Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1083/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIECIVILĂ Nr. 1083/2008
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 984 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - pentru pârâta intimată lipsind reclamanta recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate prin registratură întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei intimat pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacata ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariu de bază potrivit ordinului I nr.496/2003 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă, sumă de bani actualizată cu indicele de inflație la data scadenței fiecărei indemnizații și până la data plății efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că este salariata pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și că potrivit punct 9.2 și 31.1 din Ordinul I nr. 496/2003 este îndreptățită la indemnizația pretinsă prin acțiune, indemnizație de care de altfel, beneficiază toți angajații prefecturilor precum și angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei.
În drept, se invocă Ordinul I nr. 496/2003, nr.OUG 84/2001, nr.OUG 63/2003, Legea nr. 138/1991, Legea nr. 137/2000, și Legea nr.53/2003.
S-a atașat copie după carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr. 984/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a respins acțiunea în conflict de drepturi formulată în cauză de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, a reținut în esență, că nefiind un drept expres prevăzut într-un act normativ cu forță generală obligatorie, cum este legea sau ordonanța de guvern aprobată prin lege, indemnizația de dispozitiv nu poate fi acordată decât dacă ordonatorul principal de credite, în speță primarul decide dacă o încuviințează.
S-a mai reținut, de asemenea, că susținerea reclamantei în sensul că Legea nr.138/1999 recunoaște la art.13 dreptul personalului civil de a primi indemnizația de dispozitiv este eronată, întrucât în art.1 din acest act normativ nu este menționat și P ci doar și chiar după reorganizarea celor două ministere în baza nr.OUG63/2003 nu a avut loc o contopire a acestora, fiind păstrate în continuare structurile specifice în domeniul administrației publice respective în domeniul ordinii și siguranței publice ( ar.11 din nr OUG 63/2003).
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs reclamanta, solicitând pentru motivul prevăzut de art. 304 punct 9.pr.civilă, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că soluția adoptată este discriminatorie și încalcă dispozițiile legale. Astfel, arată că a invocat în sprijinul acțiunii, raportat la dispozițiile art.2 din nr.OUG 84/2001, faptul că intimata este coordonată și controlată în activitatea sa de către Inspectoratul național de Evidența Persoanelor, instituției care la rândul său este subordonată conf. art. 11 din G nr.63/2003 direct I, și că într-o atare situație dispozițiile ordinului privind acordarea sporului de dispozitiv îi sunt aplicabile.
Sub un alt aspect, invocă faptul că acest ordin nu încalcă nici o dispoziției legală, ci din contră vine în completarea și argumentarea unor legi deja existente, sens în care se face referire la dispoz. Legii nr. 138/1999. Tot din analiza dispozițiilor inserate în ordin reiese faptul că sfera de aplicare a acestui ordin nu este limitată doar la personalul din aparatul militar deoarece nu există nici o diferență care să justifice această discriminare salarială. Măsura este discriminatorii și prin faptul că toți ceilalți angajați din cadrul unității intimate beneficiază în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de sporul în cauză, recurenta susținând că este singura persoană lipsită de acest drept.
În drept se invocă: art.39 alin.1 lit. d Codul muncii, art.1 alin.2 lit e din OG nr. 137/2000, Directiva Uniunii Europene nr. 2000/EC/78, prevederile art.7 și 23 din Declarația Universală a drepturilor Omului, prevederile art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificată de România, prevederile art. 14 CEDO, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevederile art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996, art16 și 20 alin.1 din Constituția României, art.5,6,18,39,155 din Legea nr. 53/2003.
Intimata a depus întâmpinare în această fază procesuală, solicitând respingerea recursului ca nefondat, motivând că instanța de fond a reținut întemeiat inaplicabilitatea ordinului în cauză, și că indemnizația lunară de dispozitiv nu a fost prevăzută în statutul de personal aprobat.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1.civilă, în limitele art.306 alin.2 pr.civ. constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Astfel, reclamanta este angajata Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor A, pe postul de arhivar, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus în copie la dosarul cauzei -6-8.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii" cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda și gradatii, respectiv din salariul de baza."
Din titulatura și conținutul acestei legi, rezultă clar categoriile profesionale beneficiare a acestui spor, personalul din cadrul primăriilor, cum este cazul recurenților în speță, neintrând sub incidența acestei legi.
Cu referire la Ordinul MAI nr. 496/2003 este de menționat că potrivit ierarhiei actelor normative prevăzute de Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau hotărârilor de guvern se emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă; așa încât, în speță prin ordinul emis nu se putea completa legea.
Textul de lege invocat de reclamanta recurentă în sensul susținerii cererii, respectiv pct.9.2 din acest Ordin privitor la acordarea indemnizației de dispozitiv "și personalului civil din administrația publică", nu poate fi interpretat decât în concordanță cu prevederile legale menționate anterior, deci aplicabilitatea acestuia doar personalului din administrația publică centrală a Reorganizarea celor două ministere, respectiv I și în baza nr.OUG63/2003 nu justifică aplicativitatea acestui ordin în speță, deoarece așa cum corect a reținut prima instanță, prin reorganizarea celor două instituții nu a avut loc o contopire a acestora, fiind păstrate în continuare structurile specifice în domeniul administrației publice respective în domeniul ordinii și siguranței publice ( ar.11 din nr OUG 63/2003).
Ca atare, în lipsa unei reglementări legale în acest sens, invocarea de către reclamantă a unei situații discriminatorii, nu justifică pretențiile acesteia. Este de menționat că instanța nu poate acorda ceva ce nu își are izvorul în norma legală deoarece instanța aplică legea, nu o creează, acesta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
În acest sens, jurisprudența Curții Constituționale este constantă în sensul că" prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"- Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008.
Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000" exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile". Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale din instituții diferite. Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007 - Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
În fine, Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecție normelor constituționale, precum a convențiilor și tratatelor invocate de recurentă. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa( cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și,in terminis,ea să creeze o nouă lege -lex tertia- cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.
În fine, trimiterea făcută de recurentă la soluțiile pronunțate în spețe similare, nu are relevanță juridică în cauză, deoarece hotărâri judecătorești reflectă aplicabilitatea textului de lege la cazul concret al speței date; în plus în sistemul nostru de drept practica judiciară nu are valoarea unui izvor de drept.
Față de cele ce preced, curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, așa încât în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă se respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 984/25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu Elena Truță |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
Jud. fond.:
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță
