Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 951/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 951/2009

Ședința publică de la 05 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 7 aprilie 2009 în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru pârâta intimată - SA B, lipsă fiind reclamanta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Completul de judecată s-a constituit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin participarea judecătorului din planificarea de permanență, conform aspectelor menționate în procesul verbal de incidență procedurală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Avocat pentru intimata pârâtă solicită anularea recursului ca nesemnat de reclamanta recurentă.

Instanța constată că reclamanta recurentă nu a fost acoperit viciul de nesemnare a recursului și lasă cauza în pronunțare.

C DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin încheierea de ședință din data de 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar - s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 al. 2 din Legea nr.53/2003, cu care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarul nr- al Tribunalul Hunedoara prin încheierea din aceeași dată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în dosar - Curtea Constituțională a fost sesizată deja cu aceeași excepție de neconstituționalitate ca și în prezentul dosar, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 29 al. 5 din Legea nr. 47/1992 republicată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu îndrumarea de a se pune în discuția părților excepția nulității absolute a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâtă și pentru ca instanța să se pronunțe cu privire la excepția invocată.

În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea încheierii atacate în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În expunerea de motive arată că instanța de fond s-a pronunțat pe cererea de sesizare a Curții Constituționale, fără a pune în discuția părților excepția nulității absolute a cererii de sesizare, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. 4 și art. 137 al. 1 Cod procedură civilă.

Consideră așadar că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 au fost încălcate, așa încât în speță devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

În al doilea rând învederează faptul că încheierea este greșită și pentru motivul că analizarea motivelor invocate de pârâtă în susținerea cererii sale nu constituie atributul Curții Constituționale ci al instanței de judecată, singura aptă să interpreteze și să aplice dispozițiile legale.

Apreciază, de asemenea, că sesizarea Curții Constituționale este inoportună și inutilă, având în vedere că excepția invocată de pârâtă a fost deja soluționată prin Decizia Curții Constituționale nr.254/24.02.2009.

În drept invocă art.244/1 al.1, art. 304 pct.5 și 9, art. 312 Cod procedură civilă și art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Intimata nu a depus întâmpinare în cauză. Prin concluziile de la acest termen a solicitat constatarea nulității recursului ca urmare a faptului că recursul nu a fost semnat de către recurenți.

CURTEA se va pronunța mai întâi asupra nulității cererii de recurs, nulitate invocată de către intimata pârâtă.

Potrivit art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura va fi declarată nulă.

La alin. 2 se menționează că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății, iar dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare.

Aceste dispoziții sunt incidente și în materia recursului având în vedere prevederile art. 316 raportat la prevederile art. 298 Cod procedură civilă.

În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea să procedeze la semnarea recursului sub sancțiunea nulității acestuia, fără însă a da curs acestei dispoziții până la termenul acordat în acest sens.

În consecință, devin incidente prevederile art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care Curtea va declara nul recursul reclamantei împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Hunedoara în ședința publică din 7.04.2009 în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declară nul recursul declarat de reclamanta - împotriva încheierii din ședința publică din 7.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. /14.10.2009

Tehnored. MC.

2ex.

.jud.fond:,

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 951/2009. Curtea de Apel Alba Iulia