Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.95/
Ședința publică din 18 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTIȚIE,cu sediul în B,str.-,nr.14,sector 5 împotriva sentinței civile nr.732/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, intimații-reclamanți, -, și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâta PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, intimații-reclamanți, -, și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată;recurenta pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă;după care:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.631/113/15.02.2007 la Tribunalul Brăila reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru a fi obligați la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006, egală cu îndemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, calculată corespunzător perioadelor în care fiecare din reclamanți și-a desfășurat activitatea, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației la data executării.
În motivarea acțiunii civile reclamanții,personal auxiliar în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoriile B,F și Însurăței au susținut că potrivit art. 411din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările ulterioare, magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza acestei legi, au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, la o primă egală cu îndemnizația brută, sau după caz, cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, însă acest drept nu le-a fost acordat la efectuarea concediilor de odihnă din anii 2005 și 2006, întrucât, prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispoziției legale menționate.
În drept, au invocat dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, art. 38 din Codul Muncii, art. 41 și art. 53 din Constituția României.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii față de Decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție și față de dispozițiile legale succesive de suspendare a aplicării art. 411din Legea nr. 50/1996 (fila 30 -dosar fond).
Totodată, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în baza art.60-63 din Codul d e procedură civilă, pentru ca această instituție să fie obligată la asigurarea fondurilor bănești necesare achitării primelor de vacanță (fila 55-dosar fond).
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județul B, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată față de prevederile Legii nr.500/2002 (fila 5- dosar în rejudecare).
Prin sentința civilă nr.241 din 12.03.2007 Tribunalul Brăila a admis acțiunea civilă a reclamanților.
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concedii pe anii 2005 și 2006,actualizată cu rata inflației la data plății.
Curtea de APEL GALAȚI,prin decizia civilă nr.573 din 18.06.2007 pronunțată în dosarul nr- a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat sentința civilă nr.241/2007 a Tribunalului Brăila și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Brăila sub nr-.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii civile a reclamanților ca nefondată.
În motivarea întâmpinării au susținut că plata primei de vacanță dispusă prin art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 astfel cum a fost introdus prin nr.OG83/2000 a fost suspendată succesiv prin nr.OUG33/2001,Legea nr.743/2001,Legea nr.631/2002,Legea nr.507/2003,Legea nr.511/2004,Legea nr.379/2005 -legi bugetare până la 31.12.2006.
A mai arătat că prin legile bugetului de stat s-au prevăzut volumul cheltuielilor pe destinație.
A solicitat să se admită cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată.
A arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
A susținut că Ministerul Finanțelor Publice exercită doar controlul față de constituirea,repartizarea sau utilizarea resurselor financiare ale statului și examinează proiectele propuse de ordonatorii principali de credite.
Aceste raporturi,a arătat Ministerul Finanțelor Publice nu stabilesc obligativitatea sa de a adopta un proiect de rectificare bugetului Ministerului Public,conform art.19 din Legea nr.500/2002,mai mult decât atât nu el adoptă legile de rectificare bugetară, ci Parlamentul conform art.17 (1) din Legea nr.500/2002.
Prin sentința civilă nr.732 din 28.11.2007 s-a admis acțiunea civilă a reclamanților, și.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să plătească reclamanților drepturile bănești privind prima de vacanță aferentă anilor 2005 și 2006 actualizate cu rata inflației la data plății.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate din de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, F și Însurăței.
În anii 2005 și 2006 nu au beneficiat de primele de concediu prevăzute de art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești, modificată și completată prin nr.OG 83/2000, întrucât, prin acte normative succesive, respectiv art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 al.5 din Legea nr.379/2005, a fost suspendată aplicarea dispoziției legale menționate.
Conform art. 38 din Codul Muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă.
Art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările ulterioare, magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza acestei legi, au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, la o primă egală cu îndemnizația brută sau după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea textului a fost suspendată pe anul 2005 prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 privind bugetul de stat.
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 se constituie în reglementare cu caracter special pentru cei care se află în raporturi de serviciu cu instituțiile publice.
Actele normative referitoare la bugetul de stat nu au abrogat articolul privind prima de concediu, ci doar au limitat beneficiul drepturilor pe o perioadă determinată.
Dispozițiile actelor normative speciale au caracter imperativ, având în vedere faptul că acestea privesc instituțiile publice finanțate de la bugetul statului, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul Muncii.
În consecință, faptul că aplicarea textului de lege pe o perioadă a fost suspendată, iar dispozițiile de suspendare nu au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.38/2005 de către Curtea Constituțională, nu duce la concluzia că personalul auxiliar a pierdut definitiv dreptul de a beneficia de sumele ce li se cuvin în baza art. art.41 din Legea nr.50/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000.
Concluzia de mai sus se impune cu atât mai mult cu cât, conform art. 41 din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar art.53 din legea fundamentală stabilește limitativ situațiile de excepție în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns prin lege.
Totodată, textul prevede în mod expres că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
În ceea ce privește Decizia nr. XXIII publicată la 15.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta privește anii 2003-2004.
Tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților și a obligat instituțiile pârâte la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu pe anii 2005 și 2006.
Având în vedere intervalul existent dintre perioada pentru care drepturile sunt datorate și data plății lor efective, cererea subsecventă de obligare a pârâților la plata sumelor actualizate în funcție de rata inflației până la achitarea integrală a acestora,Tribunalul a considerat că este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul Muncii.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Cererea de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor a fost motivată pe competențele acestei instituții în elaborarea bugetului de stat, respectiv în asigurarea fondurilor necesare pentru plata sumelor datorate reclamanților,a reținut instanța de fond.
Având în vedere faptul că instituția pârâtă, în calitatea sa de ordonator de credite, are posibilitatea de a solicita alocarea fondurilor bănești necesare achitării sumelor datorate în baza titlurilor executorii, cererea de chemare în garanție, formulată în baza art. 60 din Codul d e procedură civilă, este nefondată,a reținut instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând- netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului declarat pârâtul recurent a susținut că acordarea primei de vacanță prevăzută de art.411alin.1 din Legea nr.50/1996 modificată prin nr.OG83/2000 a fost suspendată succesiv până la 31.12.2006 prin legile bugetare anuale - Legea nr.743/2001,Legea nr.631/2002,Legea nr.507/2003,Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005.
A mai arătat că pentru personalul auxiliar prima de vacanță a fost reglementată prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar.
În atare condiții,a arătat recurenta plata acestor drepturi pentru anii 2005 și 2006 este nefondată.
A mai susținut recurentul pârât că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea la plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației deoarece în calitate de instituție bugetară nu poate înscrie în buget nici o sumă fără o bază legală.
A arătat că fondurile alocate pentru 2007 prin Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe 2007 nu cuprinde distinct un capitol pentru plata acestor diferențe.
S-a mai susținut de către recurentul pârât că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
A susținut că potrivit art.131 (1) din Legea nr.304/2004 între cele două instituții există o obligație de garanție întrucât activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
A mai arătat că chematul în garanție are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor sau proiectelor de rectificare a acestor bugete de către ordonatorii principali de credite.
În atare condiții,a arătat recurentul pârât,în calitate de ordonator principal de credite nu poate dispune de fonduri bugetare pentru plata acestor diferențe astfel că este obligat să procedeze la elaborarea unui procent de rectificare a bugetului pe anul 2007,care să includă sumele necesare plății acestor drepturi bănești solicitate.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile ca nefondate.
În drept și- întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului,de dispozițiile legale aplicabile în cauză,de criticile formulate,cât și de disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Faptul că acordarea primei de vacanță a fost suspendată prin legile bugetare pentru anii 2005 și 2006 nu înseamnă că dreptul a fost înlăturat.
De altfel legile bugetare au aplicabilitate anuală astfel că odată cu încheierea anului calendaristic încetează și efectul suspendării.
Legile nr.511/2004 pentru anul 2005 și nr.379/2005 pentru anul 2006 și-au încheiat efectele la 31.12.2005 și respectiv 31.12.2006,astfel că dreptul la prima de vacanță există și poate fi solicitat în cazul neacordării lui.
Dreptul la prima de vacanță pentru personalul auxiliar a rămas în vigoare până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007 el fiind preluat de acest act normativ.
Nu poate fi primită nici susținerea că în mod greșit s-a dispus actualizarea cu indicele de inflație a dreptului cuvenit și neacordat la timp.
Potrivit art.269 din Codul Muncii angajatorul este obligat să- despăgubească pe salariat în cazul în care îi produce un prejudiciu din culpa sa.
Ori neplata la timp a unui drept cuvenit este de natură a produce prejudicii urmare devalorizării monedei.
Susținerea pârâtului recurent că nu dispune de sumele pentru plata actualizată a drepturilor solicitate este o problemă de executare.
Recurentul pârât în calitate de ordonator principal de credite este în măsură să solicite rectificarea bugetului alocat în funcție de aceste sume.
Nu este întemeiată nici susținerea că în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Faptul că recurentul pârât este finanțat de la buget în calitate de instituție bugetară nu justifică chemarea în garanție a acestui minister.
Ministerul Finanțelor Publice are ca rol,recunoscut chiar de recurent, de a elabora proiectul bugetului de stat și proiectele de rectificare a acestora pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, printre care și recurentul pârât, proiecte pe care le prezintă Guvernului și care sunt înaintate Parlamentului care le aprobă.
Așa după cum menționează chiar recurentul pârât el este cel care întocmește proiectul de rectificare a bugetului alocat în care include toate sumele necesare unor cheltuieli necesare inclusiv cele pentru salarii.
Pentru toate aceste motive curtea reține că criticile întemeiate pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate și întrucât nu sunt motive pentru aplicarea în cauză a art.3041Cod procedură civilă astfel că în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.732 din 28.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/07.04.2008
Tehnored./08 Aprilie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
