Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.733/CM

Ședința publică din 13 Octombrie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon

JUDECĂTOR 3: Monica Costea

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurentul reclamant-intimat, cu domiciliul în C, str.- nr.186, -R5,.A,.7,.28, județul C și cu domiciliul ales în C, bd.- nr.24,.A,.2, camera 7, județul C și recurenta pârâtă intimată cu sediul în C, bd.- - bnr.133, județul C, împotriva sentinței civile nr.664 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești - ore suplimentare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 7 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea recurenților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 octombrie 2008 și respectiv 13 octombrie 2008, când au pronunțat următoarea soluție:

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta " " B - Sucursala C, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și prin hotărâre judecătorească, să fie obligată pârâta la plata contravalorii orelor suplimentare prestate în perioada octombrie 2004 - august 2007, actualizate cu rata inflației în raport de indicele de inflație și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul învederează instanței faptul că, a fost angajat al societății pârâte, în baza unui contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată, având funcția de reprezentant de vânzări, iar ca activitate specifică îi era alocată funcțional secțiunea vânzări autoturisme Mercedes Benz.

În anul 2004, reclamantul a lucrat pentru " ", care din anul 2005 și-a schimbat denumirea în " " Din anul 2007, prin absorbție a devenit " "

Reclamantul a menționat că în perioada 2004 - 2007 avut un program de lucru de luni până vineri între orele 8-17, iar sâmbăta de la ora 9 la 1430.

Reclamantul a arătat că a efectuat un număr de 825 ore suplimentare în zilele de sâmbătă și duminică, precum și 795 ore suplimentare pentru timpul lucrat în cursul săptămânii de lucru, de câte o oră pe zi, aceste ore urmând a fi achitate cu un spor de 100%.

Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 664 din 30.05.2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " " B - Sucursala

A obligat societatea pârâtă la plata către reclamant a sumei de 3818,34 lei reprezentând contravaloarea actualizată cu indicele de inflație până la 1.03.2008 a orelor de muncă suplimentară pentru perioada octombrie 2004 - august 2007.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 2600 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțând această hotărâre instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate faptul că, reclamantul a prestat orele suplimentare, nu i s-au acordat învoiri și nici nu i s-au plătit aceste ore și prin urmare unitatea intimată are obligația să-i plătească aceste ore.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs " " B - Sucursala C și.

1) În motivele de recurs, recurenta " " învederează instanței faptul că, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu reflectă realitatea, întrucât s-a solicitat completarea raportului de expertiză. Neprezentarea pontajelor electronice la data efectuării expertizei de către unitatea recurentă nu reprezintă rea voință. Acest lucru s-a datorat unor motive obiective ( schimbarea administratorului de program, modificarea datelor și spațiilor alocate în server-ul central pentru arhiva pontajului electronic), a faptului că programul în arhivă cu pontajul nu a putut fi deschis.

Prin completarea raportului de expertiză se putea demonstra faptul că, numărul orelor suplimentare ar fi fost diminuat considerabil prin aplicarea prevederilor Notei interne nr. 143/8.07.2005. din documentația existentă la dosar, rezultă că, intimatul reclamant a avut în mod obligatoriu un program de lucru de 8 ore zilnic, săptămânal, nimeni nu i-a impus să efectueze ore suplimentare, nu a fost sancționat. Este adevărat că angajații societății erau obligați să stea la program, în conformitate cu 8 ore și 50 de minute până la 1.03.2007 și respectiv, 9 ore și 20 de minute după această dată. Timpul care excede orelor de lucru se referă la pauza de masă de 30 de minute până la 1.03.2007 și de 60 de minute după această dată și de 20 de minute împărțite în două reprize de 10 minute la începutul și terminarea programului pentru pregătirea postului de lucru și pentru amenajarea acestuia pentru altă zi de muncă.

Declarația martorului - director de vânzări - este irelevantă și nu trebuia luată în considerație de instanța de fond.

