Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1126/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (6708/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1126/
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.4343/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8967/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, a, C, G, C și și intimații - intervenienți, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns au răspuns intimații-reclamanți și intimații interveninți prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.15/2008, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 23.02.2009, după care,
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Intimații-reclamanți și intimații-intervenienți, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a dovedi netemeinicia motivelor de recurs. Depune în acest sens la dosar un înscris, semnat pentru conformitate cu originalul, respectiv o adresă emisă de Societatea Națională a SA către Ministerul Economiei și Comerțului referitoare la modul în care s-au plătit primele de Paști și de
Curtea încuviințează intimaților proba solicitată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimații-reclamanți, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată reprezentantul avocat al intimaților-reclamanți și al intimaților intervenienți, în combaterea motivelor de recurs că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurenta-pârâtă a înțeles să deturneze fondurile destinate plăților salariilor. Mai arată că instanța de fond, în baza rolului activ, a pus în discuție necesitatea administrării probei cu o expertiză contabilă, probă cu care recurenta nu a fost de acord. Nu solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.02.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanții, a, a, C, G, C și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea acesteia la plata primelor de Paște și de C datorate reclamanților în perioada anilor 2005-2007, conform prevederilor art. 168 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul SC SA pentru anii 2005, 2006 și 2007, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 28.03.2008 în cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numiții, și. La data de 30.04.2008, s-a depus la dosarul cauzei o nouă cerere de intervenție formulată de, și.
Ulterior, la data de 02.05.2008, intervenție în interes propriu au formulat și numiții, și, având aceleași pretenții bănești. În fine, la data de 14.05.2008, o nouă cerere de intervenție este formulată de
Prin sentința civilă nr. 43431/23.05.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanți și de intervenienți în contradictoriu cu pârâta SC SA; a obligat pârâta să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale suplimentare reprezentând prima de Paște și C pentru anii 2005-2007, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare an; a obligat pârâta la plata sumei de 70 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către fiecare reclamant și intervenient în parte.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații pârâtei vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment vor începe negocierile cu pentru stabilirea valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Această formulare se regăsește se regăsește în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Conform alin.2 al art.168 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2004, pentru anul 2003, aceste suplimentari vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar prin actul adițional la Contractul colectiv de muncă, art.168 alin.2 a fost modificat, în sensul că în anul 2003, suplimentările de drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Instanța de fond a constatat, din chiar formularea clauzei contractuale, că este vorba de o suplimentare a drepturilor salariale, ceea ce duce la concluzia că natura acestor sume de bani este una salarială. Este adevărat că acordarea acestor suplimentări avea un caracter periodic, fiind determinată de sărbătorile de Paște și de C, însa au un caracter constant, iar noțiunea de salariu este foarte largă. Art.155 Codul muncii prevede că salariul este format din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Pentru că aceste sume se adaugă drepturilor salariale ale salariaților, dobândesc un caracter accesoriu și urmează regimul juridic al salariului.
Astfel, reclamanții erau îndreptățiți să primească cu ocazia fiecărei sărbători de Paște și de C suplimentările salariale prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă.
Instanța de fond a apreciat ca nefondată apărarea pârâtei în sensul că au fost incluse în salariul de bază, pentru că prevederea contractuală este foarte clară, "în anul 2003 au fost incluse în salariul de bază" și nu "începând cu anul 2003". O astfel de formulare nu îndreptățește instanța de fond să considere că această includere în salariul de bază va funcționa și pentru anii viitori. Modificarea clauzei contractuale invocată de pârâtă are un alt sens și pentru evidențierea acestuia trebuia raportată formularea alin.2 al art.168 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2004, unde se precizează o conduită viitoare, la formularea acestei clauze după modificare când a fost folosit timpul trecut. Așadar, prin modificarea acestui articol se confirmă faptul că a fost adusă la îndeplinire obligația anterioară - de a include suplimentarea salarială în salariul de bază doar păentru anul 2003- și nicidecum faptul că începând cu acel an aceasta va fi modalitatea adoptată de pârâtă.
Interpretarea dată de Comisia Paritară nu are caracter obligatoriu pentru instanța, cu atât mai mult cu cât este o veritabilă modificare a clauzei contractuale. Ori, aceasta contravine însuși scopului și esenței interpretării - de a lamuri anumite prevederi, fără ca această lămurire să însemne, în cauză, o modificare a prevederii.
Prima instanță a înlăturat și argumentația folosită de Comisia Paritară in Decizia nr.5140/2007, în sensul că au devenit parte a salariului de bază și nu a trebuit să fie individualizate, deoarece pe de o parte, nu aceasta a fost rațiunea clauzei contractuale - de a modifica salariul de bază - ci de a se acorda anumite drepturi suplimentare în anumite momente, care se adăugau ("suplimentau") la drepturile salariale ce reprezintă o noțiune mai cuprinzătoare decât salariul de bază, iar pe de altă parte, modificarea salariului de bază poate avea alte rațiuni, ținând de libertatea de negociere pe care părțile o au.
Astfel, singura legătură care există între drepturile prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și salariul de bază mediu constă în faptul că valoarea acestor drepturi este dată de cuantumul salariului de bază.
S-a constatat din toata argumentarea Comisiei Paritare că în realitate aceasta ajunge să schimbe însăși natura acestor drepturi suplimentare precum și procedura de negociere a acestor drepturi convenită de părți, ceea ce nu este admisibil întrucât ar echivala cu o modificare a contractului colectiv de muncă
Daca părțile ar fi urmărit într-adevăr includerea în salariul de bază, nimic nu le-ar fi împiedicat să efectueze o modificare clară și lipsită de echivoc a clauzelor contractuale în discuție, cu atât mai mult cu cât art. 168 din contractul colectiv de muncă a făcut obiectul unor renegocieri între părți reflectate prin modificarea acestuia prin actele adiționale din 2004, 2005 și 2006. Ele însă au păstrat formularea art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă neschimbată până în anul 2008 când, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivelul înregistrat la. sub nr. 1090/22.02.2008 s-a menționat că acestea au devenit inaplicabile. Însă, conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, acest act adițional nu poate produce efecte decât pentru viitor, de la data înregistrării sale, și în nici un caz retroactiv.
Interpretarea Comisiei Paritare invocată de pârâtă în sensul că părțile au înțeles ca prevederile alineatului 1 al art. 168 au rămas fără obiect nu a fost reținută de tribunal câtă vreme prin această interpretare se lasă fără efecte juridice o clauză convenită de părți ceea ce contravine însuși scopului interpretării unui act juridic, care este acela de a lămuri actul respectiv și nu de a-l invalida. În plus, prin această interpretare se încalcă și unul din principiile de interpretare ale contractelor prevăzut de art. 978 Cod civil, acela ca orice act trebuie interpretat în sensul aplicării lui și nu în sensul neaplicării sale.
Instanța a apreciat ca nu trebuie minimizată importanta alin.1 al art.168 și concentrată atenția numai asupra alin.2 al acestui articol, iar interpretarea dată de Comisia Paritară contravine și tezei a Il-a a alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă care prevede obligativitatea unor negocieri cu pentru stabilirea valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Asemenea prevedere nu și-ar mai fi găsit locul în situația în care părțile ar fi voit ca suplimentările de drepturi să se realizeze prin includerea în salariul de bază.
Aceste negocieri nu au avut niciodată loc și nici nu s-a făcut vreo referire la motivul pentru care nu au fost inițiate, iar salariații nu au fost informați despre pretinsa procedură de achitare a drepturilor suplimentare despre care face vorbire Comisia Paritară, astfel încât să fie în măsură să aprecieze dacă a fost respectată o anumită clauză contractuală care îi privește în mod direct.
Mai mult, nu există nici o dovadă că drepturile salariale suplimentare au fost achitate reclamanților. Din adresa nr.2022/04.09.2007 rezultă care este salariul de bază mediu la nivelul SC SA, fapt ce nu face dovada achitării către salariați a drepturilor salariale suplimentare care trebuie să fie în cuantum de un salariu de baza mediu.
Majorarea salariului de bază mediu este o problemă distinctă de drepturile prevăzută de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu se poate prezuma că a avut în vedere tocmai acordarea acestor drepturi. Întrucât pârâta nu a respectat procedura de inițiere a negocierilor, din întreaga atitudine și apărare nu a rezultat cu certitudine că scopul acțiunilor sale a fost plata acestor drepturi suplimentare.
Mai reține tribunalul că efectuarea unei expertize contabile în cauză ar fi fost proba cea mai utilă și concludentă pentru lămurirea situației de fapt, însă partea căreia îi incumba sarcina probei potrivit art. 278 Codul muncii și-a exprimat clar poziția procesuală arătând că nu înțelege să efectueze expertiza, la fel cum nici statele de plată ale reclamanților nu le-a depus la dosar. Expertizele extrajudiciare depuse la dosar de pârâtă nu au fost analizate de instanța de fond întrucât acestea încălcau principiul nemijlocirii.
În concluzie, a fost considerată întemeiată cererea salariaților și admisă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC SA a declarat recurs la data de 21.07.2008, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 25.08.2008, sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin cererea de recurs s-a făcut o prezentare a situației de fapt și a litigiului dedus judecății, recurenta arătând că drepturile salariale suplimentare de C și Paște prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au fost acordate tuturor salariaților SC SA începând cu anul 2003, fiind incluse în salariul de bază. În acest sens sunt atât clauzele contractului colectiv de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, cât și interpretarea dată de Comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, norme opozabile tuturor salariaților.
Criticile formulate împotriva hotărârii recurate vizează, în esență, greșita respingere a excepției de prematuritate, greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și greșita soluționare a fondului cauzei pe motiv că pârâta nu ar fi făcut dovada că sumele pretinse au fost incluse în salariile angajaților.
A arătat astfel recurenta-pârâtă că promovarea prezentei acțiuni este prematură deoarece dreptul de a formula cererea de față nu se poate considera născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. În acest sens, sunt dispozițiile art.168 alin.1 teza finală din contractul colectiv de muncă nemodificat pe perioada 2003-2007.
S-a mai arătat că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii deoarece sumele în discuție nu au natură salarială, ci sunt exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială motiv pentru care, în speță, își au incidența dispozițiile art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, s-a mai arătat că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat deoarece începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar ulterior, măsura includerii a fost menținută printr-o reglementare corespunzătoare. În plus, recurenta a mai susținut că modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului brut la nivel de societate.
În fine, s-a mai arătat și faptul că instanțele investite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați.
La data de 23.02.2009, intimații reclamanți și intervenienți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii de fond ca fiind legală.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Deși recurenta-pârâtă nu indică formal temeiul de drept al recursului, Curtea constată că se critică în principal modul de interpretare și aplicare a actelor juridice deduse judecății și aplicabile pretenției formulate de intimații reclamanți și intimații intervenienți. În egală măsură, actele juridice invocate de părți fiind contracte colective de muncă care au natură juridică de contracte regulamentare, creatoare de norme de drept, se invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept ce reglementează dreptul salarial suplimentar la primă cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Așa fiind, recursul va fi examinat prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește critica recurentei pârâte asupra modului de soluționare de către tribunal a unor excepții, Curtea constată că au fost invocate în fața primei instanțe prin întâmpinare excepția de prematuritate și excepția prescripției dreptului material la acțiune al salariaților. Excepțiile au fost respinse motivat de tribunal și vor fi analizate în instanța de recurs ca motive de recurs.
Astfel, susținerile SC SA referitoare la prematuritatea acțiunii vor fi înlăturate de C deoarece din dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007 (depuse la dosar) rezultă că dreptul salariatului de a beneficia de venituri suplimentare este prevăzut sub condiția suspensivă a evenimentelor de Paște și C, acest drept născându-se la data împlinirii condiției suspensive.
Potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958, dacă dreptul pretins este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data împlinirii condiției sau expirării termenului. Cum condiția suspensivă a sărbătorilor religioase de Paște și C în anii 2004-2007 s-a împlinit, dreptul la acțiune este astfel actual, născut și personal, intimata reclamantă având un interes material ce a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea acestui drept.
Curtea reține și faptul că aspectele față de care recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată vizează negocierile ce ar fi trebuit purtate între patronat și salariați cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior evenimentelor de Paște și însă pe care semnatarii contractului colectiv de muncă le-au impus anterior acordării fiecărui salariat a suplimentărilor de Paște și C nu afectează în nici un fel dreptul salariatului de a beneficia de această suplimentare a drepturilor salariale, ci doar condițiile concrete în care se acordau sumele respective, la nivelul unității. Așadar, obiectul negocierii nu era însuși dreptul la suplimentarea drepturilor salariale, ci nivelul sumei, beneficiarii suplimentărilor între salariații, etc. Urmează așadar a se înlătura aceste susțineri asupra prematurității acțiunii, neplata unui drept salarial la împlinirea condiției suspensive prevăzute în contractul colectiv de muncă dând dreptul beneficiarului de a se adresa instanței de judecată cu o cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă indiferent că acestea sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
Potrivit art.283 lit. c Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Va fi înlăturată susținerea recurentei privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 283 lit. e Codul muncii deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă, iar nu a unor drepturi bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c din același text.
Cu privire la fondul cauzei, criticile recurentei pârâte sunt găsite fondate de C în următoarele limite:
Asupra dreptului dedus judecății, părțile litigante au avut poziții divergente. Astfel, reclamanții și intervenienții au susținut că suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C pe perioada arătată nu au fost plătite de angajator, fiindu-le datorate distinct de salariul de bază în fiecare an, în timp ce angajatorul SC SA s-a apărat, susținând că a achitat tuturor salariaților aceste suplimentări, însă nu în lunile în care s-au sărbătorit Paștele și Cul, ci fracționat în fiecare lună, suplimentările fiind incluse în salariul de bază al tuturor angajaților în anul 2003.
La instanța de fond, reclamanții au înțeles să-și dovedească pretenția cu copia carnetelor de muncă referitoare la unii intervenienți. Deși se face referire în cuprinsul acțiunii la conținutul contractelor colective de muncă la nivelul unității și la cuantumul salariului de bază mediu pe unitate, nu s-au produs dovezi, reclamanții și intervenienții nesocotind în acest fel dispozițiile art. 112 pct. 5 Cod de procedură civilă, salariatul nefiind exonerat de sarcina probei în conflictele de muncă pentru a dovedi pretențiile formulate împotriva angajatorului.
În ceea ce privește pârâta, nu a probat în nici un fel apărările sale, deși îi revenea sarcina probei pe temeiul art. 287 Codul muncii, singurele probe câștigate judecații fiind contractele colective de muncă pe anii 2003-2007, deciziile comisiei paritare constituită la nivelul unității și rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciară efectuat de expert și respectiv expert. În recurs, probatoriul nu a fost completat de către recurenta-pârâtă.
Cu toate acestea, în baza mijloacelor de probă aflate în dosarul cauzei, Curtea nu poate concluziona asupra pretenției deduse judecății, adică suplimentările salariale cuvenite reclamanților și intervenienților cu ocazia sărbătorilor de Paște și C din anii 2005-2007. Pentru a se lămuri situația drepturilor bănești în acest interval de timp este necesar a se cunoaște mijloacele juridice prin care angajatorul a executat obligația înscrisă în art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anul 2003, prin includerea fracționată a primei în salariul de bază al fiecărui salariat. Apoi, nu este cunoscut și nu se poate cunoaște în acest stadiu procesual care era nivelul salariului de bază mediu la nivelul unității în anul 2003, care era deci cuantumul primei cuvenită și modul cum s-a împărțit pe fiecare lună. Apoi, nu se poate verifica dacă pentru anii următori angajatorul a executat obligația în aceeași manieră, dacă salariul de bază a continuat să fie plătit în același fel majorat prin includerea primei sau cuantumul salariului de bază a fost majorat din alte cauze.
Pentru lămurirea acestor aspecte se impune ca părțile să depună la dosar hotărârile luate de conducerea SC SA de modificare a salariului de bază prin includerea primelor de Paște și de C, înscrisuri necesare pentru a se verifica salariul de bază înscris în carnetele de muncă ale intimaților-reclamanți începând cu anul 2003.
În plus, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, se impune efectuarea unei expertize contabile (în virtutea rolului activ al instanței statornicit de art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, chiar dacă părțile se împotrivesc), expertiză prin care să se verifice care a fost salariul de bază mediu la nivelul SC SA pentru anii 2005-2007, dacă drepturile salariale solicitate cu titlu de suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paște și C au fost incluse în salariul de bază al reclamanților pentru perioada solicitată de către aceștia și în care s-a dovedit că a prestat muncă efectivă în favoarea angajatorului, iar în caz afirmativ, la ce dată și în ce modalitate, să se stabilească care este cuantumul respectivelor drepturi și să se calculeze actualizarea sumelor în raport de rata inflației. Ori, în faza recursului nu poate fi administrată această probă, aspect ce se desprinde din dispozițiile imperative ale art. 305 Cod de procedură civilă.
Nici concluziile rapoartelor de expertiză contabilă extrajudiciare depuse la dosar de recurenta-pârâtă nu pot fi reținute de instanță, cum de altfel a apreciat și tribunalul, deoarece Codul d e procedură civilă consacră principiul nemijlocirii, ceea ce presupune ca toate probele să fie administrate în fața instanței care judecă un anumit dosar. În plus, aceste expertize extrajudiciare, produse de recurenta-pârâtă "pro causa", pun pe intimații-reclamanți și intervenienți în imposibilitatea de a-și dovedi pretențiile, de a arăta elementele de expertizat, de a formula obiective sau de a contesta concluziile expertizei întocmite în afara procesului lor, cu o evidentă și gravă neglijare a dreptului reclamanților la apărare, dincolo de faptul că nesocotește principiul administrării nemijlocite a probelor, cum s-a arătat anterior.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.3 Cod de procedură civilă, recursul va fi admis, va fi casată în tot sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță pentru completarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.4343/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8967/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, a, C, G, C și și intimații - intervenienți, și.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. / tehnored. /2 ex./ 24.03.2009
Tribunalul București
Judecători fond, Dalina
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea
