Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 916/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 916
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 792 din 27.06.2007, dată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, părțile lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care nemaifiind alte cererii de formulat instanța reține cauza spre competentă soluționare
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 792/27.06.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr- a fost respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Arad.
Pentru a hotărârî astfel, prima instanță reținut în fapt următoarele:
Reclamanta în calitate de judecător la Judecătoria solicită plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005-2006, actualizată cu rata inflației la data executării.
Conform dispozițiilor art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă și a Deciziei civile nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dat interpretarea unitară și obligatorie cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41/1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în sensul că dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
Reiese deci că se impune a se considera că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001, precum și cele ale Legii nr.743/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Dar efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.
De aceea, nu este posibil să se aplice în prezent nici dispozițiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare a art.411alin. 1 din Legea nr.50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați și personalul auxiliar, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], pentru că s-ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție și reglementat prin art. 1 din Codul civil.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru anii 2001 și 2002, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, care a fost în vigoare în cei 2 ani și a produs efecte până la data de 1 ianuarie 2003.
În consecință, în baza art. 70 și urm. din Legea nr.168/1999 și art.39 din Codul munciia fost respinsă acțiunea iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Hotărârea este criticată pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătându-se că dreptul prevăzut de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 50/1996 nu i-a fost acordat reclamantei pentru perioada 2005 - 2006, iar instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile OUG nr. 33/2001, precum și ale Legii nr. 507/2003, raportat la dispozițiile art. 53din Constituția României în sensul că textele de lege prin acre a fost suspendat dreptul la prima de vacanță anuală în favoarea magistraților nu poate fi considerat că și-a produs efectele de suspendare printr-o ordonanță de urgență, dreptul câștigat neputând fi restrâns decât printr-un act normativ cu aceeași putere, care nu a fost emis.
Referitor la decizia nr. 23/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit acordarea primei de concediu pentru perioada 2001 - 2002, se arată că dispozițiile legale referitore la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, iar a considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare și după abrogarea textului de lege, ceea ce este inadmisibil.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de către recurentă, este obligatorie pentru instanțe, astfel cum prevăd dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, iar aceea hotărâre judecătorească care a soluționat probleme de drept ce a făcut obiectul recursului în interesul legii, este incidentă în speță, stabilindu-se că dreptul magistraților stabilit în baza legii nr. 50/1996 referitoare la prima de concediu a încetat să mai subziste începând cu 01.01.2003,
Pe de altă parte dispozițiile art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996, au încetat să-și producă efectele odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, s-a prevăzut că "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat"
Cu toate că prin legile bugetului de stat pe anii 2001-2002 acordarea primei de concediu a fost suspendată, ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Mai mult, în contextul succesiunii in timp a actelor normative mai sus menționate având de soluționat recursul in interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, Înalta Curte de Casație și Justiție a conchis că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG177/2002, acestea erau abrogate, iar dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal asimilate, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins.
Având în vedere cele arătate mai sus, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că Decizia XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite se referă la drepturile magistraților și a personalului auxiliar de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă doar pentru perioada 2001-2002, nefiind incidentă în speță, deoarece pretențiile reclamanților vizează prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006. Prima instanță a luat în considerare dezlegarea dată problemelor de drept judecate, iar nu perioada la care se referă hotărârile judecătorești prin care au fost soluționate diferit chestiunile de drept menționate în recursul în interesul legii, soluționat prin decizia citată anterior.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 raportat la art.3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 792 din 27.06.2007, dată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /29.06.2009
Tehnored.:DI./ 2 ex./ 29.06.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Raluca Panaitescu, Florin Dogaru
