Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 75
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA prin B prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.486 din data de 8 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL B - pentru membrii de sindicat din cadrul SC SA - SH B cu sediul în Nehoiu,-, județul B, și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ELECTRICITATE cu sediul în B,-, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă SC SA B, reprezentată de consilier juridic, conform deciziei nr.590/2006, intimata reclamantă Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate, reprezentată de consilier juridic potrivit împuternicirii de reprezentare juridică nr.40D/1445, lipsind intimatul reclamant Sindicatul
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare, din partea Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate, iar recurenta pârâtă SC SA a depus concluzii scrise.
La solicitarea recurentei pârâte, se comunică un exemplar de pe întâmpinare. Aceasta face precizarea că nu solicită termen pentru luarea la cunoștință a conținutului întâmpinării.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, prin apărători, în susținerea și combaterea recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă SA B, arată că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art.105 alin.2 Cod pr.civilă, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod pr.civilă, deoarece, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond s-a solicitat încuviințarea probei cu expertiză contabilă, probă care era utilă, pertinentă și concludentă în cauză, întrucât la data judecării în fond a cauzei societatea achitase tuturor salariaților diferențele cuvenite în proporție de 90%, rezultate din aplicarea noii valori de bază a clasei I de salarizare pentru perioada 01.10.2006 - 31.07.2007, conform fișelor de salarizare individuale.
Totodată, societatea recurentă s-a conformat hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în aplicarea cărora a emis grile pentru calculul diferențelor salariale cuvenite tuturor angajaților, context în care au rămas fără obiect capetele de cerere din acțiunea introductivă de la 1 la 7.
Astfel, susține recurenta pârâtă, omisiunea instanței de fond de a încuviința proba cu expertiză contabilă reprezintă o nerespectare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei judiciare contabile pentru stabilirea drepturilor bănești cuvenite salariaților pe baza actelor aflate la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimata reclamantă Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Arată intimata că, potrivit art.201 Cod pr.civilă, instanța poate încuviința efectuarea unei expertize dacă consideră necesar, or, în speță, dosarul a fost disjuns de la Tribunalul București, și nici în celălalt dosar nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, astfel că nu sunt întrunite dispozițiile art.105 Cod pr.civilă pentru admiterea recursului.
Nici dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, invocate de recurentă, nu sunt îndeplinite în cauza de față, actele au fost încheiate cu o altă federație. Nu solicită cheltuieli de judecată, urmând a le cere pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a VIII -a Conflicte de munca si Asigurări Sociale la 04.12.2007 sub nr-, reclamanta a solicitat a se dispune obligarea pârâtei SC SA la plata către fiecare salariat membru de sindicat, a salariilor majorate, a diferențelor rezultate intre salariile efectiv plătite și salariile majorate, actualizate cu coeficienții de inflație, la cursul BNR din ziua plății, începând cu data de 11.10.2006 pana la data de 12.02.2007, rezultate din aplicarea noii valori baza a clasei I de salarizare de 480 lei, conform prevederilor Contractului colectiv de Munca la nivel de ramură, obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de delegații, ale concediilor de odihnă și primele de vacanță pentru aceeași perioadă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.6304/17.11.2006 emisă de către Tribunalul București Sectia a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cât și prin decizia 1627/R/25.05.2007 emisă de către Curtea de Apel București, rămasă definitivă si irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulata de către reclamanta Federația III în contradictoriu cu pârâta SC de Producție a Energiei Electrice SA, prin care s-a solicitat ca pârâta să fie obligată la modificarea cuantumului salariului de baza minim brut lunar aferent clasei Iag rilei de salarizare aplicabilă de la 01.10.2005 în societate, în sensul că valoarea salariului minim brut aferent clasei Iag rilei de salarizare să fie cel puțin egală cu valoarea salariului minim negociat la nivel de ramură, respectiv de cel puțin 480 lei și, implici, modificarea salariului de bază corespunzător fiecărei clase din grila de salarizare, în funcție de noul cuantum al salariului de bază minim brut lunar aferent clasei Iag rilei începând cu 15.02.2006. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata salariilor recalculate.
In urma negocierilor privind contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze pe anul 2006 fost încheiat un act adițional la contractul colectiv de muncă înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sub nr.288/15.02.2006, în care se prevede ca valoarea salariului minim negociat la nivel de ramură pentru anul 2006 este de 480 lei.
Conform hotărârilor menționate mai sus, societatea pârâtă a achitat salariaților drepturile salariale recalculate începând cu data de 15.02.2006 până la data de 11.10.2006, dar conform CCM aplicabil, valoarea salariului brut aferent clasei I bază era până la data de 12.02.2007 de 480 lei.
La data de 22.02.2008 s-a depus la dosar întâmpinare. Pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Federației III B, arătând că atât capacitatea procesuala de folosință a reclamantei, cât și capacitatea de exercițiu au încetat odată cu încetarea persoanei juridice înseși, urmare fuziunii, ceea ce a însemnat că cererea de chemare în judecată, ca act de procedură efectuat de o persoana fără capacitate de folosință și de exercițiu este nulă. Pârâta a mai invocat excepția lipsei calității de reprezentant. Mandatarul salariaților din SC SA nu a dovedit calitatea sa, nefiind atașat cererii acordul salariaților membrii de sindicat, cu respectarea dispozițiilor art.222 Codul Muncii, în condițiile în care la nivel de unitate mai exista o altă organizație sindicală, respectiv Federația.
Pârâta a invocat de asemenea excepția autorității de lucru judecat, arătând că reclamanta reitera în cerere aceleași aspecte care au făcut deja obiectul unei judecăți, existând tripla identitate de părți, obiect și cauză, intrată în puterea lucrului judecat. La data de 25.02.2008 reclamanta Federația Sindicală III a depus cerere de întregire a acțiunii, solicitând pe lângă capetele de cerere inițiale, obligarea pârâtei să plătească fiecărui salariat, membru de sindicat, salariile majorate, diferențele rezultate între salariile efectiv plătite și salariile majorate, actualizate cu coeficienții de inflație, la cursul BNR din ziua plății începând cu data de 11.10.2006 până la 12.02.2007, rezultate din aplicarea noii valori bază a clasei I de salarizare de 480 lei RON, conform cu prevederile CCM la nivel de ramură să recalculeze indemnizațiile de delegații ale concediilor de odihnă și primele de vacanță pentru aceeași perioadă, să fie obligată pârâta SC SA să plătească către reclamanți salariile negociate începând cu 01.01.2006 până la 15.02.2006 rezultate din aplicarea indiciilor (coeficienților de ierarhizare) din grila de salarizare din 01.10.2005 în grila de salarizare din 01.01.2006, respectiv la plata diferențelor cuvenite începând cu aceeași dată, să fie obligată pârâta SC SA să plătească către reclamanți salariile negociate începând cu 15.02.2006 până la 01.01.2007, rezultate din aplicarea noii valori de bază a clasei I de salarizare (480 lei RON) la situația de la capătul 3 din cererea de întregire (grila de la 01.01.2006 cu coeficienții de ierarhizare din grila de salarizare de la 01.10.2005), respectiv la plata diferențelor cuvenite începând cu data 15.02.2006, obligarea pârâtei SC SA să plătească reclamanților salariile negociate începând cu 01.01.2007, rezultate din aplicarea noii valori de bază a clasei I de salarizare (480 RON) la situația de la capătul 3 din cererea de întregire (grila de la 01.01.2006 cu coeficienții de ierarhizare din grila de salarizare de la 01.10.2005, respectiv la plata diferențelor cuvenite începând cu 01.01.2007, obligarea pârâtei SC SA să plătească reclamanților salariile negociate începând cu 01.02.2007, rezultate din aplicarea indicilor (coeficienților de ierarhizare) din grila de salarizare din 01.10.2005 în grila de salarizare din 01.02.2007, respectiv la plata diferențelor cuvenite cu aceeași dată, obligarea pârâtei SC SA să plătească către reclamanți salariile negociate începând cu 12.02.2007 și până în prezent, rezultate din aplicarea noii valori de baza a clasei I de salarizare (620 RON) la situația de la capătul 6 din cererea de întregire (grila de la 01.02.2007 cu coeficienții de ierarhizare din grila de salarizare de la 01.10.2005), să plătească reclamanților sumele rezultate din aplicarea capetelor 3-7 din cererea de întregire a acțiunii, actualizate cu rata inflației pe anii 2006 -2007 și până în momentul efectiv al plății, să plătească daune interese egale cu dobânda legală pentru anii 2006 -2007 și până la momentul efectiv al plății, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.6/05.01.2009 a Tribunalului București Secția a VIII -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
S-a reținut că, potrivit art.284 al.1 din Legea nr.53/2008, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform codului d e procedură civilă, iar al.2 prevede că cererile se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Avându-se în vedere faptul că reclamanții au domiciliile în B, s-a reținut competența teritorială a Tribunalului Buzău.
Cauza a fost înregistrata la Tribunalul Buzău sub nr-.
Pârâta SC SA Bad epus la dosar întâmpinare reținând excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă anterior și apărările formulate.
Au fost depuse la dosar in copii adresa nr.18471/2006, carnet de muncă aparținând reclamantului.
Reclamanții au depus la dosar în copii: practică judiciară, tabel cu membrii de sindicat, sentința civilă nr. 15/2005 a Tribunalului București, Secția III civilă, sentința civilă nr.2328/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 B, sentința civilă nr.13 /2005 a Tribunalului București Secția V Civilă, sentința civilă nr.3/2007 a Tribunalului București - secția III Civilă, sentința nr.1477/2007 a Tribunalului Bucureștia Secției IV Civilă, decizia civila nr. 1492/2007 a Curții de Apel București.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.486 din 8 mai 2009, admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și a respins cererea formulată de acesta ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
A respins excepțiile lipsei capacității procesuale și a lipsei calității de reprezentant a Federației III invocate de pârâtă.
A respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta NATIONALA A SINDICATELOR DIN ELECTRICITATE, având ca obiect drepturi bănești, și a obligat pârâta la plata către reclamanți a diferențelor dintre salariile cuvenite prin aplicarea valorii de bază a clasei I de salarizare, de 480 lei și salariile efectiv încasate pentru perioada 01.10.2006 -12.02.2007, precum și la plata diferențelor dintre indemnizația de concediu de odihnă, de delegații și prima de vacanță cuvenită ca urmare a aplicării valorii de bază a clasei I de salarizare și cele efectiv încasate, pentru aceeași perioadă, actualizată cu rata inflației până la plata efectivă.
A obligat pârâta la plata către reclamanți a diferențelor salariale cuvenite, rezultate din aplicarea indicilor din grila de salarizare din 01.10.2005 și cele încasate efectiv pentru perioada 01.01.2006 -15.02.2006, actualizate cu rata inflației până la plata efectivă.
A obligat pârâta la plata către reclamanți a diferențelor salariale cuvenite, rezultate din aplicarea unei valori a clasei I de salarizare de 480 lei, la coeficienții de ierarhizare din grila de salarizare de la 01.10.2005 și cele încasate efectiv pentru perioada 15.02.2006 - 01.01.2007, actualizate cu rata inflației până la plata efectivă.
A obligat pârâta la plata către reclamanți a diferenței dintre salariile cuvenite rezultate din aplicarea unei valori de bază a clasei I de salarizare de 620 lei, cu coeficienții din grila de salarizare de la 01.10.2005 și salariile încasate efectiv pentru perioada 01.01.2007 - 08.05.2009, actualizate cu rata inflației până la plata efectivă.
A respins capătul de cerere privind daunele interese egale cu dobânda legală.
A obligat pârâta la 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta Federația
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, aceasta a fost fondată, nefiind salariatul pârâtei, salariat al acesteia cu numele de fiind (fila 124 copie de pe carnetul de muncă).
In privința excepțiilor lipsei capacității procesuale și a lipsei calității de reprezentat, acestea au fost respinse, din sentințele civile depuse de reclamantă la dosar rezultând fuziunea Federației Naționale a Sindicatelor de Electricitate cu Federația III și reprezentativitatea acesteia.
De asemenea, au fost depuse tabelele cu membrii de sindicat care susțin acțiunea formulata de Federația.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.6304/2006 a Tribunalului București secția VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia nr.1627/R/2007 a Curții de Apel București, nu exista identitate de obiect și nu au fost îndeplinite cerințele art.1201 cod civil.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit contractului colectiv de muncă valabil la nivelul unității pârâte începând cu 01.01,2006, salariul de bază minim brut lunar aferent clasei Iag rilei de salarizare a fost stabilit la suma de 410 lei. Ulterior a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energiei electrice, termice, petrol și gaze pe anul 2006, valabil din 15.02.2006, prin care s-a stabilit salariul minim brut la suma de 480 lei.
La nivelul pârâtei, cuantumul salariului minim brut a fost stabilit la suma de 480 lei începând cu 11.10.2006, prin încheierea actului adițional nr.2 la contractul colectiv de muncă valabil la nivelul unității pârâte, fără însă a se renegocia și grila de salarizare stabilită în raport cu salariul de bază minim brut lunar aferent clasei
Prin sentința civilă nr.6304/17.11.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și prin decizia nr.1627R/25.05.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta Federația III în contradictoriu cu pârâta SC de producție a Energiei Electrice SA, în sensul că a fost anulată valoarea clasei I de bază din grila de salarizare pentru perioada 15.02.2006 - 11.10.2006, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a salariilor majorate începând cu 15.02.2006 rezultate din aplicarea noii valori de bază a clasei I de salarizare, respectiv la plata diferențelor cuvenite.
Prin actul adițional nr.397/12.02.2007 la contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energiei electrice, termice, petrol și gaze, s-a stabilit că valoarea minimă a salariului de bază brut este de 620 lei.
Prin sentința civilă nr.867/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost anulată valoarea clasei I bază din grila de salarizare anexa 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pârâtă pe anul 2007, pozițiile 1-10, s-a dispus înlocuirea valorii anulate cu suma de 620 lei începând cu 01.01.2007. Totodată, s-au anulat indicii din grila de salarizare intrată în vigoare la 01.01.2006, aceștia fiind înlocuiți cu indicii din grila de salarizare din 01.01.2005, reținându-se că indicii din grila din 01.01.2005 sunt mai mari decât cei din grilele ulterioare, din 01.01.2006 și din 01.02.2007.
Față de această situație, cum prin sentința civilă nr.6304/17.11.2006 și prin decizia civilă nr.1627 R/25.05.2007 s-a recunoscut dreptul reclamanților la plata diferențelor rezultate din aplicarea valorii de baza a clasei I de salarizare de 480 lei la drepturile salariale aferente perioadei 15.02.2006-11.10.2006, iar noul contract colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii a intrat în vigoare la data de 12.02.2007, instanța a apreciat că pentru aceleași considerente, reclamanților li se cuvin diferențele dintre drepturile salariale calculate prin aplicarea valorii de baza a clasei I de salarizare de 480 lei și cele efectiv încasate și pentru perioada ulterioară, până la data intrării în vigoare a noului contract colectiv de muncă la nivel de ramură.
De asemenea, față de împrejurarea că prin sentința civilă nr.867/21.09.2007 s-a dispus înlocuirea valorii clasei I baza de grila de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pârâtă pe anul 2007 cu suma de 620 lei, începând cu 01.01.2007 și s-au înlocuit indicii din grila de salarizare intrată în vigoare la 01.01.2006 cu indicii din grila de salarizare din 01.01.2005, s-a constatat că reclamanților li se cuveneau drepturile bănești reprezentând diferențele dintre salariile cuvenite, rezultate din aplicarea indicilor din grila de salarizare din 01.10.2005 și cele încasate efectiv pentru perioada 01.01.2006 - 15.02.2006 diferențele dintre salariile cuvenite, rezultate din aplicarea noii valori a clasei I de salarizare de 480 lei, la coeficienții de ierarhizare din grila de salarizare de la 01.10.2005 și cele încasate efectiv pentru perioada 15.02.2006 - 01.01.2007, precum și diferențele dintre salariile cuvenite, rezultate din aplicarea noii valori de baza a clasei I de salarizare de 620 lei, cu coeficienții din grila de salarizare de la 01.10.2005 și salariile încasate efectiv pentru perioada 01.01.2007 -12.01.2009, cererile cu acest obiect fiind întemeiate.
Pentru acoperire integrala a prejudiciului, sumele vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective, fiind respinsă cererea de acordare a dobânzii legale.
Ca urmare, față de aceste considerente, instanța de fond a respins excepțiile invocate de pârâtă și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, întrucât nu s-a pronunțat asupra cererii prin care a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă. De asemenea, prima instanță nu a ținut seamă de faptul că societatea a ajustat salariul minim negociat la nivelul celui negociat pe ramură, așa cum rezultă din actul adițional nr.2 la CCM, intrat în vigoare la 11.10.2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că, prin întâmpinarea depusă la data de 22.02.2008, pârâta SC SA a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă de specialitate, însă instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la probele solicitate de pârâtă.
Curtea mai constată că, din considerentele sentinței atacate nu rezultă cu claritate probele în temeiul cărora această instanță și-a format convingerea și nici motivele pentru care nu s-a pronunțat cu privire la probele solicitate, cu atât mai mult cu cât o expertiză de specialitate era necesară, având în vedere complexitatea cauzei.
Potrivit disp. art.129 alin.5 pr.civ.Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Raportat la această dispoziție legală, Curtea constată că prima instanță nu a făcut toate demersurile necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauza de față.
Față de aceste considerente, Curtea reține că pronunțarea soluției în condițiile expuse mai sus echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că, în baza art.312 alin.5 pr.civ. va dispune casarea sentinței și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării instanța de fond va administra toate probele necesare unei juste soluționări a cauzei, cum ar fi înscrisurile, expertiza contabilă și orice alte probe considerate necesare, care să stabilească în mod clar dacă reclamanții au drepturi bănești de primit, ce reprezintă acele drepturi și care este valoarea lor. De asemenea, instanța de fond va ține seama și de celelalte motive invocate de recurentă în recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA prin B, prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.486 din data de 8 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL B - pentru membrii de sindicat din cadrul SC SA - SH B, cu sediul în Nehoiu,-, județul B, și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR DIN ELECTRICITATE, cu sediul în B,-, sector 1, și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Buzău pentru efectuarea unei expertize de specialitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. LC/
5 ex./09.02.2010
f- Trib.buzău
I
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela