Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 869/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 869/
Ședința publică din 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.366/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, cu sediul în B, nr. 47, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -PRIN DIRECȚIA A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, intimatul - chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, intimații - reclamanți, -, -, -, prin reprezentant cu domiciliul ales în B, calea nr. 47, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul - pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimații - reclamanți au depus la dosar o cerere prin care arată că o împuternicesc pe intimata să-i reprezinte în prezenta cauză și solicită judecarea cauzei în lipsă; prin adresa nr.6338/III/13/2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila precizează că citațiile au fost înaintate reclamanților pentru fiecare termen de judecată.
Curtea constată că dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu intimații - reclamanți sunt nule potrivit disp. art. 100 al.3 în ref. la art. 100 al.1 pct, 2 și 8 Cod procedură civilă, respectiv nu s-a indicat numele agentului procedural, lipsește semnătura acestuia, nu s-a menționat motivul pentru care destinatarul nu a putut semna personal pentru primirea citației. Având în vedere cererea depusă de intimații - reclamanți prin care o împuternicesc pe reclamanta să-i reprezinte în prezenta cauză, ar fi prezumția că se cunoaște termenul de judecată de către aceștia și se acoperă astfel lipsa procedurii.
Nemaifiind cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.366/22.05.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
A obligat pe pârâți să plătească fiecărui reclamant despăgubiri egale cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut cuvenit pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 20.09.2004 - 20.09.2007, actualizate cu rata inflației la data plății.
A respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea și ca nefondată cererea de chemare în garanție formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanții, cheamă în judecată pe pârâții: Ministerul Public Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Ministerul Finanțelor Publice (devenit Ministerul Economiei și Finanțelor) pentru a fi obligați la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de 10% din salariul brut pe perioada: 2004 - 2007, actualizat cu rata inflației la data plății și în continuare.
Prin această acțiune reclamanții, au cerut obligarea pârâților să includă în bugetul de stat la prima rectificare bugetară fondurile necesare plății drepturilor pretinse.
Reclamanții susțin în acțiune că fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Judecătoria Făurei și Judecătoria Însurăței.
Indemnizația pretinsă este recunoscută prin lege și plătită personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, și din Direcția de Investigare a Organizate și Terorism.
Potrivit Constituției României, principiilor Codului muncii și dispozițiilor din OG nr.137/2000, salariații care au aceeași pregătire profesională și prestează aceeași muncă trebuie să fie retribuiți în mod egal.
În caz contrar, se ajunge la discriminare, ca în cazul de față. Deși au aceeași pregătire și prestează aceeași muncă precum personalul auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, reclamanții au fost discriminați și păgubiți cu indemnizația de 10% din salariul de bază în perioada 2004 - 2007, și sunt și în continuare.
Instanța, având în vedere motivarea acțiunii, prin care reclamanții au invocat discriminarea în temeiul OG nr.137/2000, a dispus introducerea în cauză în temeiul art.27 al.3 din OG nr.137/2000 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca hotărârea să se pronunțe în contradictoriu și cu această instituție.
În opinia exprimată în speță, a arătat că verificarea și constatarea discriminării, trebuie să se facă în condițiile actului normativ citat.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție - a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice (devenit ulterior Ministerul Economiei și Finanțelor), solicitând, ca în cazul în care cade în pretenții să fie obligat chematul în garanție să-i asigure fondurile necesare plății drepturilor bănești ale reclamanților.
Ca pârât, prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Dreptul salarial pretins nu este prevăzut de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, iar discriminare, în sensul OG nr.137/2000 nu există. Atribuțiile prevăzute de lege și pe care le îndeplinesc reclamanții sunt diferite de cele ale personalului auxiliar de specialitate din celelalte instituții invocate în acțiune.
Ministerul Economiei și Finanțelor solicită prin întâmpinare respingerea acțiunii formulată împotriva sa pentru lipsa calității procesual pasive, ca urmare a lipsei oricărui raport juridic cu reclamanții.
Pe fond, cere respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu aceleași argumente ca și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor cere respingerea ei ca nefondată; cu motivarea că formarea bugetului de stat se face în baza unor norme legale. Între Ministerul Public - și Ministerul Economiei și Finanțelor, în acest domeniu, raportul juridic este irelevant. Alocarea fondurilor necesare pentru situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă se poate propune de ordonatorii de credite și aproba de instituțiile abilitate ale statului în baza legilor speciale.
Instanțele judecătorești nu pot pronunța hotărâri judecătorești în sensul cerut.
În cauză s-a depus practică judiciară.
Tribunalul, analizând susținerile și apărările părților, a reținut cele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanții își desfășoară activitatea ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetelor de pe lângă instanțele din județul În această calitate sunt salariați în baza Legii nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea.
Atribuțiile de serviciu prevăzute de lege și pe care le exercită reclamanții sunt similare cu cele pe care le au, tot în baza legii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul și, care primesc o indemnizație cu 10% mai mare decât reclamanții.
Potrivit - art.5 al.1 - din Codul muncii, care consacră principiul egalității de tratament și în temeiul art.1 din OG nr.137/2000 care prevede același principiu al egalității între cetățeni, dar și al excluderii privilegiilor și discriminării în toate domeniile inclusiv în cel al raporturilor de muncă, tribunalul constată că între reclamanți și personalul auxiliar de specialitate de la DNA și DIICOT s-a creat o reală discriminare, care dă dreptul reclamanților să solicite despăgubiri egale cu dreptul neîncasat pentru perioada 2004 - 2007.
Pentru viitor, această acțiune nu poate fi primită, neexistând întrunite condițiile pentru constatarea discriminării și nefiind posibilă legal nici prevederea discriminării ca o certitudine.
Pentru aceste motive, acțiunea a fost admisă în parte.
În temeiul art.161 Codul muncii, tribunalul a obligat pe pârâți la plata drepturilor pretinse ca despăgubiri, actualizate cu rata inflației la data plății.
Cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor tribunalul a respins acțiunea pentru lipsa calității procesual pasive, între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor neexistând nici un raport juridic care să determine obligarea la plata despăgubirilor.
Cererea de chemare în garanție a fost de asemenea respinsă, dar ca nefondată, întrucât, deși urmează ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să fie obligat la plata despăgubirilor, nu există raport juridic pentru ca, în temeiul art.60 Cod procedură civilă, să fie obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la plata acelorași sume către pârâtul menționat.
Așa cum a subliniat și chematul în garanție, este lipsit de relevanță raportul juridic dintre Ministerul Public - și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Formarea bugetului este reglementat de lege pentru fiecare ordonator de credite, iar instanța nu poate dispune în acest domeniu, fără depășirea limitelor puterii judecătorești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 19 al.3 din Legea nr.50/1996 de aceste drepturi beneficiază numai o anumită parte din personalul auxiliar, expres prevăzut de lege și numai pentru perioada efectiv lucrată.
Or, nu tot personalul auxiliar de specialitate al unei instanțe participă la realizarea acelor activități ci doar cel desemnat în acel scop, iar indemnizația nu are caracter permanent, instanța acordând chiar mai mult decât a prevăzut legiuitorul pentru personalul care lucrează în acele condiții.
- Instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești acordând niște drepturi care nu sunt prevăzute de OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar.
- Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
- Instanța în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă,
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați apoi a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție în baza nr.OG75/2008, prin încheierea din 22 2008.
Prin decizia civilă nr.2387/4.03.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Galați, cauza fiind reînregistrată la această instanță cu nr-.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 24/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Decizia este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art.99 al.1 lit.d din Legea nr. 303/22004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale, se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza contra Regatului Unit, 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin.(1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr.528/02.12.1997 Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit.d și ale art.31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat împotriva Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, apărările formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt reținute ca întemeiate iar recursul promovat de acesta este fondat și, întrucât decizia s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente și dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă fiind vorba de înscrisuri noi.
De asemenea, apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurent cu referire la imposibilitatea executării obligației întrucât nu se încadrează în resursele financiare.
Instanța analizează existența dreptului invocat sub aspectul legalității și temeiniciei și nicidecum modalitatea de executare a obligației care reprezintă strict probleme privind obligația de plată.
Potrivit dispozițiilor art. 161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu s-a putut realiza (lucrum cessans).
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
În consecință, Codul muncii prin dispozițiile art. 161 alin.4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ce privește chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, apreciem corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform dispozițiilor art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurent, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor Publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
În consecință, pe baza considerentelor arătate mai sus urmare a examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, urmează să fie admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, modificată în parte sentința civilă nr. 366/22.05.2008 Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr- și în rejudecare să fie respinsă acțiunea reclamanților ca nefondată.
Se vor menține dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.366/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 366/2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, ca nefondată.
Menține dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /06.10.2009
:DC/2 ex/08.10.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
