Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 84/2010
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul PUBLIC- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.1095/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Se constată că s-a depus la dosar din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA note de ședință și situația de calcul a salariului reclamantului.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 11 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a solicitat ca prin sentința civilă care urmează a fi pronunțată de către instanța de judecată să se dispună obligarea pârâților la virarea, respectiv plata efectivă, pentru perioada 1.01.1998-1.12.2004 a sporului de 20%, calculat la salariul de bază brut lunar, cu titlu spor vechime în magistratură, sumă care se solicită de către reclamant a fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective. Se mai solicită de către reclamant și obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă.
În motivarea în fapt a acțiunii civile se arată de către reclamant faptul că i-au fost plătite parțial drepturile bănești cuvenite, fără a-i fi achitată și suma reprezentând sporul în magistratură. Se apreciază că vechimea în magistratură este o instituție juridică de sine stătătoare, neputând fi confundată cu instituția stabilității.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei invocă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, precum și excepția necompetenței materiale a instanței de judecată în ceea ce privește judecarea capătului de cerere prin care se solicită de către reclamant obligarea pârâtului de ordin II la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă. Se arată de către pârât faptul că indemnizațiile lunare pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată juridic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților.
Se susține de asemenea că atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut un asemenea procent pentru vechimea în magistratură, nu a cuantificat sub forma unui spor această vechime.
Prin sentința civilă nr.1095/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-au respins excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, precum și excepția necompetenței materiale a instanței de judecată în ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, excepții invocate de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA. A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să vireze pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, acesta din urmă cu obligația plății efective către reclamant, a drepturilor bănești cuvenite acestuia cu titlu spor vechime în magistratură de 20%, calculat la salariul de bază brut lunar și corespondent perioadei 1.01.1998-1.XII.2000, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al reclamantului, conform prezentei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Văzând dispozițiile art.137 Cod proc.civ. instanța de judecată a respins excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care, în ceea ce privește efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al reclamantului, de către pârâtul de ordin II, așa după cum se solicită în petitul acțiunii introductive, această entitate juridică pârâtă are competențe și obligații juridice legale în acest sens, aceasta pentru justa și corecta evidențiere a evoluției profesionale a reclamantului, sub toate aspectele, sens în care sunt avute în vedere dispozițiile cuprinse în Decretul Lege 92/1976, Legea 130/1999 modificată și Ordinul 747/1999, acest pârât de ordin II având calitatea de operator al carnetului de muncă, urmând a fi obligat la efectuarea mențiunilor necesare. Instanța de judecată investită cu judecarea acțiunii introductive, cu reținerea normelor cuprinse în art.17 Cod proc.civ. și pentru motivele de drept arătate, este competentă material a judeca și capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă. Nu se poate reține pasivitatea și lipsa de interes procesual și pecuniar al reclamantului, astfel invocată ca excepție a prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și corespondent perioadei evidențiată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă în întâmpinare, în condițiile în care manifestarea interesului procesual al reclamantului, văzând și data înregistrării acțiunii civile, precum și data la care au încetat consecințele și efectele juridice ale măsurii unilaterale de suspendare a raporturilor juridice de serviciu, s-a făcut și realizat în termenul general de prescripție. Astfel, dreptul material la acțiune și implicit promovarea acțiunii civile, acesta ca prerogativă exclusiv atribuită reclamantului, s-a născut la data de 30.2006, dată la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească de achitare a reclamantului, sens în care sunt avute în vedere și prevederile art.7 din Decretul Lege 167/1958 respectiv art.63 alin.2 din Legea 303/2004 modificată, iar dispozițiile legale cuprinse în art. 3 alin. 1 din Decretul Lege 167/1958 au aplicabilitate și incidență în condițiile mai sus reținute.
S-a reținut de către instanța de judecată faptul că relațiile juridice de serviciu trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului consensualității, drepturilor, competențelor și obligațiilor căzute în sarcina și/sau favoarea fiecărei părți interesate, fiind juste și temeinice cererile și pretențiile pecuniare ale reclamantului, acesta trebuind a avea satisfacția și beneficiul plății drepturilor bănești cuvenite și solicitate prin acțiunea civilă, în speța dată neputându-ne regăsi în situația restrângerii sau limitării unor drepturi, inclusiv materiale, exercițiul drepturilor putându-se limita în mod exclusiv numai prin lege, sens în care sunt avute în vedere prevederile art.53 din Constituția României.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituție României, consacră expres principiul egalității între cetățeni, cu reținerea dispozițiilor constituționale cuprinse și în art. 2, unde se stipulează că prevederile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în deplină concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte state la care țara noastră este parte semnatară.
În acest context sunt avute în vedere și dispozițiile art. 292-293 din Legea 53/2003 modificată, art.7 și urm. din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de către România la 14.XII.1995, art.7, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea 30/1994, art.1 din Pactul nr.12 la această ultimă Convenție ratificat prin Legea 103/2006, dar și art.4 din Carta Socială Europeană revizuită și ratificată prin Legea 74/1999.
Sunt reținute și dispozițiile cuprinse în partea I pct.4, pct.20 respectiv partea V lit. Є din Legea 74/1999 și art. 7 din Decretul 212/1974, dar și Convenția OIM 100/1951 ratificată prin Decretul 284/1973.
De altfel, prin sistemul de salarizare, instituție de dreptul muncii, se înțelege ansamblul principiilor, obiectelor, elementelor și a formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor respectiv indemnizațiilor lunare, acestea fiind compuse din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri procentuale sau formă fixă, conform art.155 din Legea 53/2003.
Sistemul de salarizare este guvernat printre altele de două principii fundamentate, respectiv principiul egalității de tratament juridic și/sau pecuniar și cel al desființării indemnizațiilor lunare exclusiv în condițiile normelor de drept incidente.
Nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă care să determine înlăturarea reclamantului de la beneficiul plății drepturilor solicitate, în condițiile în care, atât prin Legea 50/1996 modificată și în prezent abrogată, OG 83/2000, OUG 177/2002, respectiv OUG 27/2006 aprobată prin Legea 45/2007 s-au stabilit condițiile de stabilire a indemnizațiilor lunare, cu trimitere expresă, conform și art. 86 din Legea 304/2004 la vechimea în magistratură, această instituție regăsindu-se și în dispozițiile cuprinse în art. 44 din Legea 92/1992.
Potrivit art.3 alin.1 din OUG 27/2006, indemnizația de încadrare brută lunară este stabilită și în raport de vechimea prevăzută în art. 86 din legea 303/2004 modificată, acesta fiind unul din elementele evidențiate expres în textul de lege arătat.
Este evident faptul că normele de drept trebuie interpretate și aplicate în mod logic, just și temeinic, în condițiile în care orice dispoziție legală este dată și în sensul producerii de efecte și consecințe juridice și/sau pecuniare, astfel că nu pot fi primite criticile, aprecierile și susținerile pârâtului de ordin I menționate în întâmpinare.
Normele de drept mai sus arătate, respectiv art. 3 din OUG 177/2002, precum și prevederile OUG 27/2006 aprobate prin Legea 45/2007 arată modul concret de stabilire a indemnizației lunare cuvenită magistraților, inclusiv cu reglementarea beneficiului adaosului salarial pentru vechimea în magistratură.
Menținerea sporului pentru vechime în magistratură, ca reglementare și element constitutiv al sistemului de stabilire a indemnizațiilor lunare cuvenite magistraților, este în mod evident un element distinct și expres fiind cuprins atât în Legea 50/1996 OUG 83/2000 de modificare a acestui act normativ dar și în cuprinsul OUG 177/2002 și OUG 27/2006, fiind astfel un spor corespondent și necesar a fi reținut, valorificat și evidențiat în indemnizația lunară de încadrare brută.
Astfel, legiuitorul, ca prerogativă exclusiv atribuită, a avut în vedere ca indemnizația brută lunară a magistraților să se determine valoric prin înmulțirea valorii de referință sectorială cu coeficientul de multiplicare, cu reținerea nivelului instanței și a funcției deținută de către magistratul-salariat, dar și cu înmulțirea cu sporul rezultat din vechimea în magistratură, prevăzută atât de art.44 și art.48 din Legea 92/1992, dar și art.86 din Legea 303/2004, sens în care trebuie a fi avute în vedere inclusiv dispozițiile art.978 Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acțiunii și în rejudecare respingerea acțiunii formulate de reclamant.
Invocând prevederile art. 304 pct. 3,4 și 9 Cod de procedură civilă, a arătat în primul rând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. Din coroborarea dispozițiilor art. 10 și 8 din Decretul nr. 92/1976 reiese că rectificările în carnetul de muncă se fac de judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea respectivă.
În al doilea rând, arată că în mod greșit instanța a respins excepția prescripției, neoperând vreo cauză de întrerupere sau suspendare a prescripției în condițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 1863 Cod Civil.
Cu privire la fondul cauzei, apreciază în esență că drepturile salariale solicitate de reclamant nu sunt datorate, Făcând un istoric al actelor normative care au reglementat drepturile salariale ale magistraților în perioada în discuție, arată că reclamantului i s-a acordat sporul de stabilitate. Nici textul art. 86 din Legea nr. 303/2004, nici art. 3 alin 1 din OUG 27/2006 nu acordă un spor cuantificat, ci ambele texte recunosc generic vechimea în magistratură. "vechime în magistratură" folosită în cuprinsul art. 3 alin 1 din OG 27/2006 are un sens abstract și nu concret, și este inclusă în determinarea cuantumului indemnizației de încadrare brută lunară.
Mai apreciază că instanța de judecată nu poate decât aplica legea, iar nu să adauge la lege. Acordarea sporului solicitat în cuantum dublu este de competența exclusivă a puterii legislative.
Solicită respingerea cererii de actualizare a sumei pretinse întrucât suspendarea din funcția de magistrat a încetat abia în octombrie 2006, pârâții datorând cel mult actualizarea pentru perioada 30.10.20006-7.12.2006, când s-a efectuat plata.
Un alt motiv de recurs invocat este acela că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție, în condițiile admiterii acțiunii principale.
Intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare în recurs, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamant, întrucât termenul de "vechime în magistratură" nu este reglementat, iar acordarea acestuia ar însemna depășirea puterilor instanței de judecată.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a reținut următoarele:
Primul motiv de recurs invocat, respectiv necompetența instanței de dreptul muncii în ceea ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă se dovedește a fi nefondat. Acest capăt de cerere este unul accesoriu celui privind acordarea drepturilor salariale, iar potrivit art. 17 Cod de procedură civilă cererile accesorii și incidentale sunt de competența instanței competente să judece cererea principală.
Excepția prescripției a fost corect respinsă de instanța de judecată, întrucât în perioada ianuarie 1998-octombrie 2006 raportul de muncă al reclamantului a fost suspendat, iar la data de 7.12.2006 i s-a recunoscut perioada respectivă ca vechime în funcție.
Abia după data achitării definitive - octombrie 2006, când a încetat suspendarea raportului de muncă, a avut reclamantul posibilitatea de a solicita sumele de bani reprezentând drepturi bănești.
Față de această dată când s-a născut dreptul său de acțiune, introducerea la Tribunalul Albaa prezentei acțiuni la data de 15.08.2007 este realizată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin 1 din Decretul nr. 167/1958.
Motivul de recurs invocat privind nepronunțarea asupra cererii de chemare în garanție, în condițiile admiterii acțiunii principale, nu este justificat, întrucât la termenul de judecată din data de 26.09.2007 prin încheierea de ședință de la acea dată instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție și transpunerea acesteia în favoarea secției de contencios Administrativ a Tribunalului.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata efectivă pentru perioada 1.01.1998-1.12.2004 a sporului de 20%, calculat la salariul de bază brut lunar, cu titlu spor vechime în magistratură.
Intervalul pentru care s-a solicitat dreptul respectiv corespunde perioadei dintre 12.01.1998, când reclamantul a fost suspendat din funcție ca urmare a trimiterii în judecată și până la data pensionării - 1.12.2004.
La data de 1.01.1998 era în vigoare Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedea următoarele:
Art. 2 alin 1: de bază ale magistraților se stabilesc pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și al parchetelorși cu vechimea în magistratură.
Art. 5 - (1) Magistrații beneficiază de unspor de stabilitate în magistraturăîn raport cu vechimea efectivă în funcția de magistrat, calculat la salariul de bază, după cum urmează:
- de la 5 la 10 ani - 10%;
- de la 10 la 20 de ani - 15%;
- peste 20 de ani - 20%
Art. 31 - (1) Pentruvechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese că în baza Legii 50/1996 magistrații beneficiau de spor de vechime în muncă, prevăzut de art. 31 alin 1 (deci indiferent de profesia în care și-au desfășurat activitatea) și de un spor separat, de stabilitate în magistratură, calculat potrivit art. 5 alin 1 din lege în raport cu vechimea efectivă numai în funcția de magistrat.
Reiese astfel că sporul de stabilitate si sporul de vechime în magistratură constituie unul și același spor, unic, iar nu două sporuri distincte cum pretinde reclamantul.
Din înscrisul depus la filele 58-60, denumit "situația calcul salarii procuror ianuarie 1998-1.12.2004", depus de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reiese că pentru perioada 1.01.1998-1.12.2004 reclamantul a beneficiat de sporuri la salariul de bază, unul fiind pentru vechime în muncă, de 25%, calculat conform art. 31 alin 1 din Legea nr. 50/1996, precum și de un spor de 20% pentru vechime în magistratură, deci de sporul de stabilitate reglementat de art. 5 alin 1 din lege, cuantumul sporului fiind cel prevăzut de acest articol de lege.
Începând cu data de 1.01.2003 articolele privind salarizarea magistraților din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență Nr. 177 din 6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Potrivit art. 3 din acest act normativ "Magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor șicu vechimea în magistratură.
Art. 4 - (1) Magistrații beneficiază, în raportcu vechimea efectivă în funcțiile de judecător, procuror,magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție sau de personal asimilat magistraților, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (2), calculată în procente la indemnizația brută, după cum urmează:
- de la 5 la 10 ani - 5%;
- de la 10 la 15 ani - 10%;
- de la 15 la 20 de ani - 15%;
- peste 20 de ani - 20%.
Acest spor este sporul se stabilitate solicitat de reclamant, și de care a beneficiat conform mențiunilor din " tabelul" depus la fila 61 din dosarul de recurs, care reprezintă anexa nr. 1 la Ordinul Procurorului General nr. 12/2003, cuantumul acestui spor fiind de 20%, conform art. 4 alin 1 din OUG nr. 177/2002.
Pentru perioada 1.01.2003-1.01.2004 reclamantul a beneficiat în continuare de acest spor, astfel cum reiese din Ordinul nr. 51/2003 al Procurorului General al României și anexei 1 la acest ordin - depus la filele 53-55 din dosarul de recurs, cuantumul sporului de stabilitate (pentru vechime efectivă în magistratură) fiind de 20%, conform aceluiași art. 4 alin 1 din OUG nr. 177/2002.
În consecință, față de cele reținute anterior, instanța constată că legile succesive de salarizare a magistraților au reglementat un singur spor care să răsplătească fidelitatea față de sistemul justiției, denumit spor pentru vechime efectivă în magistratură sau spor de stabilitate, nefiind vorba de două sporuri distincte, astfel cum pretinde reclamantul.
Din actele depuse la dosar a reieșit că în întreaga perioadă în discuție reclamantul a beneficiat de acest spor, considerent față de care acțiunea promovată privind acordarea sporului pentru intervalul 01.01.1998-01.12.2004 apare ca neîntemeiată, tot astfel și cererea de actualizare formulată.
În consecință, conform art. 312 Cod de procedură civilă instanța va admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.1095/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul - împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.1095/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul - împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 2: Ana Doriani | JUDECĂTOR 3: Mirela Pop |
Grefier, |
Red.
Tehnored. / 5 ex.27.01.2010
jud, fond. /
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop
