Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 822/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 822/ Dosar Nr-
Ședința publică din data de 9 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat depârâta SC "" SA Bîmpotriva sentinței civile nr. 360 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 01 iunie 2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 09 iunie 2009.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr.360/9.04.2009, Tribunalul Covasnaa respins excepția vizând necompetența teritorială a Tribunalului Covasna invocată din oficiu; a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA B și pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7147 lei reprezentând drepturi salariale cu titlu de cotă participare la profit corespunzător anilor 2005,2006; a obligat pârâta la actualizarea sumei indicate anterior cu indicii de inflație de la data scadenței și până la data plății efective și a respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Legat de excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Covasna, s-a constatat că, prin art.284 alin.2 Codul Muncii este reglementată cu caracter absolut competența teritorială a tribunalelor în sensul că cererile vizând conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința după caz sediu, reclamantul.
Reclamantul are domiciliul pe raza jud.C, deci competența teritorială de dezlegare a litigiului de față cade în sarcina Tribunalului Covasna.
Art.72 din Legea 168/1999 la care face trimitere pârâta au fost abrogate implicit prin OUG nr.65/2005 de modificare și completare a Legii nr.53/2003 de aprobare a Codului Muncii.
Ca atare excepția este nefondată și a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă în perioada 2005 - 2007, conform copiei cărții de muncă depusă la dosar.
Prin contractul colectiv de muncă, perfectat pentru 2005, 2006 și 2007 între și patronatul SA s-a prevăzut, pe lângă alte drepturi care se vor acorda salariaților și plata unor venituri suplimentare rezultate din repartizarea unei cote de profit de 10%.
Dispozițiile art. 139 din contract au condiționat constituirea, repartizarea, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere între salariați de negocierea ulterioară cu.
Valabilitatea acestor reglementări contractuale nu a fost contestată de pârâtă, ci dimpotrivă le-a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar.
între sindicatul SA și societatea pârâtă privind acordarea cotei de participare la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, condițiile de diferențiere nu au avut loc după anul 2005, când societatea a fost privatizată. Anterior, în 2003 și 2004 salariaților le-au fost plătite aceste drepturi, cum s-a susținut de ambele părți.
Art.3 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, statornicește că, negocierea colectivă este obligatorie în condițiile și în situațiile vizate de alin.(2) - (4) printre care se află și componenta salarii.
In raport de alin.(5) din același articol a legii " negocierii aparține patronului", acesta având posibilitatea să demareze oricând negocieri cu salariații, reprezentați de sindicate.
Deci, lipsa negocierilor este imputabilă societății pârâte care nu s-a achitat de obligația sa legală sus-amintită.
De altfel, nici nu s-a dorit ca din profitul obținut o parte să revină salariaților, dovadă în acest sens sânt hotărârile adunării generale a acționarilor depuse la dosar din care se poate observa că, în anii de referință au aprobat repartizarea profitului spre alte destinații, fără a ține cont de obligația asumată prin CCM cu privire la salariați cu toate că, potrivit art. 30 din 130/1996, art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor din CCM atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Susținerea pârâtei de netemeinicie a pretențiilor deduse judecății, întemeiată pe inexistența negocierilor la nivel de unitate pe marginea aspectelor cuprinse în art.139 din CCM pe perioada 2005, 2006, 2007 nu poate fi primită, decât cu riscul de a se nesocoti principiul instituit de art.108 alin.(4) Cod procedură civilă. "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt" pentru a se apăra.
Instanța a mai reținut că, orice drept salarial poate fi hotărât a se acorda, atât prin lege cât și prin CCM care este legea părților în accepțiunea dispozițiilor art.969 Cod civil.
Prevederile art. 40 alin.(2) lit. c) din Codul Muncii statuează că, angajatorul este dator să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Contractele colective de muncă intervenite în cauză, statuează în mod expres că, salariul cuprinde salariul de bază, sporuri, orice alte adaosuri, în baza cărora se încheie contractul individual de muncă.
Față de aceste împrejurări, instanța găsește acțiunea reclamantului întemeiată parțial așa cum a fost precizată, urmând a dispune obligarea pârâtei să achite suma de 7147 lei cu titlu de despăgubiri, în înțelesul art. 269 alin.(1) Codul Muncii, cuprinsă în dispozitivul de mai jos.
Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării drepturilor cuvenite reclamantului, conform art.1082 și art.1084 Cod civil, pârâta a fost obligată să actualizeze suma acordată cu indicii de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Scadența drepturilor în cauză este luna aprilie a anului 2006 și 2007, întrucât închiderea exercițiului financiar, respectiv întocmirea bilanțului contabil pe anul precedent trebuie realizată aproximativ până la sfârșitul lunii martie, după care situațiile financiare se depun la organul fiscal local și se publică în Monitorul Oficial, partea a III-a, astfel începând cu luna următoare s-a născut dreptul reclamantului care trebuia acordat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, motivat, pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Se arată că în mod greșit, instanța respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Covasna.
Trebuie aplicate în speță, dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 - "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea". În speță, era competent teritorial Tribunalul
Nu se aplică normele Codului Muncii în materie de competență teritorială deoarece acestea au caracter de "normă generală", în raport cu dispozițiile mai sus invocate din Legea nr. 168/1999, care au valoarea unei norme speciale.
2. în ceea ce privește fondul cauzei, solicită a admite recursul, a modifica sentința, în sensul respingerii acțiunii.
În mod greșit s-a aplicat de către instanța de fond că simpla prevedere în Contractul colectiv de muncă la nivel național și preluată în cuprinsul Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar da naștere automat unui drept subiectiv civil, deși oferea doar posibilitatea angajaților de a participa la împărțirea profitului societății.
Aceste drepturi sunt condiționate de instanța unor negocieri între patronat și sindicate care să stabilească: - dacă se vor acorda în anul respectiv aceste cote de profit, modalitatea concretă de acordare, modalitatea de acordare, modalitatea de diferențiere.
Având în vedere că negocierile dintre patronat și sindicat nu au fost purtate, dreptul salariaților la cota de profit nu s-a născut. Recurenta consideră că acesta este un drept afectat de o condiție suspensivă.
În mod greșit a reținut instanța că inițiativa declanșării negocierilor aparține doar angajatorului. Sindicatele au oricând posibilitatea de a solicita societății purtarea de negocieri. În acest caz, angajatorul are obligația de a convoca părțile la negocieri în termen de 15 zile conform Legii nr. 130/1996, ceea ce nu s-a întâmplat.
Cu privire la recursul formulat, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Consideră că recurenta își invocă propria culpă în neacordarea acestor drepturi salariale.
Analizând recursul formulat, instanța constată că este întemeiat în parte, doar în ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluționării în fond a cauzei.
1. Critica adusă sentinței cu privire la soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Covasna din cadrul primului motiv de recurs este nefondată.
Instanța, fiind sesizată cu o cerere ce reprezintă un litigiu de muncă a aplicat în mod corect dispozițiile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă, prevăzute de art. 284 alin. 2 din Codul Muncii, care prevăd că "cererile referitoare la cauzele prevăzute de alin. 1 (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința, sediul".
Această prevedere are caracter imperativ spre deosebire de normele facultative din codul d e procedură civilă ce reglementează competența teritorială.
Nu se aplică prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, ci dispozițiile art. 284 alin. 1 din Codul Muncii astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 480/2003, 541/2003 și prin OUG nr. 65/2005.
Dispozițiile Legii nr. 168/1999, ca lege specială sunt aplicabile doar ca "procedură de soluționare a conflictelor de muncă" nu și ca norme de "judecare a conflictelor de muncă", iar această distincție între "legea" aplicabilă procedurii de soluționare a conflictelor de muncă și "legea" aplicabilă judecării conflictelor de muncă rezultă chiar din dispozițiile art. 284 și 290, 291 din Codul Muncii.
Astfel, se aplică Legea nr. 168/1999 așa cum susține recurentul doar în reglementarea procedurii de soluționare a conflictelor de muncă, respectiv pentru desfășurarea judecății, ridicarea și rezolvarea excepțiilor procedurale, căile de atac, termenele de judecată și termenele de recurs, toate acestea constituind reguli procedurale speciale.
De altfel, o parte din aceste reguli procedurale speciale sunt prevăzute atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Codul Muncii, fără a exista o contradicție între ele.
Recurentul săvârșește o gravă eroare. Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privesc soluționarea conflictelor de drepturi, definite conform art. 248 alin. 3 din Codul Muncii, pe când dispozițiile art. 284 alin. 2, reglementează competența teritorială a instanțelor investite cu soluționarea conflictelor de muncă (definite conform art. 248 alin. 1 din Codul Muncii ), cum este cel în speță.
Pentru aceste considerente, instanța va constata nefondat primul motiv de recurs.
2. în ceea ce privește soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, Curtea reține motivele de recurs ca fiind fondate.
Reglementul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de SC SA și în baza acestuia, consideră că au dreptul la acordarea cotei de participare la profitul anual, fiind o clauză inserată în Contractul colectiv de muncă la nivel național și respectiv la nivel de ramură și de unitate.
Dreptul angajaților la acordarea cotei de profit este un drept virtual, facultativ. El depinde într-adevăr de condiția "negocierii" clauzelor și condițiilor de acordare, iar această condiție a negocierii prealabile este inserată în Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 (art. 41 alin. 3 ), cât și în contractul la nivel de.
Instanța de fond recunoaște că acordarea acestei cote din profit se poate realiza doar cu respectarea condiției "negocierii" dintre patronat și sindicate, însă consideră că inițiativa negocierii îi revine în exclusivitate angajatorului. astfel dispozițiile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996, privind Contractul colectiv de muncă, în care se menționează că: "în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii".
Prin urmare și sindicatul din cadrul SC SA putea să declanșeze procedura negocierii prevăzută de art. 139 din Contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, în scopul determinării cotei de profit, modalitatea concretă de acordare către salariați, condițiile de diferențiere.
În lipsa unei astfel de negocieri reclamanții, angajați ai pârâtei, nu au un drept deschis "ope legis" la acordarea cotei din profitul anual.
Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă la nivel național se recunoaște dreptul imperativ al angajaților la un salariu, însă tot în Contractul colectiv de muncă la nivel național, pe anii 2005-2006 aplicabil în speță se prevede și faptul că "salariul" cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 38 alin. 4) din aceste adaosuri nefăcând parte și cota de profit cerută de angajați.
Aceasta are o reglementare aparte la art. 42 alin. 2 la categoria"alte venituri", care nu cunosc o acordare de drept, ci doar după o negociere părților, negociere ce nu s-a realizat în speță.
Pentru toate aceste considerente, se constată că soluția instanței de fond nu este legală sub aspectul raționamentului juridic folosit ca argument și admiterea acțiunii.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul pârâtei și va modifica sentința conform celor din dispozitivul prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr. 360/9.04.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Menține dispozițiile sentinței privind respingerea excepției lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Covasna.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
Grefier,
-
Red. /116.06.09
Tehnored. AN/19.06.09 - 3 ex.
Jud fond /
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Nicoleta Grigorescu, Daniel
