Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 998/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.998

Ședința publică din data de 12 mai 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Lazăr Elena Simona Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul domiciliat în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1388 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2009, dând următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.1471/105/04.03.2008 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE, PARCHETUL de pe lângă CURTEA de APEL PLOIEȘTI și STATUL ROMÂN-prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani reținute ilegal în perioada 01.07.2002- 28.09.2004 ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului în raport cu clasa acordata prin distincția "Meritul judiciar" și aplicarea coeficientului de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca a exercitat funcția de procuror în perioada sus-menționată, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, funcție în baza căreia i s-a acordat distincția Meritul judiciar, motiv pentru care beneficia de reducerea impozitului pe venit de la 20% la 50%, însă pârâții nu i-au aplicat cota de reducere la impozit, motiv pentru care se impune restituirea sumelor reținute ilegal, cu acest titlu, reactualizate, mai ales ca prin Ordinul nr.193//93/2005 s-a dispus de către Procurorul General, restituirea diferențelor de impozit reținute eronat, procurorilor.

La data de 21.03.2008, paratul Satul R- MEF a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care nu se afla în niciun raport juridic cu reclamantul care a fost salariatul celorlalți pârâți.

La data de 14.04.2008, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ formulat o întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetentei materiale a instanței și a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.07.2002- 01.03.2005, motivându-se că litigiul vizează restituirea unor sume de bani supuse normelor fiscale și de procedura fiscala, caz în care competența aparține Curții de Apel Ploiești, perioada 01.07.2002-01.03.2005 fiind supusa prescripției de 3 ani, precum și o cerere de chemare în garanție a MEF, solicitând obligarea acestuia din urma să-i restituie sumele solicitate de reclamant și să se ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă și sumele solicitate de către reclamant, motivându-se că nu poate fi obligat la restituirea diferențelor de impozit atât timp cât cotele de impozit aplicate asupra veniturilor reclamantului au fost reținute legal.

La data de 13.05.2008, instanța a respins excepția necompetenței materiale în condițiile în care prezenta acțiune vizează drepturi izvorâte din raporturi de muncă, fiind de competența tribunalului, a unit toate celelalte excepții cu fondul și a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție și a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Statului Român- prin MEF.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1388/13.05.2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român- prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocata de către acesta din urma și a respins acțiunea formulata de reclamantul împotriva pârâtului - chemat în garanție STATUL R-prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANTELOR cu sediul în B,-, sect.5, ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.07.2002- 01.03.2005, iar pe fond acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă INALTA C de CASAȚIE și JUSTIȚIE împotriva chematului în garanție STATUL R prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în contradictoriu cu reclamantul și cu celalalt pârât.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în conformitate cu Diploma nr.190/28.06.2002, la data de 28.06.2002 i s-a acordat reclamantului, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești Diploma Meritul judiciar clasa I pentru 25 ani vechime în magistratura, precum și pentru rezultate meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege și calificativul anual de "foarte bine", după care, începând cu 01.10.2004, a fost pensionat.

În cuprinsul Ordinului nr.193/17.11.2005 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, semnat de Procurorul General, se menționează că procurorii distinși cu Diploma Meritul judiciar cls.I, a-II-a și a-III-a, vor beneficia de restituirea diferenței de impozit pe venit, calculata și reținută eronat în perioada cuprinsa între data acordării distincției prin Decretul Președintelui României și data intrării în vigoare a 303/2004, diferențe ce vor fi stabilite pentru fiecare persoană în parte, iar o asemenea restituire, în cazul procurorilor care nu dețin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, restituirea se va face fără actualizarea plății.

Disp.art.108 din 303/2004 prevedeau că magistrații în activitate, decorați cu Ordinul Meritul judiciar, cls.I, II, III beneficiau de o reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și respectiv, 50%, în timp ce magistrații decorați cu medalia Meritul judiciar cls.a-II-a și cls.I pentru 5 ani si, respectiv 10 ani vechime, beneficiau de o reducere a impozitului pe venit cu 20% si, respectiv 25%.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauza, rezultă că reclamantul a fost salariatul Ministerului Public, îndeplinind funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pana la 01.10.2004, când s-a pensionat, însa, începând cu data de 28.06.2002 i s-a acordat Diploma Meritul judiciar cls.I pentru 25 ani vechime în magistratură, pentru rezultatele meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor, obținerea calificativului " ", astfel încât, în urma Ordinului nr.193/17.11.2005, s-a dispus restituirea către procurorii distinși cu Diploma Meritul judiciar cls. aIII-a, a-II-a si Iad iferențelor de impozit pe venit calculate și reținute eronat în perioada cuprinsa între data acordării distincției prin decret prezidențial și data intrării în vigoare a 303/2004.

Ca atare, atât timp cat in baza Ordinului nr.193/2005 s-a dispus restituirea diferențelor de impozit pe venit calculate și reținute eronat în perioada cuprinsă între data acordării distincției judiciar inclusiv cls.I și data intrării în vigoare a 303/2004 și în favoarea procurorilor care nu dețineau hotărâri judecătorești, iar reclamantul nu a făcut dovada printr-un act emis de pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ca nu a încasat aceste diferențe în baza ordinului sus-menționat, înseamnă ca reclamantul nu poate pretinde obligarea celor doi pârâți să-i restituie aceste diferențe actualizate pentru perioada 01.07.2002-28.09.2004, mai ales ca o asemenea proba incumbă reclamantului și nu pârâților, în condițiile în care exista un ordin în baza căruia s-au achitat diferențele de impozit solicitate de reclamant.

Ori, atât timp cat exista un asemenea ordin în favoarea sa, reclamantul avea obligația să facă dovada că în realitate nu a solicitat și nu i s-au achitat de către cei doi pârâți, drepturile salariale solicitate, caz în care Ordinul nr.193/2005 atesta încasarea de către reclamant a drepturilor salariale solicitate.

Pretenția reclamantului privind plata reactualizata a acestor drepturi este neîntemeiata deoarece în lipsa unei dovezi privind achitarea acestor drepturi nu se poate stabili în ce condiții pot fi obligați pârâții să achite aceste drepturi reactualizate și în ce condiții, data până la care pot fi reactualizate asemenea drepturi.

Prin urmare, instanța având în vedere aceste considerente și ținând seama de Ordinul nr.193/2005, a respins ca neîntemeiate atât acțiunea împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cât și cererea de chemare în garanție, în condițiile în care a fost respinsă acțiunea principală.

De asemenea, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român- prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulata împotriva acestuia din urma, ca fiind introdusă față de o persoana fără calitate procesuala pasiva, întrucât nu exista identitate între persoana acestui pârât și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății, atât timp cât nu exista niciun raport juridic de muncă intre reclamant și acest pârât.

Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.07.2002- 01.03.2005 în condițiile în care termenul de prescripție privind dreptul la acțiune de 3 ani, curge de la data emiterii ordinului care a recunoscut în favoarea procurorilor, dreptul la încasarea diferențelor de impozit și anume, 17.11.2005, termen înăuntrul căruia a fost introdusa prezenta acțiune, respectiv la 04.03.2008.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs se susține că instanța de fond nu a ținut seamă de probele administrate în cauză, astfel cum au fost enunțate în acțiunea introductivă, considerându-se neîndreptățit în condițiile în care, în situații similare, instanțele din țară au pronunțat hotărâri de admitere acțiunilor.

Prin încheierea de ședință din data de 12 august 2008 dosarul a fost scos de pe rol si înaintat Înaltei Curți de Casație si Justiție, conform OUG 75/2008, iar in urma declarării neconstituționale a dispozițiilor din aceasta ordonanța privind competența de soluționare a prezentei cauze a fost restituit Curții de Apel

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin cererea de chemare in judecata, recurentul -reclamant a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE, PARCHETUL de pe lângă CURTEA de APEL PLOIEȘTI și STATUL ROMÂN-prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea acestora la restituirea sumelor de bani reținute ilegal în perioada 01.07.2002- 28.09.2004 ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului în raport cu clasa acordata prin distincta "Meritul judiciar" și aplicarea coeficientului de inflație începând cu data scadentei fiecărei sume și până la data plății efective, efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

Din probele administrate în fața instanței de fond Curtea reține că reclamantul a fost salariatul Ministerului Public, îndeplinind funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești până la 01.10.2004, când s-a pensionat.

La data de 28.06.2002 i s-a acordat Diploma Meritul judiciar cls.I pentru 25 ani vechime în magistratură, pentru rezultatele meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege și calificativul anual de "foarte bine".

Potrivit art. 109 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, în prezent abrogata prin Legea nr. 303 /2004, magistrații în activitate decorați cu Ordinul "Meritul judiciar" clasele III-a, a II-a și I beneficiau de reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% si respectiv 50%.

În urma Ordinului nr.193/17.11.2005, s-a dispus restituirea către procurorii distinși cu Diploma Meritul judiciar cls. aIII-a, a-II-a și diferențelor de impozit pe venit calculate și reținute eronat în perioada cuprinsa între data acordării distincției prin decret prezidențial și data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004.

În consecința, în mod întemeiat, instanța de fond a apreciat, față de conținutul Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 193/C3 din 17.11.2005 prin care se dispune restituirea diferenței de impozit mai sus menționată pentru toți procurorii, fie că au sau nu sentințe judecătorești, că reclamantului îi incumba sarcina dovedirii neîncasării acestor sume, proba pe care nu a efectuat-o în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1388 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Traian Logojan, Lazăr Elena Simona Cristina

- - --- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

2009-05-20

/FA

Trib.P nr-

-

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Lazăr Elena Simona Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 998/2009. Curtea de Apel Ploiesti