Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 998/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.998/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud. și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.879/1.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimați-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL GALAȚI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimata-pârâtă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE consilier juridic cu delegație la dosar,lipsă fiind recurenții-pârâți CURTEA DE APEL GALAȚI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,intimații-reclamanți ,intimați-pârâți TRIBUNALUL GALAȚI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier; după care:
Reprezentantul intimatului-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE depune la dosar delegație, învederând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatei-pârâte MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în dezbateri.
Reprezentantul intimatei-pârâte MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită admiterea recursurilor și menținerea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
CURTEA
Asupra cererilor de recurs, înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 879/01.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, reclamant moștenitor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul lunar de 10% din salariul brut lunar începând cu data de 01.11.2004 și până la data încetării discriminării, actualizate cu rata inflației la data plății.
Au fost obligați pârâții să înscrie mențiunile cuvenite în carentele de muncă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamantele, prin reprezentant legal au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, plata drepturilor salariale reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut începând cu data de 19.04.2007 până la încetarea discriminării, actualizate cu indicele de inflație, obligarea pârâților să înscrie aceste drepturi în carnetele de muncă.
De asemenea, reclamantele în temeiul disp. art.21 pct. 3 din OG.137/2000 au solicitat citarea pentru opozabilitate, a Consiliului Național al Discriminării.
Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Tg..
Au mai susținut că art. 6 alin.2 din Codul muncii, consacră principiul pentru muncă și pregătire profesională egală, drepturi egale, principiu ce se regăsește și în disp. art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, au precizat că nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru munca egală.
Au învederat că procurorii ( magistrații DIICOT ) și personalul auxiliar din aceeași structură beneficiază de o indemnizație superioara fata de a celorlalți magistrați si personal auxiliar in condițiile in care rațiunile legiuitorului la instituirea acestei indemnizații nu sunt valabile si pentru faza judecații acest lucru apărând ca nefiresc si nelegal, faza in care iau parte atât judecători cât și procurorii de pe lângă aceste instanțe, desigur asistați de personal auxiliar corespunzător.
Pentru eliminarea discriminării au solicitat reclamanții -personal auxiliar obligarea pârâților la plata diferențelor salariale existente in prezent.
Astfel, au considerat reclamantele că față de grefierii menționați mai sus, sunt tratate inegal din punct de vedere al salarizării, discriminate fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, au promovat prezenta acțiune.
În drept au invocat reclamanții Constituția României art. 16. Declarația Universala a Drepturilor Omului - art.7, Protocolul 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului - art. 1, OG 137/2000 - art. 1 al. 2 lit. e pct. J, art. 2 al. 1, Decizia Curții Constituționale 1/08.02.1994, Legea 53/2000.(cerere introductiva -filele 1-5)
Au depus la dosar în susținere o serie de acte și înscrisuri.
În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A invocat disp. Legii nr. 50/1996 potrivit căreia, de aceste drepturi beneficiază numai o anumită parte din personalul auxiliar, expres prevăzut de lege și numai pentru perioada efectiv lucrată.
A mai precizat pârâtul că restul personalului auxiliar, nu este discriminat prin această prevedere legală, întrucât principiul egalității, nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
De asemenea, a susținut că nici dispozițiile Codului muncii, invocate de către reclamante, nu contravin prevederilor Legii nr. 50/1996, dat fiind faptul că nu tot personalul auxiliar desfășoară a activitate egală, sarcinile fiecăruia fiind stabilite prin fișa postului.
A mai arătat că discriminarea ce ar exista în raport de salarizarea personalului auxiliar din cadrul Parchetului Național Anticorupție, pârâta a apreciat că nu există aceasta discriminare deoarece aceștia sunt asimilați personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, astfel că, apreciază pârâta ca nefondată și această solicitare.(filele 10-11, Ds- )
În combaterea susținerilor reclamantelor, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța respins-o ca nefondată motivat de faptul ca drepturile aferente lunii 2004 puteau fi solicitate începând cu luna decembrie data când aceste drepturi s-au plătit efectiv. Astfel termenul de 3 ani începe să curgă începând cu luna decembrie 2004.
Potrivit disp. art. 6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
G nr. 137/2000, prevede la art. 1 alin.2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate, la care România este parte.
Cererile părților sunt solicitate în baza OG137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții susțin că au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Se impune, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept si de a nu acorda alte categorii profesionale acest drept.
Tribunalul a înlăturat aceste susțineri și a considerat că poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanții au solicitat despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din OG137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie limba, religie, categorie sociala etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, dacă analizăm acest text rezultă ca poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții au invocat că sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar și din lege. OG137/2000 apără pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar si de discriminările rezultate din lege fără o rațiune fireasca, logică, raționala și de bun simț.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar si din lege! La art. 18 alin.1 din OG 137/2000 se prevede ca unul din rolurile CNCD este si acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării si pot fi verificate prin aceasta perspectiva de CNCD sau de instanțe pe cale incidentala.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legala menționata s-a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca și fără o explicație logica a personalului auxiliar - reclamanți.
