Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 756/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 756/

Ședința publică de la 05 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul,domiciliat în A, str. -, bloc 65,. 6, împotriva sentinței civile nr. 385/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN V, cu sediul în F,- și COPIILOR, cu sediul în F,-, jud. V, având ca obiect "DREPTURI ".

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 2008 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3385/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea cu completările ulterioare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și palatul Copiilor

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 3933/91/18.12.2007 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul a chemat in judecata pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean V si Copiilor F pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, a salariilor de merit si a celui de-al treisprezecelea salariu pentru perioadele octombrie 1997 - mai 1998 și aprilie 2006 - septembrie 2007.

În motivare a arătat ca este cadru didactic definitiv și cu vechime în învățământ de aproape 30 de ani și că salariile ce i s-au cuvenit nu au fost acordate la timp, motiv pentru care a refuzat să le ridice, pârâții comunicându-i ca acestea au fost depuse la Trezoreria

A mai arătat ca a primit o singură dată salariul la timp, în luna octombrie 2006 și că pentru această lună a fost de acord să primească plata.

La data de 01.02.2008 reclamantul a formulat precizare și completare la cererea inițială, arătând că în perioada octombrie 1997 - mai 1998 s-au desfășurat acțiuni greviste, motiv pentru care nu a operat prescripția dreptului material la acțiune, că în perioada mai 1998 și până în aprilie 2006 fost plătit normal și că din aprilie și până în prezent a primit un singur salariu, în luna 2006 și că nu a primit al treisprezecelea salariu, drepturile cuvenite pentru concediile de odihnă și nici salariu de merit, deși a avut tot timpul rezultate meritorii in activitatea didactică.

În completarea cererii a arătat că solicită anularea Deciziei nr. 249/22.10.2007, prin care a fost declarat suplinitor necalificat, pe o perioada limitată și cu diminuarea drepturilor salariale, măsura care și-a produs efectul începând cu data de 01.09.2007.

A precizat că este titular în învățământ, că a promovat examenul de definitivat și că a absolvit liceul, având diploma de bacalaureat.

Prin întâmpinare din data de 07.02.2008 s-a solicitat de către Copiilor F respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât din extrasele de cont și din foile de vărsământ și din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei rezultă că salariile cuvenite nu au fost încasate de către reclamant, deși acestea i-au fost puse la dispoziție și deși i s-a solicitat acestuia să le ridice, conform comunicărilor aflate la filele 32, 46, 59 din dosar, iar în ceea ce privește salariul de merit, a arătat că reclamantul nu a solicitat pin cerere să i se acorde un astfel de salariu.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate acestea au fost considerate ca inadmisibile.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Reclamantul are calitatea de maistru instructor în cadrul ui Copiilor

Din extrasele de cont, din foile de vărsământ și din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei rezultă ca salariile cuvenite pentru perioadele indicate în cererea de chemare în judecată nu au fost încasate de către reclamant, deși acestea i-au fost puse la dispoziție și deși i s-a solicitat acestuia să le ridice, conform comunicărilor aflate la filele 32, 46, 59 din dosar.

Reclamantul nu a făcut dovada că drepturile salariale i-au fost plătite cu întârziere, așa cum susține, și, chiar și în această situație, nu se justifică atitudinea reclamantului de a refuza ridicarea acestora.

În această situație, reclamantul se afla în situația de a-și invoca propria culpa, din susținerile pârâților, necombătute de reclamant, rezultând că în orice moment se poate face plata, sumele respective fiind consemnate la Trezoreria

Referitor la salariile de merit, instanța a apreciat că, deși la dosarul cauzei se afla diplome ale copiilor cu care reclamantul a lucrat de-a lungul perioadelor indicate în cererea de chemare în judecată, nu exista la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte că s-a formulat de către acesta cerere privind acordarea unui astfel de salariu.

Din extrasele de cont depuse de către paratul Copiilor rezultă că sumele aferente au fost plătite și neridicate.

În ceea ce privește anularea Deciziei nr. 249/22.10.2007, prin care reclamantul a fost declarat suplinitor necalificat pe catedra construcții-radio, instanța a reținut că potrivit disp. art. 132 din Legea nr. 128/1997 maiștrii-instructori titulari în învățământ, care au dobândit definitivarea în învățământ, dar nu îndeplinesc condițiile de studii prevăzute în art. 7, pot să-și păstreze postul numai dacă în timp de 8 ani de la data intrării în vigoare a legii își completează studiile și pregătirea conform art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995.

Acest termen a fost prelungit prin Legea nr. 195/2005 până la data de 01.09.2007.

Cum reclamantul îndeplinește condițiile cu privire la definitivarea în învățământ și cu privire la titularizare, însa nu a depus diligențe de a-și completa studiile și cum condițiile prevăzute de textul legal de mai sus sunt cumulative, instanța a constatat că decizia nr. 249/22.10.2007 a fost emisă în mod legal.

Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că cererea, așa cum a fost completată, este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul solicitând casarea acesteia, anularea deciziei nr. 249/22.10.2007 a Inspectoratului Școlar Județean V, repunerea în drepturi și recuperarea salariilor neachitate actualizate.

A reiterat obiectul cererilor sale privind salariile neachitate în anii 1997 și 1998, acordarea celui de-al 13 salariu și salariile de merit, invocând refuzul achitării drepturilor salariale la timp, retragerea titularizării în învățământ.

Nu a cunoscut legea, nu i-au fost comunicate dispozițiile în materie iar alte persoane ar fi semnat pentru aducerea la cunoștință a necesității perfectării cursurilor școlare.

A arătat că are o vechime de aproape 30 de ani în unitate școlară, în timp acțiunilor celorlalți sunt în general distructive.

Prin întâmpinare intimatul Copiilor Fas olicitat respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Vrancea. A solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 29.10.2008 recurentul - reclamant a depus completări cu privire la modalitatea de neplată a salariilor în perioada octombrie 1997 - martie 1998 și faptul că nu pot fi recuperate, acordarea salariilor de merit, faptul că Inspectoratul Școlar Județean V nu i-a răspuns referitor la cursurile pe care trebuia să le urmeze conform adresei nr. 123/11.09.2000, continuarea cercetărilor privind asimilarea salariilor și dispoziția bonurilor de masă nominal distribuite.

A depus la dosarul, cauzei înscrisuri reprezentând comunicări din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală V, Inspectoratului Școlar Județean V, Ministerului Educației, Cercetării și T, Clubul A, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, somație imobiliară.

Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 3021al. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul cât și dezvoltarea acestora, sau să fie depuse separat printr-un memoriu, în termenul legal de cercetare a căii de atac.

În același sens sunt și dispozițiile art. 303 al. 1 Cod procedură civilă conform cărora recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Rezultă, așadar, condiția legalei dezvoltări a motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Caracterul devolutiv al căii de atac instituit în materie pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă se interpretează în sensul că instanța de recurs este competentă să judece cauza sub aspectele legalității cât și al temeiniciei, nelimitându-se la motivele de nelegalitate reglementate expres de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.

Numai că, pentru exercitarea unui asemenea control judiciar este necesară expunerea de către partea interesată a criticilor aduse hotărârii și argumentelor care susțin aceste critici.

Se constată astfel că, prin cererea formulată în recurs reclamantul a reiterat obiectul acțiunii sale invocând faptul că nu este just și nu a cunoscut prevederile legale, considerând că trebuia să-i fie comunicate de către inspectorat.

Ori, necunoașterea legii nu-l exonerează pe recurentul - reclamant și nici nu poate reprezenta o cauză legală de modificare ori de casare a hotărârii instanței de fond.

Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, au instituit obligația pentru maiștrii - instructori titulari care au dobândit definitivarea în învățământ care nu îndeplinesc condițiile de studii prevăzute la art. 7 să-și completeze studiile și pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea nr. 84/1995 în vederea păstrării postului, până la data de 01.09.2007.

În acest sens a și fost emisă adresa nr. 123/11.09.2000 de către Clubul

Or, legea se prezumă a fi cunoscută de toți din momentul publicării sale intervenită în speță prin Monitorul Oficial nr. 158/16.07.1997.

Din adresa nr. 2186/24.03.2008 emisă de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului V, rezultă că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit o atare obligație, fiind emisă în acest sens Hotărârea nr. 249/22.10.2007 privind încadrarea începând cu 01.10.2007 în postul de suplinitor necalificat pe catedra de construcții - radio de la Clubul Copiilor A, unitate cu personalitate juridică Copiilor

În ceea ce privește cercetările penale efectuate prin adresa nr. 701/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea se confirmă efectuarea acestora, însă prevederile art. 244 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă instituie asupra caracterului facultativ al suspendării judecății pentru un asemenea motiv fiind necesar și începerea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Sub aspectul achitării drepturilor salariale din dovezile administrate rezultă că au existat situații în care recurentul-reclamant a refuzat ridicarea acestora așa cum a reținut și prima instanță, faptul achitării acestora cu întârziere nefiind în măsură să justifice o asemenea atitudine.

Mai rezultă din adresa nr. 8559/9.04.2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală că efectuarea operației de retragere a salariilor cuvenite și neridicate se poate realiza urmare a plăților dispuse de ordonatorul de credite, în speță Copiilor F pe baza unei cereri formulată în acest sens de recurentul-reclamant.

În ceea ce privește acordarea salariilor de merit, aceasta se realizează după o metodologie specială, pe baza cererii depuse și a îndeplinirii obiectivelor activităților școlare desfășurate conform fișei de evaluare, fiind de asemenea necesară o cerere din partea recurentului-reclamant care să fie analizată sub aspectul condițiilor de acordare.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 385/20.05.2008 a Tribunalului Vrancea este considerat ca nefondat și va fi respins ca atare.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 al. 1 Cod procedură civilă recurentul-reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Copiilor F în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței seria - nr. -/02.10.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în A, str. -, bloc 65,. 6, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 385/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosar nr-.

Obligă pe recurent să plătească intimatului pârât COPIILOR FOCȘANI, cu sediul în F,-, jud. V, suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 2008.

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela

Grefier,

: - -

: 2 ex.//15.01.2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Valentina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 756/2008. Curtea de Apel Galati