Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 92/
Ședința publică de la 11 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL G, cu sediul în G,-, - 2,. 10, prin administrator împotriva sentinței civile nr. 1555/23.10.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantele, domiciliată în G,-, - 8,. 40 și, domiciliată în G,-, - 8,. 4, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta pârâtă SC SRL G - prin administrator avocat și intimata reclamantă, personal, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs intimata reclamantă a depus întâmpinare, după care:
Curtea a procedat la legitimarea intimatei reclamante în baza CI seria - nr. - eliberată de Poliția Municipiului G la data de 17.06.2004 - CNP -.
Intimata reclamantă învederează instanței că intimata nu se poate prezenta în instanță motivat de faptul că este internată în spital. Nu solicită termen pentru lipsă apărare și invocă excepția de tardivitate a recursului declarat în cauză, acesta fiind înregistrat la 04.01.2008.
Curtea, verificând dacă termenul de recurs a respectat dispozițiile 101 și 102 Cod procedură civilă, constată că recursul este declarat în termenul legal avându-se în vedere că procesul-verbal de comunicare a hotărârii recurate către societatea pârâtă s-a încheiat la data de 19.12.2007 și ștampila poștei aplicată pe plicul în care a fost comunicată cererea de recurs este 28.12.2008.
Apărătorul recurentei învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Intimata reclamantă învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Curtea, pune în discuție apărătorului recurentei aspectul că cererea reconvențională despre care s-a făcut vorbire în motivele de recurs nu face obiectul recursului de față, cu atât mai mult cu cât societatea recurentă a susținut că pretențiile solicitate prin reconvențională sunt disjunse, formând cadrul procesual al altei cauze și urmează a fi soluționate în cadrul acelui dosar.
Apărătorul recurenteiapreciază că de modul cum vor fi soluționate pretențiile societății invocate prin cererea reconvențională depinde și modul de soluționare al prezentului recurs motiv pentru care solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar copia hotărârii prin care s-a soluționat cererea reconvențională.
Precizează că societatea nu poate fi de acord cu încetarea contractului de muncă al celor două salariate deoarece acestea au obligația de a presta activități timp de 2 ani așa cum a fost încheiat și contractul de muncă. Reclamantele sunt angajate ca gestionare și sunt supuse Legii nr. 22 având obligația să plătească angajatorului 74 milioane lei pentru că au părăsit postul fără ca angajatorul să-și dea acceptul.
Precizează că societatea recurentă nu a făcut inventar, magazinul funcționează și în prezent și societatea este supusă verificării Administrației Financiare, Curții de Conturi, etc.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, nemaifiind cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenteifață de susținerile anterioare solicită admiterea recursului, obligarea intimatelor reclamante la predarea gestiunii și la efectuarea inventarului, urmând apoi ca acestea să-și dea demisia și angajatorul să ia act de demisia lor după închiderea gestiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata reclamantăsolicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele descrise în întâmpinare. Susține că angajatorul le-a dat afară de la locul de muncă, evidența magazinului o ținea administratorul personal.
Deși ambele reclamante au făcut cerere pentru a preda gestiunea administratorul societății a pus sigiliu nepermițându-le acest lucru. Marfa este deteriorată iar în trei rânduri s-au prezentat la magazin pentru a face inventarul dar angajatorul nu și-a data acceptul. Mai mult, la acest moment apreciază că nici nu mai există marfa existentă la data de 15.05.2007.
Pentru motivele invocate solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1555/23.10.2007 a Tribunalului Galați, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâta
S-a constatat că raporturile de muncă au încetat prin demisie la data de 22.05.2007.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantelor drepturile salariale pe perioada 01-18 martie 2007.
A fost obligată pârâta să elibereze carnetele de muncă ale reclamantelor completate cu mențiunile corespunzătoare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamantele și au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL G, încetarea activității prin demisie, începând cu 22 mai 2007, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 1-18 mai 2007 și restituirea cărților de muncă.
Motivându-și în fapt cererea, au arătat că au solicitat prin cerere scrisă demisia de la societatea pârâtă, însă au fost refuzate.
Totodată au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante aferente lunii mai 2007.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta SC SRL G nu a formulat întâmpinare și a depus cerere reconvențională.
La termenul din 19.10.2007, Tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală, având în vedere faptul că aceasta se afla în stare de judecată.
La termenul din 23.10.2007 au fost extrase din dosar filele 19-21 reprezentând cererea reconvențională formulată de pârâtă care s-a disjuns de cererea principală în vederea soluționării separate în dosarul nou format cu nr- (potrivit referatului de la fila 17 la dosar).
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța reținut următoarele:
Reclamantele și au fost salariate ale societății pârâte SC SRL G în funcția de vânzătoare, potrivit copiei contractului individual de muncă (filele 4-7 la dosar).
Prin adresele nr. 16699/29.06.2007 și nr. 17777/11.07.2007 emise de Inspectoratul Teritorial d e Muncă G către reclamante (filele 2-3 la dosar), acestea au făcut dovada că au solicitat prin demisie încetarea raporturilor de muncă cu pârâta.
În conformitate cu disp. art. 79 (1)(2)(3) Codul Muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz; refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acestuia prin orice mijloc de probă; salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.
Având în vedere dispozițiile legale invocate și considerentele arătate instanța a constatat că raporturile de muncă ale reclamantelor cu pârâta au încetat prin demisie, începând cu 22.05.2007.
Pârâta, nefăcând dovada achitării drepturilor salariale aferente perioadei 01-18 mai 2007, instanța a obligat-o la plata acestora către reclamante în temeiul disp. art. 154 (1)(2), 155 și 163 (1)din Codul muncii.
De asemenea, în baza disp. art. 40 lit. h din Codul muncii, a obligat pârâta la eliberarea carnetelor de muncă ale reclamantelor cu mențiunile corespunzătoare efectuate la zi.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta G, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, obligarea intimatelor să predea marfa din magazinul alimentar pe bază de proces-verbal și liste de inventariere pentru a putea fi descărcate de gestiune.
A precizat că cererea reconvențională a fost disjunsă iar dosarul se află pe rolul Tribunalului Galați.
A motivat că, intimatele au fost angajate la societate ca gestionare pe perioadă nedeterminată, în baza Legii nr. 76/2002 actualizată și a Convenției nr. 1003/2006, respectiv nr. 10139/2006 încheiate cu M G, din rândul șomerilor de peste 45 de ani, dar cu obligația să mențină raporturile de muncă a acestora cel puțin 2 ani de la data încheierii convenției iar în caz contrar, angajatorul fiind obligat să restituie în totalitate agenției sumele încasate pentru fiecare persoană.
A considerat că soluția primei instanțe este nefondată atunci când afirmă că nu a depus întâmpinare și nu a formulat cerere reconvențională întrucât acestea au fost depuse la dosar însoțite de mijloace de probă.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299-316. pr. civilă.
A depus la dosar înscrisuri în susținerea recursului.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește motivul de recurs referitor la faptul că angajatorul este obligat să restituie către AJ. G, sumele încasate pentru angajate, în cazul în care acestea încetează raporturile de muncă, apreciem că acesta este neîntemeiat.
Astfel, din adresa nr. 5844/28.05.2007 emisă de către G către recurenta pârâtă, rezultă că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 și ale convențiilor nr. 1003/01.02.2006 și 10139/09.03.2006 încheiate de unitatea recurentă cu G, angajatorii care încadrează în muncă pe perioada nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sunt obligați să mențină raporturile de serviciu ale acestora cel puțin 2 ani de la data încheierii convenției.
Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale persoanelor sus-menționate, anterior termenului de 2 ani, sunt obligați să restituie în totalitate, agenției, sumele încasate pentru fiecare persoană, la care se adaugă dobânda de referință a BNR în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, dacă încetarea a avut loc din următoarele motive:
A) încetarea raportului de muncă în temeiul art.55 litera b),art.56 lit. c),e)șif)șiart. 65din Legea nr. 53/2003, modificată și completată;
B) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 84 alin. 1 lit. b), alin. 2 lit. e) și alin. 4 lit. c) din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată.
Ori, reclamantele intimate au solicitat recurentei pârâte să le aprobe cererea de demisie, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 15 din dosarul de fond.
Încetarea raporturilor de muncă prin demisie (deci ca urmare a voinței unilaterale a angajatului) este reglementată prin disp. art.55 literadin Codul muncii rap. laart. 79din Codul muncii.
Analizând conținutul adresei emisă de G indicată mai sus și invocată chiar de către recurentă, rezultă că încetarea raporturilor de muncă prin demisie nu se regăsește printre cazurile în care unitatea trebuie să restituie agenției sumele încasate pentru fiecare persoană.
Demisia este o consecință a principiului libertății muncii, consacrat de art. 41 alin. 1 din Constituție, conform căruia alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere.
În aceste condiții, angajatorul nu are nici un temei legal pentru a nu accepta o cerere de demisie, și procedând în acest mod, recurenta a încălcat principiul libertății contractuale și a libertății muncii.
În consecință, motivul de recurs nu este întemeiat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
În ce privește susținerea recurentei în sensul că nu s-a consemnat că a depus întâmpinare și cerere reconvențională, observăm că, în considerentele hotărârii recurate, este menționat faptul că pârâta a depus cerere reconvențională.
Însă, după cum a precizat chiar și recurenta, cererea reconvențională a fost disjunsă prin Încheierea din data de 19.10.2007 a Tribunalului Galați și s-a dispus formarea unui alt dosar.
Ca urmare a acestui act procesual, instanța de recurs nu este învestită cu soluționarea cererii reconvenționale ci doar a acțiunii principale în care societatea recurentă are doar calitatea de pârâtă.
În ceea ce privește întâmpinarea, într-adevăr, instanța a consemnat că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
Însă, apreciem că acest fapt nu poate constitui motiv de recurs și nu s-a produs recurentei pârâte nici o vătămare intereselor sale atât timp cât apărătorul pârâtei a pus concluzii pe fondul cauzei la data de 19.10.2007, așa cum rezultă din Încheierea de ședință, și a expus în fața instanței motivele avute în vedere pentru poziția sa procesuală de respingere a acțiunii ca nefondată.
Așa cum am arătat mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată în baza unei situații de fapt reținută corect din probele administrate astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut ca întemeiat.
Nu se poate reține susținerea recurentei exprimată în sensul că instanța de fond trebuia să oblige pe reclamante să predea produsele din magazin pe bază de proces-verbal și liste de inventariere deoarece cererea reconvențională a fost disjunsă și formează obiectul unui alt dosar, soluția din acel dosar nedepinzând de soluția de prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, recursul formulat este apreciat ca nefondat și, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL G, cu sediul în G,-, - 2,. 10, prin administrator împotriva sentinței civile nr. 1555/23.10.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
: - -
: 2 ex.//07 Martie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică