Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 873/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.873/CM
Ședința publică din 19 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea " "., cu sediul în-, -. 1, județul G, împotriva deciziei civile nr. 47/R/23.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în G,-, - 6,. 26, județul
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 16.12.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.12.2008 și 19.12.2008, când a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Cu privire la contestația în anulare de față, curtea reține următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - - G, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 410.449,25 Euro la cursul oficial din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere calculate pe trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii și în continuare câte 374,83 Euro pe fiecare zi de întârziere, socotite de la data introducerii acțiunii și până la achitarea sumelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că prin convenția nr.277/22.01.2000 a convenit cu pârâta - - G să o reprezinte în calitate de consilier juridic, în procesele având ca obiect evacuarea acesteia din spațiile comerciale proprietatea Consiliului Local G, ce le ocupă în calitate de chiriaș, printre care și spațiul comercial "Complex 1".
Potrivit cap.1 din contract, pentru fiecare dosar în parte, pârâta urma să-i plătească o sumă egală cu 5% net din valoarea imobilului în litigiu, iar în cazul obținerii hotărârii definitive și irevocabile favorabile societății aceasta urma să-i mai plătească încă un procent de 5% net, pentru fiecare dosar.
Plata cu întârziere sau refuzul plății sumelor convenite urmau a fi penalizate cu 3% pe zi de întârziere.
Litigiile ivite în legătură cu executarea convenției, nesoluționate pe cale amiabilă, urmau să fie rezolvate de Arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie
Deși și-a executat obligația contractuală obținând pe lângă respingerea acțiunii de evacuare și obligarea Consiliului local să-i vândă spațiul, pârâta devenind proprietara celui mai mare complex comercial din G, aceasta a refuzat să-i plătească munca prestată timp de aproape 2 ani de zile, motiv pentru care a fost obligat să o acționeze în judecată.
Prin acțiunea ce a introdus-o la Curtea de Arbitraj de pe lângă G, a solicitat obligarea - - să-i plătească echivalentul a 12.494.65 Euro, reprezentând 5% din valoarea spațiului conform pct.II.I din Convenție.
Prin hotărârea nr.10/29.04.2004, Curtea de Arbitraj a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Galați, apreciind că litigiul este de muncă.
Tribunalul Galați apreciind că litigiul este de natură civilă, prin sentința civilă nr.609/9.07.2004, a declinat competența în favoarea Curții de Arbitraj, conform clauzei compromisorii și a trimis dosarul la Curtea de Apel pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel, prin decizia nr.22/14-09.2004 stabilit competența în favoarea Tribunalului muncii, iar prin decizia nr.4484/2004, s-a respins recursul formulat împotriva acestei decizii.
În prezent cauza face obiectul dosarului Tribunalului Galați nr. 2955/C/2005, fiind suspendată în baza art.244 pct.2 cod pr.civilă până la soluționarea plângerii penale făcută de - - împotriva sa pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.
Acțiunea de față privește plata penalităților de 3% pe zi de întârziere respectiv refuzul de plată a sumei de 12.494.65 Euro reprezentând 5% din valoarea "Complexului 1" în sumă totală de 410.449,24 Euro.
A precizat reclamantul că, deși potrivit clauzei compromisorii din Convenție, litigiul ar fi trebuit să fie de competența Curții de Arbitraj de pe lângă, dat fiind decizia nr. 4484/27.05.2005 pronunțată de B s-a stabilit competența de soluționare a debitului de 12.494,65 Euro în favoarea Tribunalului Galați ca instanță de Jurisdicție a muncii.
La prima zi de înfățișare pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și admiterea cererii reconvenționale pentru constatarea nulității absolute a convenției nr. 277 din 22.01.2000, întrucât a fost încheiată în frauda legii.
Intimata a arătat că, folosind manopere dolosive, reclamantul a prezentat spre semnare în data de 22.01.2000 alături de o serie de întâmpinări și această convenție care a și fost înregistrată în registrul de intrări - ieșiri al pârâtei sub nr.277.
Însă, această convenție nu a fost prezentată la. spre înregistrare, întrucât nu îndeplinea condițiile de fond și formă pentru a fi înregistrată.
La data de 22.01.2001, între pârâtă și existau raporturi de muncă, în sensul că acesta lunar, primea 200 USD, având obligația să acorde asistență juridică și reprezentare în toate cauzele în care era implicată societatea.
Deci, nu se făcea absolut nici o distincție care să vizeze alte probleme juridice pentru care să se stabilească o remunerație diferită.
Mai susține pârâta reclamantă - - G că directorul societății nu putea să încheie această convenție fără să aibă aprobarea Consiliului de Administrație, în cazul în care actul se încheie fără avizarea prealabilă a consiliului, este lipsit de efecte juridice, fiind nul absolut.
a solicitat a se constata că normele imperative ale Legii nr.130/1990 și ale Legii nr.31/1990, au fost încălcate la momentul semnării convenției nr.277.
Pe fondul cauzei, pârâta - reconvenientă a invocat prescripția dreptului la acțiune motivat de faptul că, exigibilitatea acestor penalități s-a născut la data de 1.02.2001 când au încetat raporturile de muncă dintre părți, iar termenul de prescripție s-a împlinit la 1.02.2004.
Prin sentința civilă nr.396/10.04.2006 pronunțată de Tribunalul Galați - a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta reclamanta - -
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul pârât, ca nefondată.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă - - G și s-a constatat nulitatea absolută a Convenției nr.277 încheiată între părți la 22.01.2000 și s-a luat act că pârâta reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a stabilită că are competența să soluționeze cauza în raport de decizia nr.4484/27.05.2005 pronunțată de, care respingând recursul declarat împotriva sentinței civile nr.22/14.09.2004 a Curții de Apel Galația constatat că litigiul este de competența secției civile - litigii de muncă din cadrul Tribunalului.
Excepția prescripției dreptului la acțiune s-a respins cu motivarea că reclamanta solicită penalități de întârziere calculate pe 3 ani în urmă de la data introducerii acțiunii, astfel cum rezultă din convenția nr.277/2000 a cărei nulitate de invocă.
Pe fond, s-a apreciat că cererea reconvențională este întemeiată deoarece convenția nr.277/22.01.2000 nu a fost înregistrată la. având astfel, caracterul unui act sun semnătură privată, întocmit cu eludarea dispozițiilor Legii nr.130/1999 și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale.
Reclamantul avea contract de muncă cu pârâta pentru funcția de jurist consult, neputând pretinde decât drepturile salariale, iar pentru neplata la termen a acestor drepturi nu putea cere decât daune interese nicidecum penalități.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a formulat critici întemeiate pe disp. Art.304 pct.2,3, 7, 8, 9 cod pr.civilă.
În temeiul acestor dispoziții, recurentul a invocat nelegalitatea sentinței atacate întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța luând în considerare numai susținerile pârâtei.
A mai susținut recurentul că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar hotărârea este dată cu încălcarea legii, fiind motivată pe prevederile Codului muncii, cu toate că drepturile și obligațiile părților au fost stabilite printr-o convenție civilă de prestări servicii ce cade sub incidența Codului civil.
Recurentul a mai învederat faptul că decizia civilă nr.4484/2005 aas tabilit nulitatea clauzei compromisorii din convenția nr. 277/22.01.2000, dar celelalte clauze sunt valabile și ele trebuie aplicate.
De asemenea, art.4 pct.2 din Legea nr.31/1990 nu are nici o legătură cu condițiile de valabilitate ale convenției, iar dacă trebuia obținută aprobarea prealabilă a Consiliului de administrație, această sarcină revenea oricum angajatorului.
În ședința publică din 4.09.2006, intimata - - a solicitat suspendarea cauzei conform art.244 pct.2 Cod procedură civilă, întrucât împotriva recurentului s-a început urmărirea penală.
În aceeași ședință, Curtea de Apel Galația suspendat cauza conform disp. art.244 pct.1 Cod pr.civilă.
La 22.10.2007 s-a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol de către recurent, invocând ordonanța nr.4866/10.08.2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.
La 12.11.2007 s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, menționându-se măsura suspendării până la soluționarea plângerilor formulate împotriva Ordonanței nr.4866/P/2007.
În baza noii cereri de repunere pe rol a cauzei formulate de recurent, Curtea de Apel Galați, dispune în ședința publică din 21.01.2008, repunerea pe rol a cauzei și în condițiile care părțile au arătat că nu mai au alte cereri de formulat, Curtea a constatat că recursul este în stare de judecată, luând act și de înscrisurile care atestau procesul de fuziune în care a fost implicată pârâta.
Prin decizia civilă nr. 47/R din 23.01.2008 s-a admis recursul declarat de reclamantul pârât împotriva sentinței civile nr. 396 din 10.04.2006 a Tribunalului Galați, s-a modificat în parte sentința și în rejudecare s-a admis acțiunea civilă formulată de împotriva pârâtei reclamante - - G și în consecință a fost obligată pârâta reclamantă - - să plătească reclamantului pârât echivalentul în lei a sumei de 410.449,25 Euro la cursul oficial din ziua plății reprezentând penalități de întârziere pe perioada 20.01.2003 - 20.01.2006 și de la data introducerii acțiunii civile, respectiv 20.01.2006 până la achitarea efectivă a debitului, câte 374,83 Euro pe fiecare zi de întârziere.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de - - și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galația reținut:
Prin decizia civilă nr.4484/21.05.2005 a B, s-a stabilit doar competența de soluționare a cauzei, respectiv instanțele speciale pentru soluționarea conflictelor de muncă, întrucât și convenția civilă de prestări servicii poate fi considerată o formă a raportului juridic de muncă.
Faptul că litigiul privind neexecutarea de către pârâta - - Gac onvenției civile este soluționat potrivit jurisdicției muncii, nu anulează clauzele acesteia, prin decizia civilă nr.4484/2005 a considerându-se ca fiind nulă numai clauza compromisorie, nu și celelalte clauze ale acesteia care țin de remunerarea muncii prestate.
Prin Convenția nr.277/22.01.2000, reclamantul pârât recurent - consilier juridic, s-a obligat să o reprezinte pe pârâta reclamantă intimată - - G în fața instanțelor judecătorești în procesele civile și comerciale având ca obiect evacuarea sa din spațiile comerciale "", Complex I" și "T 127" și revendicarea imobilului din-.
Pârâta reclamantă s-a obligat ca pentru fiecare dosar în parte să-i plătească o sumă egală cu 5% din valoarea imobilului ce face obiectul litigiului (cap.II Convenție).
A mai obligat pârâta reclamantă ca în cazul obținerii unei hotărâri definitive și irevocabile favorabile societății, aceasta să-i mai achite un procent de 5% net pentru fiecare dosar (Cap.II pct.2 din Convenție).
S-a mai prevăzut în convenție că în cazul plății cu întârziere sau refuzului plății celor stabilite la pct.1 și 2 de mai sus, reclamanta să-i achite o penalizare de 3% pe zi de întârziere.
În cauza de față, reclamantul pârât a arătat că deși a câștigat procesul privind spațiul comercial "Complex I", obținând respingerea evacuării de către Consiliul Local G, a mai obținut și obligarea acestuia să-i vândă - - G spațiul (dosar nr.5998/2000 al Tribunalului Galați și nr.3983/2000 al Judecătoriei Galați ), pârâta reclamantă refuzând însă să-i achite remunerația convenită pentru acest imobil.
Instanța de fond admițând cererea reconvențională a pârâtei reclamantei - - G care a invocat că această convenție a fost încheiată în frauda legii, a constatat nulitatea absolută a acesteia.
S-a reținut de către instanță că la data încheierii Convenției nr. 277/22.01.2000 era deja încheiată Convenția nr.19/6.12.1999, înregistrată la sub nr.74500/7.12.2000.
Legea nr.130/1999 nu stabilea modalitatea de încheiere a convențiilor civile de prestări servicii și numărul acestora, chiar în cadrul aceluiași angajator la data respectivă, aplicându-se și disp. Legii nr.2/1999â1 privind cumulul de funcții potrivit căreia cumulul de funcții era permis și în cadrul aceleiași unități.
Neînregistrarea convenției civile potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.130/1999 nu atrage nulitatea absolută a convenției civile, așa cum a fost invocată de pârâta reclamantă prin cererea reconvențională, deoarece legiuitorul nu a prevăzut o asemenea sancțiune pentru neînregistrarea convenției civile în art.14 din Legea nr.130/1999 prevăzând doar sancțiunea cu amenda contravențională și aceasta doar pentru angajator.
Neînregistrarea convenției civile nu produce efecte juridice pentru că încheierea acesteia în formă scrisă constituie numai o condiție de a fi probată și nu pentru validitatea ei, ca și în situația și contractului individual de muncă.
Faptul că încheierea acestei convenții civile nu s-a făcut cu acordul Consiliului de Administrație al pârâtei reclamante, nu poate atrage nulitatea absolută a acesteia, întrucât culpa aparține conducătorului societății comerciale, iar lipsa acestei aprobări nu atrage nulitatea absolută a convenției.
În această situație pârâta reclamantă nu-ți poate invoca propria culpă ca motiv de nulitate a convenției. S-a înlăturat și susținerea că în litigiile de muncă o clauză penală este inadmisibilă, deoarece și legislația actuală, în ceea ce privește răspunderea angajatorului permite inserarea unei clauze penale în contractele individuale de muncă, ca fiind o răspundere contractuală.
Instanța a mai reținut că pârâta-reclamantă nu a dovedit plata remunerației convenită prin convenție, din întâmpinarea și cererea reconvențională depusă, rezultând refuzul plății acesteia considerând convenția ca fiind nulă.
În atare condiții, instanța a apreciat că se justifică solicitarea reclamantului pârât pentru plata penalităților pentru refuzul plății remunerației convenite, întrucât potrivit art.1068 Cod civil, acesta poate solicita separat aceste penalități, chiar înainte de executarea obligației principale.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă - - G împotriva reclamantului pârât și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.
III. Împotriva acestei deciziia formulat contestație în anulare contestatoarea- care a solicitat:
- anularea deciziei civile nr.47/21.01.2008
- suspendarea executării acestei decizii în temeiul art.319/1 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, se arată că instanța a comis mai multe greșeli materiale conform art.318 Cod pr.civilă.
Astfel, s-a dat cuvântul părților pe recurs în condițiile în care părțile erau în faza de discutare a cererii de repunere pe rol a cauzei ce fusese suspendată, astfel că dreptul la apărare al intimatei pârâte a fost încălcat, aceasta neavând cunoștință de faptul că la acest termen se va judeca recursul, ci numai cererea de repunere pe rol. Mai arată contestatoarea că instanța de recurs nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse de părți și în acest sens se face referire la certificatul de grefă prin care se adeverea faptul că ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu devenise definitivă.
Potrivit art.244 alin.2 Cod pr.civilă, suspendarea trebuia să dăinuie până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea devenea irevocabilă, ceea ce nu s-a realizat în cauza de față, iar instanța nu putea reveni asupra măsurii luate anterior.
Chiar dacă suspendarea are caracter facultativ, odată ce instanța a apreciat că această măsură se impune, nu mai poate reveni asupra ei.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă întrucât aceasta este o cale extraordinară de atac ce se poate exercita numai în cazurile prevăzute de lege, iar textele care o prevăd sunt de strictă interpretare.
Intimatul arată că, în judecarea recursului nu au intervenit greșeli materiale de genul celor reglementate de art.318 Cod pr.civilă, contestatoarea invocând de fapt greșeli de judecată.
În opinia intimatului, s-a respectat dreptul la apărare al contestatoarei, având în vedere că aceasta a fost citată pentru recurs și nu pentru repunerea pe rol a cauzei.
Cu privire la cererea de suspendare a executării se solicită respingerea ca nefondată, având în vedere că prin aceasta se urmărește amânarea actului final, respectiv executarea unei hotărâri definitive și irevocabile.
Prin cererea de completare a contestației în anulare, contestatoarea invocă dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, arătând că, decizia a fost pronunțată cu încălcarea procedurii de citare a acesteia.
Astfel, la 21.01.2008, când trebuia discutată cererea de repunere pe rol, - - a susținut că nu s-au modificat condițiile care au determinat suspendarea și a depus un certificat de grefă din care rezultă că împotriva Ordonanței nr.4866/2007 s-a formulat plângere penală, cu termen de judecată la 4.02.2008.
Instanța a respins această cerere și a repus cauza pe rol, respingând totodată cererea de amânare în vederea pregătirii apărării, acordând cuvântul pe fond, cu încălcarea disp.art.153 pct.2 Cod procedură civilă care impune citarea părților după repunerea pe rol a cauzei.
Prin încheierea nr.4363/27.06.2008a admis cererea de strămutare formulată de petenta, a trimis cauza la Curtea de APEL CONSTANȚA, păstrând actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare.
La Curteade APEL CONSTANȚA, cauza ajunsă prin strămutare, a fost înregistrată sub nr-.
La termenul de judecată din 11.11.2008, intimatul a invocat excepția de neconstituționalitate a disp.art.244 alin.1 pct.2 și alin.2 Cod pr.civilă, excepție asupra căreia Curtea s-a pronunțat prin încheiere, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât textele a căror neconstituționalitate se invocă nu constituie temei al prezentei contestații.
Intimatul a precizat în ședința publică din 9.12.2008, că a declarat recurs împotriva încheierii din 11.11.2008 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a solicitat suspendarea judecății prezentei contestații în anulare pentru înaintarea dosarului la
În ce privește cererea de suspendare a executării sentinței, a făcut dovada achitării unei cauțiuni în valoare de 160.000 RON.
IV. Analizând criticile formulate prin prezenta contestație în anulare, cât și cererile de suspendare a executării deciziei civile nr.47/23.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați și cererea privind suspendarea cauzei - formulată de intimatul reclamant,Curtea constată:
IV.1. Prima critică întemeiată pe disp. art.317 Cod pr.civilăvizează încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei - intimata și nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la competență.
Potrivit art.317 alin.1 Cod pr.civilă "hotărârea irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii".
Prin cererea de repunere pe rol a cauzei, din data de 16.11.2007, recurentul reclamant a învederat faptul că, societatea cu care se judecă a fost radiată din Registrul Comerțului, astfel că, în baza documentelor prezentate, instanța a dispus citarea în calitate de intimată pârâtă, a G, căreia i s-au solicitat relații și cu privire la soluționarea plângerii formulate împotriva Ordonanței nr.4866/P/2007 care a stat la baza suspendării cauzei.
În acest sens s-a emis adresă de către instanță, iar la termenul din 21.11.2007 pentru care a fost citată această societate în vederea soluționării recursului, s-a prezentat apărătorul societății, respectiv av., care a solicitat menținerea măsurii de suspendare până la soluționarea dosarului penal nr-.
Instanța a respins cererea de menținere a măsurii suspendării și a admis cererea de repunere pe rol a cauzei și în condițiile în care ambele părți (reclamantul prezent, iar societatea pârâtă reprezentată de avocat ales), au arătat că nu mai au alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul pe recurs constatând încheiate dezbaterile.
Nu se poate reține încălcarea dreptului de apărare al vreuneia din părți în condițiile în care, acestea au fost citate pentru acel termen de judecată, s-au prezentat în instanță și nu au justificat amânarea cauzei.
Citarea are ca finalitate încunoștiințarea părților despre existența procesului, despre locul și data judecății.
Așadar, societatea pârâtă a fost încunoștiințată prin citația primită despre data soluționării recursului și a dispus de timpul necesar pentru pregătirea corespunzătoare a apărării, chiar dacă, înainte de soluționarea recursului, instanța avea de analizat cererea de repunere pe rol a cauzei.
Așadar, Curtea nu poate reține, în prezenta contestație în anulare, incidența art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă.
IV.2. Nu se poate reține nici critica referitoare la greșita repunere pe rol a cauzei, deoarece o astfel de critică vizează aspecte ce țin de judecată și nicidecum nu pot face obiectul acestei căi de atac.
Analizând temeinicia cererii de repunere pe rol a cauzei, instanța de recurs a apreciat funcție de înscrisurile depuse de părți, că motivul suspendării cauzei, potrivit art.244 pct.2 cod pr.civilă, nu mai subzistă, ori aceasta nu poate reprezenta o greșeală materială, în sensul art.318 Cod pr.civilă.
IV.3. Potrivit art.317 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă"hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competentă".
În referire la acest text de lege, contestatoarea arată că în mod greșit cauza a fost soluționată de instanța civilă de dreptul muncii, deoarece s-a pronunțat prin două decizii cu privire la convenția nr.277/2000, respectiv decizia nr.10800/16.12.2005 prin care se analiza întreaga convenție nr.277 și se stabilea competența și decizia nr.4484/21.05.2005, prin care se analiza parțial convenția și se stabilea că litigiul este de competența dreptului muncii. Această ultimă decizia a fost luată în calcul de instanță și nu s-a observat că necompetența în recurs viza și conținutul altor convenții.
Așa cum rezultă din textul legal citat (art.317 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă) o astfel de critică poate fi obiect al contestației în anulare numai în situația în care nu s- putut invoca pe calea recursului.
Aspectele legate de competența materială a instanței s-au invocat de către reclamant cu ocazia motivării recursului, iar instanța de recurs a analizat aceste aspecte și s-a pronunțat neputând fi reținută omisiunea invocată de contestatoare.
Este reală susținerea contestatoarei cu privire la modul diferit în care s-a pronunțat asupra naturii convenției nr.277/2000 și a competenței instanței, respectiv decizia nr.10800/16.12.2005 și decizia nr.4484/21.05.2005.
Instanța de fond, cât și cea de recurs s-au raportat la decizia nr.4484/21.05.2005, pentru faptul că, cererea de față are ca obiect plata penalităților de întârziere, fiind o cerere accesorie cererii principale, prin care se solicita suma de 12.494,65 Euro reprezentând 5% din valoarea imobilului.
În acest dosar, a stabilit că litigiul este unul civil, de dreptul muncii și în condițiile acestea și cererea accesorie (de față) privind plata penalităților trebuie soluționată de aceeași instanță competentă să soluționeze cererea principală.
Oricum, fiind analizat acest aspect de către instanța de recurs, contestatoare nu mai putea reitera problemele legate de competentă pe calea prezentei contestații în anulare.
IV.4. Cu privire la incidența disp. art.318 Cod pr.civilă:
Potrivit acestui text "hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Contestatoarea invocă în motivarea contestației greșita repunere pe rol a cauzei deși dăinuia motivul de suspendare prev. de art.244 pct.2 cod pr.civilă, precum și neobservarea celorlalte convenții încheiate de părți și deciziei nr.10800/16.12.2005 pronunțată de cu privire la competență. Se mai invocă de asemenea lipsa de apărare în condițiile în care s-a judecat recursul, cu toate că judecata cauzei era suspendată.
Aceste aspecte au fost învederate și motivate și pe disp. art.317 Cod pr.civilă, iar Curtea le-a examinat anterior în prezente considerente ale deciziei.
Ceea ce dorește contestatoarea să dovedească se referă în fapt la "greșeli de judecată" ale instanței de recurs și nicidecum la greșeli materiale în sensul art.318 Cod pr.civilă.
Ori, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor ori interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procesual.
Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare conform art.318 Cod pr.civilă are un câmp limitat de aplicare și nu poate conduce la o rejudecare a recursului.
Întrucât "greșelile materiale" invocate de contestatoare țin de aprecierea probelor, și de judecata cererilor, iar instanța nu a omis să analizeze nici unul dintre motivele de casare sau modificare ale sentinței, urmează a respinge contestația în anulare și sub aspectele întemeiate pe art.318 Cod pr.civilă.
IV.5. Excepția inadmisibilității contestației în anulare, astfel cum a fost invocată de intimatul a fost respinsă, întrucât contestatoarea a invocat atât motive întemeiate pe art.318 cât și pe disp. Art.317 cod pr.civilă, astfel că aspectele privind lipsa de procedură și încălcarea dreptului la apărare nu se puteau invoca în recurs, făcând admisibilă prezenta contestație.
IV.6. Având în vedere că instanța s-a pronunțat asupra contestațieiîn anulare cu care a fost investită, constată că au rămas fără obiect, atât cererea de suspendare a cauzei (formulată de intimatul reclamant ) până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 11.11.2008, cât și cererea formulată de contestatoare cu privire la suspendarea executării.
IV.7. Pentru judecarea cererii de suspendare a executării a depus o cauțiuneîn valoare de 160.000 RON în conformitate cu disp. art.319/1 rap.la art.03 cod pr.civilă, astfel că, în condițiile în care cererea de suspendare a executării nu se mai impune a fi judecată, urmează să se dispună restituirea acestei cauțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Respinge ca rămase fără obiect cererile de suspendare a judecății și suspendare a executării.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 160.000 RON consemnată prin recipisa nr.-/1 din 10.12.2008.
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea " "., cu sediul în-, -. 1, județul G, împotriva deciziei civile nr. 47/R/23.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în G,-, - 6,. 26, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.dec.jud.-/22.12.2008
Tehnored.gref.RD/29.12.2008/ 2ex.
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu
