Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 106/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 106/2010
Ședința publică de la 21 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 1448/LM/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat în calitate de reprezentant al pârâtei recurente, lipsă fiind reclamanții intimați, și -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate Note de recurs din partea reclamanților intimați.
Instanța, constatând că mandatul reprezentantei pârâtei recurente este depus la dosar doar în copie, pune în vedere acesteia ca până la sfârșitul dezbaterilor să comunice la dosar împuternicirea în original.
Reprezentanta pârâtei recurente precizează că are un singur mandat pentru cauzele cu, obligându-se să-l depună la dosar până la sfârșitul dezbaterilor.
Instanța, reținând că nu sunt alte chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită în principal admiterea recursului și admițându-se excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Hunedoara, să fie casată sentința Tribunalului Hunedoara și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
În situația respingerii excepției de necompetență teritorială, solicită admiterea celorlalte două excepții invocate în recurs, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și pe cale de consecință a se constata inadmisibilă acțiunea reclamanților.
În subsidiar, pune concluzii de admitere a recursului, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantului.
Solicită a se reține că la calculul indemnizației de concediere trebuie să stea venitul mediu brut din anul anterior concedierii și nicidecum venitul mediu brut de la data disponibilizării, cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Precizează că salariul mediu brut nu reprezintă altceva decât media veniturilor brute pe an a tuturor salariaților, ce nu poate fi cunoscută decât la 1 ianuarie a anului următor. În maniera în care a fost pronunțată hotărârea instanței de fond, rezultă că la stabilirea indemnizațiilor s-ar lua în calcul o incertitudine.
În susținerea concluziilor sale invocă decizia Curții de Apel Alba nr. 8/4.01.2010 și depune la dosar decizia civilă nr. 84/26.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- și Concluzii scrise.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că, prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC "" SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la:
- plata sumei de 7.817 lei, reprezentând drepturi salariale, respectiv diferențe dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform planului social pe anul 2005, reactualizate la data plății efective;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții au fost încadrați în muncă la societatea pârâtă. Raporturile de muncă au încetat în urma reorganizării activității, achitându-se plăți compensatorii echivalente cu numărul de salarii medii brute în funcție de vechimea în societate. S-a susținut că, în mod greșit, la calculul sumelor acordate s-a avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii, întrucât, în conformitate cu pct.4 din Planul Social - anexă la Contractul Colectiv de Muncă, indemnizația de concediere trebuia stabilită pe baza celui din 2004, majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj cu care s-au majorat salariile prevăzute în CCM.
Prin întâmpinare și precizările ulterioare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția necompetenței teritoriale.
Prin Sentința civilă nr.1448/LM/2009, Tribunalul Hunedoara respins excepția necompetenței teritoriale a instanței și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâta iar pe fond admis în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanții, și și în consecință a fost obligată pârâtă să plătească fiecărui reclamant suma de 2697 lei, reprezentând diferențe nete la plățile compensatorii acordate, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune până la data plății efective. În rest acțiunea a fost respinsă.
fost obligată pârâtă să plătească reclamanților suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii declarat recurs pârâta SC SA solicitând în principal:
- casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru nouă judecată la Tribunalul București,
- iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În expunerea de motive a arătat că în mod greșit instanța a respins excepția necompetenței teritoriale Tribunalului Hunedoara, incident în cauză fiind art. 304 pct.3 pr.civ.
Mai arată că, pretențiile reclamantului nu reprezintă drepturi de natură salarială ci despăgubiri, care se plătesc o singură dată, la încetarea contractului de muncă, ca măsură de protecție socială. Cum cuantumul acestora a fost expres prevăzut în cuprinsul deciziei de concediere, s-a invocat incidența art.283 lit.e Codul Muncii care reglementează un termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul litigiilor de muncă în care se reclamă neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, față de care, în raport cu data încetării raporturilor de muncă, ori data scadenței drepturilor pretinse în temeiul CCM, pretențiile deduse judecății ar fi prescrise.
Referitor la fondul cauzei se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și cu privire la modul greșit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății invocând incidența art.304 pct.9 pr.civ.
Recurenta arătat în esență că, în mod greșit instanța interpretat voința părților exprimată în planul social menționând că indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se s-au făcut în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, au fost negociate cu sindicatul prin planul social. La stabilirea sumelor fixe acordate s-a luat ca bază de calcul salariul mediu brut pe din anul 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin CCM în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul în curs, în care a avut loc disponibilizarea, acest fapt fiind expres precizat în art.4 din Planul Social.
Mai arată recurenta că, sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut în 2005, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut din anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, așa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă și art.4 din Planul social.
Reclamanții au formulat note de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat și respingerea excepțiilor invocate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepțiile invocate, Curtea reține că în mod corect instanța de fond respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara deoarece Codul Muncii, prin art.284 alin.2 stabilește o competență derogatorie de la dreptul comun, acordând o competență exclusivă instanței în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtei în sensul că normele de competență stabilite prin Legea nr.168/1999 nu puteau fi abrogate prin Codul Muncii (Legea nr.53/2003) pe de o parte pentru că normele de competență sunt de imediată aplicabilitate, iar pe de altă parte, abrogarea disp.art.72 din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă, anterior menționată, s-a realizat cu respectarea art.53, 63 și 65 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum rezultă din conținutul art.297 și 298 Codul Muncii.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului (data încetării raporturilor de muncă), fiind aplicabile prev.art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii cum s- reținut corect de instanța de fond.
Curtea apreciază că nu sunt incidente nici prev.art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii deoarece acesta reglementează un termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune doar în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă.
