Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 887/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 887/

Ședința publică de la 8 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 351/9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța dispune lăsarea cauzei pentru a doua strigare.

La reluarea cauzei a răspuns avocat pentru recurentă, lipsă fiind intimații și apărătorul acestora, avocat.

Avocat arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, față de natura drepturilor solicitate de, care nu se încadrează în categoria drepturilor salariale. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința civilă nr. 351/09 mai 2008 Tribunalului Bacăus -a admis acțiunea formulată de i, ,toți i prin avocat cu sediul profesional în str. -.8,. 9 jud. în contradictoriu cu pârâta SC SA cu sediul în B sector 1,-.

A fost obligată pârâta să plătească reclamaților drepturile salariale restante constând în prime de C și de Paști, conform tabelului de la fila 17, coloana a V-a, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că:

Prin cererea înregistrată sub nr-, i, au chemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentări salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de C pe anii 2004-2006, drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă și neacordate, valoarea acestora urmând a fi actualizată cu indicele de inflație.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.

În motivarea acțiunii, i au arătat că, deși prevede acordarea de suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, acestea nu au fost acordate.

La dosar s-a depus cuantumul primelor datorate fiecărui reclamant și actualizarea acestora.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că dreptul la acțiune al lor este prescris raportat la disp. art. 283 lit. e Codul muncii. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât, începând cu 2003, urmare a negocierilor dintre reprezentanții societății s-a convenit ca aceste suplimentări să fie incluse în salariu. Acest fapt rezultă și din modificarea textului art. 168 ÎN ANUL 2005. Caracterul neclar al cauzelor art. 168. a făcut și obiectul negocierilor în cadrul Comisiei Paritare, or această comisie a confirmat intenția părților de includere a primelor în salariul de bază. Pe de altă parte, pârâta a arătat că acțiunea este și prematură deoarece astfel de sume se acordă după negociere și o astfel de negociere nu a existat. Ulterior, pârâta a renunțat să mai susțină această excepție.

În combaterea acțiunii la dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că:

Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, prin încheierea din 28.03.2008 și pe considerentele arătate în această încheiere, instanța a respins excepția prescripției.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține că, potrivit art. 168 alin. 1 /2003, s-a convenit ca salariații SC SA să beneficieze cu ocazia sărăbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu.

Alineatul 2 stabilit că pentru anul 2003, în aplicarea art. 168. și a art. 10, aceste prime solicitate în cauza de față au fost incluse în salariul fiecărui angajat, astfel încât i le-au primit în aceeași modalitate.

A arătat pârâta că includerea primelor în salariu s-a făcut nu numai în 2003 ci și în anii următori, aceasta fiind convenția și interpretarea dată de alin. 2 al art. 168 de părțile semnatare, potrivit Deciziei obligatorii a Comisiei Paritare -, dată în aplicarea art. 9

Raportat la apărărilor pârâtei, i au contestat includerea primelor în salariu, arătând că salariile au fost doar indexate de la an la an.

În verificarea susținerilor pârâtei, instanța a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile care să stabilească de la an la an, atât indexarea salariilor, cât și, distinct, includerea primelor în salarii iar proba a fost pusă în sarcina pârâtei angajatoare, în condițiile art. 287 Codul muncii.

Pârâta, prin apărător, a arătat expres că nu înțelege să avanseze cheltuielile necesare acestei probe, astfel încât instanța a fost în imposibilitate de a verifica apărările sale.

În consecință, raportat la apărările formulate și având în vedere că pârâta nu a făcut dovada plății drepturilor solicitate, instanța urmează a admite acțiunea și a obliga pârâta la plata drepturilor salariale în valoare actualizată la data plății efective.

Privitor la cuantumul primelor art. 168 vorbește de " un salariu de bază". Pârâta a susținut că salariu de bază, reprezintă, practic, un salariu de bază mediu, conform adresei nr. 2919/2007. Susținerile pârâtei nu pot fi primite deoarece adresa nr. 2919/2007 a stabilit și comunicat în 2007, salariul de bază mediul retroactiv, pe anii 2003-2007, în mod contradictoriu, cu adresele comunicate an de an, respectiv adresa nr. 313/2005, nr. 713/2006, nr.1666/2003.

Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către pârâtă care, în esență, a arătat că:

- Dreptul lor la acțiune este prescris, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.283 al.1 lit.1 din Codul muncii.

- Evoluția în timp a dispozițiilor a fost în sensul includerii drepturilor salariale suplimentare în salariu, începând cu anul 2003; voința părților a fost aceea de a include primele de Paști și de C în salariu, dovadă fiind și consemnările Comisiei Paritare.

- Mai mult, așa cum rezultă din adresa 2919/12 noiembrie 2007, salariul de bază mediu pe a crescut în fiecare an.

- In subsidiar, s-a arătat ca sumele nu unt corecte întrucât nu s-a avut in vedere salariul de baza mediu.

Recursul este nefondat urmând a fi respins. Pe lângă considerentele primei instanțe, se mai impun următoarele:

În speță nu suntem în prezența neexecutării unei clauze sau a contractului colectiv de muncă, i adresându-se instanței pentru plata unor drepturi salariale, deci norma aplicabilă este art.283 al.1 lit.c din Codul muncii.

II. Pe fondul cauzei, prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii și apreciere a probatorului.

Contractul Colectiv de Muncă la nivelul anului 2004 prevăzut în art.168 al.2 că:

"Pentru anul 2003suplimentările de la alin.1 ( de Paști și de C - )"vor fi introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " ".

În anii următori același aliniat al art.168 a căpătat forma: "În anul 2003suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articolau fost introduseîn salariul de bază al fiecărui salariat".

Având în vedere faptul că redactarea este rodul negocierilor părților, transpusă în clauză contractuală cel mai probabil de juriști, din interpretarea teleologică rezultă că, în realitate, doar în anul 2003 cele două drepturi au fost incluse în salariu.

Faptul că salariul a crescut substanțial, precum șiulterioarainterpretare dată de Comisia Paritară, în lipsa unui text expres și neechivoc care să ducă la includerea acestor drepturi pe anii 2004-2007 în salariu, nu poate duce la concluzia că acțiunea este nefondată.

III. Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, respectiv referitor la cuantumul salariului de baza mediu brut, Curtea,in lipsa unei expertize, refuzate de in prima instanța, nu poate aprecia asupra unui alt cuantum decât cel stabilit de prima instanța.

Va respinge pentru considerentele expuse recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de pârâta - GRUP împotriva sentinței civile nr. 351/09 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

GREFIER,

red.sent./

red.dec.

tehnored./2 ex.

11.12.2008

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 887/2008. Curtea de Apel Bacau