Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 920/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 920/2009
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, -IA, împotriva sentinței civile nr. 840/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că Ministerul Justiției prin întâmpinarea depusă la dosar ridică excepția tardivității recursului.
Instanța constată că hotărârea a fost comunicată reclamanților în data de 19.11.2007, iar recursul a fost depus în data de 22.11.2007, astfel că excepția invocată este nefondată sens în care va fi respinsă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civila înregistrata pe rolul acestei instanțe sub dosar nr-, reclamanții, -, -, -, -, -, -IA, și au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL ALBA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. obligarea pârâților de ordinul 1, 2 și 3 la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada aprilie2004-aprilie 2007, actualizată, în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective a acestora;
2. precum si in continuare acordarea acestei indemnizații de 10%din salariul brut,până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate;
3. obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei trei pârâți pentru perioadele sus menționate;
4. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Alba Iulia.
Art.6 alin.2 din Codul muncii, consacră pentru toți salariații principiul ca pentru muncă și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în disp. art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, nr.OG137/2000, modificate prin Legea nr.27/2004, în art.1 alin.2 statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.53 din Constituția României, referindu-se la restrângerea unor drepturi sau al unor libertăți, în alin.2 prevede: "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicabilă în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății".
Prin urmare, personalul auxiliar de specialitate din componența judecătoriei Alba Iulia, în afara celor de la executări penale si secția comerciala, sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, în vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate întrucât îndeplinesc în virtutea funcțiilor o muncă egală cu primii și trebuie să beneficieze de toate sporurile de toate sporurile acordate acestora, eliminând astfel discriminarea pentru încălcarea principiului egalității între salariați: salariu egal la muncă egală.
În drept: art.6 alin.2 din Codul muncii, OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004 (art.1 alin.2), art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.20 și 53 din Constituția României.
A fost depusă practică judiciară în materie.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamanți având în vedere prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de acest articol persoana care are atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat.
Personalul auxiliar care nu participă la activitățile menționate de articolul arătat nu poate beneficia de procentul în discuție.
Nu există nici o stare de discriminare între grefieri, deoarece așa cum a statuat și Curtea Constituțională, principiul egalității nu se opune ca lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 16 alin. 2 din Codul muncii, deoarece nu se poate reține o muncă egală.
Pârâtul CNCD a depus la dosar punctul său de vedere prin care arată in esența, că in analizarea spetei trebuie avut in vedere daca diferențierea celor doua categorii de grefieri este justificata obiectiv.
Judecătoria Alba Iuliaa depus fișa postului pentru grefierii ce au calitatea de reclamanți.
Prin întâmpinare Ministerul Finanțelor Publica a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând excepția invocata, instanța a apreciat-o ca întemeiată și a admis-o întrucât nu exista raport juridic obligațional direct intre reclamanți si acest pârât raportat la obiectul cauzei.
Prin sentința civilă 840/2007 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -IA, și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, TRIBUNALUL ALBA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamantele nu se încadrează în dispozițiile art. 19 pct. 3 din Legea 50/1996, nefiind suficient pentru beneficia de indemnizația de 10 % din salariu să fie menționate în fișa postului ca și atribuție de serviciu una din activitățile menționate în acest articol, fără participarea efectivă la aceste activități, indemnizația respectivă fiind acordată tocmai pentru activitatea suplimentară depusă de grefierii care pe lângă activitățile specifice ședinței de judecată prestează o muncă în plus.
Discriminarea ar exista doar în momentul în care grefierii care ar desfășura muncă suplimentară ar primi un salariu egal cu cei care nu desfășoară astfel de activități.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și în rejudecare admiterea acțiunii.
În expunerea de motive arată că pe lângă activitatea din ședințele de judecată, aproape toți grefieri efectuează și alte activități cum ar fi: emiterea mandatelor europene, mandatele de arestare preventivă, serviciul de permanență, evidența secretă a înregistrărilor ședințelor de judecată, activități care au apărut după anul 2000 și care nu puteau fi cuprinse în art. 19 din Legea 50/1996.
Instanța nu a verificat faptul că la sectorul falimente se primește sporul de 10 % indiferent dacă se rulează sau nu vreun dosar într-o anumită lună.
Drept urmare, apreciază că discriminarea există între aceste categorii profesionale, cu atribuții suplimentare diferite, astfel că sub acest aspect hotărârea atacată este nelegală.
În drept mai invocă dispozițiile art. 41 al.2 și 53 din Constituția României, Codul muncii, Legea 24/2000, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii 387/2005, OG83/2000, OG8/2007, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG137/2000, Legea 48/2000, Legea 27/2004, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului ratificată prin Legea 103/2006, Carta Socială Europeană Revizuită ratificată prin Legea 74/1999, Convenția OIM 100/1951 ratificată prin Decretul 213/1957.
În cauză a formulat și depus întâmpinare Ministerul Justiției și Libertăților B (filele 92- 95), prin care s-a invocat excepția nulității recursului, față de dispozițiile art. 303,304 cod procedură civilă și art. 80 din Legea 168/1999.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 3041cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 312 cod procedură civilă, în timp ce recursul celorlalte reclamante va fi respins ca nefondat, avându-se în vedere cele ce urmează:
Reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Alba Iulia în perioada pentru care solicită drepturile salariale reprezentând sporul de 10 % prev. de art. 19 pct. 3 din Legea 50/1996.
Potrivit acestei norme legale " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretari ai comisiilor de cercetare a averii beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 15 al.(1) ( 10 % din salariul de bază brut), care se aplică în mod corespunzător. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
În legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor acestui text legal, prin Decizia nr. 24 din 12.05.2008 pronunțată de I, Secțiile Unite în dosarul nr. 7/2007, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă și s-a stabilit că dispozițiile art. 19 al.(3) din Legea 50/1996 și ale art. 3 al.(8) din OG8/2007 se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri, expres și limitativ prevăzute de normale mai sus menționate.
Având în vedere că această decizie este obligatorie în virtutea dispozițiilor art. 329 al. 3 cod procedură civilă, analizând legalitatea și temeinicia pretențiilor reclamantelor, se constată că doar în privința reclamantei acestea sunt întemeiate, însă doar parțial, respectiv pentru lunile noiembrie 2004, ianuarie, martie și aprilie 2005.
Aceasta pentru că din fișele posturilor depuse la dosar și din adresa nr. - emisă de Judecătoria Alba Iulia rezultă că în perioada menționată în acțiune reclamanta a efectuat activități la compartimentul executări contravenționale, în completare cu reclamanta, reclamanta fiind desemnată la compartimentul executări penale.
Din adresa nr. - emisă de Judecătoria Alba Iulia rezultă că reclamanta a beneficiat de sporul de 10 % prevăzut de art. 19 al. 3 din Legea 50/1996 în perioadele ianuarie - octombrie 2004, decembrie 2004 și februarie 2005. Alăturat se depune copia statelor de plată din care se desprinde concluzia că această reclamantă nu a beneficiat de acest spor în lunile noiembrie 2004, ianuarie, martie și aprilie 2005, sens în care acțiunea sa va fi admisă doar în parte, în conformitate cu cele anterior reținute.
Restul reclamantelor, după caz, fie au fost remunerate pentru activitățile desfășurate potrivit art. 19 al.(3) din Legea 50/1996, fie nu au desfășurat astfel de activități.
În ce privește critica vizând discriminarea, se constată că această stare nu există între grefierii care participă și cei care nu participă la activitățile prevăzute de art. 19 al.3 din Legea 50/1996.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului ce desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este diferiră de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar. În acest sens Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele care se află în situații diferite.
De asemenea, dispozițiile art.19 din Legea nr.50/1996 contrar susținerilor recurentelor, nu contravin prevederilor art.6 alin.2 Codul muncii care consacră principiul potrivit căruia pentru munca egală salariații sunt retribuiți în mod egal atâta vreme cât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile în discuție nu poate afirma că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului.
În același timp, prin Hotărârea nr.333/08.10.2007 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a statuat că instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite nu este contrară art.16 alin.1 din Constituția României.
Față de aceste aspecte, Curtea va admite recursul reclamantei și va respinge celelalte recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 840/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților B și TRIBUNALUL ALBA și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10 % din salariul brut aferent lunilor noiembrie 2004, ianuarie, martie și aprilie 2005 actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective a acestora.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de reclamantele, -, -, -, -, -IA, și împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
34 ex. /27 Octombrie 2009
Jud. fond., /
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria