Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 106/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 106
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 2548 din 03 11 2009 Tribunalului Vaslui, intimată fiind SC. SA - GRUP.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurent și avocat pentru intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimata a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat, pentru recurent, solicită admiterea probei cu înscrisuri în susținerea motivelor de recurs, depune un set de înscrisuri, duplicatul fiind înmânat apărătoarei intimatei.
Avocat primind duplicatul înscrisurilor precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora. Nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătoarea recurentului arată că a atacat sentința deoarece a considerat-o nelegală și netemeinică. Pe primul capăt de cerere a solicitat să i se acorde drepturile bănești cuvenite conform prevederilor art.52 al.2 completat cu prevederile art.161 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă. Consideră că din interpretarea textului art.52 al.1 din CCM se evidențiază faptul că era protejat, că nu i se putea desface contractul de muncă pentru motive care nu ținea de persoana sa și mai ales că avea mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată.
În ce privește al doilea capăt de cerere, solicită admiterea acestuia. A considerat că i se cuvine o parte din profitul societății pe anii 2005-2007. depus bilanțul contabil, este trecută suma exprimată în roni și beneficiile acordate angajaților. Cota s-a dat către salariați dar nu a ajuns la ei. Pe acest capăt de cerere solicită rejudecarea cu efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea sumelor. Pentru toate aceste motive, expuse pe larg și prin motivele de recurs, solicită admiterea recursului.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Dreptul la profit este transpus în contractul colectiv de muncă dar condițiile și modul de acordare nu au fost stabilite. Consideră că este prematur acest capăt de cerere.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata drepturilor prevăzute de art.52 și art.161 al.1 și 2 din CCM pe 2008, apreciază că în cauză nu poate fi vorba de acordul părților în procesul de concediere. Acordarea dreptului prevăzut de art.52 și art.161 al.1 și 2 din CCM pe anul 2008, alături de indemnizația de concediere de care a beneficiat, ar echivala cu acordarea a două despăgubiri.
Pentru aceste considerente expuse și prin întâmpinare, solicită respingerea recursului.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Vaslui sub nr-, reclamatul a solicitat obligarea pârâtei -membru Grup la plata sumei de 8.508 lei reprezentând drepturi bănești prevăzute de art. 52 și 161 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de și suma de 16.948 lei reprezentând cota parte din profitul realizat de societatea pârâtă în anii 2005 - 2007 conform Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel /, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură și Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul arată că a lucrat în domeniul petrolului timp de 22 de ani în perioada 26.06.1986 - 04.02.2008. La data de 02.04.2008, pârâta i-a desfăcut contractul individual de muncă în baza dispozițiilor art. 65 - 67 și art. 73 - 75, emițând în acest sens Decizia nr. 1226 din 05.12.2007.
În baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de / era îndreptățit să primească de la societatea pârâtă suma de 8.508 lei, reprezentând patru salarii avute la data disponibilizării, conform dispozițiilor art. 52 și 161 alin. 1 și 2 din acest contract. precizează că, deși s-a adresat pârâtei cu o cerere în acest sens, A - membru V Grup nu și-a îndeplinit această obligație.
Deși dispozițiile art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de pe anii 2005 - 2007 prevedea existența unor drepturi, respectiv "cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere ", nu a primit pentru ultimii trei ani de activitate nici un drept cu acest titlu din partea pârâtei.
Această obligație asumată de pârâtă derivă și din reglementarea cuprinsă în art. 41 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 și cel încheiat pe anii 2007 - 2010, în care se prevede expres: "cota parte din profit ce se repartizează salariaților este de până la 10 % în cazul societăților comerciale și de până 5 % în cazul regiilor autonome". Reclamantul susține că acest drept este recunoscut și de actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă nr. 858/12.08.1998 și consideră acesta că este îndreptățit să primească suma de 16.948 lei reprezentând cota parte din profitul realizat de societatea pârâtă în anii 2005 - 2007.
Prin întâmpinarea formulată, - membru Grup a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de participare la profitul societății în anii 2005 - 2007 și a solicitat respingerea primului capăt de cerere ca nefondat.
Reclamantul a fost angajatul societății până la data de 04.02.2008 când prin Decizia nr. 1226/05.12.2007 i-a încetat contractul de muncă în temeiul dispozițiilor art. 65 - 66 Codul muncii. Potrivit Planului Social aplicat în caz de reorganizare a societății, reclamantului i-a fost acordat un pachet financiar reprezentat de plăți compensatorii.
- membru Grup susține că alin. 2 al art. 52 din contractul Colectiv de muncă încheiat pe anul 2008 prevede că în situația în care salariatul își dă acordul pentru desfacerea contractului de muncă, acesta beneficiază atât de indemnizația de concediere acordată pe baza Planului Social cât și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2 din același contract. Pârâta arată că, în speță, reclamatul nu și-a dat acordul pentru încetarea contractului de muncă pentru a beneficia de dreptul prevăzut la art. 52 alin. 2 din contract. Ca urmare, cererea formulată de acesta, privind acordarea drepturilor salariale prevăzute de art. 52 și 161 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, în cuantum de 8.508 lei, ar trebui respinsă ca nefondată.
În ce privește excepția prematurității capătului de cerere solicitat de reclamant privind acordarea cotei din profit pe anii 2005 - 2007, se arată că toate elementele menționate în favoarea salariaților în art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă sunt atribuite - ca reglementare - unei negocieri cu acest obiect special dintre sindicat și patronat. Astfel, stabilirea cotei de participare la profit, ca și modalitate concretă de acordare și condiții de diferențiere între salariați trebuie să facă obiectul negocierii cu sindicatul, iar numai rezultatul eventual pozitiv pentru salariați al acestei negocieri putând reprezenta izvor de drept patrimonial față de profitul pentru un salariat individual.
Drepturile salariatului față de profitul se în urma negocierii speciale patronat - sindicat, nu direct din Contractul Colectiv de Muncă.
Art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă creează numai o vocație a salariaților la beneficii patrimoniale raportate la profitul, stabilind doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului față de profitul, nedând naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu. Acest din urmă drept, precizează pârâta, ar fi luat naștere în condițiile stabilirii exprese a cotei de participare la profit, a modalității concrete de acordare a acestei cote, precum și a condițiilor de diferențiere între salariați, aspecte care nu pot fi stabilite decât în cadrul negocierii speciale cu sindicatele, asemenea negocieri neexistând. membru Grup menționează că salariatul este obligat, în prealabil introducerii acțiunii în justiție, să parcurgă reglementarea art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă în sensul negocierii prin reprezentant legal, prin sindicat, tocmai pentru crearea dreptului cerut în justiție. Întrucât dreptul invocat de salariatul reclamant nu s-a născut, pârâta solicită admiterea excepției prematurității acestui capăt de cerere solicitat de și în consecință respingerea lui ca prematur.
Părțile au depus înscrisuri, în copie.
Prin sentința civilă nr. 2548 din 3.11.2009, Tribunalul Vasluia admis excepția prematurității capătului al doilea de cerere solicitat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC "" SA - membru Grup, privind acordarea cotei de participare la profitul societății, excepție invocată de pârât și, în consecință:
A respins ca prematur capătul al doilea de cerere solicitat de reclamant, în contradictoriu cu pârâta, privind acordarea cotei de participare la profitul societății.
A respins primul capăt de cerere solicitat de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC "" SA - membru Grup, privind plata drepturilor bănești prevăzute de art. 52 și 161 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform copiei de pe carnetul de muncă depusă la filele 76 - 96 din dosarul cauzei, a fost încadrat prin transfer în interesul serviciului începând cu data de 26.06.1986 la membru Grup.
La data de 02.04.2008, pârâta i-a desfăcut reclamantului contractul individual de muncă conform art. 65 - 66 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
În ce privește excepția prematurității celui de-al doilea capăt de cerere solicitat de reclamant, privind acordarea sumei de 16.948 lei, reprezentând cota parte din profitul realizat de societate în anii 2005 - 2007 conform celor trei contracte colective de muncă (la nivel de unitate, de ramură și național), instanța a apreciat că această excepție este întemeiată.
își întemeiază pretenția acordării cotei de participare la profitul pârâtei pe textul art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă care prevede: "cota de participare a salariaților A la profitul anual, modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu."
În fapt, nu au existat negocieri cu sindicatul având acest obiect, nu s-au stabilit în mod bilateral nici cota de participare la profit nici modalitatea concretă de acordare și nici condițiile de diferențiere între salariați. Mai mult, Adunarea Generală a Acționarilor nu a aprobat distribuirea profitului către salariați.
Efectele juridice ale art. 139 din Contractul Colectiv de Muncă, ca și clauză a unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, sunt următoarele: este un act juridic bilateral - un contract sinalagmatic, cu titlu oneros din care izvorăsc drepturi și obligații reciproce ale părților; are un caracter general - vizează raporturile de muncă pentru colectivul de salariați și nu pentru un anume salariat.
Stabilirea cotei de participare la profit, modalitatea de acordare și condițiile de diferențiere între salariați trebuie să facă obiectul negocierii cu sindicatul. Drepturile salariatului față de profitul membru Grup se în urma negocierii speciale patronat - sindicat. Ele nu rezultă direct din contractul colectiv de muncă, clauzele lui fiind normative. Această normă trimite la o reglementare subsecventă, acea reglementare creând drepturi pentru subiecții individuali conform modalității concrete în care a fost adoptată.
Articolul 139 din Contractul Colectiv de Muncă creează doar vocația salariaților la beneficiile patrimoniale raportate la profitul pârâtei și stabilește premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului față de profitul. Această reglementare nu dă naștere prin ea însăși la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu. Dreptul s-ar fi născut dacă s-ar fi stabilit concret cota de participare la profit, modalitatea de acordare, condițiile de diferențiere între salariați, aspecte ce sunt stabilite în cadrul negocierii speciale cu sindicatul.
În ce privește primul capăt de cerere solicitat de reclamant privind obligarea societății pârâte la plata sumei de 8.508 lei, reprezentând drepturi bănești prevăzute de art. 52 și 161 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, acesta este neîntemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 2 teza I din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anul 2008, salariații care își dau acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă beneficiază pe lângă indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2, în sensul că primesc la pensionare, indiferent de cauza acesteia, o sumă ce reprezintă premiu pentru întreaga activitate constând în două salarii avute la data pensionării sau patru salarii pentru salariații cu vechime în petrol mai mare de 15 ani. Fostul salariat avea o vechime în activitatea petrolieră mai mare de 15 ani, dar temeiul de drept care a stat la baza deciziei de concediere a fost art. 65 Codul muncii.
Cele două modalități de încetare a raporturilor de muncă (concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului - art. 65 Codul muncii și 55 b - ca urmare a acordului de voință a părților, la data convenită de acestea) au cauze și temeiuri diferite. Astfel, încetarea prin acordul părților este prevăzută de art. 55 litera b Codul muncii, și presupune întâlnirea a două acorduri de voință, iar concedierea prevăzută de art. 65 Codul muncii este o concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, fiind o măsură unilaterală a angajatorului ce derivă din reorganizarea unității.
Obligarea pârâtei la plata sumei de 8.508 lei reprezentând drepturi salariale prevăzute de art. 52 și 161 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate ar însemna ca fostul salariat să primească două despăgubiri, ceea ce nu este posibil. Astfel, acesta a încasat sumele cuvenite ca urmare a actului unilateral al angajatorului, concedierea, iar pe de altă parte ar primi și cele patru salarii stabilită de Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate doar în ipoteza încetării raporturilor de muncă prin acord.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul susține, cu privire la primul capăt de cerere, că pretențiile sale au fost respinse în mod nelegal, instanța de fond dând o interpretare eronată textelor invocate din Contractul Colectiv de Muncă. Din prevederile art. 52 alin. 1 din CCM, se înțelege că nu se pot desface, din inițiativa angajatorului, contractele individuale de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, celor care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată. Recurentul se afla într-o atare situație, dar nu a contestat decizia de concediere, așa încât pârâta intimată îi datorează, pe lângă compensația prevăzută pentru concediere, și drepturile prevăzute de art. 161 alin. 1.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, recurentul susține că admiterea excepției prematurității acțiunii este nefondată. Lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor datorate nu poate fi asimilată unei proceduri prealabile, dreptul fiind născut prin cuprinderea lui în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, de ramură și național, în capitolul "Salarizarea și alte drepturi bănești", neputând fi îngrădit pentru că nu s-au purtat negocieri. Mai mult, pârâta nu a făcut dovada, cu declarațiile privind repartizarea profitului, că în anii 2005, 2006și 2007 nu a repartizat profit salariaților.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a depus înscrisuri, în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Contractul individual de muncă al recurentului salariat a încetat ca urmare a voinței unilaterale a intimatei angajator, în condițiile art. 65 Codul muncii. Așa cum rezultă din decizia nr. 1226 din 1.11.2007 de încetare a contractului individual de muncă, recurentul a beneficiat, conform prevederilor art. 50 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, de o indemnizație de concediere în valoare netă de 22.630 RON.
În susținerea pretențiilor sale privind plata sumei prevăzute de art. 161 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, recurentul invocă prevederile art. 52 alin. 1 și 2 din același contract, conform cărora, nu se pot desface, din inițiativa angajatorului, contractele individuale de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, celor care au mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată, iar în cazul în care salariatul astfel protejat își dă acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă, acesta beneficiază și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2.
Or, necontestarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nu echivalează cu acordul recurentului pentru desfacerea contractului individual de muncă, deci recurentul nu putea beneficia și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Așa cum corect a reținut prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b și c Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea, este distinctă de încetarea contractului individual de muncă, ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, contrar susținerilor recurentului, acesta nici nu se încadra în prevederile art. 52 alin. 1, deci nu era protejat față de desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Aceasta întrucât art. 52 alin. 1 are în vedere pensionarea anticipată, nu pensionarea anticipată parțială. Pensia anticipată este o categorie de pensie distinctă de pensia anticipată parțială, iar în termenul de 3 ani prevăzut de art. 52 alin. 1 recurentul nu îndeplinea condițiile necesare pensionării anticipate, ci doar pe cele necesare pensionării anticipate parțiale, în acest sens fiind emisă și decizia nr. - din 18.02.2009 de către Casa Județeană de Pensii
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, se constată că, în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, adaosul la salarii reprezentat de cota-parte din profit ce se repartizează salariaților este reglementat, așa cum arată recurentul, în capitolul IV "Salarizarea și alte drepturi", art. 54 alin. 1 lit. Potrivit Contractului colectiv de muncă unic la nivel național, repartizarea cotei-parte din profit "poate" reprezenta adaos la salarii, iar art. 54 alin. 2 din același contract prevede: "ondițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acorda cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau institutie".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede, în art. 139: "Cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ". Așadar, recurentului nu i s-a îngrădit dreptul la acest adaos salarial, format din cota-parte din profit repartizată salariaților, însă dreptul său nu este născut, actual și determinat, așa încât în mod corect a reținut prima instanță că cererea privind plata acestui drept este prematur introdusă. În condițiile în care, potrivit clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nu a avut loc negocierea dintre angajator și sindicatul reprezentativ pentru stabilirea cotei de participare a tuturor salariaților la profitul anual, a modalității concrete de acordare și a condițiilor de diferențiere, nu prezintă relevanță ca intimata pârâtă să facă dovada "repartizării profitului către salariați". Recurentul reclamant a solicitat plata unui drept individual, salarial, a cărui existență și conținut trebuie stabilite anterior, prin negociere, așa cum prevede contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2548 din 03 11 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
2 ex. /17 02 2010
Tribunal V -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
