul că actele normative nu au prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, iar instanțele judecătorești nu se pot substitui puterii legislative pe perioada respectivă.
Susținerea nu a fost primită pentru următoarele considerente:
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a fost modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.83/01.09.2000.
Potrivit art.5 din Lege, modificată, magistrații beneficiau de un adaos la îndemnizația de încadrare lunară, calculat în procente, în raport de vechimea efectivă în funcțiile de judecător și procuror, iar art.33 reglementa în beneficiul personalului un spor pentru vechimea în muncă, cu mențiunea expresă din aliniatul 2 că prevederile privind sporul de vechime nu sunt aplicabile magistraților.
În aceste condiții, s-a instituit prin lege un tratament diferențiat între magistrați și restul personalului din sistemul justiției, având în vedere faptul că în cazul judecătorilor și procurorilor procentul prevăzut de lege se aplica doar la vechimea în funcțiile respective, iar în cazul celuilalt personal la vechimea în muncă.
Vechimea în muncă rezultă din însumarea tuturor anilor în care o persoană a avut calitatea de salariat, indiferent de funcția îndeplinită și de unitatea cu care este stabilit raportul de muncă.
Vechimea în magistratură are în vedere în mod exclusiv anii în care o persoană a îndeplinit funcția de judecător sau procuror.
Prin urmare, vechimea în magistratură vizează o perioadă mult mai restrânsă decât vechimea în muncă, iar aplicarea procentelor prevăzute de lege în cazul magistraților doar la perioada lucrată în sistemul justiției duce implicit la crearea unui prejudiciu pentru aceștia.
Actele normative ulterioare privind salarizarea magistraților, respectiv Ordonanța de urgență nr.177/18.12.2002 și Ordonanța de urgență nr.27/29.03.2006 au menținut această stare de fapt, schimbând doar denumirea sporului din adaos în indemnizație.
Îndemnizația reglementată de actele normative succesive privitoare la salarizarea magistraților după anul 2000, este un spor de natură să contribuie la asigurarea stabilității judecătorilor și procurorilor în justiție, constituindu-se într-o recompensă pentru fidelitatea față de sistem.
În ceea ce privește sporul de vechime în muncă, acesta are scopul și rolul de a recunoaște vechimea integrală în muncă, indiferent de domeniul de activitate.
Or, recunoașterea vechimii integrale a magistraților, prin acordare sporului de vechime în muncă, se impune cu atât mai mult cu cât, în cazul acestora această vechime reprezintă vechimea în specialitatea conferită de licența în drept, care în conformitate cu dispozițiile art.14 al.2din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie una din condițiile obligatorii pentru intrarea în magistratură, iar prin art.86 vechimea în funcțiile de avocat, notar și consilier juridic este recunoscută ca vechime în magistratură.
Susținerea, potrivit căreia în drepturile salariale ale magistraților, așa cum au fost stabilite prin dispozițiile Legii nr.50/1996, modificate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/29.03.2006, a fost de fapt inclus și sporul de vechime, nu poate fi primită față de dispozițiile art.74 din Statut, care prevede, în mod limitativ, drept criterii de stabilire a remunerației nivelul instanței, funcția deținută și vechimea în magistratură, precum și față de faptul că în ceea ce privește valoarea de referință sectorială, care se are în vedere, potrivit actelor normative privitoare la salarizare, aceasta este cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, în cazul cărora criteriile de vechime nu au nicio relevanță.
Salariul reprezintă, potrivit art.154 din Codul muncii, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Cu privire la componentele salariului, art.155 din același act normativ prevede că acesta cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Hotărârea nr.170/06.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării confirmă tratamentul inegal al celor care lucrează în justiție, iar faptul că prevederile art.33 din Legea nr.50/1996 nu au fost declarate neconstituționale nu înlătură efectele negative ale dispozițiilor legale care mențin regimul juridic discriminatoriu.
În conformitate cu art.21 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr.48/2002, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării.
Având în vedere considerentele de mai sus, Tribunalul a constatat că acțiunea este fondată pentru despăgubirile cuvenite pentru perioada 07.12.2004 - 31.03.2006.
În ceea ce privește cererea după această perioadă până la încetarea discriminării, aceasta este nefondată față de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, în baza cărora procurorii beneficiază de spor de vechime începând cu luna aprilie 2006.
În consecință, în temeiul art.269 din Codul muncii, coroborat cu art.21 din OG nr.137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, a fost admisă în parte.
Tribunalul a dispune ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație până la data plății, reclamanta fiind îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Cu privire la cererea privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă:
Cererea este fondată, având în vedere faptul că reclamanta îndeplinește funcția de procuror în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar în conformitate cu dispozițiile art.4 din Decretului nr.92/1976, carnetul de muncă se păstrează și se completează de către unitatea la care titularul este încadrat în muncă.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor:
Excepția este fondată, ținând seama de faptul că, față de competențele legale ce-i revin acestei instituții și în lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, problema asigurării fondurilor nu poate fi soluționată în cadrul unui conflict de drepturi, reglementat de legislația muncii.
Cu privire la cererea de chemare în garanție:
Cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor a fost motivată cu competențele acestei instituții în elaborarea bugetului de stat, respectiv în asigurarea fondurilor necesare pentru plata sumelor datorate reclamantului.
Având în vedere faptul că instituția pârâtă, în calitatea sa de ordonator de credite, are posibilitatea de a solicita acestui minister alocarea fondurilor bănești necesare achitării sumelor datorate în baza titlurilor executorii, cererea de chemare în garanție, formulată în baza art. 60 din Codul d e procedură civilă, este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Ministerul Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
- Insțanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamantei.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând spor de vechime.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 01.07.2008 Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre soluționare la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Prin decizia civilă nr. 2985/13.03.2009 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitoare la faptul că în mod nelegal a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, apreciem că nu este întemeiată.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire și în același timp nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze conf. art. 161 al.4 din Codul muncii referitoare la daunele interese.
De asemenea, apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurent în referire la imposibilitatea executării obligației care reprezintă strict problema persoanei obligată la plată.
În ceea ce privește chemarea în garanție a ministerului Finanțelor Publice, apreciem corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform dispozițiilor art. 19 din această lege, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a exercita un contract față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordinatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetului și de repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor prevăzută de art. 19 lit.g din Legea nr.500/2002 este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art.20.
Prevederea prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr.500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele pentru anul următor iar Ministerul Finanțelor Publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina de a asigura fondurile necesare efectuării plății su8mei solicitate, contrar susținerilor părților, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, prevederea descrisă mai sus.
Pentru aceste considerente, se va respinge cererea de chemare în garanție a formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca nefondată.
În consecință, pe baza considerentelor arătate mai sus urmare a examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, urmează să fie respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.161/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 Iunie 2009.
Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător
A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261
c semnează semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier,
: /07.07.2009
:DC/2 ex/07.07.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