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
Ne aflăm, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclamantul se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanții au fost salariații societății pârâte, raporturile de muncă dintre părți încetând prin decizia nr. 310 din 28.06.2006 privind pe reclamantul, decizia nr.204/15.06.2006 privind pe reclamanta și la data de 26.06.2006 în ce privește reclamantul urmare disponibilizărilor ce au avut loc în cadrul societății.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de pe anul 2005 s-a prevăzut dreptul angajatului concediat (din motive care nu țin de persoana salariatului), în funcție de vechimea acestuia, la o indemnizație echivalentă cu 1 - 4 salarii medii nete. Conform alin.3 al aceluiași articol, valorile acordate efectiv, urmau să fie stabilite prin negociere cu sindicatele. In baza acestei prevederi și în conformitate cu disp.art.69 și urm. Codul Muncii, angajatorul a întocmit planul de măsuri sociale, actul denumit "Planul Social versiunea finală din 21.04.2005", fiind acceptat și semnat de sindicatul reprezentativ din unitate (). Prin acest act, cu termen de valabilitate până la 31.12.2010, la pct.4 s-au stabilit pachetele financiare de care beneficiază angajații concediați, constituite din 8, 12 ori 15 salarii la o vechime de 0,5 - 5 ani, 5 - 15 ani și respectiv peste 15 ani.
Planul social, în versiunea din 21.04.2005 a devenit anexă la Contractul Colectiv de Muncă, fapt confirmat de ambele părți, iar indemnizațiile de concediere au fost achitate persoanelor disponibilizate. In cazul încetării contractelor individuale de muncă prin acordul părților, suma acordată a reprezentat 50% din pachetul salarial corespunzător vechimii în.
Pârâta a arătat că la calculul indemnizației s-a folosit ca bază de calcul salariul mediu brut din anul anterior disponibilizării (nu cel din anul în curs), înmulțit cu numărul de salarii prevăzute în planul social, din care s-a scăzut impozitul.
Criticile pârâtei recurente referitoare la interpretarea greșită pe care instanța de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.6 din decizia de concediere reclamanților li se cuvine suma de 19933 lei " cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de muncă completate cu prevederile Planului social".
Reclamanții au susținut că trebuia să li se plătească 15 salarii medii brute la nivelul anului 2006, ceea ce reprezintă suma de 27.750 lei, susținere primită de instanța fondului.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2005 la nivelul:
A 1 prevede că "Laconcedierile individualedin motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul ăi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație de concediere, după cum urmează:
- de la 6luni la 3 ani 1 salariu mediu net
- de la 3 la 10 ani 2 salarii medii nete
- de la 10 ani la 15 ani 3 salarii medii nete
- peste 15 ani 4 salarii medii nete
A 2 stabilește că "În cazulconcedierilor colectivese va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă."
Potrivit alin 3. "acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cuiar conform alin.4 "Prevederile domeniului vizatîn prezentul articolse completeazăcuprevederile Planului socialînsușit de părți. Din salariul mediu brut se scad impozitele și se achită salariul mediu net astfel cum rezultă în urma scăderii acestora."
În consecință, art. 50 din Contractul colectiv de muncă stabilește doar în situația concedierilor individuale cuantumul concret al indemnizației de concediere. Pentru concedierile colective se prevede expres că valorile urmează a fi stabilite în baza negocierilor cu ( alin 3 al art.50). Ceea ce garantează art. 50 în privința concedierilor colective este aplicarea unei formule de calcul similară cu cea utilizată în situația concedierilor individuale, respectiv o formulă în care nivelul indemnizațiilor să fie corelat cu vechimea în unitate (art.2 al art.50). În acest sens sunt și prevederile alin 4 al aceluiași articol în care se arată că prevederile articolului 50 sunt completate de prevederile Planului social. Această precizare era necesară deoarece prin el însuși art. 50 nu conținea nici o dispoziție concretă referitoare la drepturile salariaților în cazul concedierilor colective.
Din cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu rezultă așadar ceea ce susțin reclamanții respectiv faptul că drepturile compensatorii reglementate în acest act se cuvin la nivelul salariului mediu brut aferent anului 2006.
Art. 50 în alineatul 4 ca și art. 6 din decizia de concediere fac vorbire despre completarea prevederilor din Contract cu prevederile din Plan.
Drepturile cuvenite reclamanților ca urmare aconcedierii colectiveau fost în mod corect acordate de către angajator în concordanță cu prevederile Planului social.
În acest Plan social, concretizare a negocierii impuse de art.50 alin 2 și 3 din Contractul Colectiv de Muncă, s-a stabilit la Punctul 4 Financiare:
"În funcție de vechimea în angajații vor primi următoarele pachete:
Parte integrantă a negocierilor finale:
- 0,5 - 5 ani vechime 8 salarii medii brute
- 5 - 15 ani vechime 12 salarii medii brute
- peste 15 ani vechime 15 salarii medii brute
Salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere, se va stabili ca medie tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere, respectiv calculat la nivelul anului 2005.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au recunoscut că au încasat suma de 19933 lei reprezentând cuantumul indemnizației de concediere cuvenite în temeiul Planului social. În aceste condiții dispoziția instanței de obligare a pârâtei la plata sumei de 2697 lei este nelegală, atâta timp cât baza de calcul pentru salariații disponibilizați în anul 2006 fost de 1582 lei și nu de 1796 lei(această sumă constituind baza de calcul pentru cei disponibilizați în anul 2007).
Față de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 coroborat cu art.304 punct 9.pr.civilă, cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă, și va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată în cauză de reclamant.
Constată că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
(continuarea minutei deciziei civile nr. 106/2010)
*****
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva Sentinței civile nr. 1448/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar civil nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulată de reclamanții, și.
Menține în rest dispozițiile hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 21.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored. FC, 6 ex. IM -18.02.2010
Jud.fond- A,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa
