Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1030/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1030
Ședința publică de la 04 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 1459 din 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă SC ROMÂNIA SRL, reprezentată de avocat, lipsind intimatul reclamant -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezenta supra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, pune concluzii de admitere a recursului conform motivelor formulate și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea introdusă la Tribunalul Timiș și înregistrată sub nr. -, petentul -, a chemat în judecată intimata SC ROMÂNIA SRL T, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i acorde sporul de vechime în muncă în cuantum de 20%, începând cu data de 08.02.2004 și până la pronunțarea hotărârii, indexat și actualizat, precum și în continuare, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu intimata.
În motivare, petentul menționează că este angajatul intimatei din anul 2002, în baza contractului individual de muncă nr. 15352/2002, iar în contractul săi individual de muncă nu sunt stipulate cauze referitoare la sporul de vechime, astfel încât își întemeiază cererea pe disp. art.40 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă la nivel național și pe art. 51 alin.1 lit. D din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică-fină, utilaje și apărare, în baza cărora are dreptul pentru vechimea sa în muncă la un spor de 25% din salariul lunar.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin încheierea nr. 1092/17.05.2007, Tribunalul Timișa trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Gorj, consecință a strămutării dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se dosarul nr-.
Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr.1459 din 11 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis acțiunea formulată de petentul -, în contradictoriu cu intimata SC ROMÂNIA SRL cu sediul în
A obligat intimata să plătească petentului suma de 6.286 lei, reprezentând sporul de vechime în procent de 20% din salariul de încadrare, aferent perioadei 08.02.2004-08.02.2007, sumă ce a fost actualizată la data de 31.03.2007, urmând a se reactualiza la data plății efective.
A obligat intimata la acordarea sporului de vechime în continuare pe durata derulării contractului individual de muncă.
A obligat intimata la 2.048 lei, cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul -, este angajatul intimatei SC ROMÂNIA SRL T, în baza contractului individual de muncă nr.15352/2002 și conform art. 40 alin.1 din contractele colective de muncă unice la nivel național pentru perioada 2003-2006, părțile contractante au fost de acord să acționeze pentru includerea unor sporuri în salariul de bază, care să reprezinte retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă, astfel încât salariul de bază să aibă pondere majoritară.
Art. 40 alin.2 din aceleași contracte, prevede că sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază, iar art. 40 alin.3 lit. d prevede că pentru vechime în muncă se acordă un spor minim de 5%, pentru 3 ani vechime și maxim 25%, pentru o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
Aceleași reglementări sunt menționate și în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electrotehnică, mecanică fină, utilaje și apărare, începând cu anul 2003 și prelungit prin acte adiționale, aplicabil și unității intimate.
La nivelul acesteia nu s-a încheiat contract colectiv de muncă, iar cel din anul 2001, care prevedea că sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază, nu poate fi luat în considerare pentru că nu vizează perioada în litigiu, iar pe de altă parte, el nu și-a produs niciodată efecte, nefiind înregistrat la. T, conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 130/1996.
Mai rezultă totodată din statele de salarii că sporurile acordate petentului pentru ore suplimentare, pentru munca desfășurată pe timpul nopții și ore prestate pe schimbul 2, sunt evidențiate separat de salariul de încadrare, iar în carnetul de muncă este menționat salariul de încadrare, care nu include sporurile evidențiate în ștatele de plată.
În acest context este evident că petentul nu a beneficiat de sporul de vechime, cât timp în contractul individual de muncă nu există o mențiune expresă cu privire la includerea sporului de vechime în muncă, în salariul de bază și nici nu există încheiat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau de ramură, care să cuprindă o astfel de prevedere expresă, iar contractele colective de muncă unice la nivel național și cele încheiate la nivel de ramură, prevăd acordarea sporului de vechime în muncă.
Întrucât intimata nu a făcut dovada conform art. 287 Codul Muncii că sporul de vechime în muncă a fost inclus în salariul de bază al petentului, instanța consideră că petentul este îndreptățit să beneficieze de acest spor prevăzut de art. 40 alin.3 lit. d din unic la nivel național și art. 51 alin.1 lit. d din la nivel de ramură.
Conform concluziilor raportului de expertiză, pentru perioada 08.02.2004 - 08.02.2007, sporul de vechime cuvenit petentului în sumă actualizată, este de 6.286 lei, sumă la care intimata va fi obligată către petent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SC ROMÂNIA SRL T criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens arată că potrivit art.304 pct.9 pr.civ. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât la data negocierii și încheierii contractului individual de muncă, voința părților a fost clar exprimată în sensul absorbției sporului de vechime în salariu și neacordării acestuia în mod aparte.
Această soluție rezultă expres din contractul individual de muncă în care textul se referă la salariul lunar și nu la salariul de bază iar potrivit art.155 Codul Muncii, salariul lunar cuprinde salariul de bază, sporurile, indemnizațiile precum și alte adaosuri, făcând o distincție clară între conceptul de salariu de bază și conceptul de spor.
Cu ocazia negocierilor părțile au inclus în contractul individual de muncă tot pachetul salarial adică și indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, iar aceste aspect rezultă în mod identic și din contractele colective de muncă art.37 alin.4 și art.48 alin.3.
Instanța a încălcat sau aplicat legea neținând cont de dispoz.art.40 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel național care prevăd că "sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază ", astfel că toate celelalte eventuale sporuri sunt incluse în salariul negociat, iar voința părților a fost orientată înspre absorbția sporului de vechime în salariu.
Instanța a ignorat și prev. art.40 alin.1 din contractul colectiv de muncă din care rezultă că numai în măsura care sporurile nu au fost absorbite în salariu se pot acorda în mod aparte și suplimentar, regula fiind absorbția de vechime în salariu și numai excepțional sporul de vechime se acordă separat.
Cu privire la sporul de vechime pretins de reclamantă, recurenta susține că pretențiile sunt neîntemeiate, deoarece sporul de vechime care poate fi acordat unui salariat este de minimum 5 % pentru 3 ani vechime în muncă și maximum 25 % pentru o vechime de peste 20 de ani, astfel că nu se prevede în art.40 alin.3 că pentru o vechime de 16 ani să se acorde un procent fix de 20 %.
De aceea procentul de 20 % acordat de intimată respectă limitele impuse de contractul colectiv de muncă unic la nivel național și instanța și-a depășit propriile prerogative intrând într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii.
În ultimul motiv se artă că în mod greșit instanța a acordat sporul de vechime și pentru viitor, în continuare lunar pe toată durata derulării contractului individual de muncă în condițiile în care obligația de plată își are izvorul în dispozițiile convenționale cu aplicabilitate limitată în timp și nici nu se poate reține o culpă viitoare a angajatorului.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă și a dovezilor administrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii respectiv procesul verbal de control nr.15959 /12.12.1005 și contractul colectiv de muncă aplicabil pe anii 2001-2003, astfel că se solicită admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare și să se modifice în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin concluziile scrise reclamantul - a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii ca legală și temeinică.
Recursul este întemeiat în parte.
Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată că sunt întemeiate criticile care se referă la acordarea sporului de vechime și pentru viitor, iar celelalte motive invocate nu pot fi primite pentru considerentele care se vor expune:
Astfel, atât contractul colectiv de muncă unic la nivel național, cât și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură prevede că sporul pentru vechime în muncă este de minim 5 % pentru 3 ani vechime și maxim 25 % la o vechime de peste 20 de ani vechime, in teza următoare precizându-se tranșele de vechime în sensul că pentru o vechime în muncă cuprinsă între 3 și 5 ani se cuvin un spor de vechime în cuantum fix de 5 %, pentru o vechime în muncă între 5 și 10 ani 10 % în cuantum fix iar reclamantului, la o vechime de peste 15 ani i se cuvine un spor de vechime în cuantum fix de 20% care va fi acordat până când va trece la tranșa următoare.
Din actele existente la dosarul cauzei, nu rezultă că sporul de vechime în cazul reclamantei a fost inclus în salariul de bază. Mai mult din expertiza efectuată în cauză rezultă că reclamantei nu i s-a acordat sporul de vechime, spor care era în cuantum de 20 % raportat la vechimea sa în muncă de peste 15 de ani.
În acest caz sarcina de a dovedi contrariu aparține angajatorului acesta trebuind, potrivit art. 287. Mun. să facă dovada că i l-a acordat efectiv.
Chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivelul unității pentru anii 2001-2003 se prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat, acesta nu-și produce efectele deoarece în conformitate cu dispoz. art. 25alin.3 din Legea 130/1996 trebuia să fie înregistrat la
Nici susținerea recurentei că sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază pentru motivul că la nivelul unității salariile sunt mai mari cu 20 % decât salariul mediu pe economie nu este fondată, deoarece această majorare s-a acordat tuturor salariaților din unitatea recurentă independent de vechimea acestora în muncă.
Această susținere apare ca nefondată cu atât mai mult cu cât în contractul individual de muncă al reclamantei trebuia să fie menționat sporul de vechime si salariu de bază pentru a se putea verifica dacă au fost respectate dispozițiile contractelor colective de muncă cu privire la cuantumul acestui spor și mai ales pentru a face dovada indubitabil că a fost acordat.
Cu privire la penultimul motiv de recurs, Curtea reține că este nefondat deoarece în conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 Codul Muncii și ale art. 11 alin.1 din Legea 130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură își produc efectele pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
In ceea ce privește ultimul motiv de recurs invocat de unitatea-recurentă acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Art. 269 alin 1 Codul Muncii instituie în sarcina angajatorului obligația de a repara prejudiciul produs salariatului din culpa sa.
Pentru a interveni răspunderea angajatorului trebuie să fie îndeplinite anumite condiții printre care și aceea ca prejudiciul să fie real și cert.
În cazul de fată, această condiție nu este îndeplinită deoarece in viitor conduita angajatorului se poate schimba și poate acorda sporul de vechime din proprie inițiativă și astfel angajatul nu va suferi nici un prejudiciu.
Față de aceste aspecte, Curtea urmează ca în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă să admită în parte recursul și să modifice în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata în continuare a sporului de vechime și menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 1459 din 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea privind plata în viitor a sporului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
.Red. Ex.4//24.03.2008
Jud.fond.
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Marian Lungu