Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 900/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MURE
SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR. 900/
Ședința public din 20 mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judector
- Judector
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de M, cu sediul în Tg.M,--3, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.122 din 29 ianuarie 2008, pronunțat de Tribunalul Mure ș în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public se constat lipsa prților.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, constatându-se c recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de tax judiciar de timbru.
Vzând lipsa prților și împrejurarea c recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa ei conform art.242 Cod procedur civil, în baza actelor și lucrrilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civil nr.122 din 29.01.2008, Tribunalul Mure șar espins excepțiile lipsei calitții procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean Ma P rimarului municipiului Tg-M și a Consiliului local al municipiului Tg-M; a admis acțiunea civil formulat de reclamanta prin reprezentant legal Sindicatul Învțmântului, în contradictoriu cu pârâții Grdinița cu Program Prelungit nr.16 Tg-M, Primarul mun.Tg-M, Consiliul local al mun.Tg-M, Inspectoratul Școlar Județean M; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a unei despgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale în cuantum net de 2.524 lei, reprezentând contravaloarea orelor prestate în plus, câte dou ore sptmânal, peste norma didactic, în perioada 28.11.2004 - 28.11.2007; despgubirile astfel acordare s fie actualizate în funcție de rata inflației, calculat începând cu data scadenței lunare a fiecrei diferențe salariale și pân la data plții efective a debitului;
Instanța a admis cererea de chemare în garanție formulat de pârâții Primarul municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg-M, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat chematul în garanție s aloce în favoarea pârâților Primarul municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg-M, fondurile necesare plții drepturilor bnești acordate reclamantei prin hotrâre; a respins cererea de chemare în garanție formulat de pârâții Primarul municipiului Tg-M și Consiliul local al municipiului Tg-M, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Educației,Cercetrii și
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs pârâta DGFP M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor.
Recurentul Ministerul Economiei și Finețelor prin DGFP M, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calitții procesual pasive a Ministerului economiei și Finanțelor iar în subsidiar respingerea ca nefondat a acțiunii.
În considerentele recursului și în dezvoltarea motivului de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 pr.civ. s-a artat c cererea de chemare în judecat îndreptat împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de munc este inadmisibil întrucât între reclamant și acest pârât nu exist raporturi juridice de munc.
În alt ordine de idei se arat c potrivit disp.art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995, finanțarea instituțiilor de învțmânt se face de la bugetele locale iar sumele defalcate de la bugetul statului nu au în vedere și cheltuielile de personal, respectiv cheltuielile de salarizare.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor mai arat c toate creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achit prin sumele aprobate prin bugetele acestora de la titlurile de cheltuieli la care se încadreaz obligația respectiv. În acest sens ordonatorii de credite principali au obligația de a vira credite bugetare în condițiile legii ordonatorilor din subordine pentru efectuarea plților stabilite prin titluri executorii. Astfel fiind, obligația direct de plat nu poate subzista în sarcina pârâtului recurent.
Recursul promovat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat pentru urmtoarele considerente:
Reclamanta face parte din categoria personalului didactic, noțiune legal care include și funcțiile de educator, învțtor și institutor conform art.3 și 5 alin.1 din Legea nr.128/1997. Activitatea didactic a reclamantei, care are o vechime în învțmânt de peste 25 de ani și gradul didactic I, constituie o activitate normat potrivit dispozițiilor art.128 din Codul muncii și art.44 din legea sus citat. Art.44 alin.3 din Legea nr.128/1997 face trimitere expres la noțiunea legal de "norm a educatorului, a învțtorului sau a institutorului". Norma didactic a persoanei sus indicate reprezint un numr de ore corespunztoare activitții de învțmânt, deci este o norm de timp în accepțiunea Codului muncii, exprimat în ore, ca și în cazul celorlalte categorii de personal didactic.
Cu alte cuvinte, raportat la dispozițiile legale de mai sus, în mod firesc și legal și activitatea didactic a reclamantei se vdește a fi normat, norma didactic a acesteia fiind egal cu numrul de ore prevzute pentru un post, respectiv pentru fiecare clas sau clase simultane de școlari. Prin excepție, doar în ipoteza grdinițelor cu program sptmânal sau prelungit, posturile se normeaz pe ture.
Ca atare, este inadmisibil ca educatorii, învțtorii și institutorii, cu o vechime de peste 30 de ani și cu gradul didactic I, s nu beneficieze de reducerea normei didactice cu 2 ore pe sptmân fr diminuarea salariului.
În plus, art.45 din Legea nr.128/1997 nu distinge între diferitele funcții didactice care compun noțiunea legal de "personal didactic", astfel c nu este admisibil excluderea reclamantei de la beneficiul garantat de lege. Cele de mai sus, se întregesc și cu dispozițiile art.5 din Codul muncii, art.16 din Constituție și art.14 din Convenția European pentru Aprarea Drepturilor Omului, întrucât excluderea ar însemna o discriminare a categoriei socio-profesionale, din care face parte reclamanta.
În legtur cu calitatea procesual pasiv a Ministerului Economiei și Finanțelor în cadrul raporturilor de munc, cu caracter patrimonial, s-a statuat c pârâtul, rspunzând pentru finanțarea unitților de învțmânt preuniversitar potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 1, 2 din Legea nr. 84/1995 (republicat 17) conform crora finanțarea se asigur prin bugetele locale de la bugetul de stat și din alte surse, are obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata de ctre instituțiile bugetare a sumelor rezultate din titluri executorii. Finanțarea cuprinde atât finanțarea de baz cât și finanțarea complementar. Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 5 din aceeași lege, în finanțarea de baz sunt cuprinse cheltuielile de personal.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția General a Finanțelor Publice M, are calitate procesual pasiv în cauz, atât sub aspectul opozabilitții faț de minister a hotrârii pronunțate, cât și a executrii ei de ctre reclamant.
Faț de cele ce preced, recursul declarat de pârât este nefondat și în consecinț urmeaz a fi respins ca atare, nefiind incident motivul prevzut de art. 304 pct.9 Cod procedur civil. Din oficiu, curtea nu a reținut motive de casare de ordine public care s afecteze legalitatea și temeinicia hotrârii atacate și pe care s le pun în discuția prților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția General a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței nr. 122 din 29 ianuarie 2008, Tribunalului Mure
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședința public din 20 mai 2008.
PRESEDINTE JUDECTORI
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./2.10.2008
Jud.fond:-
Asist.jud.:-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat