Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 999/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.999/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA,cu sediul în Calea, nr.47, jud.B împotriva sentinței civile nr.633/09.07.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRĂILA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, A, G, G, și intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, intimații-reclamanți, A, G, G, și intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții-pârâți au solicitat judecarea recursului în lipsă; intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a depus la dosar întâmpinare în 5 exemplare; intimații-reclamanți au depus cerere prin care precizează că au desemnat-o ca reprezentant în cauză pe; după care:
Curtea apreciază că nu este necesar a se comunica întâmpinarea formulată de intimatul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE întrucât în cuprinsul acesteia nu sunt precizate elemente noi. Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurenții-pârâți au solicitat judecarea recursului în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 633/09.07.2009 a Tribunalului Brăila, s-a respins acțiunea promovată față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții a, G, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut începând cu data de 18.01.2008 și în continuare până la reglementarea legală, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții a, G, G, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 18.01.2008 până la data pronunțării și în continuare până la data modificării legislative care să reglementeze acest spor. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt procurori în cadrul Parchetelor de pe raza județului B, precizându-se că procurorii, și și-au încetat activitatea la 1.10.2008. Reclamanții au menționat că prin sentința nr.18/17.01.2008 a Tribunalului Brăila s-a dispus obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu data de 26.09.2004 și până la data pronunțării-17.01.2008, actualizate în raport cu rata inflației la data plății și în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant. Prin decizia nr.21/10.03.2008 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001. S-a susținut că deși deciziile pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în interesul legii sunt obligatorii, pârâții au refuzat acordarea acestui spor pentru viitor în lipsa unei sentințe prin care să fie acordat. Reclamanții au solicitat obligarea și pe viitor, până la data modificării legislative care să îl reglementeze întrucât dispozițiile deciziei în interesul legii trebuie aplicate întocmai ca și legea și câtă vreme Decizia a recunoscut acest drept și pentru viitor nu mai poate fi vorba de un prejudiciu eventual ci de unul cert.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale ca urmare a muncii prestate în cadrul unor instituții subordonate Ministerului Public, și nu la instituții subordonate Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în cauză acesta neavând raporturi juridice directe cu reclamanții și nu are calitatea de angajator. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, menționându-se că pentru efectuarea plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți este necesară autorizarea prin lege bugetară anuală, respectiv asigurarea fondurilor necesare prin bugetul aprobat în condițiile legii.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă motivat de faptul că instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. În accepțiunea pârâtului, Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247 din 12 iulie 2007.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în temeiul art. 60-63 din Codul d e procedură civilă, pentru ca în cazul admiterii cererii reclamanților să se dispună ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat în fapt următoarele:
Reclamanții a, G, G, conform adresei nr.5606/III/2008 din data de 14.01.2009, au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, reclamanții, și încetându-și însă activitatea la data de 1.10.2008.
Prin decizia 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 judecătorii, procurorii,
magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar.
Apărarea pârâtului MINISTERUL PUBLIC în sensul că decizia instanței supreme trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.247/2007 nu poate fi primită întrucât contravine celor constatate prin decizie și, în plus, se bazează pe un act normativ care nu le este aplicabil reclamanților procurori.
Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, tribunalul constată că cererea reclamanților-procurori privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este fondată.
Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.18/17.01.2008 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin decizia nr.262/R/16.04.2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a dispus obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA la plata către reclamanți,în funcție de perioada efectiv lucrată a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, până la data pronunțării-17.01.2008, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
Prin adresa nr.5600/III/13/2008 din data de 1.06.2009, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILAa comunicat că, începând cu data de 1.03.2009, potrivit Ordinului Procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, reclamanții beneficiază de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută lunară. Tribunalul a constatat însă că acest ordin nu constituie o modificare legislativă în sensul solicitat de reclamanți, iar în cauză nu s-au făcut dovezi privind modul de aplicare a acestui ordin, eventualele plăți efectuate în baza acestuia urmând să fie avute în vedere la executare.
Pentru considerentele mai sus reținute, tribunalul a admis în parte ca fondată acțiunea formulată de reclamanți și va obliga pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA să plătească fiecăruia dintre reclamanți, în raport de perioada lucrată, drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 18.01.2008 până la data pronunțării - 9.07.2009 și în continuare până la data modificării legislative.
Cu privire la cererea de actualizare a acestor drepturi salariale s-a reținut că potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, ntârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Reclamanții sunt deci îndreptățiți să primească daune-interese pentru neplata sporului de risc și suprasolicitare
neuropsihică constând în actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor până la data plății efective.
Referitor la calitatea procesuală a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul constatat că excepția invocată este fondată întrucât față de competențele legale ce-i revin și în lipsa raporturilor de serviciu cu reclamanții, răspunderea directă a acestei instituții pentru plata drepturilor bănești nu poate fi angajată. Pe cale de consecință tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că prin aceasta se solicită ca acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților. Într-adevăr, potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, elaborarea bugetului se face de către acest minister, pe baza propunerilor înaintate de ordonatorii principali de credite. Bugetul se întocmește în numele Guvernului și este supus spre aprobare Parlamentului, iar Ministerul Finanțelor Publice dispune măsuri pentru aplicarea politicii fiscal bugetare în numele Guvernului. Prin acțiune nu s-a solicitat însă ca MINISTERUL PUBLIC să adopte un proiect de rectificare a bugetului, ci să plătească anumite drepturi salariale. Chiar dacă plata acestor drepturi implică rectificarea bugetului pârâtului, care este ordonator principal de credite, trebuie să se țină seama că alocarea pentru ordonatorii principali de credite a fondurilor necesare cheltuielilor se realizează prin bugetul de stat, nu de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii de chemare în garanție și dispozițiile art.60 Cod procedură civilă, instanța a constatat că este nefondată cererea de chemare în garanție, motiv pentru care respins-
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs pârâtele MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA, considerând-o nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 304 indice 1.pr. civilă.
1. Pe fondul cauzei a solicitat a se avea în vedere decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii.
2. În mod nelegal prima instanță a dispus plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică deoarece numai legiuitorul are puterea de a stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
3. Consideră că nu există însă nici o bază legală pentru plata indicelui de inflație, iar o instituție publică nu poate să înscrie în bugetul propriu cheltuieli care nu sunt în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
4. Susține și că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea, întrucât potrivit art. 131 din legea 304/2004 activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Intimații reclamanți nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește acordarea în continuare a drepturilor salariale, se apreciază că prima instanță a admis corect acest capăt de cerere în condițiile în care a făcut o delimitare în timp, respectiv până la reglementarea legală a sporului respectiv dat fiind specificul pretențiilor solicitate.
Referitor la actualizare, se reține că otrivit p. dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflatiei urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
Referitor la cererea de chemare în garanție, se apreciază corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
Față de considerentele expuse mai sus, se va respinge ca nefondat recursul în baza disp. art. 312 alin. 1.pr civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în-, jud.G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA,cu sediul în Calea, nr.47, jud.B împotriva sentinței civile nr.633/09.07.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BRĂILA în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/10.11.2009
Tehnored./7 ex./ 11 2009
Fond: -
Asistenți jud.-
Com.5 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică