Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 736/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 736
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei nr. 427 din 24 06 2008 Curții de APEL IAȘI, intimată fiind SC SA - GRUP.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, ce substitue pe avocat, pentru intimată, lipsă revizuenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen după trimiterea acestuia de către ICCJ prin declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire.
Avocat depune delegație de substituire și solicită să se comunice pârâtei SC SA copie de pe cererea de revizuire pentru a formula apărările necesare.
Instanța, având în vedere că la fila 23 din dosarul ICCJ este dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu copia de pe cererea de revizuire, dovadă care poartă ștampila unității, deci aceasta a fost comunicată, respinge cererea.
Avocat solicită acordarea unui nou termen pentru a se prezenta titularul contractului și a formula apărările.
Instanța respinge cererea, avocat are delegație depusă la dosar de substituire a titularului contractului, nu există text procedural pentru o astfel de cerere.
Avocat solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a studia înscrisurile din dosar.
Instanța admite cererea, se lasă dosarul la a doua strigare iar la reluarea cauzei se constată
cauza în stare judecată și se acordă cuvântul apărătoarei intimatei.
Avocat apreciază că raportat la conținutul cererii de revizuire aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct.7 Cpc. Solicită respingerea cererii de revizuire, fără cheltuieli.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față.
Prin cererea înregistrată la 8 septembrie 2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SA revizuirea deciziei civile nr. 427 din 24 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Prin decizia nr. 427/2008 Curtea de APEL IAȘIa admis recursul pârâtei SA împotriva sentinței civile nr. 228 din 20 februarie 2008 Tribunalului Iași pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea reclamantei și a respins recursul acestei din urmă părți.
Revizuirea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 324 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 166,155,283 lit. c din Codul muncii și art. 168(1) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și în vigoare în anii 2004 -2007.
În fapt s-a invocat să soluția de respingere a recursului s-a bazat pe un acord încheiat de reprezentanții salariaților și ai angajatorului consemnat într-o notă a comisiei paritare nr. 22 din 31 iulie 2007, notă care este ulterioară datei nașterii dreptului de creanță al salariaților asupra angajatorului și că la data încheierii acelei note revizuirea nu mai avea calitatea de salariat.
S-a mai invocat ignorarea de către Curtea de APEL IAȘI practica favorabilă cererilor formulate de salariații aceleiași pârâte, domiciliați în județele B și În acest sens s-au invocat decizia nr. 567 din 2 iulie 2008 Curții de Apel Bacău pentru soluțiile date salariaților din județele B și N și respectiv Decizia nr. 520 din 6 august 2008 pentru soluțiile date salariaților din județul
În același sens s-a invocat și practica în această materie a Curții de Apel Timișoara.
Prin decizia civilă nr. 1359 din 10.02.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție declină în favoarea Curții de APEL IAȘI, competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de .
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Potrivit art. 323 al. 2 Cod procedură civilă revizuenta a investit Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.
Revizuirea unei hotărâri se poate cere potrivit art. 322 pct. 7 dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.
Verificând îndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de textul citat, în cazul hotărârilor potrivnice indicate se constată că în speță nu există contrarietatea prevăzută de art. 322 pct. 7 între decizia nr. 427 din 28 iunie 2008 Curții de APEL IAȘI pe de o parte și deciziile Curții de Apel Bacău, G și T pe de altă parte.
În cauză sunt de fapt invocate nu decizii contrare ci o practică diferită a instanțelor de apel menționate - care au dat câștig de cauză angajaților - spre deosebire de Curtea de APEL IAȘI care în cazul în speță a respins pretențiile formulate de angajații pârâtei.
Practica diferită a instanțelor nu poate constitui motiv de revizuire în termenii art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă nefiind îndeplinite criteriile identității de cauză (hotărâri potrivnice "în una și aceeași pricină") și identității de părți. Ca urmare, aceeași natură a pretențiilor și identitatea pârâtului nu conduc la reținerea motivului de contrarietate de hotărâri prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.
Având în vedere că în cauză au fost invocate în motivarea de fapt a revizuirii unele înscrisuri, analizate pe larg de către revizuentă, se impune cercetarea încadrării acestor înscrisuri în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă
Pe rolul Curții de APEL IAȘI dosarul a fost înregistrat sub nr-.
Nu s-au administrat probe noi.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă la care face trimitere Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de declinare.
Potrivit art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă după pronunțare "s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".
Singurul act de care revizuenta face vorbire în cerere este nota comisiei paritare nr. 22 din 31 august 2007. susținut revizuenta că la data întrunirii comisiei paritare, ulterioară datei nașterii dreptului de creanță, nu mai avea calitatea de salariată a.
Curtea constată că această notă nu este un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, el fiind utilizat în cadrul litigiului finalizat cu hotărârea a cărei retractare se solicită.
Pentru aceste considerente cererea de revizuire va fi respinsă nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile 427/24.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, formulată de revizuenta în contradictoriu cu -Membru Grup.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Ptr.judecător aflat în
semnează președintele
instanței
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.07.2009
Curtea de APEL IAȘI:
- -
-- -
-- -
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina