Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 107/2010
Ședința publică de la 21 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Fiț JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâta "" SA B și reclamanții G, G, U G, IA, ., G, G, G, G, -, A, -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 530/LM/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat în calitate de reprezentantă a pârâtei recurente SA B, lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța pune în discuție aspectul legat de alegerea domiciliului procesual și cel legat de reprezentarea reclamanților recurenți, ivit odată cu depunerea la termenul anterior a Cererii de sesizare a Curții Constituționale cu Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art. 28 alin.2 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor. Se constată că excepția de neconstituționalitate deși a fost formulată prin avocat, în calitate de apărător ales, la dosar nu a fost depusă împuternicire avocațială, ignorându-se astfel mențiunea cu care au fost citați pentru acest termen reclamanții recurenți, la domiciliul procesual ales la Cabinetul Individual de Avocatură " " Târgu
Reprezentanta pârâtei recurente solicită a se constata că din punct de vedere procedural cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este nulă, întrucât nu există dovada că provine de la reclamanții recurenți, avocatul care a redactat în numele acestora excepția de neconstituționalitate nedepunând și mandatul de reprezentare.
Cu privire la aspectul alegerii domiciliului reclamanților recurenți la Cabinetul Individual de Avocatură " " Târgu J, solicită a se reține că la fila 109 dosar fond există confirmarea acestei alegeri prin tabelul semnat de reclamanți, făcându-se astfel dovada că au înțeles să-și aleagă domiciliul acolo.
Instanța, având în vedere că reclamanții recurenți au fost citați cu mențiunea să facă dovada că au mandatat pe avocat să-i reprezinte în acest dosar și de asemenea să comunice dacă au înțeles să-și aleagă domiciliul procesual la Cabinetul Individual de Avocatură " " Târgu J, însă aceștia nu au dat nici un răspuns instanței, Curtea nu va mai pune în discuție cererea de sesizare a Curții constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de către reclamanții recurenți, atâta timp cât aceasta a fost formulată printr-un avocat fără mandat de reprezentare. Reținând că nu mai sunt alte chestiuni de discutat ori cereri de formulat, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta pârâtei recurente precizează că nu mai susține excepția invocată în motivele de recurs privind neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, având în vedere practica constantă a Curții Constituționale.
În principal, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la Tribunalul București, în urma admiterii excepției de necompetență teritorială.
În subsidiar, solicită admiterea recursului pârâtei, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea în totalitate a acțiunii reclamanților.
Învederează în esență că cererea reclamanților privind plata suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu poate fi primită, nefiind îndeplinită condiția esențială pentru plata acestor drepturi ce constă în necuprinderea lor în salariul de bază. Precizează că atât în contractul colectiv de muncă pe anul 1997, cât și în cel pe anul 1998 se arată expres că suplimentarea a fost cuprinsă în salariul de bază. Cu referire la art. 176 din contract, invocat de reclamanții recurenți, arată că acesta are 6 aliniate, iar la aliniatul 3 se prevede expres că suplimentarea se acordă doar dacă nu s-a prevăzut expres introducerea ei în salariul de bază. În susținerea concluziilor sale, invocă practica judiciară a Curții de APEL ALBA IULIA, sens în care depune copia deciziei civile nr. 1037/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-
Pe recursul formulat de reclamanți, pune concluzii de respingere ca neîntemeiat.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în recurs, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 6625/97/06.10.2008, reclamanții I G, G, U GH., IA,., GH., GH., GH., G, -, A, -, -, GH., -, au chemat în judecată pe pârâta SC "" SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la:
- plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă datorate în octombrie, în cuantum de un salariu minim la nivel de unitate, pentru fiecare om, respectiv pentru anii 2005, 2006, 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflație;
- cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanți sunt ori au fost salariații pârâtei până la data disponibilizării lor ca urmare a reorganizării activității.
În justificarea pretențiilor constând în prima pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, s-au invocat prev.art.176 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007, care reglementau aceste drepturi, însă de care salariații nu au beneficiat, fiind încălcate dispozițiile Legii 130/1996 și ale art.238 al.1 Codul Muncii, conform cărora, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.
Reclamantul Iad epus o cerere prin care arată că renunță la judecată.
Prin întâmpinare și precizările ulterioare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active și excepția necompetenței teritoriale.
Cu privire la excepția prescripției pârâta a arătat că obiectul cauzei nu constă în soliD.a unor drepturi salariale ci în plata unor venituri în temeiul unui contract colectiv de muncă. Au fost invocate prev.art.283 lit.e Codul Muncii care reglementează un termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul litigiilor de muncă în care se reclamă neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, față de care, în raport cu data încetării raporturilor de muncă, ori data scadenței drepturilor pretinse în temeiul CCM, pretențiile deduse judecății ar fi prescrise.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost argumentată prin faptul că în plan procesual, calitatea activă a reclamantului trebuie să corespundă calității acestuia de creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional invocat, iar creanța pretinsă trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost încă acoperită. Ca urmare, creanța pretinsă nu poate fi limitată la al. 1 și 2 al. art. 176 din CCM pe ramură, articolul menționat instituind o reglementare unitară a adaosurilor la salariu, stabilind doar premisele acordării unui drept patrimonial, fără a da naștere la un drept cert al salariaților. Acest articol din CCM pe ramură trimite la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel inferior, însă în fapt, asemenea negocieri nu au mai existat din 1999, deoarece venitul respectiv a fost introdus în martie 1998 în salariul de bază al salariaților. Ca urmare, neexistând un drept al salariaților la venitul actual în luna octombrie, reclamantul nu este creditor în raportul juridic și în mod corespunzător, în plan procesual, este lipsit de calitatea procesuală activă.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței, au fost invocate prevederile Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conform cărora, competența în domeniul conflictelor de muncă, aparține tribunalului d e la sediul pârâtului. Sub acest aspect, s-a susținut că normele de competență stabilite prin Legea nr.168/1999 nu puteau fi abrogate prin noul Cod al muncii, care este tot o lege organică.
Cu privire la netemeinicia cererii de chemare în judecată s-a arătat în esență că pretențiile formulate nu au nici un suport întrucât referitor la premiul pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anii 2005-2007 conform art.176 CCM/ramură, la nivel de angajator nu se mai prevede nimic în legătură cu acest adaos. Printr-o simplă comparare a contractului colectiv de muncă pe unitate cu cel încheiat la nivel de ramură se poate observa că, per total, primul a prevăzut drepturi și ajutoare mai mari, iar la art.176 alin.3 al condiționează plata acestora de stabilirea criteriilor de acordare prin contractele colective încheiate la nivelele anterioare.
Prin sentința civilă nr. 530/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, au fost respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale active și a necompetenței teritoriale invocate de pârâta A fost admisă în parte acțiunea, pârâta fiind obligată să plătească fiecărui reclamant pentru anii 2005-2007, în funcție de perioada efectiv lucrată, contravaloarea netă a suplimentării salariale anuale pentru aprovizionarea de toamnă/iarnă, în sumă de 340 lei pentru anul 2005, 404 lei pentru anul 2006 și 520 lei pentru anul 2007, conform art. 176 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Petrol, Gaze. S-a dispus actualizarea acestor sume cu indicele de inflație până la data plății efective. A fost respinsă în rest acțiunea. În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului -.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepțiile invocate de pârâtă au fost respinse pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a apreciat că nu sunt incidente nici prev. art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii care reglementează un termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune doar în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă.
Raportat la obiectul acțiunii, constând în drepturi bănești cuvenite angajaților cu titlu de adaosuri salariale pentru prima de aprovizionare toamnă-iarnă, termenul de prescripție este de 3 ani, termen care se aplică conform art.283 lit.c Codul Muncii ori de câte ori se reclamă drepturi salariale neacordate sau plata altor drepturi către salariat. Contrar susținerilor pârâtei aceste drepturi constituie drepturi salariale, în sensul art.155 Codul Muncii în conformitate cu care salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alteadaosuri.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului s-a observat că însăși pârâta admite că în cuprinsul art.176 din CCM pe ramură se creează vocația tuturor salariaților de a formula pretenții în legătură cu existența și aplicarea acestui drept. Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură se aplică tuturor salariaților din ramura de activitate respectivă. Cum în baza art.282 alin.1 lit.a Codul Muncii pot a fi părți în conflictele de muncă salariații precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul Codului Muncii, al altor legi sau al Contractelor Colective de Muncă, reclamantul justifică în prezenta cauză calitatea procesuală activă.
A fost respinsă și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, Codul Muncii, prin art.284 alin.2 stabilindu-se o competență derogatorie de la dreptul comun, acordând o competență exclusivă instanței în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului.
Nu au fost reținute susținerile pârâtei în sensul că normele de competență stabilite prin Legea nr.168/1999 nu puteau fi abrogate prin Codul Muncii (Legea nr.53/2003) pe de o parte, pentru că normele de competență sunt de imediată aplicabilitate, iar pe de altă parte, abrogarea disp.art.72 din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă, anterior menționată, s-a realizat cu respectarea art.53, 63 și 65 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum rezultă din conținutul art.297 și 298 Codul Muncii.
Reclamanții sunt ori au fost salariații societății pârâte.
Prima pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, este reglementată în cuprinsul art.176 din CCM/ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, conform căruia, cu ocazia unor evenimente anuale precum și în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos, în sumă fixă, în cuantum de cel puțin un salariu minim pe ramură.
Este adevărat că în cazul acestui drept condițiile de acordare și cuantumul concret urmau să fie negociate la nivelul fiecărei unități (alin.3), negocieri care nu au mai avut loc la nivelul, însă, în speță, cuantumul minim este stipulat chiar în cuprinsul CCM pe ramură invocat, la un salariu minim pe ramură. Acesta reprezintă o clauză minimală care trebuia aplicată la nivelul fiecărei unități din ramură, față de toți salariații, raportat la disp.art.241 alin.1 lit.c Codul Muncii și ale art.8 din Legea nr.130/1996.
Apărarea pârâtei în sensul că prevederile invocate au rămas fără obiect, fiind incluse în drepturile salariale negociate, nu a fost reținută.
Singurele mențiuni cu privire la acest aspect sunt cele din art.168 alin.2 din CCM al SNP SA din 1997 și 1998, însă chiar și în conformitate cu acestea, includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază, se putea face doar printr-un act adițional încheiat conform Legii nr.130/1996, deci prin act adițional la CCM. Un asemenea act însă nu există. De altfel, aceste mențiuni nici nu se mai regăsesc în Contractele Colective de Muncă pe unitate încheiate pe perioada care face obiectul prezentei acțiunii (2005 - 2007).
A fost înlăturată și apărarea bazată pe drepturile și ajutoarele prevăzute în contractul colectiv de muncă pe unitate, care, cel puțin afirmativ "per total" ar fi mai mari la nivel de unitate, comparativ cu cele la nivel de ramură. Prin acest raționament (care reprezintă de altfel o simplă afirmație, cu nimic dovedită) s-ar încălca dispozițiile imperative ale art.241 Codul Muncii și ale art.8 din Legea nr.130/1996, care interzic stabilirea unor drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Obligația executării contractului colectiv de muncă nu poate fi înlăturată nici prin semnarea acordului de concediere ori prin mențiunea din cuprinsul deciziei de concediere, raportat la dispozițiile imperative ale art.37 și 38 Codul Muncii, care interzic orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea sau limitarea la drepturilor salariaților stabilite prin lege, contractele colective ori contractele individuale de muncă, atare tranzacții fiind lovite de nulitate absolută.
In ceea ce privește cuantumul sumelor cuvenite, se reține că acestea sunt egale cu salariul minim net pe ramură și nu cu cel stabilit la nivel de unitate, cum s-a solicitat prin acțiune, valoarea salariilor minime nete pe ramură fiind de 340 lei în anul 2005, 404 lei în anul 2006 și 520 lei în anul 2007 (corespunzător salariul minim brut de 410 lei, 480 lei, respectiv 620 lei).
Având în vedere că potrivit CCM aceste drepturi trebuiau achitate anual în luna octombrie, raportat la data încetării raporturilor de muncă, pârâta a fost obligată la plata suplimentării salariale prev. de art.176 CCM/ramură pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, aferentă anului 2005-2007 în funcție de perioada efectiv lucrată în unitate, fiind respinsă în rest acțiunea reclamanților.
În vederea unei despăgubiri integrale, sumele cuvenite s-a dispus a fi reactualizate prin aplicarea indicelui de inflație până la data plății efective.
In baza art.246 Cod proc. civilă, văzând cererea depusă de reclamantul, instanța a luat act de renunțarea la judecată a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât societatea pârâtă, cât și reclamanții.
Pârâta a solicitat, în principal, admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea pentru o nouă judecată la Tribunalul București, apreciind că hotărârea este nulă, fiind dată cu încălcarea art. 72 din Legea nr. 168/1999 potrivit căreia cererile referitoare la conflictele de drepturi se adresează instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În acest sens invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției.
În mod nelegal a respins prima instanță și excepția necompetenței teritoriale absolute a Tribunalului Hunedoara, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Pe fondul cauzei, în mod greșit instanța a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că drepturile în discuție au fost plătite. Includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază se putea face doar printr-un act adițional, care nu există.
Instanța de fond nu a observat că, potrivit adresei 2412/1998 suplimentările salariale s-au inclus în salariul de bază pentru anii 1998-2002. Începând cu anul 2002 nu s-a mai prevăzut nimic în legătură cu ajutorul de aprovizionare toamnă-iarnă și nici nu s-au mai purtat negocieri pe această temă.
Admițând acțiunea și acordând drepturi care nu au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă, instanța de fond a încălcat principiul libertății contractuale, precum și dispozițiile art. 247 Codul Muncii potrivit cărora, neexistând contract colectiv de muncă la nivel de angajator, se aplică cel încheiat la nivel superior.
Reclamanții au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În expunerea de motive arată că drepturile în discuție sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă art. 176 alin. 1-2, încheiat la nivel de ramură pentru 2005-2007. Plata adaosurilor salariale într-un anumit an nu stinge obligația de plată pentru anii următori. Ele pot fi incluse în contract dacă există o clauză expresă în acest sens. În fiecare an, începând cu 1997, s-a stabilit obligația încheierii de acte adiționale pentru a se putea include adaosul în salariul de bază, obligație care a fost respectată doar în anul 1998. În anii următori, includerea adaosului în salariul de bază nu a mai fost menționată expres, în termeni preciși și neechivoci, în formă solemnă și în fiecare an.
pentru aprovizionare în perioada 2005-2007 nu a putut rămâne la nivelul anului 1998 câtă vreme salariul minim pe unitate, funcție de care se calculează adaosul, a sporit.
Pârâta nu a negociat și nici nu a încheiat o clauză care să aibă ca obiect determinat o majorare salarială prin includerea expresă a adaosului de aprovizionare în salariul de bază în anul în curs, după 1998, așa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă din 1997.
Instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamanților numai în parte, acordând ajutorul material reprezentând aprovizionarea materială pentru toamnă-iarnă în cuantumul unui salariu la nivel de ramură și nu la nivel de agent economic, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă și în limitele statuate de art. 306 (2) Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul pârâtei B este fondat, urmând a fi admis, în timp ce recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 137 (1) Cod procedură civilă:
"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Din această perspectivă, Curtea urmează a soluționa cu prioritate cele 3 excepții invocate prin intermediul motivelor de recurs de pârâta B, respectiv cea a necompetenței teritoriale, cea a prescripției dreptului material la acțiune, cât și cea a lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Deliberând asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Hunedoara instanța o va respinge față de dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, care prevăd competența teritorială a instanței de la domiciliul reclamantului în cazul cererilor referitoare la conflictele de muncă. Este o derogare de la regula generală prevăzută de Codul d e procedură civilă, justificată prin faptul că de cele mai multe ori salariatul este cel care are calitatea de reclamant, creându-i-se astfel o facilitate.
Art.72 din Legea nr.168/1999, care stabilea competența de la sediul unității a fost implicit abrogat de art.298 alin.2 din Codul Muncii, astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul soluționării unui conflict de competență, prin decizia nr.3048/23.04.2004 -Secția civilă. A arătat instanța supremă în motivarea regulatorului de competență că aplicarea prevederilor Codului Muncii se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioară Legii nr.168/1999, cât și având în vedere dispozițiile art.298 alin2 din Codul Muncii, care abrogă implicit art.72 din Legea 168/1999.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție deoarece pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă. Fiind vorba de drepturi bănești acordate de către angajator salariaților, aceasta au ca izvor raporturile de muncă dintre părți și se încadrează în categoria drepturilor salariale ca formă de răsplată pentru munca depusă de salariat în baza contractului individual de muncă. Primele acordate de către angajatori cu diverse ocazii constituie componente ale salariului în sensul art.155 Codul Muncii, reprezentând un "adaos" ce a fost stabilit prin voința părților.
Chiar prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă părțile au folosit noțiunea de "suplimentări salariale" pentru a desemna primele ce constituie sursa pretențiilor din acțiune.
Fiind vorba de drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective arau datorate astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art.166 alin.1 și art.283 lit.c Codul Muncii.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit. Codul Muncii care instituie un termen de 6 luni "în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia" întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale.
Și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost corect soluționată de instanța de fond prin respingerea ei, câtă vreme aceștia au calitatea de actuali sau foști salariați ai pârâtei, calitate în care solicită acordarea unor drepturi care, susțin ei, sunt prevăzute în și pentru acordarea cărora, până la analizarea pe fond a temeiniciei acțiunii, au calitate procesuală de a le solicita.
Pe fond, însă, se constată că susținerile pârâtei sunt fondate raportat la dispozițiile art.168 alin.1 din încheiat la nivel de unitate. Potrivit acestei clauze, recurenta pârâtă s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, respectiv sărbătorile de Paști, C, Ziua și pentru aprovizionare toamnă-iarnă în octombrie, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit de asemenea că fiecare dintre suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe.
În alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că prin negociere cu I se vor stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora iar la alin.3 că începând cu data de 1.06.1997, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază, conform unui mod de calcul care va fi stabilit printr-un act adițional.
În încheiat la nivel de PEROM pe anul 1998, la art.168 alin.3 s-a prevăzut că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază.
Susținerile recurenților reclamanți, potrivit cărora prevederile art.176 din încheiat la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prevăd expres acordarea acestei suplimentări salariale, urmează să fie înlăturate deoarece la alin.3 al art.176 se prevede expres că atât condițiile cât și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare, iar la alin.6 că fiecare dintre aceste adaosuri se acordă în condițiile în care prin M, încheiate la nivelul agentului economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Și în nr.53346/25.04.2000 încheiat la nivel de ramură, în vigoare până în anul 2006 în baza actului adițional nr.430/20.02.2005, s-a prevăzut că această suplimentare se acordă separat dacă prin încheiate la nivel de unități nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Din moment ce o astfel de prevedere există, instanța de fond a apreciat în mod greșit că suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă nu a fost acordată reclamanților în condițiile în care a fost introdusă în salariul de bază, începând cu anul 1998, în modalitatea arătată și în condițiile în care din cuprinsul carnetului de muncă al reclamantului nu rezultă că s-ar fi produs o micșorare a salariului acestuia. Ori, dacă suplimentarea nu ar fi fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a salariului, aspect care nu este evidențiat în cartea de muncă.
În consecință, se constată că prima instanță a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale mai sus menționate, motiv pentru care în temeiul art.304 pct.9 Cod proc.civ. și art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va dispune admiterea recursului formulat de pârâta "" - Membru Grup B și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Va fi respins recursul declarat de reclamanți împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta "" B împotriva sentinței civile nr. 530/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulată de reclamanții G, G, U G, IA, ., G, G,
(continuarea minutei deciziei civile nr.107/2010)
G, G, -, A, -, -, împotriva pârâtei ""
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge recursul declarat de reclamanți împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
Președinte, - - Semnează Președintele Curții de Apel | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. CV, Tehnored.IM
Jud.fond- I,
Președinte:Carmen FițJudecători:Carmen Fiț, Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa
