Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 952/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 952/
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B,- bis, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 441/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B, str. -, km 5, jud. B, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Cererea de chemare în judecată
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru a fi obligată să îi elibereze următoarele înscrisuri: certificatul de înmatriculare a autoremorcherului cu număr de înmatriculare 31-BR-1036, în prezent -; foile de parcurs din 1986-1996 și deconturile (chiria) remorcherului; condica de registru 1990-1996; ștatele de plată 1986-1996.
A solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând următoarele sporuri din 1986-1996: spor de muncă grea, spor de muncă nenormată, spor de gestiune, spor de anvelope, spor de vechime din 1990-1996, spor de gabarit, spor de noapte, spor de trailer.
În fapt, reclamantul a motivat că a fost angajat la. în prezent SC, din anul 1979 până în anul 1996 și a lucrat câte 16-18 ore pe zi inclusiv noaptea, pe autoremorcherul 31-BR-1036, având greutatea maximă totală autorizată, așa cum reiese din certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului.
Conform legislației în vigoare în perioada cât a prestat activitatea, respectiv Legea nr. 57/1974 republicată în anul 1980, considerat că trebuia să fie încadrat în grupa a 7-a de muncă, însă unitatea l-a încadrat în grupa a 6-
Deoarece a considerat că nu s-au judecat corect dosarele nr. 321/2005; 4182/2005; 4787/2007; -; - și - și dosarul nr. -, a solicitat rejudecarea dosarului -.
Acțiunea nu a fost motivată în drept și nu s-au solicitat probe în dovedirea pretențiilor formulate.
Instanța a dispus atașarea nr. - al Tribunalului Brăila și nr. - al Judecătoriei Brăila.
Poziția pârâtului - întâmpinarea
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Sentința civilă nr. 441/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila
Prin sentința civilă nr. 441/21.05.2009 Tribunalul Brăilaa respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA pentru autoritate de lucru judecat.
Considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond
Instanța de fond a reținut următoarele:
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod de procedură civilă, a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 106 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. -.
În fapt, prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. - al Judecătoriei Brăila, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A să îi predea următoarele înscrisuri: certificatul de înmatriculare a autoremorcherului cu număr de înmatriculare 31-BR-1036, în prezent -; foile de parcurs din 1986-1996 și deconturile (chiria) remorcherului; condica de registru 1990-1996; ștatele de plată 1986-1996, precum și la plata sumelor reprezentând următoarele sporuri din 1986-1996: spor de muncă grea, spor de muncă nenormată, spor de gestiune, spor de anvelope, spor de vechime din 1990-1996, spor de gabarit, spor de noapte, spor de trailer.
Prin sentința civilă nr. 4892 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. -, s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA, în favoarea Tribunalului Brăila.
Cauza s-a înregistrat prin declinare la Tribunalul Brăila, sub nr. -.
Reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că actele pe care le solicită a fi depuse de societatea pârâtă înțelege să le folosească ca probă în dovedirea drepturilor bănești pretinse.
Prin sentința civilă nr. 106 din 21 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. -, s-a respins ca prescrisă acțiunea modificată formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA.
Acțiunea formulată în dosarul de față, nr-, are același obiect, aceleași părți și aceeași cauză, reclamantul motivând că nu s-au judecat corect dosarele 321/2005; 4182/2005; 4787/2007; -; - și - și a cerut rejudecarea dosarului nr. -, declinat ulterior la Tribunalul Brăila cu nr. - și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 106 din 21 februarie 2008.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.
A reținut instanța de fond că sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege invocat, fiind identitate de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni.
Recursul declarat de reclamantul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând soluția instanței de fond ca netemeinică si nelegală. A arătat recurentul reclamant că a avut calitatea de angajat la unitatea SC SA, iar în prezent este pensionar și este nemulțumit de cuantumul pensiei. Nu a putut să conteste decizia de pensionare pentru că nu are actele necesare pentru a face dovada programului de lucru, statele de plată cu care să dovedească sporurile de muncă grea, sporul de noapte, de vechime în muncă. Greșit a apreciat Tribunalul Brăila că în cauză este autoritate de lucru judecat.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a celor de ordine publică conform art. 304 Cod procedură civilă constatăm că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cauza de față reclamantul a solicitat eliberarea unor înscrisuri de către pârâtă: certificatul de înmatriculare al autoremorcherului cu numărul de înmatriculare 31-B-1036 actualmente -; foile de parcurs din 1986-1996 și deconturile remorcherului (chiria); condica de registru 1990-1996; ștatele de plată 1986-1996. mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei SC SA B la plata sumelor reprezentând următoarele sporuri din 1986-1996, respectiv: spor de muncă grea, spor de muncă nenormată, spor de gestiune, spor de anvelope, spor de vechime din 1990-1996, spor de gabarit, spor de noapte, spor de trailer.
Prin cererea formulată la data de 19.06.2007, ce a constituit obiectul dosarului nr. -, iar ulterior al dosarului nr- același reclamant a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA B aceleași acte, respectiv: certificatul de înmatriculare al autoremorcherului cu numărul de înmatriculare 31-B-1036 actualmente -; foile de parcurs din 1986-1996 și deconturile remorcherului (chiria); condica de registru 1990-1996. De asemenea, reclamantul a solicitat toate sumele pentru anii 1986-1996 reprezentând: spor de muncă grea - spor de muncă nenormată; spor de gestiune; spor de anvelope - spor de vechime din 2001-2006; spor de gabarit; spor de noapte; spor de trailer.
Cauza a fost soluționată irevocabil prin sentința 106 din 21.02.2008 a Tribunalului Brăila fiind respinsă ca prescrisă acțiunea.
În ambele cauze reclamantul a făcut precizarea că primul capăt de cerere e formulat ca probatoriu pentru dovedirea celui de-al doilea capăt de cerere.
Constatăm astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 1201 cod civil și că în mod corect a reținut instanța de fond că există autoritate de lucru judecat, astfel că sunt nefondate criticile aduse recurent. Celelalte motive de recurs invocate pe fondul cauzei prin cererea de recurs, reclamantul fiind nemulțumit de cuantumul pensiei, nu vor fi analizate având în vedere că nu privesc soluția instanței de fond și nu se referă la modul cum a fost soluționată cauza.
În consecință, conform art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 441/21.05.2009 a Tribunalului Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B,- bis, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 441/21.05.2009 a Tribunalului Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: - -/10.11.2010
: 4 ex.//19 Ianuarie 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat: 2 ex.//20.01.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu