Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 8250/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8250
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de către, împotriva deciziei civile nr.2689/06.11.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - în Construcții și Instalații, Inspectoratul Teritorial d e Muncă, -, și Casa Județeană de Pensii
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, contestatorul depune la dosar anunțul făcut în ziarul de Sud, prin care se aduce la cunoștința intimatei - în Construcții și Instalații, termenul de judecată.
Instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul contestatorului.
, criticând sentința instanței de recurs, care nu a cercetat motivele invocate în cerere, în special capetele de cerere 2,4 și 6 și care a avut în vedere la soluționare numai motivele invocate de intimată în întâmpinare, deși la dosar există documente din care rezultă că a desfășurat activitate, documente care nu au fost contestate, solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei și reținerea recursului spre rejudecare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 16 noiembrie 2006, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată și personal la interogatoriu a pârâților - în CONSTRUCȚII și INSTALAȚII, Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului D și Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că reclamantul a prestat activități pentru prima pârâtă și anume activități specifice profesiei de consilier juridic, fără însă a încheia contract de muncă și fără a i se plăti activitatea desfășurată.
Pentru aceste considerente, reclamantul a solicitat încheierea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2003, plata corespunzătoare drepturilor bănești conform legislației muncii, plata obligațiilor datorate statului în calitate de angajator cu plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 17 ianuarie 2007, pârâta - ÎN CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII a formulat întâmpinare la dosar prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta - CONSTRUCȚIIȘI INSTALAȚII SA, Casa Județeană de Pensii D au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii.
La termenul din 25.03. 2007 pârâtul ITM Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 979 de la 13 iunie 2007 admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul ITM
A respins cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâților - ÎN CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII C și ITM
Prin considerente s-a reținut că față de probele administrate, nu s-a făcut dovada că reclamantul a desfășurat activitate pentru unitatea pârâtă în baza unui contract individual de muncă. Administratorul pârâtei a precizat că acesta nu a solicitat niciodată să fie încadrat, mai mult se prezenta pentru a solicita cuantumul onorariului, deși sumele primite nu au fost justificate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr.2689 din 06 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr.-, Curtea de APEL CRAIOVAa respins ca nefondat recursul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat că susținerile invocate prin cererea de recurs nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii recurate pentru următoarele:
Conform art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa. Dar pârâta susținând că reclamantul nu a avut contract individual încheiat, instanța în virtutea rolului activ conferit de lege, a dispus ca părțile să facă dovezi prin orice mijloc de probă, ale susținerilor lor.
Reclamantul nu a combătut apărarea intimatei că nu a avut contract individual de muncă încheiat și nu a solicitat perfectarea unui asemenea act, conform declarațiilor martorilor, neexistând o cerere pentru încadrare în funcția de consilier juridic.
Mai mult, acesta s-a prezentat la casierie, solicitând înmânarea unor sume de bani, drept onorariu și nu cu titlu de salarii. De altfel, nu face nici-o dovadă a unei împuterniciri pentru a reprezenta intimata în cauzele aflate pe rolul acestora. Deși susține existența unui acord de voință, intimata susține inexistența acestuia.
Reclamantul în toate motivele de recurs își întemeiază criticile pe înscrisurile depuse ca de altfel și pretențiile din cererea de chemare în judecată, neexistând alte dovezi, delegații, împuterniciri, dispoziții de plată în beneficiul acestuia sau alte probe. Susține reclamantul prin răspunsul aflat la fila 62 al dosarului de fond, așa cum reiese și din precizarea sa expusă în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2007, că a existat o înțelegere cu privire la obiectul contractului, timpul de muncă (2 ore/zi), salariul lunar (salariul minim pe economie), dar nu face nici o dovadă, înscrisurile nefiind suficiente pentru a dovedi existența unui contract individual de muncă cu clauzele menționate.
Faptul că intimata nu s-a prezentat la interogatoriu, nu prezumă ca fiind o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantului, atâta timp cât prin întâmpinarea depusă a arătat că nu a avut nici un fel de relații contractuale cu acesta și nu l- împuternicit pentru desfășurarea de activitatea juridică.
În consecință, în baza art. 312 Cod pr.civilă, a fost respins recursul ca neîntemeiat și menținută soluția instanței de fond ca temeinică și legală.
Recurentul a formulat contestație în anularea deciziei nr.2689/2007 a Curții de APEL CRAIOVA, pe care o consideră nelegală, solicitând anularea acesteia și rejudecarea recursului.
Este criticată decizia în temeiul art.318 pr.civ. pentru soluționarea recursului de către instanța de recurs, fără să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare invocate de el.
Susține că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prin care a criticat sentința pentru considerente contradictorii în legătură cu dovada raporturilor de muncă cu intimata, în sensul că este reținut pe de o parte că a făcut această dovadă, iar pe de altă parte că nu a făcut-
Arată în acest sens că referitor la lipsa dovezii unui contract individual de muncă, valabil încheiat cu intimata, contract care este unul consensual pentru care este necesar doar acordul părților, forma scrisă fiind cerută doar "ad probationem", și nu "ad validitatem".
Acest principiu este consacrat de art.16(2) care precizează că dacă nu a fost încheiat în forma scrisă, se poate face dovada existenței lui prin orice mijloace de probă, iar el a făcut dovada că a reprezentat intimata la diverse procese.
Despre existența acestui acord a recunoscut prin declarație și administratorul când a precizat că de câte ori recurentul avea proces, se prezintă la el pentru ai comunica onorariul pretins.
În ceea ce privește dovedirea prevederilor contractuale, arată că a avut înțelegere cu intimata să-i acorde consultanță și reprezentare juridică pentru care trebuia să primească salariul minim pe economie, așa cum s-a procedat și în cazul altor societăți, dar instanța și-a fundamentat soluția pe presupuneri și a ignorat dovezile.
Analizând contestația de față, în raport de prevederile art.318 pr.civ. invocat ca temei legal, Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerințele acestui text.
Potrivit art.318 teza II-a pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare, deci privește nepronunțarea asupra unui motiv de casare sau modificare prev.de art. 304 pr.civ.
Drept urmare, neexaminarea tuturor argumentelor folosite de recurent pentru susținerea unui motiv de recurs, ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în bloc, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare, așa cum se solicită prin prezenta contestație.
Cum în cererea de recurs se face vorbire în general despre nelegalitatea hotărârii, nu poate fi invocată necercetarea vreunui motiv determinat pentru că instanța de recurs a răspuns la toate motivele de recursa formulate, chiar dacă nu a răspuns separat, ci a răspuns printr-un considerent comun, grupându-le și subsumându-le la esența criticilor privind ignorarea probatoriului.
Prin contestația de față se reiau criticile formulate în recurs pentru a se reaprecia probele și a se face o nouă interpretare a dispozițiilor legale, considerându-se că în recurs s-a făcut o analiză greșită a probelor și s-a dat o interpretare ambiguă și contradictorie a legii, astfel încât se solicită sau nu recurs, contestatorul susținând "ab initio" că nu s-a cercetat nici un motiv de recurs, reluându-le și interpretându-le, dar ignorând faptul că esența motivelor a fost cercetată și rezolvată, prin considerente grupate dar și legal motivată.
În consecință, Curtea apreciază că nu sunt întrunite cerințele expres și limitativ prevăzute de art.318 pr.civ. și va respinge ca neîntemeiată contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr.2689/06.11.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - în Construcții și Instalații, Inspectoratul Teritorial d e Muncă, -, și Casa Județeană de Pensii
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
15.10.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
rec.
-
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Corneliu Maria