Întrucât s-a solicitat completarea raportului de expertiză, probă absolut necesară în soluționarea prezentului litigiu, se solicită casarea cu trimitere la instanța de fond.

2) În recursul declarat de recurentul acesta arată că în mod greșit s-a reținut că a muncit un număr mai mic de ore suplimentare, respectiv de 275,20 ore conform expertizei.

Expertiza a luat în calcul numai o parte din date, întrucât unitatea nu i-a pus la dispoziție toate documentele, respectiv pontajele electronice. Deoarece unitatea nu și-a dovedit susținerile, instanța de fond avea obligația să pronunțe o hotărâre favorabilă contestatorului.

Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:

Întrucât cele două recursuri vizează o serie de probleme asemănătoare, respectiv calculul corect al orelor suplimentare, ele vor fi analizate împreună.

În cauza de față, în raport de susținerile părților, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că, se impunea efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru calcularea orelor suplimentare prestate de reclamant în cursul săptămânii și a zilelor de sâmbăta în perioada octombrie 2004 - august 2007 și stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare orelor suplimentare determinate la obiectivul nr. 1, actualizate cu indicele de inflație.

Lucrarea s-a efectuat de experta -, însă după ce părțile au luat cunoștință de raportul de expertiză, recurenta intimată a solicitat completarea raportului de expertiză cu situația reală dată de către programul computerizat de pontaj, pentru ca instanța să aprecieze dacă este oportună aplicarea prevederilor art. 119 Codul muncii, depunându-se la dosar o serie de înscrisuri.

Proba a fost respinsă de instanță care a apreciat că neprezentarea pontajelor electronice de către angajator intră sub incidența art. 287 și art. 288 Codul muncii.

Scopul esențial al întregii proceduri judiciare a instanțelor noastre este de a stabili adevărul, pentru ca astfel să se poată pronunța hotărâri temeinice și legale. Concluziile instanței trebuie să corespundă împrejurărilor de fapt reale pricinii. Trebuie să existe o concordanță între hotărârea instanței și probele administrate, pentru că dacă ar fi altfel, hotărârea nu este conformă cu realitatea.

În raport de actele depuse de unitatea intimată la dosar, instanța de recurs apreciază solicitarea recurentei în sensul că, raportul de expertiză trebuie completat, reprezintă o probă necesară în cauza de față pentru stabilirea adevărului obiectiv, mai ales că s-a demonstrat că recurenta intimată " " a fost în imposibilitate, datorită unor cauze obiective, de a pune la dispoziția expertei contabile toate actele necesare.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoștință instanței de fond, însă înlăturate fără să existe o bază legală.

De asemenea și susținerile celui de-al doilea recurent urmează a fi verificate de expert în funcție de actele depuse de unitate și calculul orelor suplimentare.

Prin urmare, în această situație vor fi admise recursurile, va fi casată sentința nr. 664 din 30.05.2008 a Tribunalului Constanța și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se completa raportul de expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile civile formulate de recurentul reclamant-intimat, cu domiciliul în C, str.- nr.186, -R5,.A,.7,.28, județul C și cu domiciliul ales în C, bd.- nr.24,.A,.2, camera 7, județul C și recurenta pârâtă intimată cu sediul în C, bd.- - bnr.133, județul C, împotriva sentinței civile nr.664 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond;

Red.eec.jud./21.10.2008

Dact.gref.

4 ex./21.10.2008

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DATA:

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Ca urmare a deciziei civile nr. 733/CM/13.10.2008 pronunțată de această instanță, vă înaintăm dosarul cu nr. de mai sus privind pe recurentul reclamant și pe intimata pârâtă, întrucât a fost casată sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Dosarul conține 27 file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DATA:

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Ca urmare a deciziei civile nr. 733/CM/13.10.2008 pronunțată de această instanță, vă înaintăm dosarul cu nr. de mai sus privind pe recurentul reclamant și pe intimata pârâtă, întrucât a fost casată sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Dosarul conține 27 file și are atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Eleonora Spiridon, Monica Costea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Constanta