Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6583/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.829/
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.4696 din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.47095/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimataSC""SA,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 09.02.2009 depusă la dosar-fila 25,lipsind intimata SC""SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 10.02.2009, cerere din partea recurentei prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să depună la dosar analogie, respectiv, sentința civilă nr.955 din 29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Civilă - Complet Specializat de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-; sentința civilă nr.7547 din 03.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-; relații cu privire la dosarul nr- și raportul de expertiză tehnică de specializate contabilă efectuat în cauza civilă înregistrată sub nr.47089/3/LM/2007 al Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Interpelată fiind, recurenta, prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că deși în fața primei instanțe a solicitat declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, ca fiind instanța competentă să soluționeze pricina dedusă judecății, în raport de domiciliul reclamantei cât și față de faptul că dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, în care parte reclamantă era soțul recurentei, a fost declinat în favoarea Tribunalului Bacău, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a trecut peste acest aspect și a procedat la soluționarea prezentului litigiu.
Față de această împrejurare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și pe cale de consecință, a se constata că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Tribunalul Bacău.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4696 din data de 05.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în forma aplicabilă la 25.02.2003 stabilește, în cuprinsul art. 168 alin 1 că angajații SNP vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale în limita unui salariu de bază mediu pe SNP. Părțile au fost de acord că pentru anul 2003, aceste prime au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Obiectul acțiunii cu care a fost sesizată instanța constă în pretențiile reprezentând suplimentările salariale de Paști și de C, începând cu anul 2004.
Prevederile art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2003 au fost menținute identic și în Contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Pentru anul 2005, s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, părțile stabilind printr-un act adițional prelungirea celui existent anterior, cu unele modificări și completări.
Modificările negociate au privit alin. 2 al art. 168, stabilindu-se că " în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
În anii 2006 și 2007 au fost reluate în aceeași formulare dispozițiile art. 168 alin. 2.
Tribunalul a avut în vedere voința reală a părților, conform art. 977 din Codul civil în interpretarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, a căror neclaritate s-a constatat că este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare, concretizată în preluarea alin. 2 al art. 168 al contractului colectiv de muncă, introdus în anul 2003 exact cu aceeași formulare și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Concluzia primei instanțe a fost aceea că voința părților a fost în sensul de a stabili ca și în anii 2004-2007 suplimentările ce fac obiectul pretențiilor deduse judecății să rămână incluse în salariul de bază, includere care a avut loc în anul 2003.
În sprijinul acestei interpretări a fost invocată și hotărârea Comisiei Paritare, care reprezintă o convenție în sensul prevederilor art. 969 din Codul civil între patronat și sindicat, ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru părți, deci și pentru reclamanți, reprezentați prin.
Aceeași situație s-a reținut că rezultă și din mențiunile efectuate în carnetele de muncă și din adresele eliberate de privind salariul minim și salariul mediu brut pe unitate, constatându-se că a operat o creștere a salariului mediu brut, situație față de care a fost înlăturată susținerea reclamantei în sensul că nu au primit suplimentările salariale de Paște și de C, drepturi care nu au fost excluse pentru viitor din salariul de bază negociat de părți în anul 2003.
A fost înlăturată și susținerea reclamantei în sensul că acordul încheiat de Comisia Paritară produce efecte numai pentru viitor, întrucât, deși a fost încheiat în data de 18 iunie 2007, scopul său a fost de a da o interpretare unică și eficientă dispozițiilor art. 168 alin. (1) și (2) pentru perioada 2004-2007, fiind doar un acord al părților cu privire la interpretarea clauzelor neclare ale unui contract, potrivit voinței lor comune la data încheierii actului. De altfel, a stabilit prima instanță, interpretarea dată de Comisia Paritară are valoarea unei interpretări autentice, provenind de la semnatarii actului juridic în cauză, astfel încât este obligatorie pentru părți.
În plus, actul interpretativ este retroactiv, în sensul că face parte din actul interpretat de la data încheierii lui, care este anterioară interpretării.
Clauza cuprinsă în art. 168 alin. 2 este o clauză îndoielnică, astfel încât interpretarea sa se face și potrivit art. 978 din Codul civil, în sensul în care produce efecte juridice și, mai mult, în aplicarea principiului in dubio pro reo, clauza trebuie interpretată în favoarea celui care s-a obligat, în speță, angajatorul.
În concluzie, Tribunalul a constatat că reclamanta a beneficiat de drepturile solicitate pe perioada dedusă judecății, astfel încât se impune respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la drepturile salariale suplimentare.
În raport de soluția dată primului capăt de cerere, prima instanță a respins și cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale, în temeiul art. 161 alin. 4 din Codul muncii, în cuantumul precizat în acțiune.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a formulat recurs motivat reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:
Numărul dosarului a fost greșit consemnat ca fiind din 2008, când în realitate a formulat cererea la 21.12.2007.
A solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, întrucât are domiciliul în raza acestuia însă instanța nu a soluționat această cerere și nici cererea de probațiune prin care a solicitat statele de plată și carnetul de muncă.
Recurenta a criticat și faptul că instanța a refuzat administrarea probei cu statele de plată și cu expertiză contabilă precum și respingerea cererii de intervenție formulată de numita.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că instanța de fond a considerat greșit că decizia nr. 5140/2007 a Comisiei Paritare ar explica art. 168 în sensul că primele au fost incluse în salariul lunar al angajaților, în practica altor instanțe aceasta neavând nicio valoare juridică. Recurenta a citat din hotărârile judecătorești ale altor complete ale aceleiași instanțe și ale altor instanțe argumentele în sensul ineficienței juridice ale deciziei comisiei paritare.
Recurenta a susținut că tribunalul a interpretat greșit art. 168 alin. 1 și 2 din CCM pe anul 2004 în sensul că textul de la alin. 1 prevede acordarea pentru viitor a acestor drepturi iar cel de la alin. 2 vizează anul 2003 și nu s-a preocupat să identifice voința reală a părților care au semnat CCM pe anul 2004.
De asemenea, recurenta a arătat că angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările salariale se regăsesc în salariile angajaților.
In dovedirea susținerilor sale, recurenta a depus la dosar înscrisuri.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introdusă de recurenta-reclamantă, în calitate salariată a intimatei-pârâte, s-a solicitat obligarea la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimente salariale de Paște și de C pentru anii 2004-2007, în temeiul art. 168 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății, potrivit căruia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate. În cauză obiectul acțiunii îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale, izvorâte dintr-un raport juridic de muncă, astfel că instanța este investită cu un litigiu de muncă.
La data de 5.06.2008 reclamanta a depus la dosarul de fond o cerere prin care solicită declinarea cauzei la Tribunalul Bacău, în raza căruia domiciliază, cerere pe care tribunalul nu a soluționat-
Analizând cu prioritate excepția de necompetență teritorială absolută invocată ca prim motiv de recurs, conform dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea că, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Competența teritorială în această materie este exclusivă iar normele de competență teritorială au un caracter absolut, neexistând posibilitatea de a alege între mai multe instanțe competente.
Prin urmare, Curtea va admite recursul în baza art. 304 pct. 3 cod proc. civilă și în baza art. 312 alin. 1 și 6 cod proc. civilă va casa sentința recurată, va admite excepția necompetenței teritoriale și va trimite cauza spre soluționare instanței competente, Tribunalul Bacău, urmând ca la rejudecare să fie avute în vedere și celelalte critici formulate în recurs privind administrarea probatoriului și susținerile pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.4696 din 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 47095/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC "" SA - MEMBRU GRUP.
Casează sentința recurată.
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored.
2 ex/23.02.2009
Jud. fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina