Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.788/
Ședința publică din 27 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 730/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanta și pârâții TRIBUNALUL GALAȚI și CURTEA DE APEL GALAȚI, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul - pârât solicită judecarea recursului în lipsă; au sosit la dosar relațiile solicitate de la Tribunalul Galați privind funcția și perioada lucrată de intimata-reclamantă; recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a depus la dosar note scrise; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, iar recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.730/4.06.2008 Tribunalul Galați a espins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI și CURTEA DE APEL GALAȚI.
A obligat pe pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 2000 - 01.03.2005, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției B, plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică cu 50% din salariul brut, pe perioada 2000 - 01.03.2005, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că prin sentința civilă nr. 543/2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul - s-a recunoscut acest drept salarial începând cu data de 20.03.2005, pârâții fiind obligați la plata lui către reclamantă.
Însă prin Decizia în recurs în interesul legii 21/10.03.2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
În această decizie se prevede in terminis că dreptul trebuie plătit magistraților și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, adică începând cu 01.09.2000, astfel încât apreciază reclamanta că nu operează prescripția dreptului la acțiune. Dreptul de formulare a pretențiilor, respectiv termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, curge potrivit art. 8 alin. 1 din același act normativ, de la data când partea a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, respectiv de la data de 10.03.2008, când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit dreptul magistraților la sporul de 50% prin interpretarea textelor de lege în materie.
În subsidiar, reclamanta a invocat și dispozițiile art. 16 alin. 1din Decretul 167/1958, care reglementează întreruperea termenului de prescripție, în sensul că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Asemenea acte de recunoaștere sunt includerea în Angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a obligației de plată a drepturilor salariale restante ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, precum și includerea în Strategia de reformă a sistemului judiciar a măsurii privind plata drepturilor salariale restante și eliminarea discriminării.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului la acțiune este reglementată de art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul 167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Pârâta Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare prin care a invocat în primul rând excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
În raport de perioada pentru care reclamanta și-a formulat pretențiile, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru prestațiile corespunzătoare intervalului de trei ani anterior datei introducerii acțiunii.
Totodată susținut, că succesiunea în timp a actelor normative, la care a făcut referire reclamanta prin acțiunea dedusă judecății, impune concluzia că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când urmare abrogării exprese prin OG nr. 83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește temeinicia acordării acestui drept, se constată că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Într-adevăr art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Pe de altă parte art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României,dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Instanța față de dispozițiilor art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a apreciat că dreptul de formulare a pretențiilor, respectiv termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, curge potrivit art. 8 alin. 1 din același act normativ, de la data când partea a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, respectiv de la data de 10.03.2008, când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit dreptul magistraților la sporul de 50% prin interpretarea textelor de lege în materie.
Reclamanta nu a avut posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2008, având în vedere că exista o abrogare expresă a acestuia. Totodată nimeni nu ar fi putut constata că în cauză este o abrogare nelegală, în afară de
Cum ÎCCJ s-a pronunțat abia în februarie 2008 cu privire la nelegalitatea abrogării dispozițiilor legale care reglementau sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de la această dată reclamanta a luat la cunoștință de existența dreptului.
Prescripția este instituția care sancționează atitudinea pasivă a creditorilor, însă a pune partea în situația de a pierde drepturi salariale începând cu anul 2000, deși constatarea caracterului nelegal al abrogării s-a realizat abia în anul 2008, face ca instituția prescripției să fie contrară oricăror principii de drept. Prin situația creată de legiuitor, reclamanta ar fi în situația de a fi lipsită de dreptul său de proprietate pentru o perioadă de 5 ani, fără a putea invoca vreun instrument juridic de apărare a acestei proprietăți.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că nu operează prescripția dreptului la acțiune în sensul art. 3 din Decretul 167/1958.
Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, s-a apreciat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de Ministerul Justiției, s-a admis acțiunea, și a obligat pe pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 2000-01.02.2005, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În drept a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 al.3 teza finală Cod procedură civilă.
Deși citată legal, intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.8 din Decretul 167/1958, termenul prescripției în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
În prezenta cauză, un eventual prejudiciu suferit de reclamantă este rezultatul adoptării nr.OG83/2000, act normativ ce a abrogat expres sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prev.de art.47 din Legea 50/1996.
Or, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a nr.OG82/2000 care reprezintă în acest caz, data săvârșirii faptei care a determinat instituirea pretinsei situații creată de abrogarea nelegală contrar susținerilor reclamantei și a instanței de fond.
Susținerea reclamantei exprimată în sensul că a aflat de existența acestui drept doar după apariția Deciziei nr. 21/22008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că anterior nu a acționat deoarece s-a încrezut în aparența de legalitate a disp. nr.OG 83/2008, acesta fiind motivul pentru care a stat în pasivitate, nu poate fi reținută ca întemeiată.
Această afirmație este lipsită de temei în condițiile în care reclamanta, care are cunoștințe juridice, putea analiza conținutul și legalitatea unui act normativ.
Mai mult, un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică, deci aceasta presupune pronunțarea mai multor hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea sporului prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Această stare de fapt duce la concluzia că prevederile nr.OG 83/2000 nu au interzis promovarea unor acțiuni având ca obiect obținerea acestui drept astfel încât reclamanta nu a fost împiedicată să promoveze prezenta acțiune anterior intervenției prescripției.
De asemenea, conform art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești exprimate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Dezlegarea dată problemelor de drept indicate este obligatorie pentru instanțe.
Prin urmare, Decizia nr. 218/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte numai pentru viitor neavând nici o influență asupra cursului prescripției contrar susținerilor reclamantei.
Nu se poate vorbi de o recunoaștere așa cum afirmă reclamanta deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripției trebuia ca recunoașterea să vină din partea pârâților.
La doar nu există nici o dovadă că debitorii care sunt pârâții din prezenta cauză au adoptat o poziție de recunoaștere a dreptului subiectului corelativ.
Instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Este adevărat că prin Decizia nr. 21/2007 a Înaltei Curți de Casați și Justiție s-a recunoscut temeinicia dreptului dar aceasta în condițiile în care acțiunea este formulată cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.
Dar în cursul perioadei 01.01.2000 - 01.03.2005 nu a intervenit nici o situație de natură a împiedica pe reclamantă să acceadă la intervenția justiției pentru valorificarea dreptului.
Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 730/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.730/4.06.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI și TRIBUNALUL GALAȚI,ca fiind prescrisă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 August 2009.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
dec.jud./17.09.2009
Tehnored./6 ex./ 17 2009
Fond:-
Asistenți jud.- C-tin
Com.4 ex.părți/
OPINIE SEPARATĂ
În sensul respingerii recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 730/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.
Opinia mea în dosar este în sensul respingerii recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției soluția instanței de fond privind acordarea sporului de 50% pentru perioada 2000-2005 este corectă și nu sunt de acord cu opinia majoritară a instanței de recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Dreptul la acțiune al reclamanților pentru obținerea sporului de 50% abrogat nelegal prin OG83/2000 curge nu de la apariția OG83/2000 ci de la data pronunțării recursului în interesul legii XXI/2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție și aceasta deoarece opinia contrară ar însemna să ceară justițiabililor a cunoaște că abrogarea respectivă este nelegală. Apreciez că s-ar sancționa astfel justițiabilul pentru lipsa lui de " diligență". Norma legală nu a fost una previzibilă. Drepturile magistraților au fost abrogate expres prin OG83/2000 și aceasta creează o "puternică aparență de nedrept" prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor de redactare. O normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita ( cazul Rotaru contra României, 2000), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă (cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit 1979).
În cazul de față textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să-și poată corecta conduita.
În speță, nu se poate reproșa vreo lipsă de diligență a reclamanților și nu se poate indica concret reclamanților care ar fi fost calea de urmat pentru ei pentru a nu pierde aceste drepturi bănești.
Prin această manieră de lucru apreciez că legiuitorul aduce o gravă atingere și dreptului de proprietate. Art. 1 Protocolul 1 CEDO, dreptul neputând fi apărat în concret cu niciun instrument juridic.
Trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. "(), iar potrivit art. 1886: "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere" ()
teoretic dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se crează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, înseamnă pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abrogă în mod expres anumite drepturi. Este evident că în acest caz nu se poate aloca principiulnemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se crează o obligație la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se crează premisa de legalitate.
Din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o dată cu nașterea dreptului la acțiune este cât se poate de naturală, de firească: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim. Nu se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un drept. A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât odiligență rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative o acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care nu își exercită drepturile într-un anumit termen, stabilit în mod imperativ de lege.
În condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe.
Astfel se precizează că "prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar normei principale prin care se abrogă drepturile magistraților pe sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Această susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
Pentru aceste considerente apreciez ca fiind corectă și legală soluția adoptată de instanța de fond.
Judecător,
- -
opinia separată jud.-/16.09.2009
Tehnored./ 6 ex. /16.09.2009
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