Pentru a analiza dacă exista sau nu o discriminare adusă personalului auxiliar, categoria din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplica respectiva reglementare si găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi daca anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. Sunt sau nu justificat excluse si daca sunt excluse trebuie analizat in final cauza excluderii si utilitatea acestei excluderi.
S-a constatat că procurorii DIICOT și personalul auxiliar aferent sunt asimilați Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție conform OUG43/2002 și Legii 508/2004.
Sunt asimilați procurori și personal auxiliar care au grad de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori și personal ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fără o justificare concretă. Singura explicație logică a acestei soluții adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate și specificitate a faptelor cercetate de procurorii DIICOT.
Dispozițiile legale creează o discriminare evidentă între participanții la înfăptuirea justiției între procurorii și personalul DIICOT și ceilalți procurori și grefieri în cadrul aceleiași profesii.
Nu ne putem însă subroga în voința legiuitorului pentru a stabili modul în care să fie retribuite profesiile, dar putem însă verifica dacă prin asimilarea procurorilor și personalului auxiliar de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Înaltei Curți de Casație și Justiție legiuitorul nu creează un tratament preferențial acestora cu excluderea nejustificata a categoriei personalului auxiliar fără ca această excludere să fie necesară și cerută de un interes public. Așa cum s-a mai amintit discriminarea poate apărea și în cadrul unor categorii profesionale diferite și aceasta deoarece important este să nu ne aflăm în situații absolut identice pentru a putea fi discriminați, ci sfera persoanelor reglementate se determină funcție de criteriul reglementării ( scopul legii care instituie un avantaj). Atât timp cât aceste persoane din cadrul DIICOT nu au nicio specializare, nicio calificare deosebită și nici nu au fost selectați printr-un examen aparte, atunci singurul scop al legiuitorului in crearea unui asemenea avantaj este al specificității, naturii faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Aceasta excludere nu apare ca rațională.
Prin urmare suntem din nou pe tărâmul dispozițiilor art. 2 din OG137/2000 în sensul că suntem în prezența unei discriminări deoarece se creează o excludere ce are ca efect înlăturarea unui drept.
Față de aceste considerente, și având în vedere dispozițiile Legii nr. nr.50/1996 și nr.OG8/2007, s-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 15.11.2004 - 31.01.2007 și din salariul de bază începând cu data de 01.02.2007, până la data încetării discriminării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, urmând a se face și mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Față de acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât nu are nici o calitate în stabilirea și achitarea drepturilor către reclamanți, fiind citat doar pentru opozabilitate conform OG137/2000.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Curtea de APEL GALAȚI, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte. Este opțiunea legiuitorului de a institui drepturi în beneficiul unei categorii sociale profesionale salarizate de la bugetul de stat, fiind vorba de o problemă de legiferare. Reclamanții nu sunt discriminați față de personalul auxiliar care își desfășoară activitate la DNA și DIICOT.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă.
De asemenea, a formulat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1. Primul motiv de recurs este cel reprezentat de art. 304 pct. 1.pr. civilă întrucât sentința criticată a fost pronunțată de un complet din care a făcut parte un judecător (doamna ) și respectiv un asistent judiciar ( ) incompatibili, deci cu încălcarea dispozițiilor imperative statuate în art. 24.r Cod Penal civilă precum și a Hotărârii nr. 38/15.01.2009, aceștia făcând parte și din completul care a pronunțat sentința civilă nr. 1775/29.11.2007 ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare.
În consecință, a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
2. A invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 4.pr. civilă întrucât prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
3. A invocat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9.pr. civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la incidența disp. art. 304 pct. 1.pr. civilă, se constată că nu este aplicabil în cauză astfel că nu se impune casarea sentinței cu trimitere în rejudecare.
Astfel, este adevărat că sentința nr. 1775/29.11.2007 a Tribunalului Galația fost pronunțată în primul ciclu procesual de un complet din care au făcut parte doamna judecător și asistent judiciar însă această sentință a fost casată în totalitate prin decizia civilă nr. 183/24.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Trebuie avute astfel în vedere considerentele deciziei Curții de Apel, care a argumentat că instanța de fond a acordat altceva decât ceea ce s-a cerut și nu a realizat o cercetare a fondului cauzei. Reclamanții solicitaseră drepturile salariale întemeiate pe un tratament discriminatoriu față de personalul auxiliar de specialitate care funcționează în cadrul Parchetului Național Anticorupție ori prima instanță se pronunțase având în vedere existența unui tratament discriminatoriu față de grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentelor, deși nu acesta era obiectul acțiunii.
În aceste condiții, nu se poate pune problema incompatibilității completului de judecată din al doilea ciclu procesual dat fiind motivele de casare cu trimitere în rejudecare. Incompatibilitatea se poate invoca numai dacă judecătorul s-a pronunțat asupra fondului, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Instanța apreciază ca fiind întemeiate însă motivele de recurs invocate de ambele recurente pârâte asupra fondului cauzei.
Reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Tg.
Potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, tratamentul diferențiat se analizează în sensul stabilirii dacă persoanele se află în situații comparabile, nu neapărat similare.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpretat art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Fredin/, / și altele ).
Ori, categoria de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și cea a personalului auxiliar din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu se află în situații comparabile, așa cum susțin reclamanții iar diferența arătată își găsește astfel o justificare rezonabilă.
Astfel, conform art. 28 alin. 6 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție, salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a personalului economic și administrativ este cea prevăzută de lege pentru aceleași categorii de personal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Făcând o paralelă între rolurile activităților înfăptuite în scopul înfăptuirii justiției, se observă anumite diferențe. Așa cum a statuat și Curtea Constituțională, stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări nici privilegii.
În cauza de față, instanța consideră că nu devin aplicabile disp. art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului pentru a fi aplicate în mod direct, pentru faptul că reclamanții nu se află în situația de a fi discriminați față de personalul auxiliar din cadrul Direcție Națională Anticorupție, nefiind în situații comparabile sau identice.
Dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă și se respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate, este permisă distincția între situații.
Ori, între activitatea desfășurată de personalul auxiliar din cadrul instanțelor și cel din cadrul nu se poate pune semn de egalitate și nici nu se poate constata că există o asemănare, fiecare activitate fiind reglementată prin legi speciale, atribuțiile fiind diferite.
Potrivit disp. art. 60 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă aceste, pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la osalarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului,cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Aceeași dispoziție este reluată și prin art. 3 din Ordonanța nr. 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în sensul că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
În consecință, este atributul exclusiv al legiuitorului să procedeze la salarizarea personalului în funcție de nivelul instanței sau al parchetului unde funcționează.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Mai mult, prin Decizia nr.838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natura constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea Constituțională a considerat că acordarea unor drepturi decât cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești.
Acordarea unor drepturi sau sporuri peste cele prevăzute de lege ar însemna ca instanța să-și depășească atribuțiile puterii judecătorești.
În speță, practic reclamanții solicită să li se aplice niște majorări salariale de care, potrivit legii, nu au beneficiat, ca urmare acțiunea formulată apare nefondată, față de decizia obligatorie pronunțată de Curtea Constituțională, arătată mai sus.
În consecință, în baza disp.art.312 al.1,2 și 3 Cod procedură civilă se vor admite recursurile declarate de pârâți și se va modifica în parte sentința civilă recurată iar în rejudecare se va respinge ca nefondată acțiunea, cu menținerea celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud. și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.879/1.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.879/1.06.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
dec.jud.-/18.11.2009
Tehnored./20 ex./ 18 2009
Fond:-
Asistenți jud.- C-tin
Com.18 ex.părți/
Cu opinie separată, în sensul:
recursurilor declarate de pârâții Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și Libertăților, a casării sentinței civile recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare,la aceeași instanță.
Judecător,
- -
MOTIVARE OPINIE SEPARATĂ
Am opinat separat asupra soluției pronunțate în cauză, în sensul admiterii recursurilor declarate de pârâți, a casării sentinței civile recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, din următoarele considerente:
Printre motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților având caracter peremptoriu, s-a aflat și acela al greșitei compuneri a completului de judecată, urmare a participării la soluționarea cauzei a unui judecător și a unui asistent judiciar aflați în situații de incompatibilitate.
A fost invocat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.1 Cod procedură civilă, referitor la situația în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Textul de lege se referă inclusiv la ipoteza soluționării cauzei de către un judecător incompatibil, normele procedurale referitoare la incompatibilitate fiind de ordine publică.
Astfel, potrivit art.24 al.1 Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Textul de lege nu diferențiază iar incompatibilitatea este expresă în cazurile menționate, privindu-i pe judecători care au judecat fondul pricinii.
De menționat faptul că, potrivit art.111 al.2 din Legea nr.303/2004, republicată, privind organizarea judiciară, dispozițiile legale privind incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari.
Pentru a deveni incompatibili trebuie să fi pronunțat o hotărâre prin care au dezlegat o problemă litigioasă de natură să dezînvestească instanța.
În speță, unul dintre judecători și unul dintre asistenții judiciari au soluționat cauza în primul ciclu procesual, spunându-și astfel părerea cu privire la fondul pretențiilor formulate de reclamanți.
Chiar dacă motivul de casare în primul ciclu procesual a fost determinat de greșita apreciere asupra obiectului acțiunii reținându-se în acest fel că nu a fost realizată o cercetare a fondului cauzei, în lipsa altor dispoziții se aplică regula generală a incompatibilității cu ocazia rejudecării după casare.
Aceasta deoarece legea nu distinge, dispozitivul unei hotărâri reprezentând soluția adoptată de completul de judecată cu ocazia examinării chestiunilor de fapt și de drept determinante într-o cauză.
Judecător,
- -
Red. opinia separată jud.-/18.11.2009
Tehnored./20 ex./18.11.2009
Com.18 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
