Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 943/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 943/

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Roxana Maria

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenții, (), )., (, )., C, și împotriva deciziei civile nr.135/M/6.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa revizuenților, () -, (), (), -, (), C, și, precum și a intimaților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și finanțelor prin DGFP C, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Covasna și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse, prin serviciul registratură, note de ședință formulate de intimat pârât Ministerul Justiției.

Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.

Față de excepția necompetenței materiale a instanței, invocată prin întâmpinare de către DGFP C ( fila 54 dosar revizuire), instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin cererea de revizuire înregistrată la această instanță sub nr- revizuenții, () -, (), (), -, (), C, și au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 135/2008 a Curții de APEL BRAȘOV, anularea acesteia și în rejudecarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1365/2007 a Tribunalului Covasna, să fie menținută această sentință.

În motivarea cererii se arată că, în situații similare cu a revizuenților, aceiași instanță de judecată, a pronunțat o soluție diametral opusă cu cea pronunțată în dosarul a cărui revizuire se solicită.

Prin urmare revizuenta apreciază că în speță sunt hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate, sens în care sunt întrunite condițiile prevăzute de disp. art. 322 pct 7 din Cod procedură civilă

Examinând cererea de revizuire în raport de criticile invocate, prin raportare la considerentele deciziei civile atacate, instanța reține în fapt următoarele:

Decizia civilă nr. 135/2008 a Curții de APEL BRAȘOV, a cărei revizuire se solicită în prezentul dosar, vizează pretențiile reclamantei în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Târgu Secuiesc, constând în spor de 10% A fost invocată cu titlu de comparație, decizia civilă nr. 872/2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV, într-o speță similară, având ca obiect acordarea sporului de 10% însă pentru alți reclamanți.

Așadar revizuenții susțin că decizia 135/2008 a Curții de APEL BRAȘOV prin care s-a soluționat irevocabil cererea reclamanților - personal auxiliar la Tribunalul Covasna având ca obiect acordarea sporului de 10% este potrivnică deciziei 872/2007 pronunțată de aceeași instanță.

Intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP a formulat întâmpinare prin care invocă excepția necompetnței materiale a Curții de APEL BRAȘOV susținând că potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă material să soluționeze cererea de revizuire.

Față de temeiul de drept pe care se întemeiază cererea de revizuire, instanța apreciază că sunt incidente disp. art. 323 al 2 din Cod procedură civilă conform cu care în cazul disp. art. 322 pct 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Prin urmare competența de soluționare a cauzei revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, sens în care urmează ca prin prezenta decizie să admită excepția invocată, să fie dispusă declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, invocată de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:

Declină competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de reclamanții, () -, (), (), -, (), C, și - personal auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului în temeiul art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă împotriva deciziei 135/6.02.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BRAȘOV, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță competentă material.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 12 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red AP 18.11.2008

Dact AG 19.11.2008/ 3 ex

Jud fond /

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR Nr-

Din 21 2008

Către,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr- al Curții de APEL BRAȘOV, numerotat și sigilat, conținând 93 file, spre competentă soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenții, () -, (), (), -, (), C, și împotriva deciziei civile nr.135/M/06.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-, otrivit p. dispozițiilor deciziei civile nr.943/M din 12 2008 pronunțată de această instanță.

Menționăm că, la prezenta cauză, mai sunt atașate următoarele dosare:

- dosarul civil nr- al Tribunalului Covasna - 284 file sigilate

- dosarul civil nr- al Curții de APEL BRAȘOV - 39 file sigilate

Președinte,

-

Grefier

-

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 943/2008. Curtea de Apel Brasov